TOAMNA RISIPIRII
sosit-a toamna risipirii
să stingă flori de crini pe-o carte
și din ecoul de departe
s-aducă ceasul mântuirii
nu plânge frunza pe cărare
și nici de vânt nu-și cerne vina
îngenunchind în cer lumina
întoarce crizanteme-n soare
și timpul iar își cere vama
la poarta unui ceas pierdut
pe-un zbor în frângere de lut
să-și stingă în noroaie drama
și norii se târăsc – reptile
uitând puterea rugăciunii
ce este-acoperișul lumii
la limită de nopți și zile
e toamnă iarăși risipirea
bate cu ceața la ferestre
iar începutul de poveste
pune-n altare nemurirea
———————————
Silvia BODEA SĂLĂJAN
26 septembrie, 2o18