Gheorghe Constantin NISTOROIU: Comentarii şi adăugiri la articolul istoricului Col.( r.) Dr. Constantin Moşincat, „Ungurii Răzleţi…, Ungurii Valahi”

   „Voi, toţi acei cu chipul prefăcut,

   Şi inima venin şi mărăcine,

   Să nu vă lăudaţi că m-aţi ştiut…

   -N-am fost contemporan decât cu mine.”

            (ION LARIAN POSTOLACHE)

 

   În cercetarea evenimentelor istorice, ce presupune o analiză obiectivă, sunt precumpănitoare realităţile certe a celor petrecute atunci, filtrate prin Adevărul faptelor întâmplate, supuse raţionalităţii, implicând cauzalitatea şi efectul lor în momentele respective şi după, aşa cum purcede în toate lucrările sale de mare greutate şi acrivie ştiinţifică, istoricul militar, Col. r. Dr. Constantin Moşincat.

 Căci altfel se programează, conform deselor directive emise de Dieta Pustei Iredentismului, se pregăteşte şi înarmează războaiele (acţiunile) suversive, mai tot timpul, ale ungurilor către Valahi, ale maghiarilor către valahi, ale hunilor către valahi, ale Valahilor contra valahi,întotdeauna dictate şi controlate de monopolul dezinformării, plătit regeşte pentru a semăna discordie şi urmărind continuu învrăjbirea acestei mari Vetre Străbune a milenarismului geto-daco-român.

   Teza predilectă a huno-ungro-maghiarilor a fost şi rămâne (din nenorocire pentru noi, de trei decenii încoace ajutaţi de voluntariatul nostru democrat şi inconştient), înfruntarea, confruntarea, frângerea, prigoana, persecuţia şi crucificarea, prăvălite ca o lavă încinsă de Vulcanul vrăjmăşiei lor, ori tirul ucigaş abătut ca un bombardament neîncetat de obuze aruncate cu ură viscerală asupra acestui popor, harnic, credincios, demn, iertător peste măsură, capacitatea lui de toleranţă creştină ori valahă fiind cutremurător de nefastă şi înfricoşetor de pierzătoare.

   Istoricul militar, Col. r. Dr. Constantin Moşincat luptă cu cugetul secular al orădeanului înfipt în Glia neatârnării, cu sabia spiritului creştin al Adevărului dreptăţii ce pulsează în pieptul său de mare Ostaş, scoţând din catacombele vrăjmăşiei turanice depozitele profanării ce întreţin secular ambiţia lor mistificatoare,în slujba căreia utilizează orice mijloace, ţesute, făcute, contrafăcute, îndeosebi cele presupus istorice, discreditând poporul creştin al marelui Neam protodac de la oricare tribună, din orice aulă, din fiecare altar, din parlamantul lor şi mai cu seamă din parlamentul nostru de lefegii, considerându-ne vrednici de tot dispreţul lor, mai ales că bună parte din această denigrare este suportată financiar de noi valahii de jos, nu de ciocoii de sus care le-au lărgit „coridorul etnic”, prin neîntreruptele coaliţii de guvernare.

   Neîngroparea securii lor de război, a turanicilor-unguri, din vremi seculare, face ca demnii Fii ai Daciei Mari, să stea permanent de veghe în jurul Adevărului, în jurul hotarelor Ţării, depăşind şi strivind dificultăţile alarmante, programate şi întorcând ca în vigilenţa şi lupta bravului Colonelui istoric orădean, propaganda ungurească ca un bumerang ce-i loveşte aprig, ruşinându-i îndeajuns şi înjosindu-i peste măsură.

   Presupusa instituţie cu caracter ştiinţific Societatea istorică maghiară, pusă la stâlpul infamiei, întâi de faimosul boier, os domnesc, prinţ al culturii Bogdan Petriceicu Haşdeu, de alţi mari români ardeleni şi apoi de Ştefan Ludwig Roth, care i-a avertizat răspicat pe mişeii turanici faţă de fărădelegile lor privind proiectul de maghiarizare prin silnicie şi crimă, „…luaţi seama la ce faceţi şi nu aruncaţi cu criminală îndrăzneală jeratec în paie.” (Dacia nr. 6, 15 august 1941, p. 6).

   Bilanţul rezultatelor maghiarizării forţate ni-l dă unul din marii etnografi maghiari, Balogh Pal:„… Maghiarii au câştigat 261 comune şi au pierdut 456, prin urmare, au înregistrat o pierdere de 195 comune; cele mai multe le-au cucerit de la slovaci, cele mai multe le-au pierdut printre şvabii din Baranya şi românii din Transilvania… Cu un câştig încheie bilanţul în primul rând românii, după ei slovacii, apoiu germanii.” (Balogh Pal, Nepfajok Magyarorszagon)   

   Societatea istorică maghiară, ca mai toate organele lor lasciv-propagandistice este o adunătură de acefali veninoşi, o scursură rămasă de pe vremea lui Paul Hunfalvy, care susţinând bazaconiile-teoriei Roesler la al VII-lea Congres al orientaliştilor de la Viena din 1886, a fost lovit în moalele capului cu buzduganul lingvistic de marele poliglot valah savantul-istoric Bogdan Petriceicu Haşdeu, care l-a „potcovit” cu greii termeni protovalahi: hongre” – acţiunea de a scopi un cal şi „hungar” – acţiune ce poartă stigmatul „castrării” spirituale, adică al călăreţului „fino-ugric”.

 

   Stârpiturile moştenirii fantomaticei ideii imperiale hasburgice, au rămas cu sechele cronice prin scalpul extirpării cangrenei dualiste, după Anul de Graţie VALAHĂ-1918, ridicând stăvilarul EVIDENŢEI, al ADEVĂRULUI istoric, făcând să inunde cu valuri de cerneală roşie, Vatra STATORNICIEI noastre geto-dace milenare, aducând în aluviunile urii, hoiturile lor de măsluire şi valurile turbate ale unor rapturi viitoare.

   Naţiunea noastră nu a învăţat nimic din marile drame milenare prin care a trecut istoric, plecând de la jaful, crimele şi furtul marilor bogăţii ale Regatului Dacia de către romanii imperatori, impilatori şi cotropitori, la jafurile, crimele şi furturile comise de valurile migratoare; de la invaziile, jafurile şi crimele săvârşite de urmaşii hoardelor lui Atilla, la năpustirile sălbatice, seculare ale turcilor şi tătarilor; de la arderea pe tronul înroşit de foc a lui Gheorghe Doja, uciderea mişelească şi profanarea marelui Întregitor Mihai Viteazul pe câmpia Turzii, la teroarea stârnită de Samuel Brukenthal şi ciopârţirea eroilor-martiri Horia-Cloşca-Crişan, de la politicile duplicitare, perfide, tendenţioase ale occidentalilor pe care i-am apărat permanent de invaziile asiatice, la înhămarea ca vitele biciuite sub jugul fanariot; de la samavolnicia grofilor care au supt sângele valahilor şi-a nemeşimii ucigătoare de rânduieli şi popor, la genocidul săvârşit asupra populaţiei româneşti din Ardeal prin cea mai ticăloasă arondare săvârşită în istorie de către unguri asupra Transilvaniei în 1867; de la autonomizarea a tot ce-i valah  şi a toate, la atomizarea statului naţional român, de la protectoratul muscalilor continuu însetaţi şi des înfometaţi de provincii româneşti, la ultimatul bolşevic care a sfâşiat Trupul sfânt al Patriei; de la batjocura comisă de Aliaţi, sărind peste contribuţia noastră prin marele tribut de sânge în cele două conflagraţii mondiale, la calomnierea şi nesfârşita cacialma diplomatică jucată în sala de pocher a parlamentului român pe care ne-o aduce UDMR-ul MEREU.

   Duşmanii Domnului Mihai Vitezul au rămas de-apururea şi vrăjmaşii noştri. „Ei, în acel cernit august 1601, şi-au trimis călăii la lucru, la Turda, în lunca Arieşului; dar au fost prezenţi şi două secole mai târziu, în 1812, când au făcut ca Ţara Moldovei să nu mai fie toată (cum profetic s-a declarat Mihai, domn „a toată Ţara Moldovei”); şi au fost prezenţi şi la 1859, când au trudit din greu să zădărnicească refacerea făptuirii lui Mihai; după cum au fost prezenţi şi, vai!, cât de activi, la 1918, şi în toţi anii ce au urmat, străduindu-se din răsputeri să împiedice desăvârşirea a ceea ce înfăptuise Mihai; şi după cum s-au dovedit nişte prezenţe de o sălbăticie inimaginabilă în 1940, când au crucificat România, sfâşiindu-i braţeleBasarabia şi Ardealul, – picioarele – sudul Dobrogei, – umplându-i fruntea de spini prin smulgerea Bucovinei de Nord; şi iată-i, azi, iarăşi, mai porniţi ca oricând spre dezmembrarea României, spre destrămarea faptei lui Mihai. Numai că pe Mihai nici atât nu-l încap legăturile timpului. El nu că trece dintr-un secol în altul, el stă deasupra secolelor. Cu trunchiul în Ardeal şi cu capul în Ţara Românească, el cuprinde în sine Ţara toată. El nu are mormânt (cum nu are nici Decebal, nici Vlad Ţepeş, nici Horea, nici Tudor Vladimirescu, nici Bălcescu, nici…) pentru că, asemenea acelora, el n-a murit ci s-a adăugat după expresia biblică, părinţilor săi, făurind, cu aceştia, Ţara căreia îi va fi domn; domn a toată Ţara!” (Miron Scorobete, La Aniversară în Gândirea, Anul X, Nr. 1-3/ 2001)    

   Ungaria de ieri, cum inspirat a numit-o Milton G. Lehrer, în lucrarea sa Ardealul-pământ românesc, „Ungaria grofilor şi a nemeşilor, siluitoare de conştiinţe”, trăieşte în Ungaria de azi prin acelaşi sistem imoral şi anacronic, susţinând testamentul premierului Teleki Pal, prin portavocea deputatului Miko Imre, de Recolonizarea în patrie a ungurilor de dincolo de Carpaţi, revendicându-şi hegemonia asupra Bazinului Carpatic, prin stupizenia tezei lor milenare. „Acest teritoriu milenar îl vom putea apăra şi păstra, numai colonizând în bazinul carpatic pe toţi ungurii împrăştiaţi în întreaga lume. Colonizarea ungurilor urma să se facă în Ardealul întreg, care să revină Ungariei, iar românii să fie colonizaţi în teritoriile de est, ocupate atunci de România.” (Istoria României – Transilvania, vol. II (1867-1947), p. 1346)

Continue reading „Gheorghe Constantin NISTOROIU: Comentarii şi adăugiri la articolul istoricului Col.( r.) Dr. Constantin Moşincat, „Ungurii Răzleţi…, Ungurii Valahi””

Eleonora SCHIPOR: Grigore Vieru – poetul îndrăgit de toți

           

            Despre marele poet basarabean Grigore Vieru vorbim oricând cu emoție, admirație și… regret. Regretăm faptul că la cei 85 de ani, vorbim despre acest mare român și patriot la timpul trecut. Dar un poet și încă unul de talia lui Grigore Vieru nu moare niciodată. Trece pe un alt tărâm fizic, rămâne pururi printre noi spiritual. Mereu al nostru, mereu același, mereu și la nesfârșit.

            Regret faptul că așa și n-am avut marea fericire să-l cunosc personal, deși l-am admirat întotdeauna. L-am citit cu plăcere încă din clasele primare. Îl admir până în ziua de azi.

            La CIE Cupca, viața și opera poetului este iubită și apreciată de toți elevii. Acest fapt se datorează profesoarelor de limba maternă, administrației școlii, învățătoarelor claselor primare. Activ s-au încadrat la pregătirea expozițiilor membri comitetului școlăresc, ai cenaclului literar „Lămâița” ai cercului de Tineri muzeografi.

            Pe culoarele școlii, în incinta muzeului, la biblioteca școlară, în cabinetul de limba și literatura română, au fost amenajate expoziții dotate cu cărți, ziare, reviste, xeroxuri, fotografii reprezentând crâmpeie din viața și opera poetului.

            În toate clasele în  aceste zile  se vorbește mult despre poetul nostru îndrăgit, se recită și se învață poeziile sale, se vorbește despre viața și opera sa, despre dragostea sa față de neam, baștină, limba română, mamă, copii…

            Pe întreg parcursul lunii februarie vom avea încă multe măsuri literare dedicate poetului îndrăgit. Viața și opera poetului basarabean Grigore Vieru merită și trebuie cunoscută de toți. Aceasta este datoria noastră a pedagogilor.

            Expoziții dedicate poetului Grigore Vieru au fost amenajate și la bibliotecile sătești, și nu numai, la muzeele din ținut, la căminele culturale, la sediile literare și culturale.

––––––––––––––––

Eleonora Schipor,

pedagog-organizatoare la CIE Cupca

Al. Florin ŢENE: Trădarea și oportunismul la români de-a lungul istoriei s-a strecurat ca o viperă și în Academia Republicii Populare Române

De-a lungul istoriei noastre au existat în cadrul elitelor oportuniști și trădători care au contribuit la schimbarea cursului normal al evenimentelor, influențând în rău viața neamului pe care îl “slujeau“.

Înainte de a intra în miezul subiectului pe care doresc să-l analizez, pentru a înțelege mai bine termenii de: oportunism și trădător, vom consulta împreună DEX:oportunismul este atitudinea lipsită de principialitate a unei persoane care, pentru a-și satisface interesele personale, adoptă și aplică, după împrejurări, principii și păreri potrivite momentului.Să vedem, ce înseamnă trădare: Trădare (în limba română veche și hiclenie, hainie, hainlâc, predanie), este denumită fapta de a înșela în mod voit și perfid încrederea cuiva, săvârșind acte care îi sunt potrivnice, pactizând cu dușmanul etc

Cum ar fi arătat oare istoria fără trădători și trădări? De la Burebista la Mihai Viteazul și până la Tudor Vladimirescu, istoria noastră e presărată cu evenimente tragice, în care rolul principal a fost jucat de personaje fără scrupule, cum au fost academicienii Academiei Române care au criticat opera lui Constantin Brâncuși care, prin josnicele lor fapte, au schimbat mersul istoriei și soarta românilor. In vremea lui Burebista, care a domnit pe la jumătatea secolului I i.Hr., statul dac a ajuns în culmea puterii sale. In urma victoriilor repurtate de acest rege, statul dac – cu capitala la Argedava – a ajuns să se întindă pe un teritoriu imens, cuprins intre Alpii nordici, Munții Balcani, Marea Neagră și Nistru. Până și împăratul roman Cezar se temea de marea putere a regelui dac și, în jurul anului 44 i.Hr., pregătea un război împotriva lui. A murit însă – asasinat, după cum se știe, în urma unui complot – înainte de a apuca să pornească spre regatul dac.
Și, la puțin timp după aceea, tot unei conspirații i-a căzut victimă și Burebista. Nobilii nemulțumiți de puterea și autoritatea sa au complotat pentru a-l înlătura. Odată cu dispariția lui, imensul regat dac s-a destrămat, spărgându-se în mai multe bucăți pe care cei care uneltiseră spre a-l doborî pe Burebista și le-au impărțit între ei.

Încă de la Decebal au existat trădători, datorită acestora acesta a fost înconjurat de armata romană. „Opt călăreţi romani, cu coifuri, scuturi şi lănci, vin din stânga, pe două drumuri diferite. Mişcările lor sunt cu atât mai violente, cu cât sunt situaţi mai aproape de centrul scenei. Trei dintre ei ameninţă cu lăncile un pileat căzut la rădăcina unui stejar – personajul principal al scenei, regele dacilor. Încercarea de a se refugia dincolo de munţi i-a fost zadarnică. Duşmanii, informaţi asupra drumului ce-l alesese, l-au încercuit şi i-au tăiat calea: în dreapta stejarului – care, de data aceasta, nu închide scena – se văd doi călăreţi romani sosind de la dreapta spre stânga. Forţele romane implicate în acţiunea de capturare a lui Decebal sunt însemnate; cei 10 călăreţi care le reprezintă poartă pe scuturi emblemele a cel puţin 5 unităţi. Ele au lichidat garda regelui: doi pileaţi zac printre picioarele cailor, cu stânga încleştată pe scut, cu sabia curbă căzută din mână”.

Vlad Tepes a ocupat tronul Valahiei în 1456 cu ajutor maghiar. Și-a consolidat stăpânirea nimicind mai mulți pretendenți care voiau să-i ia domnia și a băgat spaimă atât în susținătorii acestora, cât și în turci. După câțiva ani, a refuzat să mai plătească turcilor tribut și a măcelărit armata otomană care fusese trimisă să-l pedepsească – aproape 25.000 de oameni. Astfel provocat, sultanul Mahomed al II-lea a ridicat, în primavara anului 1462, o oaste numeroasă, cu care a pornit spre Dunăre. După o serie de ciocniri care au pricinuit turcilor mari pagube și după celebra incursiune nocturnă a lui Țepeș în tabăra turcească, și ea soldată cu mulți morți din rândul otomanilor, era limpede că Înalta Poartă era departe de a putea rezolva problema pe calea armelor.

S-a folosit, deci, de calea complotului, găsind un aliat chiar în persoana lui Radu cel Frumos (fratele bun al lui Vlad Tepes) care uneltise fără scrupule împotriva propriului său frate. Sultanul l-a numit pe Radu cel Frumos domn al Munteniei și mai mulți boieri au trecut de partea lui, speriați, pesemne, de firea aprigă a lui Țepeș și dornici să aibă un domn mai ușor de manipulat. Țepes s-a retras in Ardeal (în 1462), așteptând sprijin de la Matei Corvin. Dar, deși acesta a ridicat o armată pentru a-i veni în ajutor, în cele din urmă, ajutorul n-a mai ajuns: i s-a pus capăt printr-o intrigă a inamicilor lui Țepes (probabil sași din Brașov, cu care Țepeș avusese, cu câțiva ani în urmă, niște conflicte datorate faptului că brașovenii sprijiniseră câțiva pretendenți care urmăreau să-i ia locul pe tronul Valahiei. Drept represalii, Țepes a executat mai multi sași și a atacat Brașovul și câteva sate săsești).

Lui Matei Corvin i s-au prezentat scrisori – false, consideră istoricii – , scrise, chipurile, de Vlad Țepes, scrisori din care rezulta că voievodul era gata să se supună sultanului Mahomed al II-lea și să-l ajute, apoi, să cucerească și Ardealul. Matei Corvin a luat de bune aceste informații și, în loc de a-l ajuta pe Vlad Țepeș să-și recapete tronul uzurpat, l-a băgat la închisoare, la Buda, unde Țepeș a rămas timp de peste zece ani. Abia în 1476 și-a recăpătat tronul, pentru foarte scurt timp.

Radu de la Afumati a domnit în Țara Românească între 1522 și 1529, cu mai multe întreruperi de câteva luni, care arăta că țara trecea atunci printr-o perioadă de mari tulburări: numeroși pretendenți iși disputau tronul și, după cum balanța norocului înclina de partea unuia sau a altuia, ei stăpâneau pentru puțină vreme Valahia, pentru ca apoi să fie răsturnați și înlocuiți. Timp de câțiva ani, Radu de la Afumați a reușit, de fiecare dată, să-și doboare rivalii, astfel că, în această perioadă, stăpânirea asupra Țării Românești i-a aparținut în cea mai mare parte a timpului. După ce, inițial, se opusese turcilor, el a înțeles, în cele din urmă, că pentru a domni trebuia să aibă sprijinul Înaltei Porți otomane (așa erau vremurile!). Susținut de turci și de neamul Craioveștilor, o puternică familie de boieri din Oltenia, el a ocupat, în cele din urmă, tronul Valahiei, pe care l-a păstrat până în 1529.

Și aici i se încheie povestea – și totodată viața. Tragicul său sfârșit e descris în chip impresionant de istoricul Constantin C. Giurescu; să-l cităm, asadar: „Recunoscut de turci si sprijinit de Craiovești, Radu ar fi putut domni vreme îndelungată dacă nu cădea victimă unui complot ticălos. Spre sfârșitul anului 1528, o suma de boieri […] nemulțumiți probabil de influenta puternicei familii de peste Olt, se ridică împotriva domnului. Acesta, surprins, neavând la îndemână oastea spre a li se opune, e nevoit să fugă. […] pe drum, însa, boierii il ajung la Râmnicu Vâlcea și, nerespectând nici lăcașul dumnezeiesc în care Radu se refugiase, il ucid în bisericuța de pe dealul Cetățuii, sub ochii îngroziți ai preotului [….] S-a întâmplat această mizerabilă crimă – unică prin împrejurările ei în istoria noastră – în ziua de 2 ianuarie 1529; ea pune în lumina cea mai urâtă boierimea munteană din acea vreme.”

Continue reading „Al. Florin ŢENE: Trădarea și oportunismul la români de-a lungul istoriei s-a strecurat ca o viperă și în Academia Republicii Populare Române”

Petre CIOCLU: Morbul urii milenare

APEL

 

Către oamenii molipsiți de morbul urii milenare, dar și către cei concesivi care practică ura cu durate mai mici: seculare, anuale, lunare, săptămânale, iar la cei înrăiți: ura zilnică. Rugămintea mea este să se debaraseze de acest impuls penibil, cu speranța că li se vor alătura Papalitatea printr-un Edict istoric, în încercarea de a elimina în totalitate dușmănia de orice natură și de a se instaura armonia între alte popoare și poporul evreu.

UN SIMULACRU DE DEZVINOVĂȚIRE

În lungul, sinuosul și dramaticul său drum în istorie, micul popor evreu a avut de suportat din partea unor popoare: pogromuri, jafuri, distrugeri, cuceriri, înrobiri, exiluri, umilințe și câte altele. Într-un articol apărut în presa de limbă română din Israel, se aduce în discuție cazul urii milenare practicată de unele popoare la adresa poporului evreu, emițându-se părerea că acest impuls dușmănos nu are vreo motivație, vreo cauză, fiind deci… „gratuit” (de parcă există efect fără cauză).

Trebuie să admitem că principalul și cel mai înrădăcinat motiv al urii aflată în discuție, este DEICIDUL, adică omorârea prin răstignire a lui Isus, proorocul presupus divin, întemeietorul religiei creștine. Un rol negativ la statuarea și răspândirea acestei porniri detestabile a avut-o Papalitatea, care, în secolul al VI-lea, prin Edictul de Milan, a pus în cârca evreilor aceasta „crima cea dintâi”. După o perioadă de mai bine de o mie de ani, dându-și seama de aberația învinuirii – spre a se reabilita în lumea civilizata – Papalitatea a admis că evreii contemporani nu sunt vinovați de crima strămoșilor lor.

Mi-am propus să descifrez din documentele sacre sau laice ale timpului, ce motiv au avut evreii de a condamna la moarte pe un concetățean de-al lor – nu un evreu oarecare ci un proroc – și asta în țara care a apreciat și cultivat mereu talentul și inspirația proorocilor. Isus era un astfel de om excepțional, care predicase trei ani în lungul și latul țării, fiind adulat și urmat de gloate întregi.

Și totuși a ajuns să fie crucificat. De ce oare? Ce vină i s-o fi adus? Am intuit că aș putea găsi răspunsurile căutate, sau măcar la o parte din ele, cercetând si analizând „fără ură și părtinire” conținutul predicațiilor, a îndemnurilor și a faptelor sale în timpul celor trei ani, când gloatele îl ascultau extaziate, îl urmau orbește și îl divinizau din mimetism.

CE A PROPOVĂDUIT ISUS?

O IDEOLOGIE APARENT SUBLIMĂ DAR ÎN FOND NARCOTIZANTĂ!

„Nu vă îngrijorați de viața voastră, gândindu-vă ce veți mânca sau ce veți bea…”

„Uitați-vă la păsările cerului: ele nu seamănă, nici nu seceră și nici nu strâng nimic în grânare, și totuși Tatăl ceresc le hrănește.”

„Și de ce vă îngrijorați de îmbrăcăminte? Uitați-vă cu băgare de seamă cum cresc crinii pe câmp: ei nici nu torc, nici nu țes…”

„Nu vă îngrijorați dar de ziua de mâine, căci ziua de mâine se va îngrijora de ea însăși.”

(Biblia. Matei 6:25, 26, 28, 34)

Cât de încântătoare sunt, dar cât de utopice!

Îndeplinirea lor conștiincioasă de către fiecare om ar duce rapid la destrămarea întregii societăți omenești – care este rezultatul unei evoluții îndelungate, la care și-au dat contribuția mii de generații, trăind nu ca păsările cerului sau precum crinii, ci ca oameni în carne și oase.

„Să nu vă împotriviți celui ce vă face rău. Ci oricui te lovește peste obrazul drept, întoarce-i și pe celălalt.”

(Biblia. Matei 5:39)

 

Filozofia nonviolenţei este minunată în intenție dar dăunătoare în fapt pentru că are efect contrar celui urmărit: cel care a lovit obrazul drept, știind că nu i se împotrivește nimeni și nimic, va lovi și obrazul stâng, eventual va da și cu piciorul.

„Oricui vrea să se judece cu tine și să-ți ia haina, lasă-i și cămașa”

(Biblia. Matei 5:40)

Atitudinea de resemnare a celor nedreptățiți, vizavi de bunul plac și de abuzul asupritorilor, ar amplifica nedreptatea în lume și ar scinda omenirea în despoți și victime.

„Iubiți pe vrăjmașii voștri, binecuvântați pe cei ce vă blestemă, faceți bine celor ce vă urăsc.”

(Biblia. Matei 5:44)

Aici aproape că n-am ce comenta. Voi spune doar că e o absurditate sublimă, care depășește ființa și firea noastră omenească. Iată deci care erau cele mai șocante concepții de viață propovăduite de Isus. Dacă ar fi fost transpuse în viața de toate zilele, ar fi putut răspândi înclinații spre supunere, umilință, resemnare, renunțare – toate dăunătoare societății și oamenilor trăitori în ea. În afară că răspândea o ideologie pernicioasă, ridicată la rând de comandament divin, Isus era fără să-și dea seama, un destrămător al bunei organizări sociale, cerând viitorilor adepți, ( numiți „ucenici”), lucruri șocante, antisociale, pe care le voi exemplifica mai jos cu extrase din Cartea Sfântă:

Continue reading „Petre CIOCLU: Morbul urii milenare”

Julia Henriette KAKUCS: 14 Februarie – o zi aproape obișnuită de iarnă

M-am trezit şi astăzi înaintea ceasului meu deşteptător. N-am să înţeleg niciodată de ce anume, dar, de fiecare dată, mă simt învingătoare asupra acestui măsurător al timpului, în momentul în care apăs pe butonul „tăcerii” .

Pe vârful picioarelor, cu uşurinţa felinelor, mă strecor în camera de lucru. Cafeluţa umple, cu aroma ei îmbietoare, spaţiul adormit al încăperii. De pe monitorul computerului, îmi fac cu ochiul mesajele sosite pe aripile nopţii. Sunt multicolore, ca ţi aripile fluturilor de primăvară. Roşul cifrelor de pe Facebook, galbenul pliculeţului care-mi anunţă Mail-urile ţi portocaliul punctului de pe Skype, îmi dovedesc. încă o dată, că lumea s-a globalizat, într-un spaţiu virtual.

Din căldura plăcută a camerei, privesc dansul fulgilor. Ninge… O pătură nouă de zăpadă acoperă peisajul citadin. Albul înfrumuseţează strada şi acest atrium, flancat de locuinţe şi birouri. Într-un colţişor, se înalţă, îngheţat, trandafirul uitat acolo, în zilele unui ianuarie îngăduitor. Este lumânarea argintie a lunii februarie.

De două, trei zile, am o mică răceală. Nu mă deranjase până acum prea mult, dar astăzi simt că vocea nu-mi va reveni nicicum. După al treilea ceai de muşeţel şi salvie, pe care-l beau cu disciplina unui om hotărât să-ţi continue activităţile cotidiene, mă dau bătută. Ceea ce numisem, râzând, ieri, o „răceală clarinet” se dovedeşte a fi, totuşi, o „răceală cobză”… Recunosc că nu înţeleg nici acum de ce un instrument cu coarde exprimă un fenomen căruia o trompetă i-ar fi mai potrivită…

În fine… Rezolvarea acestei probleme de origine etimologică şi semantică o voi amâna. Va trebui să merg întâi la specialist.

Orelistul din vecini are ore de consultaţie de la 7. După cele zece minute, în care eu mă scuz, în sala de aşteptare, că nu pot decât şopti, iar vecinul meu de scaun se scuză că nu mă poate auzi, mă ia în primire medicul. Nu necesită decât câteva minute fugitive pentru a-mi spune că am o laringită acută. Interdicţia de a vorbi îmi sugerează cadoul ce-l voi face familiei astăzi, de ziua Sfântului Valentin. Voi tăcea! Indiferent ce se va întâmpla, ce mi se va spune, voi tăcea! Zâmbesc deja la efectul surprinzător al acestui fenomen…

Continue reading „Julia Henriette KAKUCS: 14 Februarie – o zi aproape obișnuită de iarnă”

Laura Maria COJOCARU: Cum învingem singurătatea de ,,Ziua Îndrăgostiților”?

„Valentine`s Day” este o zi specială pentru unii, un motiv de depresie sau anxietate pentru alții; o zi, un obicei, un moment frumos, însă trecător ca orice zi sau clipă din viața noastră. Ce fac în astfel de zile persoanele care sunt singure? De obicei stau închise în casă și în sine și își plâng de milă.

Cu toate acestea, potrivit psihologului Laura Maria Cojocaru, președinte și fondator al Institutului de Neuro-Programare Lingvistică Somato-Integrativă (INLPSI), chiar și persoanele aflate într-o relație se pot confrunta în această perioadă cu anumite stări emoționale care vin din așteptări neîmplinite, din dorințe prea fixe de a fi totul într-un anumit fel, din frustrări venite din tendința de a compara ce trăiesc/primesc ele cu ceea ce trăiesc/primesc alții. Deci „suferința” este la îndemâna oricui se centrează pe a căuta „nod în papură”.

„Atitudinea potrivită și recomandată este aceea de a căuta să înțelegem și să acceptăm ceea ce este cu adevărat important, apoi să ne menținem atenția pe aspectele respective. Și, legat de această atitudine, cu toții avem de ales, indiferent dacă suntem singuri sau implicați într-o relație de cuplu. Ocaziile și sărbătorile din viețile noastre sunt menite a ne aduce o pauză de la vâltoarea vieții și au ca scop relaxarea, relaționarea, aducerea unui plus de conștientizare asupra curgerii timpului și a motivelor de recunoștință în viață. Pe de altă parte, este bine să ne amintim că aceste momente (adunate în câteva zile pe an) sunt stabilite de noi oamenii și că, la nivel macro, universal, ele sunt doar momente în timp iar viața este mult mai complexă, cu mult mai multe provocări importante pentru creșterea noastră, mult mai bogată în clipe de bucurie, resurse, reușită decât o zi pe an de sărbătorit ceva, indiferent ce”, explică psihologul Laura Maria Cojocaru.

5 sfaturi pentru a nu intra în depresie dacă ești singur de „Ziua Îndrăgostiților”

Ce este recomandat persoanelor singure sau celor nemulțumite? Potrivit psihologului Laura Maria Cojocaru, aceste persoane pot decide să-și construiască o atitudine sănătoasă din punct de vedere mental, emoțional și atitudinal, iar această atitudine poate fi construită urmărind 5 pași importanți:

  • Să mărească calitatea relației cu Sinele, să decidă să se accepte așa cum sunt, să-și ofere mai multă înțelegere, iubire, iertare, deoarece o relație bună cu ceilalți începe exersând cu tine însuți.
  • Să-și direcționeze și mențină atenția către toate reușitele personale de orice natură ar fi ele, către resursele și puterea interioară utilizate până atunci de a merge mai departe în viață, către ceea ce deja au, cultivând astfel atitudinea de recunoștință.
  • Să-și ofere sieși un moment de relaxare, de răsfăț, să-și împlinească o plăcere/o dorință, să petreacă timp de calitate făcând ceva ce le ajută în creșterea personală (o carte, un documentar, o piesă de teatru, o călătorie, un curs etc.)
  • Să accepte că tot ceea ce este cu adevărat important, nu este o zi din an în care sărbătorim ceva stabilit tot de noi oamenii, ci viața întreagă și că, această viață este alcătuită tocmai din momente ”mărunte” dar care ne pot umple de bucurie (natura, animalele, o rază de soare, un zâmbet, o melodie etc.).
  • Să-și amintească permanent de faptul că 24 din 24 de ore suntem doar cu noi înșine și cel mai important aspect este să ne iubim pe noi și să avem o bună relație cu noi înșine și că, așteptările noastre de la viață nu sunt datoria celorlalți, ci responsabilitatea noastră de a ni le împlini.

Continue reading „Laura Maria COJOCARU: Cum învingem singurătatea de ,,Ziua Îndrăgostiților”?”

Ben TODICĂ: S-a dus și Sava…

IN MEMORIAM

Pe 31 ianuarie 2020 a murit într-un spital din Oradea, colegul nostru de clasă și viață, Albu Sava, având la căpătâi pe fiica sa Alexandra. Cel mai mare ca fizic dintre noi, cel mai curajos și tare la lupte și pescuit. Nu vorbesc de celelalte talente, cum ar fi gătitul, o meserie furată de la mama sa care făcea niște mâncăruri de îți lăsa gura apă, îți trăsneau dinții în gură și ți se topeau buzele la jumerile de porc iarna la tăiatul și gătitul porcilor în ajunul Crăciunului. Tata lui Sava era și el descurcăreț și diplomat în relațiile cu românii din conducerea exploatării miniere. Fiind sârbi și cu neamuri în Iugoslavia lui Tito aveau dreptul la pașaport și viză de mic trafic, fapt care îl punea în relații bune cu inginerii și maiștrii de la suprafață și pentru că lucra ca vagonetar și semnalist la gura puțului era în relații bune și cu echipele de electromecanici care voiau să iasă din adâncimile minei înainte de orele de terminare a șutului; vezi tu să fie printre primii la baie, la cantină, și apoi la restaurant unde inevitabil se întalnea toată mina după șut. Această relație a dus la construcția tancului lui Sava și a fratelui său mai mic cu care făceau mare vâlvă iarna pe părțiile dintre blocurile Ciudanoviței. De la Sava am avut și primul meu aparat de fotografiat PIONER care folosea film de 65 mm neperforat, faptă care te scutea să cumperi aparat de mărit la copiatul negativului pe hârtie, ci aplicai filmul direct pe hârtie preset între două sticle de geam și aprindeai becul din camară pentru că acolo era cel mai întuneric și numărai unu, doi, trei și scoteai hârtia la lumina unui bec roșu. Aveam un bec obișnuit îmbrăcat în celofan roșu și o lăsam să alunece ușor în tava cu revelator unde o legănam cu un cârlig de rufe până apărea imaginea și atunci când credeam că e destul de clară și contrast bun o treceam în tava cu apă unde o spălam de revelator și din nou o lăsam să alunece în fixator pentru un minut din care în apa finală și cu lumina aprinsă o admiram spălând-o bine, punând-o la uscat întinsă pe sârmă precum rufele.

Era o onoare să fii acceptat în gașca fraților Albu și să ai loc pe frumoasa și lunga sanie numită Tank pe care încăpeau zece persoane și să câștigi toate întrecerile pe pârtie. Desigur că fiind grea, prindea viteză mare la vale și era de neînvins, cu toate că au mai încercat și alții să vină cu sănii noi special construite, însă erau doar pentru maximum două persoane. Echipa de mecanici au construit o sanie performantă ca recunoștință pentru serviciile tatălui său. Continue reading „Ben TODICĂ: S-a dus și Sava…”

Augustin OSTACE: Herta MÜLLER !

1. Köln – Cologne, metropola internaţională de pe Rhein, tot mai puţin germană şi europeană… Săptămâna 20-25 Ianuarie 2020, Festivalul Mondial de Literatură POETICA 6, Weltliteratur Festival – POETICA 6, sub genericul de Artă a Rezistenţei, Widerstandkunst – The Art of Resistance

Invitaţi din toată lumea, extremă afluenţă de public spectator, de public scriitor, de public comentator, de public poetic şi noetic, atraşi magnetic de mirajul parafrazărilor şi alegoriilor, al suflurilor de ritm şi rimă, al inspiraţiilor de individualitate creativă, venite din adâncurile necunoscute ale creatorului, gekommen aus der unbekannte Tiefgrunde der Erschaffener

Am fost prezent la toate cele şase ediţii de POETICA, fiecare cu invitaţii săi, fiecare cu tonalităţile sale, fiecare cu metaforele sale, fiecare cu vedetele sale literare, notând şi videofilmând şi întrebând tinere speranţe sau maturităţi literare consacrate, mereu în vâltoare de studiu ca Studierender, de căutător ca Suchender sau întrebător ca Fragender, sau ca scriitor, Schriftsteller, sau rescriitor, Wiederschriftsteller

Anul acesta, vedeta festivalului literar mondial, POETICA 6, este scriitoarea germană născută în România, laureată a Premiului Nobel pentru Literatură, Literatur Preis – Nobel trägerin pe anul 2009, care este… HERTA MÜLLER!

…O privesc Luni seara, 20 Ianuarie 2020, întru prezentarea de sine, de cărţi, de istorie şi de operă în ansamblul ei, de pe imensa scenă (poate grupa 150 de instrumentişti şi corişti întru simfonic), din imensa Aula II din clădirea centrală, Hauptgebäude, a lui Albertus Magnus Universität, de fapt un imens amfiteatru de 800 de locuri!

…O linişte ireală în încercarea de înţelegere a unui fenomen literar, a unei excepţii de excepţie, eine Außergewöhnliche aus sich selbst, care, depăşind dificultăţile dintr-un sat bănăţean, Banat – Schwabendorf, din anii comunismului din România, ajunge printr-o perseverenţă extraordinară, atât în România cât şi în Germania, în vârful lumii literare germane şi mondiale, apreciată, evident şi invidiată, aplaudată, evident şi contestată, şi cu Box-Office-uri deosebite în domeniul literar de marketing-books & business-books

…Pe imensa scenă, de fapt un scenologicum video-literar, Herta Müller pare o copilă, o adolescentă, o nevinovată găsindu-se şi regăsindu-se întâmplător în spaţiile literei şi semnului, sich zufällig gefunden in der Räumlichkeit der Buchstabe und Bedeutung, gesticulând larg şi emoţional, prin cuvânt, prin respiraţie şi prin modelare de idei şi concepte…

…Mai ireală mi se pare Herta Müller, cu fizicul ei fragil şi inocent, la finalul programului poeto-simfonic, din Aula 2 a Universităţii Albertus Magnus, când solicitându-i un autograf pe cartea sa „Mein Vaterland war ein Apfelkern” – „Ţara mea a fost un sâmbure de mar”, îmi mulţumeşte tresărind, „Ich bedanke mich sehr dafür“…

…Marţi seara, 21 Ianuarie 2020, la Kulturkirche în Köln – Nippes, Herta Müller are din nou o asistenţă incredibilă, undeva la 500 de pasionaţi ai cărţii, ai frazei alegorice, a literei literaturizându-se şi resemnificându-se, a literei devenită istorie şi scut împotriva cenzorilor din Geheimdienst – Securitate, şi reprimatorilor din Uniunea Scriitorilor, Ablehnender aus der Schriftstellerunion

…Sunt în video înregistrare a cuvintelor ei mereu refiltrate, a gesturilor ei mereu imprevizibile, a tăcerilor ei ascunse în ea însăşi, a privirilor ei de dincolo de ecranele gândirii, de fapt un mister în desfăşurare, Mysterium in der Bewegung, cu un public sculptat întru ascultare şi emoţionare nemişcată, parcă nevenindu-i să creadă că această necunoscută copilă, diese unbekannte Mädchen, de undeva din Răsăritul Europei, aus der Ostland & Banatburg, a cucerit neaşteptat şi tulburător laurii intrării în eternitate, als Siegerin der Ewigkeit

…Din nou în rând la autograf, de data aceasta pentru cartea sa „Der Mensch ist ein großer Fasan auf der Welt” – „Omul este un mare fazan în lume”… Succes pe toata linia, aplauze pe toata linia, îmbrăţişări din partea publicului şi a mea personal…

…Am un set de discuţii cu admirabila Herta, în germană, engleză, română… Aceste Gespräche vor fi repovestite mai târziu, dar un lucru este mai mult decât cert, că HERTA MÜLLER este categoric numărul unu în literatura germană prezentă, în literatura româna prezentă, fiind de departe, personalitatea numărul unu a Diasporei Române (DiaspoRom)!…

…Vom reveni cu fenomenul literar, analitic şi cultural Herta Müller…

Augustin Ostace

Köln, Deutschland, 25.01.2020

Rescriere la 002.002.2020

HERTA MÜLLER-2

…Oare se va găsi cuvântul ce ar putea resintetiza chipul anatomic uman, probabil oferit de Zeu ca dar şi har Speciei Sapiens, cu străfundurile abstractului creativ uman, acest chip ascuns al lumii artistice, probabil celălalt mare dar şi har oferit de Zeu, prin milă? Prin compasiune? Prin icoana străfulgerată de el însuşi? Prin lacrima adusă de un înger luciferic în lume, undeva pe plaiurile copilăriei noastre, Landschaft der Kindheit?…

…Oare vom găsi acea cale mirifică a întoarcerii sau reîntoarcerii înspre rădăcinile sinelui nostru, Umkehrung zur Derselben, simetrizând paşii din zăpada albă de altădat’, immer derselbe Schnee, ca o cheie a cerului, Himmelschlüssel, ce îmbrăţişând pământul, se îndrăgosteşte de sine însuşi?…

…Oare vom intui vreodat’ acel sat pierdut al copilăriei, verlorene Dorfkindheit, care părăsit şi uitat fiind, gefallen in der Vergessenheit, devine visul de nestins în noi şi prin noi, implorând să-l purtăm mai departe prin lumi străine şi adverse, ca marama pilduitoare de lacrimă şi mistificare, în acel dor de necuprins, Sehnsucht der Ungreifende?…

Continue reading „Augustin OSTACE: Herta MÜLLER !”

Paul LEIBOVICI: Privind înapoi

Au trecut peste jumătate de secol de când răposatul savant prof. I.C.PARHON a luat drumul veșniciei. Cineva de la agenția Agerpres –în plină noapte a expediat știrea tragică a plecării dintre noi a prof. PARHON.

Paginele de Ziar –din toate colțurile României erau aproape de ultima fază a tipăririi. Dintr-un colț al tipografiei se auzi o izbitură de ușă. Ziaristul de serviciu primise știrea. Ea a fost de îndată tipărită pe prima pagina – într-un chenar negru. Pagina de titlu, care se scosese înainte cu câteva minute, trebuia aruncată la lada cu gunoi. Căci în coloana unde apărea articolul semnat de redactorul șef  sau de unul din secretarii Partidului regional, după formularea primită de la Agerpres, stătea scrisă- și  știrea despre tragicul eveniment: plecarea în lumea veșniciei a lui I.C.Parhon. Desigur, primise și ,,Bunul de tipar”, semnat de șeful corecturei.

Era aproape de ce se crăpa de ziuă. Personalul din tipografie- zețarii își spălau mâinile de la tușul negreu. (În acele vremuri încă nu se cunoștea tipăritul modern cu ajutorul calculatorului electronic). Corectorii aveau fețele palide și ochii roșii, obosiți după citirea și recitirea fiecărei coloane. Cel care răspundea direct de tipărirea ,,articolului de fond,, semnat –ca deobicei-de redactorul șef –recitise pentru a nu știu câta oară fiecare cuvânt, corectase din punct de vedere gramatical și ortografic –propoziție cu propoziție. (între noi fie vorba, autorul materialului –fie el și Primul secretar de Partid -nu prea avea cunoștiițe de ,,limba literară,, ca să nu mai pomenesc de ,,greșelile de exprimare,,!!! Tocmai, din această cauză CORECTORUL ȘEF, purta întreaga răspundere.

Stivele de foi de ziar, a căror vopsea încă nu apucase a se usca, erau pregătite pentru a fi transportate!!

STOPAȚI  EXPEDIEREA!!! se auzi glasul disperat al redactorului de servici! Ne-am privit unii pe alții …Ușa care dădea spre sala mare unde se aflau muncitorii zețari, era dată, cu putere deoparte. OPRIȚI difuzarea! –Cine a dat ,,bun de tipar primei pagini?!

Se făcuse o tăcere penibilă. Înfățișarea șefului semăna cu cea a unei ,,lămâi stoarse,,.

Pagina întâia trebuie retipărită! Scoateți știrea morții prof.Parhon! Apoi adăugă:URGENT! Dacă s-a dus spre ,,LUMEA DREPTĂȚII ,,sau nu…am aflat peste câteva ORE. Dar cel de la AGERPRES care transmisese știrea a dispărut din redacția centrală !!! De ce? ,,Nu primise aprobarea difuzării știrii despre moartea lui PARHON, de la cel care răspundea de informațiile de ultima oră, din partea C.C al Partidului Comunist din capitală!?

Mi-am amintit de acea noapte neagră și-am revăzut întreaga atmosferă,agitație ,teamă a colectivului redacției …citind și recitind ….Știrea din GOOGLE ,,Medicul care a încercat să avertizeze lumea în privința CORONAVIRUSULUI a murit în spital.

Continue reading „Paul LEIBOVICI: Privind înapoi”

Mariana GURZA: Vivat, crescat, floreat, Eleonora SCHIPOR!

De ce Eleonora Schipor? Fiindcă este o bucovineancă vrednică, din zona atât de dragă mie. Ea îmi amintește mereu, de lanurile de in înflorit, de tradițiile și obiceiurile locului…

Acum, mai mult ca niciodată, îmi amintește de mama. Chiar dacă au trecut ani buni, și nu ne-am văzut niciodată, Eleonora este sora mea, rămasă pe pământ românesc.

Cupca, leagănul visat al copilăriei mele rămas în veșnicii…

Prietenia noastră nu are doar o valoare sentimental. Ea există și atât! Colaborăm și ne bucurăm împreună, râdem și plângem la vremuri tulburi…

Iubește oamenii, și fiecare pas pe care îl face este ca o binecuvântare venită de la dumnezeire. Își clădește viața în clipe ce stau la poarta veșniciei.

Da, Eleonora Schipor, o perlă bucovineancă, care azi sărbătorește alături de cei dragi. Se cuvine să-i spun din toată inima: Vivat, crescat, floreat !

 

Născută la 6 februarie 1960, comuna Pătrăuții de Jos, regiunea Cernăuți.Studii superioare, Universitatea de Stat (azi Națională) din Cernăuți. Facultatea de limbi străine. Profesoară de limba franceză la CIE Cupca, pedagog-organizatoare. Profesoară de categorie superioară. Conducătoarea cenaclului literar «Lămâița». Director pe principii obștești a muzeului istoric al satului Cupca. Autoare a 30 de cărți proprii. Îngrijitoare de ediție a altor 20 de cărți (autori diferiți). Corector, redactor și lector a încă câtorva cărți. Publică în ziare (românești și ucrainene) materiale diferite de peste  40 de ani. Membră a Uniunii Jurnaliștilor din Ucraina, (2017), a USLR (Moldova), (2017). Membră a Ligii Scriitorilor din Moldova-Iași (România), (2019). Laureată a Premiului «Olga Kobâleanska» (2015) – nominația «Literatura artistică». Deținătoare a multor diplome de merit din partea secției raionale și regionale de Învățământ, mai multor organizații, Societăți și Asociații. Membră a Societății pentru cultura și literatura română în numele lui Mihai Eminescu. Vicepreședinta Societății regionale «Golgota», Președinta Filialei creștine ASCIOR-Cernăuți, membră a Uniunii Bibliotecarilor bucovineni, membră a cenaclurilor literare raionale «Familia» și «Izvoraș» (Hliboca). Membră a Asociației Internaționale de binefacere «Kolping» (filiala Pătrăuții de Jos). Cetățeană de Onoare a satului de baștină Pătrăuții de Jos.

Autoare a mai multor volume, Ilie Motrescu – coborâtor din semeția dacă. București, ed.„Crasna”, 2003; De-a pururi logodit cu tinerețea. Hliboca, 2004; Un fizician cu suflet de poet. Cernăuți, ed. «Knighi XXI», 2004; Din comoara strămoșească (folclor), Cernăuți, ed. «Zoloti Litavrî», 2005; Cântecul viorii (eseuri), Cernăuți, ed. «Prut»; Nestinsă-i făclia Poetului. Cernăuți, ed. «Zoloti Litavrî», 2006; Muguri pe ramul creației. Cernăuți, ed. «Prut», 2007; Viața culturală a satului Pătrăuții de Jos. Cernăuți, ed. «Prut», 2007; O privighetoare de munte cu nume de baladă. Cernăuți, ed. «Prut», 2008;  Cu gândul la poetul Ilie Motrescu. Cernăuți, ed. «Prut», 2009, Anii de școală – amintiri de neuitat. Cernăuți, ed. «Zelena Bukovina», 2009; Biserica «Adormirea Maicii Domnului» din Pătrăuții de Jos la 100 de ani. Cernăuți, ed. «Zelena Bukovina», 2009; Răbdarea – floare rară. Storojineț; Ca bradul la poale de munte. Cernăuți, ed. «Zelena Bukovina», 2009;  Dăruind un strop de fericire oamenilor. Storojineț, 2010; Mergând pe drumurile vieții. Cernăuți, ed. «Zoloti litavrî», 2010;  Pătrăuții de Jos – tu ești baștina mea. Cernăuți, ed. «Zoloti litavrî», 2010; Un frumos început de drum. Storojineț, 2010;  Fântâna Albă – un ecou al durerii ce dăinuie peste vremuri. Storojineț, 2011; Din toată inima. (Від щирого серця), (în l. ucr.),Cernăuți, ed. «Prut», 2011;  Începătorii. Storojineț, 2011;  Sfânt lăcaș de închinare. Storojineț, 2012; Lumea miraculoasă a poeziei. Cernăuți, ed. «Prut», 2012; O viață dedicată slujirii sfântului altar. Herța, 2012; Cel mai bun operator din Ucraina. Storojineț, 2013; Mărțișor. Storojineț, 2014;  Ilie Popescu – omul, savantul, patriotul. Herța, ed. «Cuvântul», 2014; Ansamblul etno-folcloric Mugurel la 10 ani de activitate. Cernăuți, 2014;  Un strop de fericire din roua copilăriei.  Storojineț, 2015; Eleonora Schipor – indice bibliografic. Storojineț, 2015

A coordonat mai multe volume: O viaţă zbuciumată,  (Неспокійне життя)Elizaveta Bogdaniuc, Storojineţ, 2005; Judecata de după moartea omului, (Життя після смерті), Elizaveta Bogdaniuc, Storojineț, 2005; Muzica inimii, (Музика серця), Elizaveta Bogdaniuc, Cernăuţi, 2006; Viaţa trece, amintirile rămân…, ( Життя проходить, спогади залишаються) Magdalina Morar, Cernăuţi, 2007;  Cântarea Carpaţilor,  (Гімн Карпатам), Ilie Motrescu, Storojineţ, 2008; Toamna crizantemelor albe, ( Осінь білих хризантем), Vasile lzvoran-Cernăuţeanu, Cernăuţi, 2008; Între vis şi realitate (На межі реальності та мрій), Maria Motrescu – Popescu, Cernăuţi, 2009; Chemarea sufletului (Поклік душі), Elena Sidac, Storojineț, 2010; Тепло душі моєї, Ольга Захарюк, Сторожинець, 2010; A trăi viaţa deplin, ( Гідно прожите життя), Iulia Morar,  Lilia Morar, Storojineţ, 2010; Cântece de leagăn din Bucovina, ( Колискові пісні Буковини), Irina Timiş, Storojineţ, 2010;  Viaţa pe pământ un drum spre veşnicie, ( Земне життя – шлях у вічність), Dorina Prepeliţa, Storojineţ, 2010;  Când munca înfrumuseţează viaţa, Nina Ciobotar, Storojineţ, 2010; Prețuiește viața, Angela Fedorean, Storojineț, 2011;  Cu speranță în viitor, (З надією на майбутнє), Diana Opaeț, Rodica Opaeț, Storojineț, 2011;  Calea spre vis și speranță, (Шлях до мрій та сподівань), Tatiana Țâbuleac, Gheorghe Țâbuleac, Storojineț, 2011;  Cântarea Carpaților, (Гімн Карпатам), Ilie Motrescu, Cernăuți, editura „Prut”, 2011; Чисті джерела натхнення (Izvoarele cristaline ale inspirației), Мірча Мінтенко, Чернівці, вид. «Прут», 2011;   Pagini de folclor crăsnean. (Сторинки краснянського фольклору), ed. „Prut” (Cernăuți), 2011;  În familia unită, (У колі дружної родини), Elena Fedoreac,  в-цтво «Прут», 2012р.

Continue reading „Mariana GURZA: Vivat, crescat, floreat, Eleonora SCHIPOR!”