Ştefan Lucian MUREȘANU: Românule, e țara ta…

ROMÂNULE, E ȚARA TA…

 

Să nu uiți niciodată,
Române,
De cei din neamul tău
Care au scris cu sânge
Istoria,
Iar paginile roșii
Gem și îndelung
Cuvintele se-aud,
Se tem doar cei din lume
Și lumea nu e tot
Ce-i dat spre a se știi
Din veacuri
Nu poate nici pământu-acoperi
La timpul care este dat
Strămoșii răscolesc cu trupurile lor
Și-nalță spre-adevăr
Ce-a fost,
Ce este și va fi.
Mărturisesc străbunii
Și din adâncuri
Trecutul
Aduce la lumină
Fila-nroșită încă
De cei care-au pierit
Luptând pentru hotarul
Ce ni l-au dat spre moștenire
Nouă,
Celor ce astăzi
Suntem fiinduri lumii albe,
O lume înrăită de nevoi
De ceea ce nu este a lor
Râvnesc însă cu neputință,
Scrâșnesc din dinți,
Dar dinții lor s-au tot pierdut,
Granit a fost voința
Viteazului român
Și-nțelepciunea graiului
Rostiri au răsădit
În limba strămoșească
A dacilor străbuni,
Din traci și ce din vechime
Au dat și portul,
Și datinile ce-n tradiții
Țin cultul lupului
Ca toți ce din hotarul lor voiesc
Să piară-n colți,
Când șuiera stindardul
Și apele încremeneau din cursul lor,
Dușmanii înfricoșați
Lacomi de pofte și averi
Care treceau
Hotarul dacilor călcând
Sub ropotul de cai
Holde de-aur
Din care pâinea o coceau,
Dar, vai! Când ceata de viteji
Din munți alunecau, spumând
De-acolo, de la Sarmisegetusa
Prăpăd între tâlhari făceau,
Dar pân` la ei mureau
Și mame, și copii,
Și tineri, și bătrâni.
Plâng codri, pământul geme,
În adânc
E vaiet, se-oasele în trupurise,
Și din morminte
Se ridică,
Se-adună-n cete,
Vorbesc o limbă ce o știm
E limba de eroi,
Viteji ce au sădit cu trupurile lor
Hotarul
Mândrei și luminatei Românii.
În Caraiman
Stă Crucea falnică,
E un simbol
A ceea ce suntem și ce dorim să fim,
Românule, că ești tânăr sau bătrân,
Țara-i a ta,
Nu fii supus în ea,
Stăpân ești tu,
Că hotărârea ta-i cine să stea
Cu tine în hotar,
Să îți respecte ceea ce strămoșii
Podoabe ale nemuririi
Ți-au lăsat
Ca dar, ca fapt al existenței tale.
Nu fii străin cu ce-i al tău,
Nu-ntoarce spatele
Celui ce-ți este frate
În limbă și în port,
În datini și-n credință
Că vin și-ai tăi
Din neamul ce-s din fire-ți
Și nu îți va plăcea
Ca slugi să-i vezi
La trepădușii lumii.
Românule, eu vreau să fii român
Să prețuiești ce ai,
A acelora ce nu mai sunt,
Cu trupurile, cu sângele
Și cu dorința lor
O țară mândră ți-au lăsat,
Tu ești dator s-o aperi
Aici, pe-acest pământ e locul tău
Nu mai pleca din țară-n țară,
Himere cauți
Și căderea ta găsești,
Ești cel ce poți,
Numai să vrei
Să faci din țara aceasta
Grădină,
Ești trup din trupul ei,
Când fermentezi fă spuma
Darului silinței
În cuget să se-nalțe
Înțelepciunea ta, române
Dă-o acestei țări,
N-o vinde,
Bucata ta de pâine
Nu-i altfel cum este-n țara ta,
Ești priceput
Dă-i țării tale tot ceea ce
Strămoșii ți-au transmis
Prin semne
Și oracole,
Nu îți lăsa ce este-al tău
Să fie-al altcuiva.
Când ai s-o mai dorești,
Române,
N-ai să mai ai nici loc
Și nici bătrâni
Care să îți mai cânte doina
Sau să îți spun-un basm
Cum îți spunea bunicul
În pragul casei
Sau în cerdacul plin cu flori
Când vara
Urcai și coborai coline,
Poienile le admirai
Și ascultai
L-apus de soare
Legendele românilor,
Strămoșii tăi.
E liniște acum,
Privirea-ntoarceți
Spre ceea ce în urma ta rămâne,
Mormintele străbunilor,
Și case bătrânești
Ce stau să cadă-n greutatea vremii,
Și hora de duminic-ai s-o pierzi,
Și portul,
Și doina îngânată pe-nserat
Când cei ce-au fost ai tăi s-au dus
Și amintirea le-ai lăsat
Să intre în uitare.
Ce-or să mai spună, nepoții tăi,
Înstrăinați prin lume,
Neștiutori de neam,
De datini
Și de credința
Care a tot ținut
Poporu-acesta aici,
În vatra-n care durerea arde,
E focul ce-n inima
Celor plecați din lumea aceasta
Arde,
E dor ce numai noi românii-l știm,
E-un sentiment
Ce în durere seacă
Și trup și suflet,
Amândouă odată,
Și lacrimile seacă
În întuneric ochii se-aprind
Văd umbrele acelora
Ce au fost
Și nu mai sunt,
Bătrânii stau în coada furcilor
Și tot privesc în larg,
Cuprind în zare Marea,
Îl văd pe Mircea Voievod
Și se apleacă-n fața lui,
Călare trece îngenunchind Neajlovul
Bat clopotele
Și tăcut se-ntoarce
Că ar fi vrut să-și mângâie
Pe creștet toți nepoții,
Valah e neamul întinsului popor
Și Ștefan Sfânt, viteazul domnitor
Cutează să oprească
Din nou la Războieni,
Oftează, se apleacă
Și lacrimile-i curg
Valahii moldoveni
S-au tot scurtat de vieți,
Se-ntoarce și privește
Cu ochii-i ageri și senini
Cuprinde Nistrul, Prutul,
Și vede în întins Moldova toată
E neamul românesc,
Mihai, craiul muntean
Îi face semn de bine,
Cu pași grăbiți pornește
Spre Alba și spre Iași,
În București pe tronu-i de domn
Învrednicește
Hotarul Marii Dacii,
Hotarul românesc
Al celor ce în sânge au limba,
Portul și datina străbună,
Credința în Iisus
Pe care Andrei cel Sfânt
A readus-o-n țara
În care Zalmoxis zeul
Prin Deceneu, Scorillo,
Mari oameni înțelepți,
Preoți ce-n astă lume
Ei sfinți sunt printre sfinții
Strămoșilor părinți.
Și Brâncovenii,
Valahi născuți sfințiți
Au dat lumii lumină,
Înțelepciune au dat
Așa cum Cantemir
Descrierea Moldovei
A scris, creând
Sub semnul Crucii sfinte
Știința din știință,
Savant ce-a dat lumina
Ce s-a-nălțat spre lume
Și-a scos din nevoință
Știutu-n cugetare.
Istoria e sânge
Sunt pagini încărcate
Cu lacrimi, cu durere,
În lacrimile noastre e așezată Plevna,
Sub Carol cel Dintâi
Mulți au căzut sub gloanțe,
Români au fost,
Pierit-au
Însă cuvântul oaste
Le-a încleștat cuvântul,
Acela de Libertate.
S-au vrut românii
Cum o cereau străbunii
Să reîntregească neamul,
Hotaru-i Patria Română,
E limba ce-o vorbim,
E portul, ia străbună,
E vatra satului,
E câmpul plin cu holde
Poienile și munții falnici,
Carpații-i nume de la carpi,
Din traci cu dacii moșteneau
Și despre care
În slove măiestrite
Poeții noștri au tot cântat
Și-aflăm al neamului
Trecut.
Cine ești tu, străine,
Să îmi rupi
Pagini din cartea
Ființei mele-n neam,
Cine ești să-mi pui la îndoială
Hotarul strămoșesc,
Să rupi din carnea țării
Bucăți ce-mi sângerează,
Să îmi stâlcești și limba,
Din portul meu să furi
Și-n hainele-ți sărace
Din borangicul iei,
La mâneci să îți pui,
O lume o cunoaște
Că ia-i românească,
E cusătură veche
Cu taină-n broderie,
Eu știu că neamul tău, străine,
Nu a avut
Ce neamul meu prin iscusință
Pricepere și-adâncă cugetare
Lumii a dat
Și ție, ai luat destul.
Ne prindem mâinile
În Hora
Marii Reîntregiri,
Suntem același neam
Și de la Tisa pân` la Nistru,
Și de la Dunăre la Mare,
Și din Carpați
Și din Balcani
Se-aude graiul strămoșesc,
Valahi români,
Români valahi din daci,
Și strănepoți ai tracilor stăpâni.
Acesta-i neamul meu, străine,
Îți spun de n-ai știut
Dar dacă printre noi mai sunt
Căzuți în patima
Cea crudă a deznădejdii
Și fug de tot ce-i românesc,
Aceia nu sunt din străbunii mei
Sunt aciuați din neamuri
Ce-au trecut,
Nimic n-au românesc.
Române, nu uita
Că vine ceasul
Când ai să vrei să te întorci,
N-ai să mai poți
În locul tău
Se-așează cei ce vin
Ei știu pământul roditor al vechii Dacii,
Tot ce e semănat
E binecuvântat de Dumnezeu,
Aici, unde-i hotarul meu,
Al Marii Românii.

———————————

Ştefan Lucian MUREȘANU

22 septembrie, 2018

Vasilica GRIGORAȘ: Toamnă, pom prădat

Toamnă, pom prădat

 

dulce toamnă
rămurire aurită
a trupului îmbelşugat
avalanşă sfântă
de hrană binecuvântată
ciorchini cristale
descoperiţi în toate
măruntaiele trupului
uger plin
de mustul iubirilor
rod al limbilor de soare
a venit vremea
să-ţi dezbraci
odăjdiile
să-ţi schimbi
culoarea ochilor
în oftatul frunzişului

 

pe talpa
solului fertil al inimii
eşti doar
un pom prădat…
dar nimeni nu se poate îndoi
că rădăcinile-ţi
sunt inepuizabile

—————————————-

Vasilica GRIGORAȘ

Vaslui

22 septembrie, 2018

(Imagine internet)

Emma POENARIU SERAFIN: Te-aștept

Te-aștept

 

În umbra toamnelor m-adun
Cu bruma la fereastră
Când frunze ce se cern pe drum
Și iarna geme-n glastră.

 

Culori ce ghem se torc pe cer
Și doarme-n noapte Luna
Prin suflet înflorește ger
Iubirile niciuna.

 

Prin vânt ce spulberă idei
Pe-o pagina de carte
Și toarnă frunze-n ochii mei
În capătul de moarte.

 

Departe-n zări albastre dus
Mai scapără din Soare
Cu raze triste-n spre apus
Pe-o margine de mare.

 

Eu dusă-n prag de insomnii
Cu sufletul cat firul
Te-aștept că poate ai să vii
Sa alintăm zefirul.

 

Când cerul plânge-n rapsodii
Și mângâie Zenitul
Pe umbrele tot mai pustii
Adun tot infinitul.

 

Și stau și plâng și te aștept
Și zilele-s pe ducă
E toamna-n care timpu-i drept
Și-n iarna mea te urcă.

 

Nu cauta să mai revii,
Rămâi departe dus
Ești umbra unei reverii
Rămâi al meu apus

 

Și-or trece zilele pe rând
Și-or trece anotimpuri
Cu aripi largi te pierd din gând
Rămâi cel scris prin rânduri.

————————————————–

Emma POENARIU SERAFIN

Sibiu

21 septembrie, 2018

Daniela PÂRVU DORIN: Pentru câtă vreme murim?

Pentru câtă vreme murim?

 

cad într-o nouă formă de rugăciune!
și mă iubesc!
și-mi vine sa strig cu putere,
în hohote de bucurie! plâng
da-mi Doamne, zile
și partea mea de avere
Mă duc să trăiesc!

 

Lacrima caldă
sufletul meu e amputat
și a început iar să mă doară
de singurătate și de blesteme,
a nu știu câta oară…
am şi bocit cu el o vreme
apoi …mi-a dat poruncă grea!
să-ţi scriu poeme!
să-ţi smulg un zâmbet măcar ţie
de se mai poate,
tu care-n vis îmi dai bineţe
mă faci să cred că-mi eşti aproape…
aprind o candela şi plâng
bolnavă de tristeţe
tu nu-mi da importanţă!

 

mi-e plînsul şoptit
lacrimă caldă
de multe ori nici eu nu ştiu
dacă trăiesc sau am murit…
numai că azi am înţeles
din visul meu cu tine
că nu mi-e viaţa blestemată
că preţ de-un vis
am fost a ta
cu tot ce-mi aparţine…
aşa vreau eu să cred,
mă iartă…
şi chiar de nu va fi să fie
şi tot n-ai să mă poţi ierta
spune-mi, te rog
preţ de câtă iubire
mai pot fi duminica ta???

————————————

Daniela PÂRVU DORIN

22 septembrie, 2018

Maria LEU: Ora iubirii

Ora iubirii

 

Ora e subjugată
Și timpul se clatină
între mine și tine,
Între umbre prea mult incomplete.
Fatalitatea s-a instalat în noi.
Ora iubirii mă doare,
O simt deșirată în sufletul meu.
Cum oare?
Mă sfâșie gândul greșelilor mute
De-a mea inocența
Scăpare nu e.
În visele mele dar scrum și uitate.
Țigara mai fumegă încă vrăjită
De ale tale cuvinte.
În noi, doar ecoul vorbelor stinse
Rămân pecetluire.

———————

Maria LEU

21 septembrie, 2018

Silvia URLIH: Din mine te-nfrupți

DIN MINE TE-NFRUPȚI

 

Din mine te–nfrupți
cu foame și sete,
buzele
mi le guști
cu lăcomie,
îmi scrii pe inimă
cu atingeri
încete,
că sufletul meu
vrei lumină să-ți fie.

 

În brațe mă ții flacără verde,
trupu-l îmbraci
cu surâsuri
din sori,
privirea-ți
prin mine galeș
se pierde,
când ochi-i
pictezi
în ninsori.

 

Trupul,
lumânare topită-n secundă,
se-aprinde
în dansuri de miri,
cu râul iubirii
în râuri
se-afundă,
când trăiește
în clipa
eternei
uitări.

—————————

Silvia URLIH

22 septembrie, 2018

Diana CIUGUREANU-ZLATAN: Dincolo de …când?

Dincolo de …când?

 

Când ne voi plânge,
Să mă întreci în lacrimi,
Căci prin ele șlefuiesc
Anii până la încă o …clipă!

 

Când ne voi copilări,
Să mă întreci în rugăciune,
Căci prin ea frământ
Tăcerea până la încă un vid…

 

Când ne voi mântui
Să mă întreci în imponderabilitate,
Căci prin ea dezinfectez
Subsolul până la încă un …când…

————————————

Diana CIUGUREANU-ZLATAN

Chișinău, Basarabia

22 septembrie, 2018

 

Irina Lucia MIHALCA: Poesis

Niciodată un singur răspuns

 

 Frumuseţea este în noi,

chiar dacă nu vedem asta.

Oamenii vând doar iluzii,

noi şi noi iluzii, îndatorându-se,

nu realizează esenţa vieţii,

acel pur şi simplu, dar încă

mai putem avea momente de uimire!

 

Esenţa este separarea de materie.

Ai găsit ce căutai? – atingerea viselor –

Aminteşte-ţi, mereu aminteşte-ţi!

Niciodată nu este un singur răspuns,

niciodată nu vei găsi singur răspunsul!

 

Orice obiect luminos lasă o umbră,

un lup este în tine,

un lup ce poate devora mielul

în orice moment

– o viitoare gaură neagră –

o ordine care satură haosul

de aştri şi de ceruri reproduse.

Doar dansul îi menţine-n echilibru,

asemeni viorii în care

sunt închise

cântecele ce-şi aşteaptă trezirea.

 

Omul şi-a terminat zborul!

Dureros, şi totuşi,

de om depinde

reînvăţarea zborului!

Acolo unde timpul s-a oprit,

mereu un izvor va trudi din greu,

mereu un copil va visa lumea,

un cer dintr-un nor,

un munte dintr-o piatră,

o mare dintr-un ochi de apă,

grădini de aur dintr-o floare.

 

Prin fire invizibile, adevărul

ne leagă pe toţi

şi-o imensă suferinţă din iubire.

 

Să căutăm vapoarele înnămolite la mal

ce-şi aşteaptă ploile uitării noastre

spre-a reveni în larg

sau să aducem marea mai aproape de ele?

 

O lacrimă ce se deschide dulce-n noapte 

                          

 Totul se şterge prin balansul timpurilor.

Ce e în noi tainic, iubitule, în tine, în mine?

Adevărul nu-l ştie nimeni – un adevăr cenzurat –

 în noi este atât cât ni s-a-ngăduit,

 singurul adevăr: Continue reading „Irina Lucia MIHALCA: Poesis”

Nicolae VĂLĂREANU SÂRBU: Joc de copil

Joc de copil

 

Din mine se detaşau părţi
de către un copil cu imaginaţie
ce le amesteca de-a valma, le aranja apoi
până am ieşit cum sunt.

 

Uneori se enerva de nereuşită
se uita la mine, râdea în hohote
părea să se gândească altundeva
şi tresărea vinovat
deşi nu-l urmărea nimeni
în meticuloasa lui preocupare.

 

A înţeles repede
cum se compun şi se descompun părţile
până capătă forma din memoria lui
unde orice noutate îşi face loc.

———————–—————–

Nicolae VĂLĂREANU SÂRBU

21 septembrie, 2018

Alexandru NEMOIANU: Preoți cu Crucea în frunte

Cu mare repeziciune se apropie data când Neamul Românesc este chemat să răspundă unei întrebări simple,esențiale și la care omenirea a răspuns da de la chemarea ei în ființă. Neamul Românesc este chemat să spună da adevărului că familia,unitatea de baza și esențială a Neamului, este alcătuită din unirea în dragoste a unui bărbat și a unei femei spre creșterea lor și a pruncilor cu care vor fi dăruiți de Dumnezeu. În condiții normale o asemenea întrebare nici măcar nu ar trebui pusă.Dar nu trăim vremuri normale.

O ideologie satanică și care dorește nimicirea tuturor rânduielilor lăsate de Creator oamenilor, inspiră rău, confuzie, batjocură și spurcăciune. Între ele poate nici una nu este mai hidoasă decât sodomia. O practică sinistră și spurcată, care face fața omenească hâdă și a cărei practicare generalizata ar duce la stingerea oamenilor din ființă. Nefericiții care o practică, din viciu și nu din naștere, ar trebui compătimiți cu toată mila. Ei ar trebui compătimiți și nu sinistrul păcat pe care îl comit. Sunt oameni care batjocoresc neamul din care coboară, își insultă părinții care i-au crescut se fac râs și dispreț până și pentru necuratul și, în plus, nici măcar nu știu ce este bun.

Dar în spatele lor se află ideologi ai răului, profesioniști ai distrugerii, monștrii sângeroși. Ei sunt cei care îndobitocesc și înșeală suflete nevinovate și având foarte puțină judecată. Nu este nevoie să îi reamintesc căci sunt bine știuți. Sunt sinistrele Organizații Ne Guvernamentale, agenții ale intereselor străine finanțate de demoniacul Soros Gyorgy, este abominatia #rezist, sunt „imbecilii utili”. La asta se adaugă o media, corupta, mercenara și amorala, mijloacele de comunicare în masă, care îndeamnă la pasivitate și indiferență. Sunt cei care fac referire la prevederi ale unui Cod Civil care poate fi schimbat prin simplă ordonanță guvernamentală. Sunt cei care seamănă confuzie și politizează un subiect simplu și având conținut sfânt.

Familia înseamnă unirea în dragoste a unui bărbat și a unei femei. Iar Neamul Românesc trebuie să se prezinte la urne în număr mare pentru a spune da și a spune că normalitatea nu poate fi negociată sau relativizată. În acest climat al răului vedem cu nesfârșită recunoștință și emoție ca în frunte luptei pentru bine stă Sfânta Biserica Ortodoxă Română.

Ierarhii și Preoții Ortodocși, în masă, îndeamnă participarea la vot și cheamă turma binecredincioșilor să spună da familiei tradiționale.

Pentru generația noastră acest vot este crucial și ne va dovedi tăria morală și esența sufletească, ne va defini din nou drept credincioși ortodocși și Români cu fruntea sus.

De fapt asistăm la o lupta pentru ființa românească, o lupta în totul identică celor care au dus la înfăptuirea României Mari. Iar în această lupta, la fel că întotdeauna, în linia întâia, fără teamă, stă Clerul Ortodox. Ca întodeauna în fruntea Neamului luptător pentru bine se afla „Preoți cu Crucea în frunte”. Să îi urmăm cu dragoste, încredere și voință de a învinge. SUS INIMA!

—————————————

Alexandru NEMOIANU

Istoric
The Romanian American Heritage Center

Jackson, Michigan, USA

22 septembrie, 2018