Anna-Nora ROTARU: Lacrimile, ce dor de dor…

LACRIMILE, CE DOR DE DOR…

Ce plângi maică, tu, sărmană, ce necazuri te-au chircit,
Oare ce mână dușmană, într-un șanț te-a îmbrâncit ?
Tu, ce-ai fost așa șoimană, ai născut, greu ai muncit,
Cum să ceri azi de pomană ? Drumuri pașii-au bătucit,
Șiruri, lacrimi de dojană, sapă-n chipul tău zbârcit,
Cu privirea-ți, vie rană, în ochi sterpi de-atât bocit,
Mergi agale-mpleticit…

Tu, ce-aveai de toate-n casă și-ți știai de socoteală,
Așteptând copii la masă, îți puneai de plămădeală…
Mulțumind ce Domnu-ți lasă, munceai fără oboseală,
Făceai crucea evlavioasă, mulțumind de-agoniseală
Și din viața sărăcăcioasă, far’ să stai mult la tocmeală,
Ajutai și pe-alți să iasă, cât puteai, din cătrăneală,
Fără bai și osteneală…

Și-azi, n-ai casă, nici ogradă, nici măcar vreo încăpere,
Dup-atâți ani de corvoadă, n-ai vreun loc pentru ședere…
Te-au zvârlit ca zdreanța-n stradă, cauți tu locuri stinghere,
Sau de-i cald, de-i frig, zăpadă, lumea ta e doar tăcere…
Nu mai vin copii s’te vadă, că sunt scumpi azi la vedere,
N-au ei timp să mai purceadă, când acum tu n-ai putere
Și nimic nu au a-ți cere…

Nu le doare lor măseaua, nici pe-acelor lumi creștine,
De te văd, ei trag perdeaua, că-i jenant și li-e rușine…
Nu mai știu de mahalaua, prea își au priviri străine,
Sunt boieri și tu beleaua, nu mai vor a ști de tine…
Fără cuib, ca rânduneaua, îți cerșești colțul de pâine,
Doar de-or auzi cazmaua, că murit-ai ca un câine,
Poate… or veni-ntr-un mâine…

Maică, ești pe lume singură, nu mai pari ca altădată,
N-ai ce pune-n lingură, de ce-ți fu de preț, trădată…
Faci broboada ștergură, fruntea s-o ștergi, asudată
Și te pierzi în negură, în val de gânduri cufundată…
Timpul nu te-asigură, că viața s-o schimba vreodată…
Colo-n sus, pe măgură, găsi-vei-n veci, ce niciodată,
Liniștea, nu ți-a fost dată…

Moto: „o mamă hrănește zece copii, zece copii nu hrănesc o mamă”…

——————————————-

Anna-Nora ROTARU

Atena, Grecia

9 august, 2018

Emma POENARIU SERAFIN: Poeme

Foamea a uitat de mine

Peste depărtări uitate, plâng izvoare printre stânci
Ochiul Cerului se sparge , într-o lacrimă de foc
Covoraș de frunze-n dungă dorm în văile adânci
Mugurele-mpărației simt că vrea să intre-n joc.

Zbor de pasăre măiastră lasă-n urmă fulgii goi
Vântul fuge și se-ntoarce într-o margine de lac,
Umbrele necunoscute se ascund pe după noi
Toată grijle pustiei , prin apusuri, loc îşi fac.

Cerul a- nghițit tot focul , strâns de-un veac la fierărie
A suit şi nicovala și trosnește din ciocan
Sub aripi strânge fierarul să-l învețe meserie
Și la poartă-i miorița ce-i pierdută de-un cioban.

Eu pe fânul din căpiță adun timpul într-un loc
Mic îl fac si deapăn iute cât un măr ce-n pârg a dat
Îl arunc pe bolta serii , ca-n ștergarul ei de foc
Și-mi chem câinele cu mine ,să audă-n palme bat.

Lăsăm grijile la poartă sufletului mic si blând
Și culegem romaniță într-un coș larg de nuiele
Vine ziua,trece noaptea fără timp și fără gând
Fără grijile mărunte, fără nori și temenele.

Adormită pe căpiță si sub umbra unui nor
Vreme vine, vreme pleacă și cu ea plecăm și noi
Miorița singurică zbiară-n van fără ciopor
Cerul a-nceput să plângă , lacrima din ochii goi.

Foamea a uitat de mine și-n picior doarme un ciot
Câinele suflă mai tare si căldura lui mă cerne
Îi strâng trupul cald în brațe , cu urechea peste bot
Și copil adorm ca-n brațe , în a Cerurilor perne.

Sfânta pădure

Prin verdele profund mai cântă vara
Pe mine și pe tine, tot mereu,
Acordurile-i fine, cu vioara
Și un arcuş, creat din curcubeu.

Copaci m-ai strâng din frunzele ce-i dor
Și leapădă doar crengi ce nu-înțeleg,
Că-n toamna ce le-aşteaptă ,parcă mor
Și moarte le rămân un an întreg.

Pe scoarța ruptă, le-a crescut o gură
De nici nu poate să le-aducă vină
Că-i pregătită de cuminecătură
Pentru a cere de la Dumnezeu Lumină.

Pe malul apei mă trec să privesc
Un vârf de munte unde cresc zăpezi,
Mai văd pe nori un vers ce îl citesc
Și-un apostrof, care de-abia-l mai vezi

O frunză din pădure-mi spune , scrie
Ce vezi aicea, nu-i un vis din vis
Și mâna-ncepe-o nouă poezie,
Iar tocul și cerneala s-au deschis.

Finalul ei nu pot să-l mai citesc
Ca rimele nu știu ce este frica,
Din vara ce se pleacă şi-o iubesc
Zburând fără să pot să-i zic nimica.

O Doamne simt minunea din minune ,
Iar vorbele – amorțite, toate-mi tac.
Închin pădurii sfântă rugăciune,
Iar pân’ să plec, cu limba , cruce-mi fac.

Continue reading „Emma POENARIU SERAFIN: Poeme” →

Vasilica GRIGORAȘ: Vrăbiuţele

Vrăbiuţele

Într-un arbore în floare,
Un mare stol de zburătoare
De dimineaţă se-opresc
Şi-n gura mare se sfădesc.

După o ţopăială ca la carte,
Stolul mare se desparte,
Unele poposesc pe pervaz
Şi-acolo povestesc cu haz,
Altele pleacă perechi, perechi
Şoptindu-şi dulci vorbe la urechi.

Dacă umblă cu vorba peste tot
Şi-n preajma lor e numai zgomot,
Pentru puii lor, vrabia şi vrăbioi
Construiesc un cuib în ritm vioi,
Căptuşit cu puf sau pene moi,
Aşa precum e-n pat la voi.

Cu mare dragoste îi îngrijesc,
Cu glas suav le ciripesc,
Baie-n colb le pregătesc
Şi de duşmani îi păzesc.

—————————

Vasilica GRIGORAȘ

Vaslui

9 august, 2018

Dan-Obogeanu Gheorghe: Trenul vieții

Trenul vieții

Drum lung e timpul…e pe șine…
și poartă sarcini multe și poveri,
în gara care încă nu mai vine
l-au așteptat prea mulți alaltăieri și ieri….

Și casa era-nchisă…ce păcat!
Peronul mult prea plin de călători
iar trenul cu vagoane s-a stricat…
și altul nu mai vine până-n zori….

Şi scrisa e povestea în jurnale
pe foaia de tutun îngălbenită,
din Cer s-aud doar surle şi chimvale….
şi ploaia rece pică…şi iar pică!

Rămâne scrisă doar uitarea
cu un cărbune pe un gard de lemn,
se schimbă iar macazele în zarea
când Soarele îţi dă al lui salut solemn!

——————————–———————-

Dan-Obogeanu Gheorghe

9 august, 2018

Ioan POPOIU: Evocare – Vasile Andru

Ieri, 8 august 2018, ora 15, la Colegiul naţional ,,Dragoş Vodă”, din Câmpulung Moldovenesc, a avut loc un colocviu, o evocare a lui Vasile Andru, scriitor, personalitate charismatică spirituală şi întemeietor de şcoală a cunoaşterii.

Despre viziunea sa spiriuală au vorbit soția scriitorului Silvia Andrucovici, scriitorii bucovineni, Ion Filipciuc, Ioan Popoiu, Gheorghe Patza, iar în încheiere sora scriitorului, Elena Andruhovici, autoare a unor cărţi de amintiri.

Vasile Andru este autorul unor romane, ,,Noaptea împăratului”, ,,Mirele”, ,,Grădinile ascunse”, dar şi autorul unor cărţi şi eseuri de factură spirituală, ,,Progresia Diana”, ,,Terapia destinului”, ,,Viaţă şi semn”, ,,India nevăzută”, ,,Istorie şi taină la Muntele Athos” ş. a. Viziunea spirituală a lui este una profundă, formativă, atractivă, orientată spre cunoaştere şi ,,optimizare” umană. Cărţile (eseurile) sale veneau dintr-o ,,zonă de tăcere”, cum se exprima autorul, şi răspundeau unei mari nevoi de sacru. Eseurile sale alcătuiesc un cuprinzător ,,jurnal iniţiatic”, în care ni se vorbeşte despre cercuri de practici sapienţiale, despre curente de spirit contemplative, ,,oratio mentis”, isihasm. El se referă apoi la spaţiul carpatic, la lucrul ,,tainic” românesc, la gânditorii mistici ascunşi, la pustnicii pe care i-a cunoscut şi de la care a învăţat, convins că sacrul este chemat ,,să regenereze” fiinţa. Carţile lui Vasile Andru propun, într-o lume pragmatică, o ,,artă de a trăi”, o deschidere spre viaţa contemplativă, o ,,dinamică” mentală axată pe esenţial, cultivă nevoia de experienţă spirituală. Oamenii nu pot trăi numai în imediat, caută repere, în noi există ascuns ,,nostalgia întregului”, dorinţa de regăsire a spiritului ,,omului primordial”. Confruntaţi cu ,,desacralizarea” conştiinţei, trebuie să ne îmbunătăţim prin cultură. Vasile Andru identifică două trepte ale cunoaşterii prin cultură: 1. cultura informaţională, la care ramân cei mai mulţi, şi 2. cultura revelatorie, destinată căutătorilor spirituali.

——————————-

Ioan POPOIU

Câmpulung Moldovenesc

9 august, 2018

Corneliu NEAGU: Nocturne lirice (poeme)

NOCTURNĂ AUTUMNALĂ

La geam coboară iar aceeaşi seară

cu sacul ros de umbre brăcuite,

iar mintea încolţită ca o fiară

e un salon de dansuri îndrăcite.

Hai, prinde-te şi tu în dans, iubito,

ce poţi să faci pe-o vreme-aşa precară?

E ultima orchestră ce-am gasit-o

nainte de-a pleca un tren din gară.

Lăuntru e âtât de cald şi bine,

doar setea de un vin mă mai omoară…

Hai, să privesti femeia care vine,

cu ochi adânci de mască mortuară

Și dansul său vexat, de orfelină –

la miezul nopții o să-nceapă iară,

duel pentru amanţii ce-or să vină,

iar pentru mine ultima povară.

Când zorii se vor prinde de fereastră,

demult vor fi plecați cu toţi afară,

doar noi rămași, ca două flori în glastră,

un somn adânc de toamnă funerară !…

CITADELA

Același ţărm, aceeași aşteptare,

apusul mi se pare ca de ceară,

la orizont și ultimul vapor dispare,

iar plânsetul sirenei mă doboară.

Cetatea prinsă-n ziduri dantelate,

spital central de gânduri efemere,

nedeclarat cadavrele îsi scoate

pe un opis din false fişiere.

Sub zidurile ei mă împresoară

cu uşi masive-n fiare ferecate,

iar eu mă-ntreb, în fiecare seară,

de unde vin, ce caut în cetate?

Aș evada dar nu mai știu pe unde,

căci prinsă-n labirint de coridoare

în mintea mea neîncetat pătrunde

un drog ce m-adâncește-n nepăsare.

Continue reading „Corneliu NEAGU: Nocturne lirice (poeme)” →

Dorel SCHOR: Schițe umoristice (119) – Gafe neintenționate

– Să vedeţi ce am păţit aseară, spune Boris Glazpapier, preşedintele comitetului de bloc. Ştiţi că s-au mutat nişte locatari noi de câteva zile, un tip de la primărie sau aşa ceva, un domn mai în vârstă foarte onorabil, cu familia. Am considerat că aşa e frumos, să le fac o vizită de bun venit, să mă prezint, să ştie cui să se adreseze dacă au o nelămurire. Sun la uşă şi îmi deschide o tânără frumoasă şi zâmbitoare. O întreb dacă tata e acasă şi aici e aici, nu era fiica tipului, ci soţia lui…

– Ei, se întâmplă, nu e chiar o tragedie, probabil că-s obişnuiţi cu asta, e de părere domnul Oiţerman. Când faci o asemenea combinaţie, îţi asumi şi anumite riscuri…, ca în orice afacere. Nu există numai avantaje! Cât despre tine, ai o scuză, nu ai intenţionat…

– Păi o gafă este prin definiţie neintenţionată…

– Teoretic, precizează dentistul Kleinergrois. Zilele trecute Şimon Şeinerovici era la restaurantul „Intermezo” cu o tipă, vroia să-i lase o impresie foarte bună, de intelectual subţire… Şi se apropie de masa lor un cunoscut de-al lui care-l întreabă foarte amabil: „Ei, cum sunt supozitoarele pentru hemoroizi pe care ţi le-am dat? Te ajută?”.

– Asta e deja ori prostie, ori măgărie…!

– S-a dovedit că nu e nici una, nici alta. Tipul îi împrumutase cu un an în urmă nişte bani, iar Şimon îl ducea cu vorba. Ba că e răcit, ba că-l supără stomacul, ba că-i în criză…

– De hemoroizi?

– N-a precizat…

– Uneori o gafă poate fi foarte riscantă, spune Menaşe… Îmi amintesc de o întâmplare de prin anii 80, la Fălticeni. Stăteam la o coadă groasă la alimentara, se înserase dar rândul nu înainta. Şi lângă noi o doamnă îi spune soţului, îngrijorată: „Dacă nu suntem acasă până la opt, pierdem şi astăzi emisiunea de la radio Londra”… Noroc că…

– Şi de ce era o gafă? se interesează domnul Oiţerman care e american şi nu cunoştea situaţia de la Fălticeni.

– Păi, precizează Menaşe, care nu are nici un chef să-i explice, emisiunea de la radio Londra începea, de fapt, la şapte. Oricum erau în pierdere. Riscau să piardă şi rândul degeaba…

–––––––-

Dorel SCHOR

Tel Aviv, Israel

1 august 2018

Vasile COMAN: Biata țară

Biata țară

E o zarvă cam ciudată
Prin vechile mahalale,
Țara e schimbată, toată,
Târguri…fără animale.

Au ajuns în fruntea țării
Navetişti, cu altă față
Şi sub zodia trădării
Dezvoltă o nouă piață.

Orice cumperi, te omoară,
Nimic nu e natural!
Chiar mălaiul de la moară,
Azi, te bagă în spital.

Untul nu are grăsimi,
Cum ştiam din veac în veac,
Jecmăniți de-un trai străin
Bolile nu mai au leac.

Să nu credeți că e glumă!
Mâncăm plastice acum,
Vom muri cu toți de ciumă
Şi abandonați pe drum.

Nu mai avem apărare
Suntem jefuiți de tot,
Disperat, suni la Salvare,
Dar acolo…alt complot.

Pentru medici eşti cobai,
Îți zic vorbe de ocară,
Dacă n-ai ce să le dai…
Mori străin la tine-n țară.

Țara s-a umplut de hoți,
Naşteți mame, alți copii!
Doamne! Dă-ne patrioți!
Să luptăm…sau vom pieri.

——————————–

Vasile COMAN

Ploiești

7 martie 2018

Emma POENARIU SERAFIN: Delir

Delir

Îngenuncheată de-al pădurii falnic brâu
Călare peste timpuri, văl, plecată,
Cu trupu-n șa iar gândul prins-n frâu
Într-un dezmierd al vremii din covată.

Deodată-mi pare gândul că pleca
Și văd pe Cer pădurea, asudată,
Despoaie frunze prinse-n din mucava
Să le aștearnă, Raiului, la poartă .

Țâțâni albastre prinse de-un gorun
Ca licuricii ce se dorm pe-o cale,
Și alta mare, strânsă de-un alun
Din frunze moarte-n unda nicovalei.

O creangă plânge că se vrea mai jos
Să strângă vremea și să-o făurească,
Pentru a trece, mai ușor, pe dos ,
În timpul minții , cât să îl descrească.

Iar aripa tăcerii , prinsă-n mal
E înfășată, vierme-ntr-o găoace,
Și depănată, peste-un vechi caval
Ce tipă, doar atât, cât s-o dezbrace…

Dar deschid ochii din acest delir
Și văd pădurea, toată dezbrăcată,
Gorunii adormiți toți, fir cu fir
Iar eu cu mama. Dorm, într-o covată…

————————————————–

Emma POENARIU SERAFIN

8 august, 2018

Alexandru NEMOIANU: ,,Momentul adevărului”

“Momentul Adevărului” este o expresie care definește o situație critică din existență când o decizie hotărâtoare trebuie luată, ale cărei consecințe trebuiesc acceptate. Este folosită frecvent expresia în luptele cu tauri,”momentul adevărului” fiind clipă în care toreadorul decide să dea taurului lovitura de grație. De reușita acelei decizii depinde toată lupta anterioară. Dar expresia s-a răspândit și în esență “momentul adevărului” definește caractere și personalități căci,în acea clipă nu se poate minți sau pretinde;este pe viață și moarte.
Această expresie este foarte potrivită vieții publice din zilele pe care le trăim din mai multe motive.
În momentul de față partidele politice și congregațiile politice, în forma lor clasică, sunt categorii depășite. Aceste formațiuni nu mai pot influența, sau nu ar mai trebui să poată influența, modul de gândire al cetățenilor. Iar acest lucru este, a fost, determinat de dramatica schimbare a circulației informației. În bună măsură “partidele” politice au devenit un soi de “găști” de interes și rolul lor nu este de a influența opinia publica ci acela de a administra vremelnic în funcție de decizia electoratului.
Mediile de informare “clasice”, presa, radio, televiziune, și-au pierdut rolul și rostul. Ele au încetat să mai fie căi de informare independente și obiective. În alte cuvinte ele nu mai servesc ‘poporul”, ele servesc “puterea”. Dar în același timp informația din spațiul virtual, ”internet”, a făcut ca știrile să circule aproape instantaneu cu clipa intrării în existență a evenimentului. Încă mai mult, spațiul virtual a făcut ca “secretele” să nu mai existe sau oricum să fie dezvăluite extraordinar de repede. În aceste condiții cetățenii își pot forma o părere foarte repede și efectiv nu mai au lipsă de “sfaturile” partidelor politice. Spațiul virtual a făcut ca opinia publică să devină literalmente “populară”.
În egală măsură rolul oamenilor politici s-a schimbat sau, măcar, ar trebui să se schimbe. Rolul lor ar trebui să fie acela de a administra interesul comun, binele țării. Iar în această înțelegere nu de teoreticieni și guralivi este lipsă, este lipsa de oameni de caracter și bună credință.Iar aceste trăsături se confirmă sau infirmă nu prin declarații, se confirmă prin fapte. Recunoașterea caracterelor de către “popor” este întotdeauna fără greș. Căci “poporul” judecă oamenii nu după conversație sau exprimări sentimentale, ci după acțiuni și după mod de viață. Acestea fiind spuse voi încerca să ilustrez validitatea lor prin exemple concrete.
Continue reading „Alexandru NEMOIANU: ,,Momentul adevărului”” →