Florentina SAVU: Adio vară

ADIO VARĂ

 

Adio vară prea frumoasă,
Plecat-ai pe poteci
Cu-a ta trăsură vaporoasă
Dar…o să te întorci!

 

Ai obosit doar în trei luni
Și ai plecat rapid,
Lăsat-ai în urmă minuni
În scurtul tău raid.

 

Minuni și noi lăsăm cu drag
Când ne împrăștiem
Dar nu ne-om mai întoarce-n prag,
Oricât am vrea ori vrem!

 

Nu suntem norocoși ca tine,
Nu ne-om mai regăsi,
Visăm doar energii divine
Pe unde-om poposi.

 

Dormi-vom o eternitate
O știm cu toți prea bine,
În urmă ne-or rămâne fapte
Urâte ori senine!

 

Adio vară cu lipici,
În suflet te-oi păstra,
Poate că voi mai fi pe-aici
Când te vei înturna

 

Și dacă nu mă mai găsești
Să-mi pui peste mormânt
Senin și flori multe, regești
Și-o boare smulsă de la vânt!

 

Pe unde pleci să fii divină,
Să dai și să mângâi,
Rămâi a anului regină,
Fii dor și căpătâi!

———————————–

Florentina SAVU

29 august, 2018

Viorel Birtu PÎRĂIANU: anotimpuri

anotimpuri

 

mai cântă pe cer o vioară
singur pe țărm
pașii curg în amurg
e târziu și mi-e frig
era lumină în cer
o toamnă, foșnești printre aripi mereu călătoare
curg păsări în zare
în strigăt lumina s-a dus
eu am rămas să aștept o vară
îmi era frig și era toamnă
mereu mai trist, mai singur printre ani
azi rătăcesc pe țărm
mă înțep în scoici, în ascuțite stânci
nisipul ud mă apasă
aștept…
se scutură galbene frunze în palmă
într-un concert trist, desuet
al clipelor ce curg șe scurg iar în amurg
mi-e frig
zăpada asta mă înfioară
și nu este prima oară
coboară umbre pe pământ
eu stau pe țărm
aștept să vină primăvara
pe cer, mai cântă o vioară

———————————–

Viorel Birtu PÎRĂIANU

Constanța

29 august, 2018

Dan-Obogeanu Gheorghe: Iar toamnă…

Iar toamnă…

 

Se apropie iar toamna…
Şi ce toamnă minunată!
Vine cu iubire Doamna
Şi cu mantia brumată

 

Cu obrazul, de gutuie,
plin si moale, de parfum,
Cu guriţa amăruie…
Cu flori galbene pe drum

Cu o trenă de vânt rece
Şi cu nunţile prin sat,
Toamna asta ne petrece
Cu un zbor de înălţat…

 

Cu un cârd de rândunele
Ce spre zări uitate zboară,
Nu sunt jucăuşe iele
Ci doar îngerasi de seară!

 

Şi se duc în Cer deodată
Printre nori şi prin furtună,
Vor veni de Paşte-ndată
Cu Iubire şi Lumină!

……………………..

Se apropie iar toamna…
Şi ce toamnă minunată!
Are tâmpla albă Doamna,
Chipu-i alb de mândra fată!

——————————–———————-

Dan-Obogeanu Gheorghe

29 august, 2018

Anca-Maria DAVID: Ne cheamă Hristos în iubire

Ne cheamă Hristos în iubire

Se aud clopotele-n noapte
Şi gândurile se adună-n şoapte,
Ne cheamă Hristos în iubire,
Să ne adunăm în nemurire,
Pe buzele arse de neiubire,
Să curgă mirul sfânt în neştire.
Priveşte-ţi, creştine, aproapele cu dragoste şi preţuire,
Roagă-te pentru el, fii balsam pentru sufletul lui,
Strânge-l în braţe atunci când se clatină în deznădejde,
Şterge-i lacrima cu o vorbă bună,
Nu-l alunga din calea ta,
Nu-i călca inima când se apleacă spre dragostea ta.
Vorbim din ce în ce mai mult despre iubire,
Iubind din ce în ce mai puţin,
Mimăm iubirea, hrănindu-ne cu ură şi invidie,
Etichetăm şi judecăm înainte să-i cunoaştem sufletul,
Îl punem la zid şi aruncăm cu pietre,
Întorcându-ne la epoca primitivă.
Ne mândrim că suntem liberi şi devenim
Sălbatici, explozivi şi fără iubire.

———————————-

Anca-Maria DAVID

28 august, 2018

Emanuela BURCEA: Simt cum zbor

Simt cum zbor

 

Ești mai frumoasă,
Mai pură ca iubirea
Soarele te alintă
Învăluindu-te,
Într-o dulce legănare
Întreaga mea ființă
Cutremurându-se de fericire,
Simt cum zbor
Ușor ca un fluture
Ce se așează încet peste o floare
Florile se ridică îmbujorate,
Sub roua dulce a dimineții
Eu învăluit
Într-o dulce amorțire
Plutesc de fericire
Îți voi da inima mea
Să înțelegi, sunt sufletul tău,
Cuprinde-mi mâinile
Sărută-mi buzele
Dar nu-mi strivii iubito
Șoapta încă nerostită,
Atunci doar te voi lăsa
Să-mi cuprinzi inima
Cu toată dragostea ta.

———————————-

Emanuela BURCEA

28 august, 2018

Viorel Birtu PÎRĂIANU: Ultima întrebare

Eram obosit, îngrozitor de obosit, unii spuneau în piață pe la colțuri,ei, un visător nebun. Trăiesc în timpuri false, în vremuri furate, caut fără rost, un rost, fără sens, într-un deplin non-consens.

Orele curg greu, mă ard acele ceasornicului și strig, desigur în pustiu, acum nici ecoul nu îmi mai răspunde, s-a vândut pe două copeici false. În jur, pereții umezi de lacrimi, ai mei, ai cui îi vrei.

Simt acut absența mea din acest trup, lovit de anii ce au căzut, cum au căzut.

Tristețea curge rece, pe aici nimeni nu trece, nici nu ar avea de ce. Mi-e atât de frig în camera mortuară, glasul fusese inundat de vise. Vroiam să pun o întrebare, desigur ilogică, în eterna și fascinanta mizerie din noi, din jur.

Clipele se cățărau asurzitor pe pereți, amurgul era răgușit, nu am știut atunci. Treptele urcau către nicăieri, cu gândurile scurmam cuvintele, într-un spațiu ros, de ură, de prostie, mirabilă prostie.

Era ora 20-20, era târziu, am vrut să fug, nu am putut, lipsea ușa. Pe strada oarbă de oameni se târau urme, de ce…

De ce vrei, de oameni, de porci, de șacali.

O bătrână se târa agonic, pe unde apuca, dacă apuca.

Ce, ce…apucă ea ceva, nu aveți grijă, e versată.

Un autobuz ruginit se târăște pe o râpă, tușește la fiecare colț, de drum, de viață, cine știe, ce să știe…
Ce, ce…nimic.

Pe cer, nimic, luna s-a ascuns după un nor, evident chior, deci am găsit-o. Nu am știut ce să fac cu ea…hei, o cumpără cineva!

Într-un parc, doi boschetari discută telepatic despre efectul benefic al gazelor de seră asupra …
Offf, am uitat…

Pe o stradă murdară, un hotel chior, unii spun famat, să-i pun o crizantemă sau două sau poate nouă și un pat stricat, obosit de legănat.

Două personaje debusolate de propria inexistență fac sex neprotejat, nici nu aveau cu ce să-l protejeze, erau săraci, nu…

O iubire ratată, între arcade de zbenguieli eșuate, scufundată într-o noapte.

Crestez gânduri în întunericul lumii într-un sanatoriu numit de unii retoric, viață, verzi, gălbui, cum vrei să le pui, cui, oricui.

Totul contrastează logica bunului simț.

Ha-ha-ha, mai simte cineva ceva.

Obosit, de nimic, mă așez în colțul unei mese rotunde, numărând oile sau ouăle, mă rog, chestie de substanță sau nuanță.Sar cu privirea peste nimicul cotidian, nu, nu disper, ce să sper, sunt un nebun, nu…

Desenez bolovani pe pereți, atent să nu mă lovească.

S-a făcut târziu, pentru ce, pentru ce vrei.

Adun în palmă alte gânduri, dau la o parte tăcerea, mă deranja țipătul ei și am plâns. De ce, nici astăzi nu știu…

Plec printre gropi să nu tulbur miasmele din jur. În ochi port lacrima la spate…

———————————–

Viorel Birtu PÎRĂIANU

Constanța

28 august, 2018

Ioan MICLĂU GEPIANUL: Limba Românească – prețioasa dăruire divină!

      Limba Românească este prețioasa dăruire, roditoarea veșnicei reînvierii de Neam dăruită de Dumnezeu!

Este o Limbă cu rădăcini străvechi, așa cum spun Istoriile, rădăcini din care încă au crescut multe alte și frumoase Limbi de popoare! Sfânt este acest Neam românesc, roditor Eden îi este pământul așezat între râurile cu izvoarele lor carpato-dunărene. Însăși această  tainică Românie, după cum o definea cărturarul Artur Silvestri, este taina sufletului neamului nostru, care se adeverește prin graiul limbii pe care o vorbim!

      Orală sau scrisă, sculptată sau pictată, cântată sau scrisă în revistele literare, Limba românească este  viul prin care  inspirăm credința noastră creștină ortodoxă, căci împreună acestea ne identifică în timp și spațiu, și ne va identifica întotdeauna. Precum o piatră de hotar am avut întotdeauna o intelectualitate românească prin care se  purta de grijă acestei limbi naționale, o îngrija prin legile ei gramaticale, o înfrumuseța cu simțirile cele mai gingașe și creștine în dulcile ei exprimări, curate și nestricate.

      Mihai Eminescu a fost florarul îngrijitor al grădinii noastre lingvistice, a curățat și șlefuit o limbă ca un cântec, ca un fagure de miere, a înălțat-o între celelalte  limbi create de Dumnezeu, căci o iubea!

       Așa să facem și noi azi! Am 78 de ani, timp în care de Eminescu nu m-am depărtat.  Poezia este floarea unei Limbi, iar Eminescu este și va fi floarea Limbii Românești, prin poezia și simțămintele căruia creștem noi si generațiile viitoare.

         Dumnezeu va ridica cu siguranță mai multe pietre de hotar ale românismului, chiar dacă momentan bântuie furtuni de tot felul, fiindcă nu este acest neam lipsit de rădăcini sănătoase;  vedem zilnic răsărind mlădițe viguroase, care nu vor lăsa nescrise  zilele de azi cu toate cele ce le trăim!

      Dar Limba, Limba Românească nu iese decât odată cu sufletul, și voi fi sigur că mor fericit  pentru iubirea Limbii mele Românești, dăruită de Dumnezeul Neamurilor respectând în același timp Limbile acestora!

——————————-

Ioan MICLĂU – GEPIANUL
Australia

29 august, 2018

Vavila POPOVICI: Circul dureros al politicii românești

„Un popor care alege politicieni corupți, impostori, hoți și trădători, nu este victimă, ci complice.”

    – George Orwell

 

   Politica este definită drept o știință și o practică de guvernare a unui stat, reprezentând sfera de activitate social-istorică ce însumează relațiile, orientările și manifestările care apar între partidele politice, între diversele categorii și grupuri sociale, între națiuni, în vederea emancipării conceptelor proprii, în lupta pentru putere sau supremație ideologică. Din punctul de vedere sistemic, politicul este un subsistem al sistemului social și conține părțile componente: instituțiile, organizațiile politice și conștiința politică, cea din urmă fiind dominată de cunoștințe politice relativ stabile, interese comune structurate ale grupurilor, norme politice interiorizate prin experiență colectivă.

   Un om politic sau politician este o persoană cu un rol important în ceea ce numim politică. Există mulți oameni politici ticăloși, dar există și politicieni – oameni rezonabili, cinstiți și deștepți. În acest sens, Platon spunea: „Cei care sunt prea deștepți pentru a se angaja în politică, sunt pedepsiți prin a fi guvernați de către cei proști.”

   Politica poate semnifica și orientarea, activitatea și acțiunea unui partid (sau a unor grupări), exercitată în domeniul guvernării problemelor interne sau externe. În acest sens, ea poate fi asimilată ideologiei partidului. „Politica este aproape la fel de pasionantă ca și un război, și la fel de periculoasă. În război poți fi ucis o singură dată, în politică, de mai multe ori.” spunea Winston Churchill.

   Învățătorul spiritual indian Osho – controversat de altfel în unele privințe – spunea despre lumea politică că se situează la nivelul instinctelor, aparținând legii junglei, că este puterea celui mai tare, iar politicienii sunt niște oameni mediocri: „Ceea ce-i mână să intre în politică este un profund complex de inferioritate, care naște în ei dorința de putere”. Și un sfat util: Dacă înțelegi acest zbucium, această obsesie de a fi superior, și renunți la ea, poți să spui simplu: Sunt eu însumi, nici superior, nici inferior”.

   Or, funcțiile de conducător al statului sau al guvernului necesită oameni cu caractere puternice, cu simț al echilibrului, curajul asumării unor decizii și verticalitatea responsabilității în fața urmărilor acestora.

   Nu este clar de ce nu pricep votanții PSD ce se întâmplă acum în România. De ce nu se condamnă suficient corupția care a distrus țara, hoția care este atât de evidentă și doveditoare, de ce nu înțeleg ce dorește Parlamentul European de la o țară europeană, de ce  conducătorii partidului își bat joc de democrație etc. Felul în care reacționează oamenii care văd adevărata față a politicii românești și manifestă contra PSD/ALDE, îi sperie și îi înfurie pe membri acestor partide și, ca niște oameni drogați, nu mai decelează binele de rău și se alătură turmei. Iar pe unii dintre conducători îi sperie și mai tare, fiindcă simt pericolul pierderii avutului însușit prin furt și primirii pedepselor respective. Și-atunci inventează o mulțime de dușmani, din afara țării și din interiorul ei: Soros, binomul, președintele, serviciile, Bruxelles-ul, Washington-ul, multinaționalele, Banca Națională, Statul paralel, protestatarii manipulați și finanțați de dușmani etc. Și brusc devin victime ale câte unuia din acești dușmani închipuiți. Boală, domnule, nu glumă! Obsesie curată! Obsesii care le induc o stare de anxietate foarte ridicată. Mai nou, cei doi buni prieteni, având probabil o protecție și o îndrumare, cu adevărat din afară, cică au fost amenințați cu moartea, au fost pe cale de a fi racolați drept spioni etc. De aici graba cu care acționează pentru a nu-și pierde puterea, avutul, acționând complet în afara interesele poporului și numai în interesul personal. Slugoii acceptă să dea  ordonanțe de urgență, să treacă urgent prin parlament ce vor ei. Pe repede-nainte!, expresie deseori folosită de spectatorii acestui „circ”.

   Mihai Eminescu a fost un observator atent al vremurile în care a trăit, al politicii țării din acea vreme, întrucât a lucrat și ca jurnalist politic câțiva ani, și a scris despre corupție, mită și despre „mizeria morală a populației” ca făcând parte din peisajul urban. Iar despre politicieni scria: „Greșelile politicianului sunt crime, căci în urma lor suferă milioane de oameni nevinovați, se împiedică dezvoltarea unei țări întregi și se împiedică, pentru zeci de ani înainte, viitorul ei.”

   Politicienii zilelor noastre se remarcă și prin oportunismul definit clar prin lipsă de conduită morală, de fermitate și de principialitate, urmărind satisfacerea intereselor personale. Cu alte cuvinte este politica celor fără principii, a celor ce profită de oportunitatea împrejurărilor.

   Se întreba cineva, pe bună dreptate: Oare hoții se fac politicieni sau politicienii hoți? Fiindcă mulți oameni observă, judecă și nu pot închide ochii la declinul țării, făcându-i vinovați pe politicieni.

   Continue reading „Vavila POPOVICI: Circul dureros al politicii românești”

Alin CUCURUZAN: Jumătate

Jumătate

 

Mi-e liniște și noapte.
Cuvinte efemere,
jumate mi-s tăcere
și jumătate șoapte.

 

Și ziua-i jumătate
și, ciunt, plutesc stingher
pe jumătate cer
și jumătate noapte.

 

Am jumătăți de soarte
și jumătăți de viață,
jumate mi-este ceață
și jumătate moarte.

 

Din jumătăți de vise
și rugăciuni deșarte,
jumate mi-s păcate
și jumătate-ucise.

 

Cum jumătate-s toate,
cuvinte, zile, nopți,
aripi, speranțe sorți…
…și viața-i jumătate.

—————————————

Alin CUCURUZAN

28 august, 2018

Maria HOTEA: Tu-mi ești…

Tu-mi ești…

 

Tu-mi ești așa cum sufletu-mi te simte,
Privirea ta eu știu că nu mă minte
Îmi dăruiești mereu o rază de speranță,
Tu ești lumina ce mă însoțește-n viață.

 

În șoapte simt frumosul ce mi-l dăruiești,
Cu a ta blândețe doar tu mă înveselești
În tot ce-mi spui și faci e multă gingășie,
Ești soarele-n apus ce îmi aduce bucurie.

 

O rază argintie strălucind în noapte,
Mi-aduce-n dar iubirea ta prin șoapte
Tu -mi ești în suflet caldă îmbrățișare,
Ce mă ocrotește înainte de culcare.

 

Tu-mi dăruiești a viselor splendoare,
Ești gingășia ce-o văd în orice floare
În universul meu ești rază de lumină,
Și orice zi cu tine mi-e mereu senină.

 

Eu fără tine-n viață mea nu aș fi eu,
Ești zâmbet și culoare-n orice curcubeu
În stropii calzi de ploaie tu-mi ești cant,
Îmi dăruiești iubirea și frumosul din cuvânt.

 

Prin tine pot să mă înalt în zările senine,
În caldă ta îmbrățișare simt că-mi este bine
Îmi ești misterul pe care pot să îl dezleg,
Tăcere-mi ești ce-n liniște eu o înțeleg!

——————————-

Maria HOTEA

28 august, 2018