Grațiela POPESCU- GIUVARA: IT ANALYTICS IN ACTION – CONCRET ȘI CONCEPTUAL ÎN CULTURAL INTELLIGENCE

***Sever Spânulescu, ARM Microcontrollers Programming for Embedded Systems: STM32F4-Discovery CMSIS and HAL-API in IAR-EWARM or Keil-MDK Kindle Edition

Sever Spânulescu, ESP32 programming for the Internet of Things: HTML, JavaScript, MQTT and WebSockets solutions (Microcontrollers and IT Book 1) Kindle Edition

ACTUAL MIND, POSSIBLE WORLDS

În imaginarul colectiv al atâtor lumi posibile, second life-ul digital a impregnat societatea contemporană, până la transfer personal în virtual. Oculta acestui teritoriu devine din ce în ce mai puternică, creând teorii ale conspirației, (fals-pozitiv) neverosimile. Este cunoscută și considerată distopică teoria fostului NYPD Marc Goodman, din Future Crimes/ în română tradusă de editura RAO: X-Cyber. Viitorul începe azi/ future-crimes-inside-the-digital-underground-and-the-battle-for-our-connected-world, prezentând apocaliptic viziunea autorului (mai degrabă realitatea constatabilă) a pericolului transferului vieții reale în virtual. Considerată utopică, ipoteza cărții aparține unui picaro digital ce pare actor science fiction, dar în lumea digitală imposibilul nu există, pe axa bine-rău, imaginația având ambele conotații, de la furtul de identități, threaturi diverse, perfidele atacuri DDOS (atacuri de rețea, greu depistabile), un thriller nu doar al “simplelor” clone de carduri bancare. În care răul, organizat subtil pe un teritoriu subteran numit Deep Net, Silk Road, Dark Web, se extinde până la terorism cybernetic: Cyber War.

Pro și contra acestor trenduri, unul al societății informaționale, altul al întoarcerii la natură, spre o viață simplă, atribuită deja personajelor excentrice, ce preferă patriarhalul (“Cosmopolitan”), versus direcția facilizării vieții prin progres tehnic – toate acestea nu-și mai găsesc echilibrul în prezent. În mod natural, civilizația progresează, schimbându–și variabilele. În plină epocă postmodernistă, românii, sincronic locuitorilor unor New York, Sydney, Londra sau Hong Kong, nu au rămas cantonați în categoria societate rurală.

În avangarda ciberneticii economice, studiile profesorului Sever Spânulescu proiectează conceptul Cultural Intelligence într-o semiotică a discursului hi-tech. Internetul obiectelor sau IoT, cu cea mai simplă definiție  reprezintă un concept ce presupune folosirea internetului pentru a conecta între ele diferite dispozitive, servicii și sisteme automate, formând astfel o rețea.

Studiile rectorului Universității Hyperion, prof.univ.dr. Sever Spânulescu, intră în topul mondial al inovației IT.  Book Authority a plasat pe primul loc în Top 10 al celor  mai bune cărți despre microcontrolere, în 2019, cartea  ARM Microcontrollers Programming for Embedded Systems, În același top mondial al cărților intră și studiul despre Internet of Things al universitarului român.

Continue reading „Grațiela POPESCU- GIUVARA: IT ANALYTICS IN ACTION – CONCRET ȘI CONCEPTUAL ÎN CULTURAL INTELLIGENCE”

Grațiela POPESCU-GIUVARA: Cărțile nu au fost sechestrate în captivitatea carantinei

Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România recomandă

Universitatea Hyperion pentru anul universitar 2020/2021

„Given the circumstances, there’s never been a better, or more urgent, time to pick up a book. Within its pages, you can slip into another reality. For the price of a book, you can find a time machine to the distant past; portals to alternate dimensions; airplanes to faraway lands.”  (All news about reading,  14 may2020, Euronews TV)

În captivitatea virusului Covid-19, devenit atât de rapid și imprevizibil pandemie socială (cu efectele cunoscute de enclavizare, claustrare, financiare, o proiecție a întregii vieți în online), magia comunicării culturale rămâne un raport de egalitate activ între lume și individ. Fără a face digresiuni sau agresiuni culturale, narativizare persuasivă sau un act de răzvrătire împotriva bolii sociale, subliniez imprevizibilul unei ecuații simple: proiectul didactic ca summa multiculturală.

În media culture, produsul cultural-educativ construiește identități. Conceptul de universitate postmodernă definește, mai ales în paradigma americană (postmodern university apare în nu mai puțin de 21.500.000 postari pe Google), o reconfigurare conformă spiritului contemporan al educației.

Despre postmodernitate (în sensul experimentului hi-tech), menționăm studiile și inovația excepțională, în domeniul IoT, Internet of Things, http://bpuh.hyperion.ro/proiecte-hi-tech-realizate-de-studentii-universitatii-hyperion/), datorate domnului profesor universitar doctor Sever Spânulescu, rectorul Universității Hyperion: „25 mai 2020 este ziua în care celebrăm  cea de a 30-a aniversare a Universităţii Hyperion şi putem privi cu îndreptăţită mândrie, la paginile de istorie academică pe care această instituţie cu nume de astru le-a scris în acest interval. Atât pentru ansamblul ideilor de progres colectiv, cât şi pentru fiecare dintre noi, Universitatea Hyperion a fost permanent o sursă de mari satisfacţii intelectuale, o zonă a împlinirilor şi un context integrator al pasiunilor. O atmosferă de colegialitate, înţelegere şi prietenie, pe care cei din exterior o invidiază dar care aici ni se pare firească, a contribuit în mod sigur la toate succesele comunităţii academice Hyperion şi ale fiecărui membru al acesteia. S-a întâmplat ca această aniversare să coincidă cu un moment de sporire a încrederii în viitor, în care devine certă ieşirea cu succes din situaţia de criză mondială a anului 2020, care ne-a adus o mai mare aplecare spre meditaţie şi seriozitate fiecăruia dintre noi.

Principiile de bază ale promovării ştiinţei şi culturii, competenţei și talentului au rămas impenetrabile acţiunilor corozive fireşti ale unui context istoric complex şi frământat. Iar Universitatea Hyperion a dovedit de-a lungul acestor trei decenii o stabilitate remarcabilă, probată în numeroasele încercări pe care le-a traversat.

In imaginile de arhivă ale diverselor evenimente care au marcat această istorie academică putem vedea mari personalităţi ale ştiinţei şi culturii care şi-au adus contribuţia la evoluţia Universităţii, care ni s-au alăturat în diverse momente sau permanent şi a căror încredere în noi ne-a impulsionat în elita intelectualităţii. Poate nici o altă universitate din ţară nu prezintă o paletă atât de completă de specializari şi competenţe, iar alăturarea acestora creează permanent oportunităţi de progres interdisciplinar, atât ştiinţific cât şi didactic. Poate de aceea zecile de mii de absolvenţi ai Universităţii Hyperion alcătuiesc deja o comunitate solidă, vizibilă şi cu un cuvânt important în cele mai diverse domenii.

Nu întâmplător această aniversare coincide cu aniversarea celui care a canalizat toate energiile, idealurile şi entuziasmul  atât de multor personalităţi – profesorul Ion Spânulescu, Preşedintele Universităţii Hyperion. El este cel care a reuşit să convingă, în momente de început sau de cumpănă, prin propria convigere, toate forţele capabile să obţină pentru această universitate realizările remarcabile pe care le contemplăm astăzi. Cu toţii am simţit permanent prezenţa sa, în vâltoarea evenimentelor, ca un punct fix, de sprijin hotărât şi sigur, care a dat forţa şi impulsul permanentei evoluţii a Universităţii Hyperion.

La mulţi ani Universităţii Hyperion, la mulţi ani fondatorului său şi tuturor care poartă în inimă aceasta universitate!”

Prof. univ.dr. Sever Spânulescu

Rectorul Universității Hyperion

Universitatea Hyperion, 30 de ani de EXCELENȚĂ

***

Promovând tinerețea și avangarda educației, Universitatea Hyperion își păstrează, denominativ, amprenta eminesciană a tradiției. Studenții – it-iști, filologi, jurnaliști, actori în devenire – prin vervă și entuziasm, în continuă căutare a identității, demonstrează că blocajul social în care se află societatea românească de azi – pulsiunile politice, criza financiară, kitschul “monden” care invadează excesiv România (cum scrie Eminescu în Timpul, într-un număr din decembrie 1878, “toate acestea, trecătoare, ce formează luxul istoric al existenței noastre”), sunt un simplu Much Ado About Nothing shakespearian.

Folosiți acești ani să învățați!

Educația este cea mai importantă investiție.  Este atât de simplu să alegi ceea ce ți se potrivește! Universitatea Hyperion este o ȘCOALĂ – în cel mai complex-modern creativ sens al termenului, specializat și cu rost!

Lector univ. dr. Grațiela POPESCU – GIUVARA

Critic literar, Asociația Scriitorilor din București

Jurnalist, Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România 

Iulie 2020      

http://bpuh.hyperion.ro/admitere-online-2020-la-universitatea-hyperion-si-colegiul-hyperion/http://bpuh.hyperion.ro/mediatizare-admitere-2020-la-universitatea-hyperion-si-colegiul-hyperion/

http://bpuh.hyperion.ro/proiecte-hi-tech-realizate-de-studentii-universitatii-hyperion/

http://bpuh.hyperion.ro/cursuri-online-automatica-prof-univ-dr-sever-spanulescu/ http://bpuh.hyperion.ro/universitatea-hyperion-organizeaza-cursuri-de-pilotare-drona/

ttps://newsnow.ro/article/view/889553-universitatea-hyperion-30-de-ani-de%20′

https://www.romaniatv.net/oferta-educationala-2020-a-universitatii-hyperion_523034.html

https://www.romaniatv.net/universitatea-hyperion-30-de-ani-de-excelenta_523033.html Continue reading „Grațiela POPESCU-GIUVARA: Cărțile nu au fost sechestrate în captivitatea carantinei”

Grațiela POPESCU-GIUVARA: Cu vaporetto în inima albastră a lagunei

Se luminează deasupra Veneției și orașul te primește sub un cer strălucitor!

 

Intru pe Ponte della Libertà, cu autobuzul din Mestre, o turistă în rând, docilă, obosită, după zborul Viena-Veneția turbulent, cu zgomot furios de elevator, cursa spre aeroportul Marco Polo.  Ceața se ridică, odată cu epuizarea mea. Cu adevărat, realitatea are straturi multiple. Pe podul suspendat, în viteza mașinii, lași în urmă continentul, iar ficțiunea nu a fost niciodată mai reală. Acum un secol, în timp ce cuprindea cu vederea halucinanta arhitectură, Thomas Mann își zise că, a ajunge pe pământ la Veneția, prin gară, este precum ai fi intrat într-un palat pe scara de serviciu, și că ar trebui să acostezi în oraș cu navele, pe marea deschisă, într-un oraș ce pare neverosimil.

 

*

Arhipelagul, prin poarta deschisă apelor

 

Între Punta Sabbioni și Lido di Venezia, Laguna își închide și deschide porțile, protejând

inima verde-albastră a orașului. Golful Veneției are, organic, barierele lui naturale, când absoarbe apa albastră a Adriaticii, ca o inimă pulsând. Insule născute într-un timp liniștit, citadele medievale neclintite, zidite în ele însele, izolate, celebre sau anonime, locuite sau pustii, răsar din mare: Venezia, Burano, Murano, San Giorgio Maggiore, La Giudecca, Lido di Venezia, Torcello, La Grazia, San Clemente, San Francesco del Deserto, San Zaccaria, San Lazzaro degli Armeni. Intri într-o câmpie nesfârșită a apelor, teritoriu animist, un Dumnezeu estet a dat viață lucrurilor.

*

Oglinda apei. Formele lucrurilor.

 

Laguna e senină. Anotimpul lui sirocco, neliniștind apa în bătaia vântului, a trecut. O scurtă perioadă de acalmie, pe imensul lac verzui al Veneției, până la izbucnirile agresivului b.ra, cu valuri uriașe și inundații. Pe fondamenta (stradă-cheu), calli (străzi înguste între două șiruri de clădiri) și campi (spații deschise, piațete), apă până la genunchi. Oamenii traversează San Marco în impermeabile uniforme, cu cizme de cauciuc, zgribuliți, crispați de frig și umezeală, grăbiți. E o perioadă de extrasezon, majoritatea sunt localnici, în călătoriile lor zilnice pe apă, insularii. Turiștii sunt diferiți, fac întotdeauna o figură uimită, o grimasă, la vederea cozilor uriașe de oameni mergînd pe podețe, prin eleganta Piață San Marco.

„Acqua alta” sau „apa înaltă” rămâne o amintire inconfundabilă, înghețată în memorie, fiecarui străin, peregrin prin Veneția. Violente, apele înalte invadează periodic cetatea, lovesc cadențat zidurile albe. Cer sticlos și luminat straniu, translucid ca o sticlă de Murano. Atunci, venețieni și străini sunt obligați să meargă pe o pasarelă de lemn, ca pe o punte superioară a unei nave care se scufundă. Simți neliniștea novicilor și calmul adaptat al locuitorilor. Orașul se scufundă lent, dar aceasta este doar o metaforă romantică a nenumăraților scriitori și artiști excentrici care au văzut în Veneția un simbol al sfîrșitului lumii și sfârșitului frumuseții. Tehnologii moderne au reprogramat scufundarea locului miraculos, într-un viitor îndepărtat. Dar un liman al frumuseții și bucuriei a fost atât de senzitiv perceput, de la Thomas Mann, cu a lui „Moarte la Veneția”, sau Hemingway, prin incredibile mărturii biografice din orașul iubirii, transpuse, ulterior, într-un roman cu măști de epocă, pasiuni celebrate prin amintirea curtezanelor și a conteselor – până la pelicule recente hollywoodiene, temporizând languros, intrigile imprevizibilei Angelina Jolie.

*

Cheia viselor: weekend în Veneția

Veneția nu e comercială, e ireală, mi-a trecut prin minte. Sau e „comercială”, cu Al Pacino, în rolul lui Shylock, neguțătorul din Veneția, plimbându-și înconvoiat registrele, între arcele sacre ale Palatului Dogilor. Cappucino, cu noaptea în cap, pe terasele pline, un espresso scurt, în jur de ora 10 și un tiramisu, un aperitivo, comandat doar de băieți, să se dreagă, în jur de 12, apoi, „frugal”, o gelatola dolce vita combinată intempestiv cu încă un dolce, ambalat într-un pachet lucios. Până deseară mai e. Ochii îmi fug pe afișe, stampe impresioniste și ilustrate colorate, de poveste : „Funny lovers. A lovely impressionist watercolor of San Marco in winter rain. City of love. Love is love.” Iubirea fetiș.

În fiecare val care lovește înspumat pluta noastră (de vaporetto uzat), aruncă cerul cu safire și opale, pietre prețioase în monturi fine, pe degetele iubitelor. În toate buticurile, pe străzi medievale pietruite, cupluri, cu pași ușori, sau găști de fete de la Accademia, universitare, așezate la soare vesele, pe treptele Facultății de artă. Rețin doar ce-mi place, în timp ce un grup compact de turiști chinezi ne fac bezele dintr-o gondolă. E o zi de primăvară, cu soare rece.

„Dragii mei, vă îmbrățișez din inima unei Veneții de vis” – văzusem la Muzeul Literaturii Române din București o ilustrată, trimisă de Nichita Stănescu părinților, entuziasmat, evadat din zodia orwelliană, într-o escapadă italiană, exact în perioada „Tezelor din iulie”, când comunismul măcelărea literatura, iar propaganda se străduia să închidă libertatea, gândirea vie. Un poet cât o generație. Așa cum „Vremea călătoriilor”, de Nichita, se deschide doar cu o cheie a viselor: „o călătorie lucidă în real, te poate îmbătrâni”, spunea el, și își întorcea privirea albastră spre îngeri și femei frumoase, ca o supapă a realității.

De altfel, e greu să fii în Veneția doar „turist”. Mistică și ireală, Veneția predispune la un altfel de receptare a concretului, visul nu pare absurd, Divinitatea dă o notă proaspătă și prezentă în labirintul lagunar al catedralelor, calli, campi, corti, fondamenti, piazzeta. Dominând intrarea dinspre mare în principalul canal al orașului, Santa Maria della Salute, catedrala Sfânta Maria a sănătății, a fost construită în secolul al XVII-lea, pentru mântuirea de ciumă. Fațadele palatelor, Ca d’Oro, Palazzo Foscari, Palazzo Rezzonico, Palazzo Pesaro, Ponte di Rialto, aparțin unei alte lumi, Serenissima, Veneția lui Tizian, Guardi, Tintoretto sau Veronese.

Pe Canal Grande, numele stațiilor de „autobuz pe apă”: vaporetti au nume de sfinți, totul este pictat în culorile „gurmande”, mediteraneene. Aici este o catedrală, imediat lângă ea, o piață de pește. Dumnezeu și negustoria, în lumea luminoasă a Mediteranei, nu se contrazic. Timpul curge lent.

 

*

Cu Eliana la Osteria Al Bacareto

M-a amuzat că are numele meu, Ely. Italienii sunt deschiși ca o poartă spre labirint. „Eliana, Emilio’s sister, and her husband, Meme, also help manage the restaurant”… După o plimbare de ore întregi, în zig-zag, pe Canal Grande cu vaporetto, intru într-o trattoria a cărei poartă, acoperită cu iederă și mascată cu leandri albi, înfloriți într-o lună de primăvară friguroasă, atrag magnetic pofticioșii, curioșii, pe Calle San Samuele, din cartierul San Marco.

„Osteria” înseamnă birt, mic restaurant, iar „Bacareto” vine de la „Bacaro”, un vin vechi, originar din Puglia. Străbunicul patronilor de azi, un negustor înstărit, venit din Brindisi, De Giulios, deschide, în 1902, în inima Veneției, lângă Canal Grande, micul han, rămas în familie de generații. Toate specialitățile de pește și fructe de mare, așezate în vitrine după un design art-nouveau. Rețetele sunt secrete și transmise din tată în fiu, cu mândrie, o spun chiar ei, când își prezintă marfa, autentică. „Baccalà” (codul), servit într-o varietate de feluri, Mantecato (cu smântână), in Umido (cu sos de roșii), alla Vicentina (cu anșoa, capere, ceapă și pătrunjel), somonul, peștele dorada, Seppie in Nero (sepie în „cerneala” ei), foarte proaspete, livrate de pescari chiar atunci.

Până și bucătăria italiană e o formă de cultură. Diminețile la Veneția au o prospețime de

nebănuit. Culorile romane, pastelate. Grădinile suspendate, veșnic verzi, vegetația inundând palatele cu ferestre ogivale, piațetele strălucind de lumină, treptele de marmură ale catedralelor care coboară adânc în mare. Toată această irealitate senzorială care îți provoacă bucurie. Toate limbile pământului, dar, mai ales, engleza („canadiană”, după cum am botezat-o cu prietenii, ușor stricată, adaptată comunicării rapide), și, desigur, italiana, cântată la fiecare frază, peste tot, murmurul mulțimii, ecoul venețian tipic, cel mai colorat și mai viu fond sonor, niciodată strident, în orice tonalitate.

Energia diafană a locului, lumina aurie, toate amănuntele care compun o emblemă locală, o tradiție, delicat impregnată de artă, niciodată kitsch, nici măcar în ilustratele colorate sau în suvernirurile supraexpuse.

 

*

Venezia unica

Așa se numește oficiul pentru transport public în Veneția. Pe fiecare bilet de vapor, pe fiecare pliant, sunt imprimate simbolurile arhitecturii unice: „Principali monumenti –  Basilica di San Marco, Palazzo Ducale, Ponte di Rialto, Ca d’Oro, Chiesa di San Giovanni e Paolo, Ca’Pesaro, Ghetto, Gallerie dell’Accademia, Chiesa dei Frari, Ca Rezzonico, Chiesa delle Salute, Isola di San Giorgio Maggiore, Museo Guggenheim, Teatro La Fenice, Ferrovia (train station)”.

Dacă rămâi în oraș mai mult, le poți lua la rând, dar mai fericit vei fi să hoinărești în voie, fără obiective fixe, fără ceas și telefon, pe toate străduțele și canalele, debusolat. Cetatea, Città di Venezia, se descoperă la fiecare pas, pe fiecare pod. Te pierzi în umezeala universală, străzi de granit ude, ieșite din apă, aer umed, igrasie din temelii, vizualitate cețoasă. Static, în liniștea istorică, Ghetoul (cartierul Cannaregio), e preferatul meu. Semiobscuritatea, în colțuri închise, între case înalte, gotice, ale căror mansarde se apropie, abia lăsând să pătrundă lumina zilei, un decor misterios îți poate da frisoane spre seară, dar crimele pe aici sunt istorie, tenebroasă. Ca și molima.

Amprenta vrăjită a locului nu e disimulată în niciun fel, orașul secular este, paradoxal, futurist, avangardist, ficțional. Anul acesta, fastuosul Carnaval din Veneția s-a desfășurat chiar în Cannaregio, sub motto-ul: „Creatum civitas ludens”, invocând bucuria, într-un oraș al jocului, care sfidează greutățile traiului scump, în mijlocul apelor, dar și mentalitatea de învingători, supraviețuitori a italienilor venețieni, în veșnică luptă cu degradarea clădirilor orașului, restaurând moștenirea lor culturală, cu energia unui perpetuum-mobile. Formele lucrurilor, dedublate, trăiesc vii, conturate clar, în oglinda apei, amurgul se așază orgiastic colorat peste Lagună, iar înserarea poartă numele consacrat, L’Ora blue, Ora albastră.

*

L’Ora blu

Este o metaforă picturală, populară între localnici, o „umbrelă” semantică pentru câteva

cuvinte: lumină albastră-violetă, înserare, apă monocolor unită de cer, impresionism, liniște netulburată la venirea nopții, magie. Nu durează decât câteva zeci de minute. „Ora albastră” dispare din scena inundată de întuneric. Mii de felinare se aprind. Cinele în trattoria…

 

***

 

 

BY VAPORETTO ON THE BLUE HEART OF THE LAGOON

 

The dawn is upon Venice and the city receives you under a bright sky!

I’m entering Ponte della Libertà by bus from Mestre, a tourist in place, docile, tired, after the turbulent Vienna-Venice flight, with elevator furious noise, the drive to Marco Polo airport. The fog dissipates, together with my exhaustion. Reality has multiple layers, indeed. On the suspended bridge, at the speed of the car, you are leaving the continent behind and fiction has never been more real. A century ago, while encompassing with his vision the hallucinatory architecture, Thomas Mann told himself that to come to Venice by land, through the train station, was like entering a palace through the service staircase, and that you should land into the city by ships, on the open sea, into a city that seems unreal.

*

The Archipelago, through the gate open to waters Continue reading „Grațiela POPESCU-GIUVARA: Cu vaporetto în inima albastră a lagunei”