Alexandru NEMOIANU: Un om depășit

În 13 August 2018, Președintele României a prezentat un soi de apel care, sincer, nu avea nici cap și nici coadă.
În esență Klaus Johannis (mai departe KJ), un om fără multă imaginație și fără urmă de charismă, dar ajuns, prin ironia destinului, într-o poziție care nu i se cuvine, nici intelectuală și nici moral, s-a autocondamnat la o situație jalnică, aceea de a interpreta un rol de care este depășit și care nu i se potrivește.
În apelul de care pomeneam, foarte lung dar incoherent, KJ caută să joace un dublu rol, caută să interpreteze două roluri care sunt în stare antitetică, se resping reciproc. Citind acest apel, care i-a fost impus, Klaus Iohannis era un actor improvizat, într-un rol peste micile lui puteri, era un saltimbanc.
Pe de o parte căuta să instige la violență și lovitură de stat și pe de alta, foarte neîndemânatic, să se prezinte ca om al păcii. Evident KJ se referea la demonstrațiile violente din 10 August,2018 pe care le-a organizat “opoziția”, cercurile de interes transnaționale și care, din capul locului fuseseră aprobate de către Președinte.
Manifestația din 10 August,2018 a avut ca scop să înlăture, la nevoie prin violență, autoritatea legal aleasă a României.
Demonstranții adunați, prin apeluri de către Organizațiile Ne Guvernamentale, abominatia #rezist, farsă și diversiunea #fărăpenali, au fost încadrați cu huligani și agenți provocatori care aveau misiunea să pornească lovitura de stat. A fost o încercare de a repeta acțiunea Maidan din Kiev. În aceste împrejurări Jandarmeria Română, a cărei misiune și rost este de a apăra ordinea și integritatea statală, a acționat fără greș, admirabil. Cu minimum de forță și incredibilă reținere, a reușit să dejoace planurile loviturii de stat și să pună pe goana pe huligani. Aici trebuie să fim bine înțeleși. Înăbușirea unei încercări de lovitură de stat nu este un bal și nu poate fi făcută cu blândețe. Este o acțiune care cere hotărâre, duritate și fermitate. Inevitabil oameni care nu doresc violență și se află între huligani vor fi și ei afectați de acțiunile hotărâte ale forțelor de ordine. Nu este posibil altfel dar, cei care participă la asemenea demonstrații, nu au a se plânge de consecințe care sunt, repet, inevitabile. Dar, comparativ cu brutalitatea polițienească din alte locuri (și mă gândesc la USA țară în care trăiesc) Jandarmeria Română a dat dovadă de incredibilă reținere și exemplar profesionalism. În limbaj cavaleresc medieval, în această împrejurare, Jandarmeria Română” și-a câștigat cu cinste pintenii” (purtarea, dreptul a purta, pinteni era în Evul Mediu semn de noblețe). Trebuiesc repetate, despre demonstrația de la 10 August, încă un număr de detalii.
S-a încercat deghizarea ei în demonstrație a “diaspora”, a Românilor plecați în afară țării la lucru. Aici iarăși întâlnim o teribilă contradicție.
Românii plecați în afară țării nu au nici o calitate să dea sfaturi de administrare Românilor care trăiesc în România. A proceda altfel este dovadă de aroganță și obrăznicie. Dar acest deghizeu a fost foarte aproximativ și foarte “cu ochi și cu sprâncene”. Românii nu sunt proști, recunosc imediat când cineva caută să îi însele. Revenind la discursul lui Klaus Iohannis trebuie spus că el a fost în esență recitirea unui text impus. De fapt Klaus Iohannis se văicărea și era speriat. Cât de diferit a fost penibilul apel al lui Klaus Iohannis față de apelul Patriarhului României. Aici s-a văzut diferența dintre un fripturist de ocazie și un om care iubește Credința și Neamul Românesc. Klaus Johannis era speriat, căci încercarea de lovitură de stat a eșuat. Klaus Iohannis a primit poruncă să caute să o reaprindă și în acest rol, el (KJ) era depășit și penibil. Era și într-o situație precară, este foarte greu să aprinzi un foc care a fost cotropit de ape. Penibil, căci, caz absolut fără precedent, Președintele României, la ordin transnațional, caută să intimideze autoritatea legal aleasă a României și forțele de ordine ale țării. Această acțiune a lui KJ este antinațională și pune în pericol ordinea statală și integritatea României. Dar, Slavă Domnului, încercarea de lovitură de stat a eșuat. Meritul principal revine Jandarmeriei Române și cumințeniei Românilor.
Dacă administrația României, Guvernul țării, vor da dovadă de minimală fermitate și hotărâre această încercare de lovitură de stat va rămâne fără urmări. Planurile Soros-transnaționali și “opoziția” ștrengarilor, va rămâne fără urmări. Este rostul oamenilor cinstiți să înțeleagă că în momentul de față singura soluție pentru ieșirea din criză este respectarea autorității legal aleasă, prin vot liber, și respectarea ciclurilor electorale. Sunt convins că Românii, care își iubesc țara, vor ști să ignore apeluri dușmănoase făcute de oameni răi și iresponsabili și vor ști să impună aceste lucruri care definesc un stat de drept.
TRĂIASCĂ ROMÂNIA!

–––––––––––––

Alexandru NEMOIANU

Istoric
The Romanian American Heritage Center

13 august, 2018

Lasă un răspuns