Vasile COMAN: Biata țară

Biata țară

 

E o zarvă cam ciudată
Prin vechile mahalale,
Țara e schimbată, toată,
Târguri…fără animale.

 

Au ajuns în fruntea țării
Navetişti, cu altă față
Şi sub zodia trădării
Dezvoltă o nouă piață.

 

Orice cumperi, te omoară,
Nimic nu e natural!
Chiar mălaiul de la moară,
Azi, te bagă în spital.

 

Untul nu are grăsimi,
Cum ştiam din veac în veac,
Jecmăniți de-un trai străin
Bolile nu mai au leac.

 

Să nu credeți că e glumă!
Mâncăm plastice acum,
Vom muri cu toți de ciumă
Şi abandonați pe drum.

 

Nu mai avem apărare
Suntem jefuiți de tot,
Disperat, suni la Salvare,
Dar acolo…alt complot.

 

Pentru medici eşti cobai,
Îți zic vorbe de ocară,
Dacă n-ai ce să le dai…
Mori străin la tine-n țară.

 

Țara s-a umplut de hoți,
Naşteți mame, alți copii!
Doamne! Dă-ne patrioți!
Să luptăm…sau vom pieri.

——————————–

Vasile COMAN

Ploiești

7 martie 2018

Lasă un răspuns