Florentina SAVU: Iubesc culoarea violet

IUBESC CULOAREA VIOLET

 

Iubesc culoarea violet
Când cerul este-înspre apus
Și când se scutură încet
De-al zilei astru, acum supus.

 

Din florile de levănțică
Îmi fac coroană fermecată,
Visez cu dor la tufănică
Și la laleaua, movă toată.

 

Petalele de liliac
Ochiul mi-ncântă vioriu,
Tot movul lor îmi e pe plac,
Nasu-mi devine mai zglobiu.

 

Mi-e dulce floarea de glicină
Și clematita-i ca o stea
Dar orhideea e regină,
Stă mândră la fereastra mea

 

Iar violetele de Parma
Îmi râd voioase în lumină,
Mi-or încălzi frumos iarna,
Mi-or face viața mai senină.

 

Mă-ncântă un câmp cu lavandă,
M-aș îngropa-n mijlocul său
Dar stau cuminte pe verandă
Și cu zorelele cadou,

 

Ici-colo câte-o panseluță,
Mușcate ce zâmbesc prin glastre
Și zilnic le ud cu-o sticluță
De apă, că au flori măiastre,

 

Le mângâi și vorbesc cu toate,
Mov este și a mea rochiță,
Am bucurii nenumărate
Și-atâtea flori în grădiniță!

———————————–

Florentina SAVU

24 septembrie, 2018

Foto internet

 

Alexandru NEMOIANU: Să-i dăm ascultare!

În aceste zile asistăm la o ridicare în masă a Neamului Românesc pe care nu am mai văzut-o în cursul vieții mele decât în Decembrie, 1989. Neamul Românesc, atunci ca și acum, se ridică nu pentru interese materiale, nu pentru avantaje de minut. Neamul Românesc se ridică pentru a își reafirma ființa, identitatea și rostul lui de a fi: Creștin și apărător al Creștinătății. Ceea ce înfăptuiesc azi Românii este o repetare a marilor evenimente din trecut când au stat strajă Europei și identității ei, pe atunci, creștină. Între timp, înșelați de o ideologie sinistră și inspirată de negativitatea pură, „globalismul”, Europa și-a uitat rădăcinile și s-a prăvălit într-un relativism moral care, dacă nu va fi oprit, va duce la dispariția ei așa cum a fost în istorie până azi. Dar dacă Europa, zis „unită”, și-a uitat rosturile și firea, Neamul Românesc nu și le-a uitat. Iar azi, ridicat în masă, este gata să reafirme identitatea sa, votând pentru definirea Familiei că unirea în dragoste a unui Bărbat și a unei Femei spre îngrijirea și creșterea de prunci care, la rândul lor, vor fi tot Creștini Ortodocși și tot Români. Aceasta a fost o reacție firească la exagerările făcute de activiștii sodomiti, inspirați de sinistra ideologie de inspirație satanică zis „globalistă”. Acești activiști promovau unirile dintre persoane de același sex și doreau ca aceste dubioase uniri să fie recunoscute că familie. Era prea mult, mult prea mult. Cei care practică acest obicei, de fapt niște nefericiți care nu știu nici măcar ce este bun, pot face asta nestingheriți. Neamul Românesc este bun și tolerant și înțelege pe nefericiții păcătoși, deși condamnă fără echivoc păcatul. Dar acele uniri s-ar fi putut numi oricum, „uniunea de la Bruxelles”, sau, de ce nu?, direct „turnul Eifel”. Însă Familia nu este un divertisment și un mod de a îți trece timpul liber.

Familia este unitatea de bază și sfânta a unui Neam, cea care garantează și prezentul și viitorul acelui Neam. Doar unirea în dragoste dintre un bărbat și o femeie va putea aduce pe lume prunci, îi va putea ocroti, și îi va putea crește să fie tot Ortodocși și tot Români. Această ordine dată de Dumnezeu nu o va putea schimba nici un decret venit de la Bruxelles!

Neamul Românesc, milioane și milioane, sunt gata să aprobe introducerea definirii familiei, ca unitate între un Bărbat și o Femeie, în Constituția țării. Dar iată că un pumn de oameni răi se opun.
Între ei sunt nefericiții care practică acest obicei sinistru, nefericiții care nici măcar nu știu ce este bun, dar lor li se alătură profesioniști ai răului, dispuși să facă profesie și carieră din „nenorocirea țării”. Sunt sinistrele organizații sorosiste, așa zisele Organizații Ne Guvernamentale, toate oficine care promovează interese transnaționale, abominatia #rezist și deplorabilii „imbecili utili” care zbiară pe străzi când li se poruncește. În fruntea lor se află și cea mai decăzută formațiune politică românească, ștrengarii „salvatori” și folosesc termenul ștrengar în sensul lui prim, demn de ștreang. Lor li se alătură și un pumn de „intelectuali, și între ei un centenar care se face de râs umblând vandra prin piețe. Toți aceștia, cu un cinism și rea credință de necrezut, fac referire la un obscur paragraf din Codul Civil, deși știu bine că orice paragraf din Codul Civil poate fi eliminat sau schimbat printr-o simplă ordonanță guvernamentală. Dar mai surpinzător a fost un jurnalist din Banatul de munte. El protesta referendumul în numele „iubirii” (așa definea acel personaj relația sodomită!). Dar același individ a avut nerușinarea și lipsa de bună cuviință să facă referire la capitolul 13 al Primei Epistole către Corintieni a Sfântului Apostol Pavel. Evident individul nu înțelegea sau răstălmăcea grosolan înțelesul acelui fără egal imn al dragostei. Dar dacă voia să afle părerea Apostolului Neamurilor despre sodomie putea citi capitolul al doilea din Epistola sa către Romani.

Această minoritate de oameni răi și dușmani ai Românilor sunt condamnați la dispariția din viață publică, la depozitarea în adâncurile imunde ale lăzii de gunoi a istoriei, în lumea asta și la „întunericul cel mai din afară” în cea viitoare.

În același timp Neamul Românesc, având în frunte Patriarhia Ortodoxă Română și Ierarhii ei, al căror curaj și înțelepciune jertfelnica uluiesc și emoționează, vorbește răspicat. La acest Referendum să votăm DA, familia este alcătuită dintre un Bărbat și o Femeie. Să o facem cu respect pentru Neamul nostru Românesc și pentru dârzenia, frumusețea și statornicia lui.

—————————————

Alexandru NEMOIANU

Istoric
The Romanian American Heritage Center

Jackson, Michigan, USA

27 septembrie, 2018

Camelia CRISTEA: Lacrimă de Toamnă

Lacrimă de Toamnă

 

Lacrima iubirii mele a înflorit mărgăritar,
Într-o lume care-i strâmbă… dragostea n-are hotar!
Dimineața-mi bate-n geam cu-n mănunchi de viorele,
Pleoapele zidesc lumina, chiar de-s vremurile grele!

 

La amiaz când cerul plânge obosit de întâmplare,
Un bujor îmi ține calea să-mi aducă alinare!
Curcubeul crește-n zare în culori multicolore,
Cerul tot e-un șevalet zugrăvit cu multe role.

 

Seara-și scutură cortina, stele privesc în lac,
Visele îmi stau aproape vor să-mi facă iar pe plac
Ascult inima cum cântă o vioară-și poartă strună,
Răvășită și uimită mi-a intrat pe geam și luna.

 

Din a caselor căciulă, fumegă un horn păreri
A rămas în urma ziua… vorbim astăzi despre ieri.
Rugăciunea-și poartă pașii înainte de culcare
Chiar în brațele icoanei, lângă inimioara Mamei!

 

Ochii caselor se-nchid, le-a cuprins pe toate somnul,
Cu o mână nevăzută le învelește însuși Domnul!
Noaptea-și trage pelerina peste lume și veghează
Până cântă-n zori cocoșul și un prunc ușor ofteaza…

 

Bruma a căzut pe frunze, dă de veste că e Toamnă,
Vremea trece dar și vine tot la braț cu câte-o Doamnă…

—————————–

Camelia CRISTEA

București

 26 septembrie, 2018

(foto sursa internet)

Silvia BODEA SĂLĂJAN: Toamna risipirii

TOAMNA RISIPIRII

 

sosit-a toamna risipirii
să stingă flori de crini pe-o carte
și din ecoul de departe
s-aducă ceasul mântuirii

 

nu plânge frunza pe cărare
și nici de vânt nu-și cerne vina
îngenunchind în cer lumina
întoarce crizanteme-n soare

 

și timpul iar își cere vama
la poarta unui ceas pierdut
pe-un zbor în frângere de lut
să-și stingă în noroaie drama

 

și norii se târăsc – reptile
uitând puterea rugăciunii
ce este-acoperișul lumii
la limită de nopți și zile

 

e toamnă iarăși risipirea
bate cu ceața la ferestre
iar începutul de poveste
pune-n altare nemurirea

———————————

Silvia BODEA SĂLĂJAN
26 septembrie, 2o18

Emma POENARIU SERAFIN: Valsul ploii

Valsul ploii

 

Doi balauri mușcă luna, cerului din miez de noapte
Bolta s-anvățat să plângă și cad pietre din amnare
Glasul bolților durerii, cu un tunet strâns din șoapte
Sufletul pribeag, la gură, tare-i ghemuit și doare.

 

Vântul și-a pornit colindul printre frunzele ca focul
Pomii și-au pierdut speranța și trosnesc a neputința
Toate lacrimile lumii, curg că le-a sosit sorocul
Și se sfarmă de tărâna neagră, ce-a uitat căința.

 

Îmi strâng mâna să-mi fac cruce, fulgerele când suspină,
Apa-n mantii de mătase, a acoperit tot locul.
Frigul rău mă strânge-n brațe și în șagă mă alină
Iar cu ochii storși de lacrimi încerc să-mi zăresc norocul.

 

Noaptea crește tot mai mare și cernită repictează
Fulgerele, dau spectacol pe o scenă scrisă-n astre,
Toată frica-mi dă năvală și prin trup mă invadează,
Picăturile de ploaie, mușcă-n frunzele sihastre.

 

Nu cutez a scoate nara, să așez văzduhu-n mine
Fruntea norului se sparge în rafale de urgie
Undele pătrund în vene, prin fiorduri clandestine,
Bronzul frunzelor din toamnă, urcă-n moarte pe vecie.

 

Plec genunchiul, greu de timpuri, vrând să bat o-nchinăciune.
Cerul strânge valsul ploii, să îl cânte, în surdină,
Trag perdeaua peste suflet vrând să tac ce nu pot spune
Și adorm cu valsu-n minte , vals ce uită să rămână.

 

Vântu-și strânge răsuflarea și face calea întoarsă,
Orchestra din nori își strânge toba și o tamburină.
Noaptea și-a călcat pe suflet, neagră-i mantia ei groasă,
Eu , cu Bella strânsă-n brațe, petrec trupul la odihnă.

————————————————–

Emma POENARIU SERAFIN

Sibiu

26 septembrie, 2018

Nicolae VĂLĂREANU SÂRBU: Acum mă îmbăt cu iluzii

Acum mă îmbăt cu iluzii

 

Îmbrac gândurile în forme concrete
de visele se-ntrupează-n păsări,
respir prin aripile întinse zborul

şi trăiesc bucuria ca pe un surâs.

 

Lumina lasă de se desprinde
subţirimea spiritului în cuvinte,
de mă alcătuiesc în pagini
la colţuri îndoite.

 

Căutându-te cu limbă de peşte
semnele de apă nu vor şopti
şi nu vei spune nimic,

tăcerea închide cercul în sine.

 

Acum mă îmbăt cu iluzii,
interesele ţesute se rup
şi adevărul se cerne
peste minciună,

 

tăcerea înghite zarva şi devine plictis.

———————–—————–

Nicolae VĂLĂREANU SÂRBU

26 septembrie, 2018

 

Dan-Obogeanu Gheorghe: ,,Iertare’’

,,Iertare’’

 

Ma ceartă gândul meu când taci
Şi rău mă ceartă cu zorele,
Aș vrea s-aud că mă mai placi,
Prin gând să-mi vii cu albăstrele

 

Și să-mi aduni din poieniţă
Puţina floare de gutui
Ce-a mai rămas dintr-o dorinţă
Pe ramura cu ochi căprui

 

Sau poate floarea de cireş
Din ramura cu ochii verzi,
Sau poate floarea de măceş…
Ai grija-n fugă să n-o pierzi!

 

Aş vrea o floare de salcâm,
Din ochii negri de catran,
Să nu se piardă-n alb tarâm
Că nu durează peste an…

 

Şi lasă-mi florile din meri
Cu ochi albaștri… să mă cert…
Şi cât aş vrea din primăveri
Atâtea flori să le mai iert!

——————————–——–

Dan-Obogeanu Gheorghe

26 septembrie, 2018

Anghel Zamfir Dan: Dorul zilei de azi

DORUL ZILEI DE AZI

 

Am închis uşa cerului.
Ploua aşa de des cu amintiri îngheţate
peste petalele florilor din grădinile simţirii mele
şi îmi inundau rădăcinile cu rugina fluidelor
din ochii frunzelor despletite de ram.

 

Cred că am intrat în alt anotimp în altă secundă a cunoşteri
de-mi tot umblă gândul pe unde nu am mai fost.

 

Uneori este imposibil să disting o culoare,
lumina are acum atâtea nuanţe
cât poate o inimă să primească într-o viaţă de om.

 

Şi aşa de mulţi fluturi văd fără arpi,
zborul cum îşi pierd odată cu frunzele
şi doar câteva fire de iarbă se miră vibrând.

 

Nici dorul acela năluc nu l-am mai văzut dându-mi târcoale,
s-o fi săturat şi el să aştepte mereu schimbarea anotimpului
spre a întreba cineva şi despre el.

 

Simţirea de azi are gustul ploilor ce vor începe să vină,
mâine îmi va fi dor de căldura de ieri
şi de frunzele ce ne acopereau sărutul cu umbra stelelor ce ne priveau.

 

De pe Nemesis, karma a emis iar sunetul de cristal ce înfioară universul de la începuturi cu acordurile ce răsună în gândurile ei laminar.

 

Te trece-voi timp şi te voi ajunge din urmă chiar când vei fi la marginea eternităţii
şi am să-ţi spun mereu ce mult mi-ai lipsit şi ce mult aş fi vrut
TU să-mi fii singurul dar.

——————————

Anghel Zamfir Dan

26 septembrie, 2018

Nina TĂRCHILĂ: În ceas aspru de toamnă

În ceas aspru de toamnă

 

cât viscol, Doamne! câtă destrămare!
spicele verii aplecate-a uitare,
rezonanţe şi gânduri, frunze smulse din ramuri,
aşteptări nesfârşite stând lipite de geamuri.
despletit în artere şi cu paşi dezertori
n-am ştiut că se poate într-atât să mă dori,
că ţi-e atât de târziu, n-am ştiut … n-am ştiut!
ochiul şarpelui râde închizând gândul mut
într-un nimb de ispită, într-un cearcăn de vină,
învelind fad regrete într-un strat de rugină.
de nu-mi eşti, toamna asta să o scuturi din mine,
de nu ştii ce mă doare, de mi-e rău sau mi-e bine,
de nu simţi cum se-aprinde răsăritul diform
şi nu ştii câte gânduri mă dezbracă de somn,
la ce bun să te-aştept? să te strig … la ce bun?
în ceas aspru de toamnă, nu mai am ce să-ţi spun
și-n zănateca-mi viaţă scursă orb pe pământ
bate vânt şi e frig. bate vântul şi-atât.

——————————

Nina TĂRCHILĂ

Timișoara

26 septembrie, 2018

Doina PANĂ: Luntrea iubirii

Luntrea iubirii

 

Luntrea alunecă încet pe ape
Duce cu ea gândurile mele
Poate şi visele mele, iubirile…
Cine ştie?
Un nufăr galben
Ne şopteşte o poveste de iubire
Am împletit povestea lui cu povestea noastră
O poveste c- o iubire eternă
Faţă de aproapele tău, faţă de semenul tău
Faţă de Dumnezeu!

———————————
Doina PANĂ

26 septembrie, 2018