Alexandru NEMOIANU: Despre opțiuni

Existența omenească este în ultima instanța înlănțuirea unui șir de alegeri,de opțiuni,pe care toți și fiecare dintre noi le facem clipă de clipă, zi după zi. Aceste opțiuni sunt rezultatul conștiinței noastre, mediului în care trăim dar mai ales sunt expresia condiției noastre de persoane libere, slobode a alege între bine și rău. Câteva detalii și comentarii pe marginea celor arătate cred că pot fi folositoare.

Există o tendință de a discuta la nesfârșit probleme de “politică” socială, culturală și economică. Aceste discuții cel mai adesea sunt exerciții în lipsă de consecință, sunt pur și simplu trăncăneala. De multe ori aceste discuții sunt și prilej de a afla prieteni, de a exersa mintea și chiar de a învăța, măcar câte ceva. Alte ori ele sunt prilej de gâlceavă ori sfadă. Ce le caracterizează, cel mai adesea, este împrejurarea că ele sunt amestec de politică “reală” și politică “ideală”, două nivele care se exclud și amestecul cărora face discuția fără rost și fără rezultat. Dar într-un anume fel ele reflectă totuși starea lumii.

Istoria lumii văzute este în ultima instanță succesiunea unor revoluții, a unor “răsturnări”, de stare materială și mentală. Revoluțiile (sub forma loviturilor dinastice, a năvălirilor din afară,a tulburărilor sociale, etc.) nu sunt, în ultima instanță, decât doborârea unor stări economice, sociale și mentale. Cei care înfăptuiesc revoluțiile știu bine acest lucru și de aceea întotdeauna “revoluționarii”, între primele lucruri pe care le fac, caută să rescrie istoria, să forțeze datele istorice într-o manieră care să le confere lor, uzurpatorilor”, legitimitate. Acest lucru este făcut mereu, fie sub forma minciunii sfruntate și cu silnicie impusă, a propagandei grosolane ori sub forme, să le zicem, mai subtile a căutării de a impune noi modele repetitive de interpretare a fenomenelor politice, culturale, etc.(Ceea ce caută, spre exemplu, să facă “deja” internaționalistul George Soros și slugile lui în Răsăritul Europei de după căderea bolșevismului). Dar dincolo de schimbările legate de momentul politic există “starea sub lege”, starea de statornicie în cele care definesc un Neam în Istorie. Întotdeauna au fost oameni care au refuzat ieșirea de “sub lege” și au rămas statornici în tiparele vechi, tradiționale, cele care leagă lumea văzută de cea nevăzută. (Între ei sunt oamenii “de la munte”, căci “muntele” este locul în care forțele naționale duhovnicești se adună la vremi de nevoie.) Acești oameni sunt cei care au fost etichetați de “reacționari’ dar care mereu au păstrat matricea primordială, arhetipală care a îngăduit nemuririlor să se regenereze după blestematele “revoluții”.

Cele spuse mai sus pot fi dovedite și în “mic”, prin exemplul familiilor.
Aceia dintre membrii neamurilor care s-au încăpățânat să păstreze vatra strămoșilor lor, să vegheze ca amintirea mormintelor lor să nu apună au fost mereu cei care au făcut continuitatea de neam cu putință și “reacționarismul” lor a făcut, pentru neamul lor, viitorul cu putință. Sunt cei care, conștient sau inconștient, au jurat să nu uite niciodată ceea ce datorează strămoșilor.

Mai mult decât orice cele arătate dovedesc că opțiunile noastre au importanță, că ele sunt întotdeauna între bine și rău și astfel, măcar câteodată, se pot înscrie într-un plan a cărui desăvârșire o putem doar contempla.

–––––––––––––

Alexandru NEMOIANU

Istoric
The Romanian American Heritage Center

17 august, 2018

Galina MARTEA: Familia tradițională prin conceptul contemporaneității

Dacă să ne referim la semnificația familiei tradiționale în contextul actual al existenței umane, atunci acest subiect, cu siguranță, ar induce la formarea mai multor teme de discuție care, la rândul lor, ar putea provoca atât neînțelegeri, cât și consens în abordarea problemei în cauză. În istoria omenirii este foarte bine cunoscut faptul că familia, ca formă socială, este nucleul esențial în componentul de existență și continuitate a vieții umane, indiferent de faptul dacă la baza acesteia este relația conjugală bazată pe căsătoria legală (conform actului civil) sau concubinaj (fără acte civile/ căsătorie nelegitimă). Însă, în tratarea acestui subiect vom atrage mai mult atenția la aspectele ce țin de rolul și contribuția familiei tradiționale în formarea unei societăți sănătoase, favorabilă omului în dezvoltare.

Familia a fost și va fi mereu o necesitate supremă în existența omului. Fiind formată/ unită din două persoane de sex opus, familia tradițională își are originile sale, caracterul și conținutul său. Conținutul oficial al acesteia, stabilit prin lege, reprezintă starea prin care cuplul conjugal este obligat să se respecte în tot ceea ce se numește conviețuire în parteneriatul matrimonial propriu soților. Însă, dacă să luăm în considerație adevărul existent al familiei tradiționale din Estul Europei/ sud-Estul Europei și nu numai, atunci acesta se contrazice pe sine însuși în foarte multe acțiuni și anume: în respectarea actului civil semnat în fața organelor de resort, dar și în fața instituției creștinismului-biserica unde se fac promisiuni prin jurământ divin. Realitatea este că în familia tradițională a existat și a dominat mereu disproporția, puterea (cu regret, în mod special puterea fizică și cea de ambiție paternală), fiind mai mult de partea bărbatului, acesta considerându-se capul familiei, cu toate că femeia a fost și este acea care întreprinde, în majoritatea cazurilor, acțiunile necesare de rigoare pentru existența familiei și, nemijlocit, realizarea obiectivelor prioritare în menținerea cuplului conjugal. Dar, necătând la poziția destul de importantă și, în același timp, supusă a femeii (ca să nu generalizăm), oricum bărbatul este acel care deține autoritatea în coabitare, astfel deseori dominând în mod nelimitat femeia și copiii. Acest lucru se menține prin tradiție și anume: depinde din ce familie provine bărbatul. Știm cu toții și este o realitate dură că în familia tradițională bărbatul aplică frecvent puterea fizică împotriva soției, în mod aparte, dar și împotriva copiilor, acțiune care provoacă mari dificultăți în educația copiilor și, respectiv, în formarea unei personalități adecvate pentru o societate civilizată. Nu este exclus faptul că în familia tradițională bătaia împotriva copiilor o aplică și mama, adică soția bărbatului. Ținând cont de faptul că mai mult de jumătate din familiile tradiționale, spre exemplu cele din societatea basarabeană, își educă copiii prin bătaie, atunci ne convingem ferm că și societatea civilă în dezvoltare este afectată nespus de grav de factori mai mult negativi, decât pozitivi. Cu atât mai mult, conflictele permanente ce există între soț și soție (la baza acestora fiind conflictele cu accent pe infidelitate, neajunsuri materiale, etc) se răsfrâng destul de negativ asupra copiilor în dezvoltare. Acest lucru, ulterior, atestă faptul că copiii crescuți în condiții nesănătoase de educație pe parcurs devin traumați psihologic și întâmpină greutăți în formarea unui comportament uman adecvat, iar personalitatea acestora este supusă unor riscuri ce se corelează nesatisfăcător în relațiile cu societatea civilă. Astfel, prin menținerea unei asemenea familii de stil tradiționalist se contribuie la formarea unui mediu social nesănătos și, nemijlocit, la formarea unei personalități traumate în procesul de dezvoltare. Dar necătând la toate acestea și pe lângă faptul că între cuplul conjugal nu mai există respect, armonie și credință adevărată în dragoste, oricum o asemenea familie continuă să conviețuiască împreună pentru a demonstra societății/ vecinilor/ prietenilor prezența unei familii de stil tradiționalist ce are la bază actul legal oficializat prin căsătorie. Anume sub acest document numit Act de Căsătorie sute/ mii/ milioane de parteneri conjugali, doar de ochii lumii, mențin familia tradițională, însă nu au curajul moral de a desface această relație care nu mai funcționează în condiții normale și nu mai este benefică nici pentru un membru al familiei, cu atât mai mult pentru o existență decentă și o dezvoltare normală a copiilor în creștere. Atunci ne vom întreba: este cazul să pledăm pentru menținerea unei asemenea familii de stil tradiționalist sau să pledăm pentru una de stil modernist care are la bază conviețuirea între parteneri doar atâta timp cât există respect și devotament autentic în dragoste/ sentimente? De menționat pentru claritate, nimeni nu exclude faptul că familia tradițională nu este bună, dincontra ea este foarte bună doar în condițiile când este fondată și funcționează pe criterii de venerație și atitudine omenească între partenerii conjugali, dar nu să existe pe criterii de falsitate/ ipocrizie/ infidelitate. Concomitent, pentru a face o diferențiere sau pentru a constata faptul care dintre aceste două categorii de familii este mai bună în fondarea unui mediu social sănătos, atunci vom relata argumente și despre familia modernă. Însă, în tratarea acestui subiect vom atrage mai mult atenția la aspectele ce țin de rolul și contribuția familiei în formarea unei societăți favorabile omului în dezvoltare, indiferent dacă aceasta este tradițională sau modernă.

Familia modernă, în majoritatea cazurilor, are la bază relația civilizată dintre doi parteneri de sex opus și se întemeiază pe două aspecte: concubinaj și relație oficializată prin acte civile (ca și în cazul familiei tradiționale, numai că în anumite situații cu orientări diferite). Concubinajul, fără îndeplinirea formelor legale de căsătorie, este o metodă de conviețuire dintre doi parteneri (un bărbat și o femeie) foarte răspândită în lumea contemporană din Westul Europei și nu numai, dar mai puțin aplicabilă în Estul Europei, mai ales în sud-Estul Europei (spre exemplu, în societatea moldovenească unde nu este recunoscut în mod legal concubinajul). În cazul dat nu ne vom referi la partenerii cu orientare sexuală din categoria homo, dar ne vom referi la categoria hetero – concubinaj dintre două persoane de sex opus (bărbat și femeie) care conviețuiesc împreună fără acte legale. Aceasta reprezintă în mare parte familia contemporană din Occident care, la rândul ei, oferă continuitate vieții umane (concubinaj: Islanda-66,9%, Franța-59,1%, etc. https://ro.wikipedia.org/wiki/Concubinaj). Iar conținutul oficial (cu acte civile) sau neoficial (fără acte – concubinaj) al familiei moderne este o componentă mai puțin importantă în viața cuplului, respectiv, o componentă care nu scoate în evidență o stare anormală a lucrurilor, deoarece acel document oficial (actul civil de căsătorie) sau acea filă de hârtie nu decide și nu garantează soarta unei relații bune dintre parteneri – totul depinde de atitudinea și cultura reciprocă a fiecărui membru în coabitare, mai ales în relația de fidelitate. În acest caz ar fi normal de tratat subiectul din alt unghi al existenței și anume: din cel al respectului dintre două persoane care conviețuiesc împreună. Astfel, familia prin relația de concubinaj (considerată familie modernă) poate exista o viață întreagă, dacă aceasta se bazează pe respect, adevăr și sentiment autentic în toate. Firește, în cazul când partenerii sunt siguri de relația lor civilizată și benefică pentru ambii, atunci foarte mulți dintre ei oficializează această relație prin actul legal de căsătorie. Iar în cazul când relația dintre parteneri nu mai merge în mod favorabil și începe să se contrazică în multe lucruri, dar mai ales în viața sentimentală, atunci acest cuplu se separă, iar copiii din această familie sunt educați cu multă răspundere de ambii părinți, chiar și dacă sunt separați. Astfel, copiii din asemenea familii nu cresc într-un mediu de conflicte și stresuri permanente dintre părinți, iar educația și personalitatea acestora este cu mult mai prielnică în formare în raport cu a copiilor din familiile tradiționale unde în orice moment persistă conflictele și bătăile dintre părinți. Totodată, în familiile de stil modernist relațiile dintre părinți și copii sunt diverse față de cele din familiile tradiționale. Având la bază autonomia fiecărui membru al familiei, în familiile moderne autoritatea între părinți/ parteneri conjugali nu există, de fapt ea există, însă în mod egal. Cu certitudine, nu în toate familiile moderne există unitate și armonie, dar, în același timp, în familiile din Occident nu există acea degradare sau decădere comportamentală între partenerii conjugali așa cum este văzută realitatea brutală din unele familii tradiționale din Estul Europei/ sud-Estul Europei, spre exemplu – societatea basarabeană. De menționat, familia modernă nelegalizată, adică fără acte civile de căsătorie, s-a format în baza unor necesități și cerințe ale epocii contemporane și anume: pentru a evita formalitățile legale de divorț în cazul când relația dintre parteneri nu mai funcționează bine.

Continue reading „Galina MARTEA: Familia tradițională prin conceptul contemporaneității” →

Alexandru NEMOIANU: ,,Îi dai un deget…”

Proverbul românesc, “îi dai un deget și îți ia toată mâna” avertizează în chip înțelept pericolul pe care îl reprezintă “negocierile” cu un adversar de rea credință. În mai multe feluri acest proverb are aplicație imediată în ce privește situația periculoasă existentă în România.
În 10 August, 2018 cercuri transnaționale, o “opoziție” interesată strict în foloase imediate pentru membrii ei, au încercat o lovitură de stat.
Prin Organizațiile Ne Guvernamentale (toate oficine de promovare a intereselor străine), prin abominatia #rezist și prin farsa și diversiunea #fără penali, au fost mobilizați “imbecilii utili”, cei care ies în stradă fără rost. Acelei adunări i s-a dat numele de “protestul diaspora” căci, între cei adunați turmă în stradă, erau și un număr de Români care trăiesc în afară hotarelor României; oameni care, din capul locului nu au autoritate sau competență să dea sfaturi administrative Românilor din țară. Dar în această turmă au fost implantați agenți provocatori și huligani sadea având un scop precis: să creeze dezordine, să timoreze forțele de ordine publică și, prin violență, să ocupe un edificiu sau o instituție cu valoare simbolică,poate sediul guvernului, un post de televiziune sau ceva asemănător. Prin această ocupație cei care au pus la cale încercarea de lovitură de stat urmăreau să își creeze o platforma publică și un soi de “autoritate”. Pasul următor ar fi fost să intre apoi în “negocieri” cu autoritatea legala și prin tactici de rea credință, prin încălcare permanentă a eventualelor înțelegeri, să se instaleze la putere. Ca asa a fost o dovedește chiar jalnicul “apel’ pe care l-a citit moleșică Klaus Joh, (un “apel” rău întocmit și încă mai rău citit de către un mototol). În acel “apel”, după ce într-o maniera care ar trebui sa fie motiv de suspendare, Klaus Joh. a insultat forțele române de ordine, el îndemnă la “dialog”. ”Dialog” cu cine? Cu “opoziția”? Acest dialog se poarta în Parlament. Dar pe mototolul Klaus l-a luat gura pe dinainte și citea un “apel” care fusese făcut pentru o situație care, Slavă Domnului, nu s-a realizat. în aceiași ordine de idei. Cea mai mare greșeală pe care ar putea să o facă administrația legal aleasă ar fi să inițieze un “dialog” cu scandalagii. Ceea ce ar trebui să facă însă, ar fi să îi afle pe huliganii care au provocat violent, să afle cine i-a pus la cale și apoi sa îi condamne conform legilor României. Este inadmisibil ca huligani violent să fie lăsați nepedepsit. Așa ceva ar fi invitație ca violent să fie repetat. Revenind la cele petrecute la 10 August, 2018, acesta este un scenariu bine cunoscut și care a fost folosit de către “transnationali” și în alte părți și mai în urmă la Kiev, ”planul Maidan”. În mod miraculos acest plan, care ar fi devastat România, a eșuat. Iar meritul revine aproape în întregime Jandarmeriei Române care a acționat cu un calm, reținere și profesionalism absolut fără egal. Am mai avut ocazia să spun, în această împrejurare Jandarmeria Română, în limbaj cavaleresc medieval, ”și-a câștigat cu cinste pintenii” (dreptul de a purta pinteni, în Evul Mediu, îl aveau cavalerii care se purtau onorabil pe câmpul de lupta). Încercarea de lovitură de stat a eșuat dar cei care vor răul României caută să o reaprindă. În acest sens putem vedea cum pentru pace și liste socială s-a exprimat Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, un om care își iubește Neamul. Iar pentru continuarea dezordinii s-a exprimat fleșcăitul, mototolul și fără imaginație Klaus Johannis. Moleșitului Klaus i s-au alăturat cu trâmbițe și văicăreala, Organizațiile Ne Guvernamentale și intelectualii vânduți. Ura lor s-a revărsat exact asupra celor care au oprit violența și haosul, adică Jandarmeria Română. Cu ura fără hotar acești atleți ai răului varsă venin și fiere asupra celor care au salvat România. Ei caută să intimideze pe cei a căror misiune este să apare ordinea statală. Cei care promovează aceste abominatii se fac vinovați de trădare națională și sfruntată activitate anti statală și ar trebui pedepsiți conform legilor în vigoare. În aceste împrejurări este obligația morală a tuturor celor care iubesc Neamul Românesc să încurajeze corpurile românești aflate sub drapel și să stea alături de autoritatea legal aleasa prin vot liber și să respingă pe vânzătorii de Neam. În actuala situație se vede limpede cine se confruntă în România.
Continue reading „Alexandru NEMOIANU: ,,Îi dai un deget…”” →

Alexandru NEMOIANU: Un om depășit

În 13 August 2018, Președintele României a prezentat un soi de apel care, sincer, nu avea nici cap și nici coadă.
În esență Klaus Johannis (mai departe KJ), un om fără multă imaginație și fără urmă de charismă, dar ajuns, prin ironia destinului, într-o poziție care nu i se cuvine, nici intelectuală și nici moral, s-a autocondamnat la o situație jalnică, aceea de a interpreta un rol de care este depășit și care nu i se potrivește.
În apelul de care pomeneam, foarte lung dar incoherent, KJ caută să joace un dublu rol, caută să interpreteze două roluri care sunt în stare antitetică, se resping reciproc. Citind acest apel, care i-a fost impus, Klaus Iohannis era un actor improvizat, într-un rol peste micile lui puteri, era un saltimbanc.
Pe de o parte căuta să instige la violență și lovitură de stat și pe de alta, foarte neîndemânatic, să se prezinte ca om al păcii. Evident KJ se referea la demonstrațiile violente din 10 August,2018 pe care le-a organizat “opoziția”, cercurile de interes transnaționale și care, din capul locului fuseseră aprobate de către Președinte.
Manifestația din 10 August,2018 a avut ca scop să înlăture, la nevoie prin violență, autoritatea legal aleasă a României.
Demonstranții adunați, prin apeluri de către Organizațiile Ne Guvernamentale, abominatia #rezist, farsă și diversiunea #fărăpenali, au fost încadrați cu huligani și agenți provocatori care aveau misiunea să pornească lovitura de stat. A fost o încercare de a repeta acțiunea Maidan din Kiev. În aceste împrejurări Jandarmeria Română, a cărei misiune și rost este de a apăra ordinea și integritatea statală, a acționat fără greș, admirabil. Cu minimum de forță și incredibilă reținere, a reușit să dejoace planurile loviturii de stat și să pună pe goana pe huligani. Aici trebuie să fim bine înțeleși. Înăbușirea unei încercări de lovitură de stat nu este un bal și nu poate fi făcută cu blândețe. Este o acțiune care cere hotărâre, duritate și fermitate. Inevitabil oameni care nu doresc violență și se află între huligani vor fi și ei afectați de acțiunile hotărâte ale forțelor de ordine. Nu este posibil altfel dar, cei care participă la asemenea demonstrații, nu au a se plânge de consecințe care sunt, repet, inevitabile. Dar, comparativ cu brutalitatea polițienească din alte locuri (și mă gândesc la USA țară în care trăiesc) Jandarmeria Română a dat dovadă de incredibilă reținere și exemplar profesionalism. În limbaj cavaleresc medieval, în această împrejurare, Jandarmeria Română” și-a câștigat cu cinste pintenii” (purtarea, dreptul a purta, pinteni era în Evul Mediu semn de noblețe). Trebuiesc repetate, despre demonstrația de la 10 August, încă un număr de detalii.
S-a încercat deghizarea ei în demonstrație a “diaspora”, a Românilor plecați în afară țării la lucru. Aici iarăși întâlnim o teribilă contradicție.
Continue reading „Alexandru NEMOIANU: Un om depășit” →

Viorel ROMAN: Ucraina și Rusia

Ucraina și Rusia sărbătoresc în acest an 1030 de ani de creștinism. Dar dacă la Moscova moștenirea cneazului Vladimir cel Sfânt (978-1015) este celebrată în era președintelui Vladimir Putin și a patriarhului Kirill ca un eveniment crucial, irenic în existența slavilor orientali, în Ucraina sărbătoarea e târâtă de istoria unei lupte multiseculare dintre catolicismul polono-lituanian și ortodoxia țarului rus. După 1990, când Ucraina își declara independența în Uniunea Sovietică, am avut ocazia să fiu martor la fața locului, direct și personal la conflictul religios a cinci orientări, care au generat situația tensionată de azi: cei din vest, catolicii sunt cu Roma, cei din est, rușii, cu Moscova, unii sunt pentru Constantinopol / Istanbul, alți pentru o mitropolie din America, fara a-i uita firește pe naționaliști, care vor ca centru religios al tuturor ucrainenilor sa fie Kievul autocefal. Patriarhul grec de la Constantinopol este pus oarecum in umbra de avântul ruso-pravoslavnicilor lui Vladimir Putin, pe care patriarhul Kirill îl numește o „minune dumnezeiască“, și tergiversează soluționarea disputei dintre Biserica ucraineană din cadrul Patriarhatului Moscovei și a întregii Rusii, dorința de autocefalie, fundament al unui naționalism ucrainian de rău augur, cum vedem deja la procesiunea (krestnyi hod) a 250.000 de fideli a Patriarhiei Moscovei șicanată în fel și chip la Kiev. Sinodul Bisericilor Ortodoxe din Creta, 16-27 iunie 2016, precedat de întâlnirea dintre papa Francisc și patriarhul Kirill din Havana, 12 februarie 2016 privind „Relațiile reciproce dintre Biserici, problemele esențiale al fraților noștri și perspectivele de dezvoltare a civilizației umane“, sunt cadrul generos în care va fi soluționat și acest conflictul religios. Declarația comună a papei de la Roma și a patriarhului Moscovei, unica și fără egal în ultimul mileniu de creștinism, constanta lapidar și convingător „Nu suntem concurenți, ci frați.“ Dacă asta îi unește pe catolici și ortodocși, cu atât mai mult ea este valabila pentru descendenți a Fericitului Vladimir cel Sfânt.

https://www.academia.edu/28173741/Viorel_Roman_Europa_Crestina.pdf

————————

Dr. Viorel ROMAN

www.viorel-roman.ro

Bremen, Germania

12 august, 2018

Alexandru NEMOIANU: ,,Modelul Maidan”

De la începutul noului mileniu sistemul “globalist” a folosit mijloace tot mai brutale pentru a își subordona economic și politic țările din Răsăritul Europei. Să ne amintim cu groază, oroare și dezgust de modul în care, în Postul Mare,Serbia a fost bombardată fără milă și fără motiv, cu singurul scop de a îi fi nimicita integritatea teritorială. Dincolo de aceste intervenții militare directe au fost folosite tot soiul de alte “modele” a căror repetivitate dovedește că ele sunt parte din planul deliberat urmărit de către puterea “globalistă’: USA, EU, NATO și eiusdem farinae. Inițial sunt folosite mijloace “pașnice”. Prin Organizațiile Ne Guvernamentale, toate oficine de interes transnațional și finanțate fie prin serviciile secrete apusene, fie prin demonicul Soros Gyorgy, sunt introduse idei insidioase, antinationale și anti creștine. Prin aceste ONG sunt create rețele de “socializare” care, în orice moment, pot fi “militarizate”, adică indivizi spălați la creier (iar mulți dintre ei fără creier sau cu unul plăpând de tot,tip ”creieraș”) pot fi scoși în stradă și folosiți la “demonstrații”. Acești jalnici indivizi posesori de micro-creier sunt “imbecilii utili”, între ei preponderant tinerei și tinerele de tot tulburați hormonal, pierde vara sadea și opozanți din temperament. Așa au apărut organizații de felul abominatia #rezist, #fără penali sau, mai nou ,”diaspora”. Scopul acestor diversiuni este de a condiționa și intimida autoritatea aleasă ba chiar în a ii pune sub semnul întrebării legitimitatea. La caz că aceste acțiuni nu reușesc se inițiază ultima “carte”, ”modelul Maidan”. Este bine a ne aducem aminte cum a funcționat ‘modelul Maidan”.
Speculând cinic neajunsurile economice din Ucraina forțele de suversiune USA și EU au creat mișcare stradală care a devenit tot mai violentă și provocatoare. De la zbierete și înjurături au trecut la aruncat bolovani și pietre, la folosirea de lanțuri și apoi de bombe incendiare și arme de foc. Demonstranții, ”imbecilii utili” locali, masa de manevră, a fost infiltrată de agitatori pregătiți și care, proveneau din ‘diaspora” ucraineană. Violențele lor tot mai sfruntate au primit o foarte modestă și reținută riposta din partea serviciilor de ordine. Mare greșeală. Încurajați, “maidanezii” au devenit tot mai agresivi, mai violenți și în final au preluat puterea. Vedem ce a urmat: sfâșierea țării, sărăcie fără precedent și un guvern și administrație atâta de “democratice” că nici după patru ani nu au mai organizat alegeri. Acest “model” se încearcă a fi folosit în România.
Continue reading „Alexandru NEMOIANU: ,,Modelul Maidan”” →

Alexandru NEMOIANU: Numerus stultorum

Cu surle și trâmbițe,cu atmosferă de bâlci suburban a fost anunțată “marea” demonstrație a Românilor din diaspora, pentru 10 August, 2018.
Anunțurile stridente, cu aer de carnaval de mahala, personal, mi-au făcut această demonstrație suspectă, din mai multe motive.
În primul rând nu a fost de loc limpede cine sunt această “diaspora” și mai ales cine sunt purtătorii ei de cuvânt.
Diaspora este un cuvânt folosit abuziv și folosit, mai cu seama, de cei care nu știu ce înseamnă.
Diaspora este un segment din populație care se mută în alte locuri, păstrând modul de viață de “acasă”. Un segment în căutare de oportunități economice, mai simplu spus, de câștig mai bun. Până aici nimic rău de spus. Unde începe însă nepotrivirea urmează.
Această parte din populație, trăind în alte circumstanțe, nu are nici un fel de drept de a recomandă populației rămase acasă cum să se gospodărească sau cum să se administreze. Cei care au cuvânt de spus sunt cei care au rămas acasă, la vatra,la “patrida”. Dar încă mai rău stăm atunci când vorbim de cei care s-au autointitulat “conducători” ai diaspora. Cine i-a uns în această poziție și ce merite au că să o pretindă? De tot dramatic a fost când un asemenea “neica nimeni” s-a trezit făcând apeluri la violență. Deci acești “conducători” ai diaspora stau sub suspiciunea de a fi niște agenți provocatori. Această suspiciune este întărită de entuziasmul cu care o “opoziție”, intrată în criză de idei, s-a alăturat “demonstrației”. Mai mult, un politician fără har, fără chemare și fără șira spinării s-a gătit să își proclame candidatura la Președenția țării. ”Demonstrația” a devenit chermeză și ocazie de căpătuială.
Continue reading „Alexandru NEMOIANU: Numerus stultorum” →

Alexandru NEMOIANU: ,,Momentul adevărului”

“Momentul Adevărului” este o expresie care definește o situație critică din existență când o decizie hotărâtoare trebuie luată, ale cărei consecințe trebuiesc acceptate. Este folosită frecvent expresia în luptele cu tauri,”momentul adevărului” fiind clipă în care toreadorul decide să dea taurului lovitura de grație. De reușita acelei decizii depinde toată lupta anterioară. Dar expresia s-a răspândit și în esență “momentul adevărului” definește caractere și personalități căci,în acea clipă nu se poate minți sau pretinde;este pe viață și moarte.
Această expresie este foarte potrivită vieții publice din zilele pe care le trăim din mai multe motive.
În momentul de față partidele politice și congregațiile politice, în forma lor clasică, sunt categorii depășite. Aceste formațiuni nu mai pot influența, sau nu ar mai trebui să poată influența, modul de gândire al cetățenilor. Iar acest lucru este, a fost, determinat de dramatica schimbare a circulației informației. În bună măsură “partidele” politice au devenit un soi de “găști” de interes și rolul lor nu este de a influența opinia publica ci acela de a administra vremelnic în funcție de decizia electoratului.
Mediile de informare “clasice”, presa, radio, televiziune, și-au pierdut rolul și rostul. Ele au încetat să mai fie căi de informare independente și obiective. În alte cuvinte ele nu mai servesc ‘poporul”, ele servesc “puterea”. Dar în același timp informația din spațiul virtual, ”internet”, a făcut ca știrile să circule aproape instantaneu cu clipa intrării în existență a evenimentului. Încă mai mult, spațiul virtual a făcut ca “secretele” să nu mai existe sau oricum să fie dezvăluite extraordinar de repede. În aceste condiții cetățenii își pot forma o părere foarte repede și efectiv nu mai au lipsă de “sfaturile” partidelor politice. Spațiul virtual a făcut ca opinia publică să devină literalmente “populară”.
În egală măsură rolul oamenilor politici s-a schimbat sau, măcar, ar trebui să se schimbe. Rolul lor ar trebui să fie acela de a administra interesul comun, binele țării. Iar în această înțelegere nu de teoreticieni și guralivi este lipsă, este lipsa de oameni de caracter și bună credință.Iar aceste trăsături se confirmă sau infirmă nu prin declarații, se confirmă prin fapte. Recunoașterea caracterelor de către “popor” este întotdeauna fără greș. Căci “poporul” judecă oamenii nu după conversație sau exprimări sentimentale, ci după acțiuni și după mod de viață. Acestea fiind spuse voi încerca să ilustrez validitatea lor prin exemple concrete.
Continue reading „Alexandru NEMOIANU: ,,Momentul adevărului”” →

,,Muntele Taborului, una dintre cele trei mari minuni ale Ortodoxiei”

“Vorbind despre lumina de pe Tabor, Sfântul Grigorie Palama spunea: “Este lumina necreată, neapusă şi neînvinsă şi transcende orice timp şi veac şi aceasta este, socotesc, moştenirea celor mântuiţi“.

Creştinii vremurilor noastre care ajung pe Muntele Tabor, de praznicul Schimbării la Faţă după calendarul neîndreptat, sunt martorii unei minuni ce aminteşte de momentul Schimbării la Faţă a Mântuitorului: pogorârea peste biserica ortodoxă de pe munte a unui nor deosebit. Aceasta se adaugă celorlalte două minuni care se petrec în Ţara Sfântă: Sfânta Lumină de la Mormântul Domnului şi întoarcerea apelor Iordanului spre izvor, de Bobotează.

(Asa cum se vede norul, care se pogoara peste credincios aflati la slujba,

fotografiat de un pelerin, 2010).

În noaptea de 18 spre 19 august, pe Muntele Sfânt al Taborului, în momentul în care începe Sfânta Liturghie, coboară asupra Mănăstirii ortodoxe “Sfântul Prooroc Ilie” de aici un nor luminos care nu are caracteristicile unui nor obişnuit. În momentul în care începe Privegherea, din vârful muntelui se vede pe cerul întunecat dinspre Nazaret, la o distanţă mare, o formaţiune noroasă portocalie ce vine aproape perpendicular spre biserică, unde rămâne până la miezul nopţii, sub forma unor limbi portocalii întunecate.

La momentul Heruvicului, norul luminos ajunge deasupra Taborului, capătă diferite forme, din el desprinzându-se fâşii, mingi rotunde, lunguieţe etc., ce ajung chiar deasupra turlei bisericii.

(Norul, ca o pară de foc, cu miros nepământean)

Fenomenul este perceput şi descris diferit de credincioşii pelerini, martori ai minunii. Ceea ce este relatat deopotrivă de toţi este faptul că în clipele acelea se răspândeşte în aer un extraordinar miros de tâmâie, care nu este însă tămâie de răşinoase, ci “o combinaţie de conifere orientale, cu tămâie naturală, din răşina pomului”.

În 1993, câteva maici şi doi pelerini ruşi descriau astfel minunea pe care o văzuseră: “Norul a coborât chiar deasupra mănăstirii şi, deodată, din cer, a început să ţâşnească foc plin de har, ca de Înviere, însă mult mai mult. Pe neaşteptate, întregul acoperiş al mănăstirii s-a umplut de foc, apoi focul s-a întins la copaci şi sub formă de limbi de lumină a ieşit din nor şi a cuprins mulţimea. Această minune a Focului Sfânt a continuat vreme de două ore. În zori, totul a dispărut, lăsându-ne într-o stare de inspiraţie şi teamă duhovnicească neobişnuite”.

Maici românce de la această mănăstire au relatat şi ele unor ziarişti din ţară despre minunea norului, cam în acelaşi termeni: “Dintr-odată, cerul s-a deschis ca o carte, norul a început să vină maiestuos şi, pe măsură ce se apropia, cobora încet pe munte. Şi ajungea să atingă aproape pământul. Nu bătea vântul, nu era nici o adiere, iar luna strălucea plină. În două minute, nu se mai vedea o stea pe cer. Atât de dens era norul”.

Un alt pelerin spunea şi el: “Cuvintele sunt extraordinar de mici ca să exprimi ce simţi când bucăţile acelea ca de vată vin şi le atingi cu mâinile, le simţi pe chip. Ai vrea să te urci pe acea bucată şi să pleci, să nu te mai intereseze nimic”.

Miracolul, confirmat de oamenii de ştiinţă

Mulţi necredincioşi spun că norul este doar o vedenie a creştinilor sau chiar o şarlatanie pusă la cale de oameni cu interese turistice. Numai că fenomenul în sine a fost cercetat de o echipă de oameni de ştiinţă, iar concluzia lor este fermă: evenimentul este miraculos. Astfel, o echipă de cercetători meteorologi israelieni şi ruşi a analizat mai multe teme privind semnele miraculoase din Ţara Sfântă. Omul de ştiinţă rus Serghii Mirov, unul dintre participanţii la această cercetare, a dat publicităţii la începutul acestui an rezultatul cercetărilor lor, subliniind că norul apare numai în zona mănăstirii ortodoxe, doar în ziua praznicului Schimbării la Faţă. El a relatat că atunci “o sferă luminoasă de ceaţă îi înconjoară pe credincioşi, după care norul apare deasupra crucii bisericii, crescând în dimensiuni, şi coboară peste credincioşi, acoperindu-i şi înconjurându-i într-o umezeală”.

Cercetătorii au concluzionat că această ceaţă nu poate fi generată de aerul uscat şi la o astfel de temperatură şi, ca atare, fenomenul nu poate fi încadrat decât în categoria miracolelor.

Evanghelistul Matei vorbeşte despre nor

Despre momentul Schimbării la Faţă a Mântuitorului, în pericopa evanghelică referitoare la această sărbătoare, se arată: “Şi după şase zile, Iisus a luat cu Sine pe Petru şi pe Iacov şi pe Ioan, fratele lui, şi i-a dus într-un munte înalt, de o parte. Şi S-a schimbat la faţă înaintea lor şi a strălucit faţa Lui ca soarele, iar veşmintele Lui s-au făcut albe ca lumina. Şi iată Moise şi Ilie s-au arătat lor, vorbind cu El. Şi răspunzând Petru a zis lui Iisus: Doamne, bine este să fim noi aici; dacă voieşti, voi face aici trei colibe; Ţie una şi lui Moise una, şi lui Ilie una. Vorbind ei încă, iată un nor luminos i-a umbrit pe ei şi iată glas din nor zicând: Acesta este Fiul Meu Cel iubit, în Care am binevoit; pe Acesta ascultaţi-L!

Şi auzind, ucenicii au căzut cu faţa la pământ şi s-au spăimântat foarte. Şi Iisus S-a apropiat de ei şi, atingându-i, le-a zis: Sculaţi-vă şi nu vă temeţi. Şi ridicându-şi ochii, nu au văzut pe nimeni, decât numai pe Iisus singur. Şi pe când se coborau din munte, Iisus le-a poruncit, zicând: Nimănui să nu spuneţi ce aţi văzut, până când Fiul Omului se va scula din morţi…” (Matei 17, 1-9).

Taborul, loc important în istoria biblică

Muntele Tabor a jucat un rol important în istoria biblică şi este pomenit de mai multe ori în Sfânta Scriptură. El este menţionat pentru prima oară când Isus Navi împarte Pământul Făgăduinţei celor 12 seminţii ale lui Israel. Apoi Devora, proorociţa şi judecătoarea poporului lui Israel, l-a ales ca loc pentru bătălia dintre evreii conduşi de Varac şi armata lui Iavin, împăratul Hanaanului. Aici a pustnicit Melchisedec, preotul Dumnezeului celui Preaînalt, iar în zilele celui de-al doilea Templu din Ierusalim, pe vârful Taborului se obişnuia să se aprindă focuri pentru vestirea satelor din nord asupra sărbătorilor şi lunilor noi.

Primul care a identificat Taborul cu locul unde Mântuitorul S-a Schimbat la Faţă a fost Origen (†251), apoi, în secolul IV, Sfinţii Chiril al Ierusalimului, Epifanie al Ciprului şi Fericitul Ieronim vor spune aidoma.

Astăzi, pe Muntele Tabor sunt două biserici, cea ortodoxă cu hramul “Sfântul Prooroc Ilie” şi cea franciscană cu hramul “Schimbarea la Faţă a Domnului”. Aici se mai află ruinele unor construcţii de apărare de pe vremea lui Josephus Flavius. În secolul al IV-lea, pe platoul din vârful muntelui, Sfânta Împărăteasă Elena a ridicat o biserică în cinstea Schimbării la Faţă a Mântuitorului.

Actuala biserică ortodoxă, unde se află şi maici românce, a fost reconstruită în anul 1911. Ea aparţine Patriarhiei Ierusalimului şi este considerată prima mare ctitorie românească din Ţara Sfântă.

Pe latura de nord-vest a platoului se află grota lui Melchisedec.

Preînchipuiri şi tâlcuiri ale acestui eveniment minunat

Schimbarea la Faţă a Domnului, când ,,a strălucit faţa Lui ca soarele, iar hainele Lui s-au făcut albe ca lumina” (Matei 17, 2), arătarea minunată a slavei dumnezeirii, este preînchipuită în Vechiul Testament în mai multe rânduri. Astfel, pe Muntele Sinai, Dumnezeu vorbeşte din nor cu Sfântul Prooroc Moisi, peste care se pogoară slava Sa (potrivit Ieşirea 19, 9; 24, 16-18). În chip de stâlp de nor, Domnul Slavei călăuzeşte poporul ales prin pustie (Ieşirea 13, 22; 16, 10). Tot stâlp de nor se arată stând la uşa cortului mărturiei (Ieşirea 33, 9-10). La sfinţirea cortului mărturiei, se pogoară norul slavei lui Dumnezeu (Ieşirea 40, 31-32), iar mai apoi, norul acoperea cortul mărturiei ziua, şi chipul de foc noaptea (Numerii 9, 16). La sfinţirea Templului lui Solomon, norul slavei dumnezeieşti va umple din nou casa Domnului (III Împăraţi 8, 10-13).

Când S-a schimbat la Faţă, Mântuitorul Hristos S-a arătat ca Fiu al lui Dumnezeu, strălucind de lumina dumnezeiască ca ,,Cel ce se îmbracă cu lumina ca şi cu o haină” (Psalmi 103, 2) şi înconjurat de norul luminos al slavei Sale. Aşa cântăm şi noi, ortodocşii: ,,Dătător de lumină şi Lumină neapropiată şi pururea veşnică fiind, Cel ce eşti fără început şi care Te îmbraci cu lumina ca şi cu o haină, lumină în lume ai strălucit cu trupul umblând, şi lumină în munte ai luminat, arătând chipul slavei părinteşti” (tropar din cântarea a 8-a a canonului înainteprăznuirii).

Sau: ,,În Muntele Taborului te-ai schimbat la faţă, Iisuse, şi nor luminos întins ca un cort, pe apostoli cu slava Ta i-a acoperit. Pentru aceasta se uitau în jos la pământ, neputând să vadă strălucirea slavei celei neapropiate a feţei Tale, Mântuitorule, Hristoase Dumnezeule, Cel ce eşti fără de început. Cel care ai arătat atunci acelora lumina Ta, luminează şi sufletele noastre” (sedelnă la utrenia praznicului).

Lumina de pe Tabor este o pregustare a veacului viitor al învierii, în care ,,drepţii vor străluci ca soarele întru împărăţia Tatălui lor” (Matei 13, 43) şi vor fi îmbrăcaţi în veşminte albe strălucitoare, ca cele de pe Tabor, veşmintele curăţiei şi sfinţeniei. Şi se vor bucura pururea privind la faţa lui Dumnezeu şi ,,trebuinţă nu au de făclie, şi de lumina soarelui; că Domnul Dumnezeu îi luminează pre ei; şi vor împărăţi în vecii vecilor” (Apocalipsa 22, 5).

(În curtea bisericii sunt amenajate trei colibe,

pentru Mântuitorul Hristos, Moisi şi Ilie)

Sfântul Ioan Gură de Aur spune următoarele despre lumina de pe Tabor: ,,Evanghelistul a spus ca soarele, nu pentru că atâta va fi lumina lor, ci pentru că nu cunoaştem o lumină mai strălucitoare decât a acestui astru; a vrut să înfăţişeze strălucirea viitoare a sfinţilor cu ajutorul unei străluciri cunoscute nouă. Că lumina de pe Tabor era mai mare decât lumina soarelui, au arătat-o ucenicii care au căzut cu feţele la pământ. Dacă n-ar fi fost o lumină neamestecată, ci una la fel cu a soarelui, n-ar fi căzut la pământ, ci ar fi putut-o suferi cu uşurinţă”.

Această lumină a Schimbării la Faţă a Domnului este aceeaşi cu Sfânta Lumină ce se arată la Mormântul Mântuitorului nostru, la praznicul Învierii Sale.

,,Mai înainte închipuind învierea Ta, Hristoase Dumnezeule, ai luat pe trei ucenici ai Tăi: pe Petru şi pe Iacov şi pe Ioan şi în Tabor Te-ai suit. Şi Tu, Mântuitorule, la faţă schimbându-Te, Muntele Taborului cu lumină s-a acoperit, iar ucenicii Tăi, Cuvinte, s-au aruncat cu faţa la pământ, neputând suferi a vedea Chipul cel nevăzut. Îngerii slujeau cu frică şi cu cutremur, cerurile s-au spăimântat, pământul s-a cutremurat, văzând pe pământ pe Domnul slavei (slava la Doamne strigat-am, de la vecernia mare a praznicului).”

,,Ieromonah Macarie”

Eleonora SCHIPOR: Lucica Dușceac, ca o floare între flori!

Mereu tânără, frumoasă, talentată, harnică, pricepută la toate celea. Anume așa poate fi caracterizată vrednica doamnă Lucica Dușceac din satul Cupca, de pe Valea Siretului. De peste două decenii și ceva altoiește micilor cupceni dragostea de limba și literatura maternă, dar le mai altoiește și dragostea de neam, baștină, cultură, tradiții, obiceiuri, credință, de toate bogățiile spirituale ale acestui neam de oameni vrednici, din această străveche localitate de români. Este mereu prinsă în iureșul tuturor evenimentelor legate de satul natal, de Bucovina dragă. Participă la evenimentele culturale ale localității de baștină, promovând și înmulțind valorile ei în permanență.

Posedă o voce frumoasă, organizând cu elevii a căror dirigintă de clasă este, dar și cu alți elevi din școală măsuri educative legate de anumite sărbători, sau altele devenite tradiționale.

Acasă este o gospodină harnică, are o minunată grădină cu flori. Este o fiică, soție și mamă bună pentru cei apropiați din famillie.

Acest început de Gustar vine în viața doamnei Lucica Dușceac cu o frumoasă sărbătoare. Doamna Lucica adaugă în buchetul vieții încă o floare jubiliară.

La ceas jubiliar ea este felicitată cu multă dragoste și stimă de cele mai apropiate persoane – mama Vera, tatăl Vasile, fratele Roman, soțul Aurel, fiul Ionuț, socri, cumnați, veri, nepoți, nași, fini, prieteni, vecini și toate celelalte rude.

La aceste sincere felicitări se alătură întreg colectivul pedagogic al CIE Cupca, unde doamna Lucica este de peste 20 de ani profesoară de limba maternă, foștii și actualii elevi, părinții lor, toți sătenii.

Stimată doamnă Lucica Dușceac! Primiți din partea noastră a tuturor cele mai sincere urări de bine, multă-multă sănătate, succese, bucurii depline, realizări și speranțe frumoase pe tot parcursul vieții.

Să vă fie viața ca o floare

Ca o zi de sărbătoare,

La mulți ani să trăiți,

Buni, frumoși și fericiți!

—————————————

Eleonora SCHIPOR

Cupca, Bucovina de Nord / Ucraina

5 iulie, 2018