Mioara HUSUSAN: Clipa sacră (versuri)

Autobiografie

 

În ani viața s-a scurs

Și printre lacrimi, iubirea a apus…

Să nu am tragere spre viu,

Sufletul să-l simt pustiu.

Lucrurile întorsătură iau,

Când trec de supraviețuire

Și ajung încet la simțire…

În mine doi oameni se zbat,

Unul puternic și cald, armonios

Iar celălalt timid, modest, sfios.

Când singur și al nimănui ești

Ai vrea mereu să dăruiești,

Și darul vine ca și condiție,

Timpul se transformă-n evoluție.

Toate devin scop și țel,

Credința apare altfel;

În muncă și oameni te avânți

Fruntea încerci să descrunți,

Lacrimi ce curg pe obraz,

Ajung mărgăritare de topaz.

Zâmbetul din suflet vine,

Pacea mereu înspre tine.

Restul este necondiționat

În vers, bine menționat.

Asta sunt, simt și trăiesc

De minciuni, zilnic mă feresc…

 

 

Vultur în zbor

 

O stare vecină cu dorul

Cu clipa și gândul și zborul,

Lângă tine poposesc

Și mă face să zâmbesc.

Un vultur cu aripi deschise

Planează ușor printre vise

Și smulge o pană și-un gând,

Precum o floare albă din pământ.

În turnul de fildeș aș vrea să-l închid

Și starea și clipa de care depind,

Efemere sunt toate zice soarele mereu,

Înclin să cred că, nu este chiar greu…

Privirea ageră și vultur în zbor,

Turnul de fildeș, gândul onor

Și floarea cea albă pe cerul senin,

O urmă de parfum aduce zâmbind

 

 

Privind peste umăr

 

Te caut și apari printre rânduri

Te strig și vii printre gânduri.

Totul e semn de întrebare,

Multe răspunsuri când dai căutare!

Zilele trec și nopțile odată cu ele,

Iar visul urcă… încet către stele.

Nu încetez a mă întreba

Ce se întâmplă în viața mea?

Trăiesc la cumpăna dintre zile

Zâmbesc, iar bucuria străbate mile…

Ce e versul și hârtia?

Când prin vârf, curge trăirea?

Am dat mâna cu speranța

Și mi-a zis că asta-i viața.

Bune și rele vin mereu pe pământ

Lacrimi curg chiar și în gând

Uneori mă mir privind în urmă,

Câte sunt, dar câte se strâng în urnă,

Nu caut mistere să dezleg

Printre lucruri simple eu alerg.

Pe toate le îndrăgesc,

Viața-n vers ele împlinesc.

 

 

Unde ești tu oare?

 

Un petec de cer și un colț de rai

O melodie și un suflet de pai,

Într-o lume cu răutate și nimicnicii

Ajungi la gândul că, doar ele-s veșnicii!

Cu gândul, tu, ia-mă și du-mă departe,

Unde zarea se întâlnește cu marea,

Unde cerul e albastru infinit

Unde sufletul e plin și împlinit.

E greu să vezi frumos,

Unde lumea lasă privirea în jos.

E greu să vezi curat

Unde liniștea ajunge un grav păcat!

Privind la verdele ce mă înconjoară

La roșii și galbeni trandafiri,

La păsări ce plutesc pe cer și zboară

Mai este oare loc să te miri?

Un gând pe hârtie, astfel coboară

Umple spațiul și măsoară

Un vis cu trăire și culoare,

Într-o zi de aleasă sărbătoare.

Gândesc, ascult și privesc,

dorul încerc să-l ostoiesc

Și gândul zboară pe acel petec de cer

Mi-ajunge ziua și nimic nu mai cer!

 

 

Omenia în clepsidră

 

Clepsidra curge într-un mod ireversibil

Și toate prind un ritm incredibil,

Când ești diferit și ieși din anonimat

Pe tarabă, sufletul îl ai la mezat.

Într-o lume cu susul în jos

Ce încerci îți iese pe dos

Lumea să poți să o împaci

Eforturi să dregi tot ce faci.

Locul în viață pe o alee șerpuită

Să zâmbești cu fațadă, ești nevoită

O cafea cu prieteni, dacă servești

Starea pe loc o depășești.

Omenia în van dispare

Egoismul fără regret apare

Să lupți pentru tine devine curaj,

Diverse achiziții le pui drept gaj.

 

 

 

Ai frunza galbenă

 

Și visul mi-e galben ca ceara

Iar părul l-aș vrea negru ca smoala

Dar părul, la tâmple, albit e de timp

Și visul demult nu mai are ritm.

Vreau ore la zi să aduc în plus

Și clipe la noapte de-aș putea

Doar Soarele precum un suflet adus

Nu lasă să înțepenească… unica stea.

Lină e armonia

E cald la tine în suflet

Și locul cu drag l-am găsit

Dar iau și las amanet

Flori ce-n gânduri au înflorit.

Nu mi-e frică să desfac

Gândul ce-l am în cap

Sunt gânduri ce vin așa din senin

Pentru tine… om cu sufletul lin.

Printre rânduri… printre gânduri… printre oameni…

 

 

Clipa sacră

 

O clipă ascunsă într-un potir

În zi de sărbătoare

E semnul tainic din străbuni

Ce aduce alinare.

Orice aș spune,

Tăcerea ta verde

Gesticulează nevăzut.

Doar cerșetorul ce așteaptă în prag

Parcă te-ar înțelege,

Dar ivărul cade…

Eu, încremenită de tocul ușii

Reușesc să-ți văd

sufletul albastru ca marea

Și gândul nesfârșit

Ca și zarea.

Cu tine alături

Prin gânduri răzlețe

Lumina și lacrima,

Clipa să o țese.

Păstreaz-o ca ofrandă

În tainicul potir

Iubirii să-i fii far

în orice anotimp.

 

 

Mă doare

 

Mă doare când în jur pândește ura

Când nouri negri cad de-a valma peste ei

Mă doare soarta ce îi dă de-a dura

Prin colb de parcă ar fi niște mișei.

Doare și gândul și fapta

Doare și lacrima prelinsă

Doare și scurmă mereu,

Doare și sufletul e greu.

Și nimeni pe nimeni nu a întrebat

Dar nici a răspunde nu ar ști

În viață ce și-ar dori cu adevărat

Și amintirile ar păli

„Toate-s vechi și nouă-s toate”

Cu furtuna nu se poate

Nici cu ploaia, nici cu vântul

Numai cum o vrea Pământul.

 

 

Printre rânduri… printre gânduri… printre oameni…

 

Prezent ți-e zâmbetul și zâmbetul soare

Cafea așteptând în munți pe răcoare

Cu cetina-n nări și soarele dimineții

Urcând pe creste în voia vieții.

În turla bisericii clopote bat

Un cocoș aiurea dă drumul la cântat

Și apa ce susură în jur cu onor

E rustic dejunul al vacanței decor.

Și seara coboară ușor printre flori

Brațele urcă, provoacă fiori,

Emoția firească cu noi se unește

Tulburata de liniște vorbește.

Sunt lucruri ce rămân între noi

Chiar dacă pe alocuri am fost doi

Am pornit într-o seară stând sfios pe un braț,

Iar acum zicem împreună: „oare a meritat?”

Printre rânduri… printre gânduri… printre oameni…

–––––––––––

Mioara HUSUSAN,

născută în data în  3 noiembrie

-Administrator , editor la Remedies Naturist

-Redactor la radio Romantic cu Bucurie și Armonie

-Promotor cultural, coordonatoarea  antologiilor ,,Printre rânduri… printre gânduri… printre oameni…”

,,Iubirea este cea care ne definește în toată măreția noastră, nu felul în care arătăm, nu realizările ori aspirațiile noastre, nici părinții, nici statutul social, nici măcar visele noastre.

Toate astea sunt doar motivații umane, combustibilul care ne ține în mișcare.

Dar, de fapt, suntem ceea ce iubim, iar în final luăm forma iubirii noastre. Iubirea de oameni se simte… nu se vede”. Mioara Hususan

La mulți ani, Mioara Hususan!

Revista Logos&Agape

Lasă un răspuns