Am venit pe lume într-o dimineaţă de toamnă, când vinul încă nu se potolise din fiert, când cerul era năpădit de păsările ce ple­cau spre ţările calde, când bunicul meu tocmai părăsise lumea aceas­ta lăsând un gol fără margini în inima bunicii, când fratele meu abia împlinise cinci ani şi patru zile, între noi stând Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir, când tatăl meu tocmai sosise la Craiova, la Spitalul Filantropia, cu „trenul de şapte”, şi s-a bucurat că nu sunt băiat.

Mi-am petrecut copilăria la ţară (Siliştea Crucii, Dolj), unde am învăţat mieii să pască, am luat premii la şcoală, am strâns spice de grâu pe câmpiile patriei cu detaşamentul şcolii, am cules porumbi, dar mai ales am citit cărţile bibliotecii din comună. Am făcut liceul la Craiova, la „Carol I”, unde am avut profesori deosebiţi. Aici am venit în contact cu marea literatură universală, unde i-am descoperit pe Goethe, pe Shakespeare, pe Schiller, pe Baudelaire, pe Victor Hugo, pe Balzac, pe Marcel Proust, pe Tolstoi, pe Dostoevski, pe Cehov, pe Puşkin etc. Aici am aprofundat operele marilor scriitori români: Eminescu, Blaga, Ion Barbu, Philippide, Rebreanu, Sadoveanu, Caragiale etc.

Am urmat Facultatea de Matematică, tot în Craiova, unde am învăţat să raţionez prin reducere la absurd. Şi am mai învăţat că oricare ar fi spaţiul şi timpul în care te naşti, există un singur drum care te duce spre împlinirea destinului (destin pe care l-ai ales sau destin care a ales şi a călăuzit spre finalitate). Viaţa m-a purtat, până la urmă, spre informatică, considerând, pe bună dreptate, că este vârful cel mai de seamă al tuturor ştiinţelor şi al tuturor activităţilor umane.

Încă din copilărie am cochetat cu literatura (făceam cele mai bune compuneri la şcoală), văzând în ea o evadare din câmpul cifrelor şi al domeniilor în care funcţiile erau continui, derivabile, integrabile, discontinui etc. Tot din copilărie, am îmbinat rigoarea matematicii cu manifestarea acordului profund dintre inteligenţă şi materie, constând în crearea unor structuri şi forme capabile să genereze emoţii, sub deviza „Ars longa vita brevis”. Prin pictură, am vrut să fixez, cu ajutorul culorilor, eternitatea în mişcare, am vrut să depăşesc clipa încercând să fiu dincolo de timp şi să găsesc o legătură între materie şi idee pentru a crea frumuseţea. Am fost atrasă şi de mirajul cuvintelor încrucişate, al criptografiilor, al hipocrenelor, al triverbelor şi biverbelor. Am colaborat la revista „Rebus” cu probleme de enigmistică, sub pseudonimul Ionda Gărduţ.

În literatură, am debutat la 24 de ani, după terminarea facultăţii, în revista „Luceafărul”. Întotdeauna am pus pe primul plan activitatea profesională (informatica), unde m-am bucurat de preţuirea şefilor şi a colegilor, deţinând funcţia de şef al Centrului de Calcul, de la IUG Craiova, până în 2002, când unitatea s-a privatizat, iar patronul a zis că nu are nevoie de „ăia cu calculatoare”. Din 2002, lucrez în presa scrisă, ca redactor-şef la revista de cultură universală „Constelaţii diamantine”.

Am obţinut numeroase premii la concursurile literare, am colaborat la revistele de literatură importante ale ţării şi la Radio „Oltenia” Craiova. Editorial, am debutat, în 1994, cu volumul de poezii „Ceasuri de îndoieli”, în a cărui prefaţă criticul literar Ovidiu Ghidirmic spune: „Doina Drăguţ scrie o poezie de cunoaştere, gnomică şi introspectivă, în care lirismul se împleteşte, în permanenţă, cu autoanaliza lucidă. Poeta îşi analizează stările sufleteşti şi – ceea ce este, cu adevărat, demn de tot interesul – gândurile. (…) Noutatea izbitoare a poeziei Doinei Drăguţ ţine de domeniul limbajului, încărcat de termeni proveniţi din disciplinele exacte, care pot fi întâlniţi la fiecare pas. Poeta vorbeşte despre «locul geometric» al fiinţei sale, despre «cercuri concentrice» care descriu mişcarea circulară a gândirii, despre nostalgia de care se reazemă «asimptotic», altfel spus despre o nostalgie a infinitului, despre un «punct de pornire» care este speranţa, despre «ceasuri de îndoieli» care «logaritmează» în timp iubirea ş.a.m.d.” Au urmat apoi volumele „Arabescuri” (eseuri), „Detaşare într-un spaţiu dens” (versuri), „Individualitatea destinului” (eseuri), „Spaţiul din nelinişti” (versuri), „Ochiul de lumină” (versuri), „Suferinţele unui redactor” (roman), „Nelinişti prin timp” (eseuri), „Timpul dintre valuri de lumină” (versuri).

Dacă, la început, în versurile mele, era „îndoiala” debutantului, acea îndoială pascaliană, ce ţine de statutul şi condiţia omului ca „fragilă trestie gânditoare”, cu timpul se simte o maturitate în stăpânirea verbului, se dezvăluie zbaterile eului, care se găseşte într-o permanentă stare de tensiune, care trăieşte intens sentimentul de nelinişte şi aspiraţie spre o lume în care se cristalizează interogaţia existenţială.

Scriind despre poezia mea, criticul literar George Popa spune: „Demersul meditativ al Doinei Drăguţ se caracterizează prin cea mai largă deschidere metafizică spre marile întrebări de întotdeauna despre fiinţă şi libertate spirituală. Discursul său liric desfăşoară dramatic, în notaţii aforistice gama întrebărilor fără răspuns, a aporiilor, a antinomiilor: fiinţă/nefiinţă, naştere/pieire, efemer/etern, cunoaştere/mister, finit/infinit, interiorizare/risipire în necuprins. Pluralitatea eului, disoluţia intrinsecă lucrurilor umane, ameninţarea permanentă a vidului, a absenţei bântuie obsedant în mare nelinişte versul liber al autoarei, suind de la sclavia lutului la eliberarea într-un dincolo absolut, în increat. Dramatismul metafizic al incertitudinilor este intens trăit, fapt uimitor pentru un matematician care lucrează cu fixităţi, măsuri, teoreme, demonstraţii etc. Dar şi cu probabilităţi şi «ecuaţii irezolvabile» pentru care poeta are preferinţă: nu «quod erat demonstrandum», ci «non est demonstrandum». Scriind foarte dens până la aparentă obscuritate, lectura poeziilor Doinei Drăguţ poate părea dificilă. Dar la o apropiere atentă, se observă însă că fiecare poem are o logică internă, ceea ce este o mare calitate, coerentă susţinută de metafore subtile, deseori adevărate fulguraţii intelectuale. Insă vibrante, secvenţe de fior cosmic. Doina Drăguţ are ceea ce s-a numit, o «inimă a intelectului». Voce distinctă în lirica actuală, lirica Doinei Drăguţ se citeşte cu încântarea minţii.”

Nu cred în literatura de grup, consider că arta este individuală; ea ţâşneşte întotdeauna din viaţă, este în strânsă legătură cu viaţa şi aspiraţiile creatorului şi reflectă o anumită treaptă a existenţei sale. Scrisul nu este o meserie ca oricare alta, scrisul înseamnă artă, înseamnă o formă de libertate în exprimare, transformarea sentimentelor lăuntrice în emoţii exterioare, la care să participe şi cititorul, înseamnă comunicarea gândurilor şi ideilor în simboluri expresive. În acest sens, Delacroix spunea: „Daţi-mi noroi de pe stradă şi, dacă-mi lăsaţi libertatea să-l înconjur după placul meu, voi face din el carne de femeie, cu o tentă fermecătoare”.

 

Am învăţat că lucrurile cu adevărat esenţiale în viaţă sunt lucrurile simple, care sunt chiar lângă noi, dar pe care nu întotdeauna le vedem şi alergăm de cele mai multe ori să le căutăm în altă parte.

–––––––

Doina DRĂGUȚ

25 octombrie 2018

Craiova