Cristian Gabriel VULPOIU: Introspecție

INTROSPECȚIE

 

Cern nisipul din clepsidră,
prin sita de vise
ce mă atrage încet
moleculă cu moleculă
și strop cu strop
curg în creuzetul unui gând
desfrunzit și păgân,
așa am dezvelit o poartă
înspre un necuprins
ce pare fără umbră …
văd o piață prăfuită
bătută de vânturi alegorice
cu tarabe goale,
pot să-mi așez acolo gânduri și vise
loc pentru umbre nu mai am
le duc la târg împreună cu umbra mea
și mărturisesc
că-mi este străin verbul a fi …
simt cum clipa neființei mele încet se topește
încerc să fug în stalagmite
dar și ele se topesc …
precum visul meu neatins
precum un fum
și eu m-am stins …

—————————–

Cristian Gabriel VULPOIU

9 octombrie, 2018

Dan-Obogeanu Gheorghe: Retorică

Retorică

 

Ia spune, ce-i iubirea?!
O pasăre în zbor,
Visul, dorința, amăgirea
Sau oceanul de fior?!

 

E semnul de inimă bună
Ce saltă la primul sărut,
Sau praful de stele de pe cunună
Din ziua când m-ai pierdut?!

 

Și-mi spui ce e iubirea
În florile albe de cireș
Din primăveri în care doinirea
Îți cântă în suflet fără greș

 

O doina, un vals, o baladă
Și altă muzică nouă,
Pe note și ritmuri inima îți scaldă
O mare de flăcări te rupe în două

 

Te face o roabă căzută pe vine
Statuie de aur fără iubiri ,
Și cine să-ți spună, sa ți se închine…
Auzi în șoaptă suspine și doiniri!

——————————–——–

Dan-Obogeanu Gheorghe

9 octombrie, 2018

George POTIRNICHE: Versuri

Nu voi cere iertare…și nu te iert

 

Uitând de lumea -n care am fost
Am înțeles că viața nu-i un paradis,
Și nu mă scuz de pricini fără rost
La umbra unui foc pustiu nestins.

 

Să cer iertare nu este clipa potrivită
Chiar de ar fi să-mi fie o ultimă dorință,
Se frânge adevărul peste gloata parazită
Înțelesuri ce cutremură paharul plin de umilință.

 

Tăcerea mea nu va rămâne infinită
Și nu voi zace într-o boală infernală,
Tu,neîmplinită pe altarul vieții pironită
Amăgirea ta finală, nu a fost paradoxala.

 

Dar îmi ascult cuvintele -n noapte
Și plânsul mă arde ca un deșert,
Ating clipele pierdute în șoapte
Nu voi cere iertare ,..și nu te iert.

12. o4. 2018

 

Rătăcit pe drumul vieții

 

Rătăcit pe drumul vieții, prin bordele şi dezmăț ,
Sau taverne ordinare cu parfum de vinuri dulci ,
Țin pe brațe cucuvele, inorogii în ospăț ,
În afrodism de narghilele, cu cafele de la turci.

 

Acum, să sparg clepsidra sorții , e târziu..! Nu cred că pot…
Ca nici perfuziile vieţii nu mai au efect cadent,
Mă dezbracă suferința cu dureri atroce-n cot,
Într-o beznă fără margini păcălit de ascendent.

 

Călător prin trenul vieții, trag semnalul de alarmă!
Schimb macazele de-a valma şi trimit pe dracu-n praznic,
Voi cânta in strună sorții să-mi sădească flori în palmă !
Nu mai vreau iubiri de-o vară, sincer spun…mă doare groaznic !

11 / 9 / 2018

——————————-

George POTIRNICHE (Budescu)

Silvia URLIH: Și-au fost șaradă

ȘI-AU FOST ȘARADĂ

 

El și Ea
pornesc în fugă
pe drumul ales,
își pun ramuri de mălin
pe frunți fericite,
uneori,
mălinul alb,
e de necules,
floarea albă se-ofilește,
nu le sunt
menite.

 

Merg pe drum ca doi străini,
pasul
le e-n barcă,
camarazi au fost
în lupta ce-a dus-o iubirea,
acum
sunt doar doi rivali,
viața îi încearcă,
unde este visul lor,
unde-i
fericirea ?

 

Au plecat
Spre malul vieții
ca nemărginire,
valul
i-a luat pe val
și i-a dus spre stânci,
au ajuns ca val la mal,
doar o amăgire,
întind brațul spre iubire,
însă
merg pe brânci.

 

S-au iubit în neiubire,
căci iubirea
le-a fost falsă,
și-a fost nor în amurgire,
și-au fost o șaradă,
s-au mințit cu vorbe goale,
au trăit în transă,
s-au visat vis împlinit,
dar,
și-au fost…
paradă.

—————————

Silvia URLIH

8 octombrie, 2018

Emma POENARIU SERAFIN: Referendum

Referendum

 

În mintea cuprinsă de gheață
Nu-ncape vre-un cuget profund
Predați România cu viață
Pe alta, ce-i scoasă din fund.

 

Prin suflet surâd fariseii
Și dorm, mai adesea pe-un gând
Acum pot rânji tefeleii
Și țara și-o bagă, în fund.

 

Minciuna le trece de minte
Prin chipul ce greu și-l ascund,
Adio… și nu am cuvinte
C-au rupt România, la fund !

 

Cu fețe de parcă-s creștine
Iar suflet de smoală, afund
La Dracu pe veci să se-nchine,
Iar dosul, să-l facă fecund.

 

De azi mă închid toată-n mine,
Adânc, în străfund, mă scufund,
Doar Tatăl mă poate reține
Votat, Eu, nu mai corespund !!!

————————————————–

Emma POENARIU SERAFIN

Sibiu

8 octombrie, 2018

Raisa MOCREAC: Soarta

SOARTA

 

Podul de flori de pe Prut s-a deschis.
Fraţii de pe ambele maluri s-au acuprins.
Cu ochii în lacrimi deplângându-şi amarul
Şi fericiţi erau că au dat jos hotarul.
Hotarul pus-a de cel străin,
Le-au adus numai amar şi venin.
Nu s-au văzut frate cu frate,
Zeci de ani până la moarte.
De-şi scriau cate-o scrisoare,
Atenţia era foarte mare.
Nu puteau ca să-şi deplângă,
Soarta ce i-au despărţit,
Pu-sa între ei un gard de sârmă,
Pe acelaş scump pământ.
-Cât de greu îmi este frate,
Vorbea unul dintre ei.
-Am trăit o viaţa întreagă,
Nevăzând pe fraţii mei
Şi când s-a deschis hotarul,
Aş fi dorit ca să-i revăd,
Dar fiind mai mari ca mine,
Zac acuma în pământ.
Mi-aş fi dorit să-mi văd nepoţii,
De la fraţii mei iubiţi.
Teamă-mi-i de mă apropii,
Să ramână chiar uimiţi.
Nu am botezat nici unul,
N-am venit la nunta lor,
Pentru ei, eu sunt străinul,
De-am fost fraţi cu taţii lor.
Şi zicând aceste toate,
A rămas chiar el uimit,
-Tu eşti a lui tata, frate?
-Noi, iţi zicem: bun venit!
Iata aceştea-ţi sunt nepoţii,
De la fraţii tăi iubiţi
Şi te-am aşteptat cu toţii,
Ca să fim din nou uniţi.
înbrăţişându-se nepoţii,
Era atât de fericit.
-Aş vrea să fiu cu aşa emoţii
Şi când m-oi duce în mormânt!
Doresc acum ca niciodată,
Nici unul din nepoţii mei,
Să nu cunoască aşa soartă,
Ce am avut-o eu si fraţii mei.
Să se deschidă larg hotarul,
Să taie sârma dintre fraţi,
Să nu mai înghiţim amarul,
Ce ne-a fost dat, atâţia ani.

——————————

Raisa MOCREAC

8 octombrie, 2018

Nicolae VĂLĂREANU SÂRBU: La muntele vrăjit

La muntele vrăjit

 

Cei ce vor să respire-n cuvinte
se confruntă cu înţelepţii în logos
şi pun nuferi la subsioara femeilor
ca nişte embleme pe frontonul iubirii.

 

Cei ce se vor grăbi nu vor ajunge,
cei ce calcă pe urme vor fi ca melcul pe poartă,
dă bineţe lupilor tineri cu dalii în coarne
aruncându-le de sus cheia.

 

Cu toţii alergăm la muntele vrăjit
unde există vânat mare şi mic,
pădurile îşi umflă plămânii-n soare,
nu vor să inspire teamă locuitorilor
ce-şi văd liniştea spartă de arme de foc
şi fug speriaţi de moarte.

———————–—————–

Nicolae VĂLĂREANU SÂRBU

9 octombrie, 2018

Daniela PÂRVU DORIN: Ce era de ivit…s-a ivit…

Ce era de ivit…s-a ivit…

 

Eu scriu mereu despre iubire
Sare pe răni am pus și eu cândva
Dar, azi, ma visez pe un pod de neliniști
Fugind înspre tine, dragostea mea…
Cu tine despre mine când scriu
Toate tăcerile devin zgomotos de abrupte,
Suntem personaje fragile,
Dintr-un desen de copil
Sub un copac cu toate florile rupte…
Azi vreau sa-mi răsfir dorințele la soare,
Ce era de ivit …s-a ivit…
Vom face capcane din aripi de fluture…
Și va fi sărbătoare și vom avea ceva de iubit…
Nici nu mai contează cine spre cine aleargă,
Nici cine pe cine a găsit…

————————————

Daniela PÂRVU DORIN

8 octombrie, 2018

Mariana Zorița TURDA: Și-mi cad din suflet crengi trosnind

Și-mi cad din suflet crengi trosnind

 

Și-mi cad din suflet crengi trosnind,
Bucată cu bucată și se desprind
Căzând în gol,suspină sângerând
Din rana unui joc,iubind în grabă !
Și-mi cad din pomul vieții crengi,
Ce vii erau odată…
Ș-aveau și flori și frunze verzi,
Era semeț și-ncrezător,
Dar asta-fost odată !
În toamna vieții l-au bătut
Furtuni și vremuri grele…
Tu n-ai știut să-l oblojești
Și-mi cad din suflet crengi trosnind
Și frunzele cu ele !
Îmi este trunchiul vlăguit,
De treceri de-anotimpuri,
În toamnă m-ai făcut să simt
Cum trece timpul ,
Și că din suflet într-o zi,
De nu îl iei în seamă,
Îți cad crengile trosnind
Bucată cu bucată !
Suspinul lor,ce îl auzi
E muzică de jale,
E un reproș a sevei lui
Și doare !

——————————-

Mariana Zorița TURDA

8 octombrie, 2018

Cristian Gabriel VULPOIU: Te aștept în neființa mea (poeme)

PICTÂND MAREA

 

Pictând marea pe roua unui gând,
Pe-o ramură de vis mă regăsesc în Empireul tău
Izvorul curge, de fiori vibrând
În șoapte dulci îmi îngână către tine dorul greu.

 

Pictând marea, mi-e dor de tine, zână,
De focul dragostei noastre pâlpâind în candele de amurg
Te visez în culori de dragoste păgână
Ascunse în talazuri ce acum spală al meu absurd.

 

Pictând marea eu te pictez pe tine,
Având drept șevalet o sacră lacrimă de stea
Îngeri din icoane cad să ți se închine
Proslăvind iubito slava și eternitatea ta.

 

Pictând marea, eu îți pictez iubirea,
Și valul care cu al său sărut a oprit clepsidra
Care măsura nemărginirea
Universului pentru a noastră dragoste pură.

 

TE AȘTEPT ÎN NEFIINȚA MEA

 

Te aștept iubito în neființa mea,
Cu sâmburi din neant noi să clădim o lume
Și-un soare zămislit din purpură de stea
Să cânte-n echinocții când luna va apune.

 

Te aștept iubito în neființa mea,
Cu al tău văzduh de mir sfințit și curcubee
Lasă-mă să gust din nemurirea ta
Să ne-ndreptăm spre rai purtați de alizee.

 

Te aștept în neființa mea iubito,
Regatul morții a capitulat demult
Hai să furăm cheia timpului droit-o
Căci mi-e dor din nou glasul toamnei să-l ascult.

 

Te aștept iubito în neființa mea,
Un felinar ne va veghea în ceas de seară
În chihlimbar am prins pentru tine o stea
Chiar dacă știu că visul tău o să mă doară.

 

În neființa mea iubito te aștept.
La margini de abis pierduți în agonii
Pierdut-am de mult drumul drept
Către sactuarul veșnicei iubiri.

Continue reading „Cristian Gabriel VULPOIU: Te aștept în neființa mea (poeme)”