În perioada preelectorală clasa politică, de obicei, este destul de entuziasmată în a oferi, la figurat, simpatie intensă pentru popor, dar mai ales, este prea mult pasionată în a realiza promisiuni grandioase de tot felul doar pentru a produce impresia cât mai pozitivă despre propriile intenții sau, mai bine zis, despre intențiile afișate. Se manipulează, se exagerează, se vinde și se încearcă de a cuceri întreaga societate prin metode de încălcare/ neglijare a bunului simț și a bunei credințe, în mod aparte, de a păcăli și cumpăra cu puține sacrificii populația de vârsta a treia și nu numai din localitățile rurale, o categorie socială de oameni care este la limita absolută a sărăciei/ a degradării/ a dezinformării și care, nu în ultimul rând, se lasă ușor înșelată și învinsă de orice promisiune politică. La acest subiect ar urma să menționăm că populația de vârsta a treia din cadrul societății basarabene este cea mai bună sursă pentru a fi mai ușor antrenată în procesul electoral, cu depunerea ulterioară a voturilor necesare, deoarece această pătură socială constituie aproape a treia parte din popolația țării, ea fiind foarte încrezătoare din lipsă de informare și alte mijloace corespunzătoare decente de existență, îndeosebi din localitățile rurale. Un episod cât se poate de impresionant, dar și cât se poate de umilitor și trist pentru omul acestei comunități. Supraaglomerată de putere și prin dorința arzătoare de a rămâne la guvernare și pentru următorii patru ani, clasa politică de guvernământ încearcă prin tot felul de făgăduieli și viclenii să domine întreg procesul electoral, iar membrii societății basarabene să-i fie de ajutor în obținerea majoritară de voturi în ziua alegerilor parlamentare. O speranță și o dorință uluitoare care, într-un final, aceasta îl face pe politician să creadă el însuși în propriile afirmații făcute în fața alegătorului, care, la rândul lor, declarațiile respective sunt niște povești ce denaturează în mod intenționat adevărul. Printr-o purtare nerușinată și manifestări pline de șiretlicuri, politicianul puterii actuale creează o stare de agitație și confuzie în societate, iar cu acțiunile și discursurile realizate prin intermediul mass-mediei și a diverselor întruniri cu masele sunt niște manevre bine gândite prin intermediul cărora se maschează realitatea existentă, realitatea care este camuflată și plină de batjocură. În cazul dat este vorba de o mișcare populistă nespus de excesivă care denaturează întreaga natură a lucrurilor existente. Deci, printr-un asemenea model de populism se manifestă ideologia care pune în acțiune mișcarea politică din cadrul societății, iar cu conținutul semantic al acesteia se încearcă de a obține superioritate asupra maselor prin diverse metode, în rezultat, fiind prezente interese concrete. Este vorba de situații în care realitatea este întortocheată în cel mai eronat mod doar pentru a realiza obiectivele dorite de clasa politică corespunzătoare. Sub această formă de manifestare se înscriu populiștii, adică persoanele ce fac parte din clasa politică sau, mai bine zis, din clasa demagogică; conform opiniei publice și a specialiștilor din domeniu, fenomenul populismului este comparat cu fenomenul demagogiei, în consecință, ambele redând înțelesuri cu scop în a obține popularitate în fața maselor, astfel prin promisiunile și discursurile pline de emfază se induce în eroare întreaga comunitate umană.
Așa cum s-a menționat mai sus, se induce în eroare și se manipulează în modul cel mai direct doar pentru a năuci lumea, doar pentru a tâmpi ratiunea alegătorului. Respectiv, fără a înțelege sensul și legătura fenomenelor, alegătorul cade involuntar în capcana politicului, cedând puterea în mâinile unor politicieni corupți și fără integritate morală. Conform ultimilor sondaje publice, realizate de CBS AXA, se presupun următoarele: „Partidul Socialiştilor din Moldova (PSRM) conduce în intenţiile de vot la alegerile parlamentare preconizate pentru 24 februarie 2019 cu 23% din sufragii; Partidul Democrat (PD, aflat la guvernare) este creditat cu 7,6 % din voturi; Partidul Acţiune şi Solidaritate (PAS) cu 7,4%; iar Partidul Platforma Demnitate şi Adevăr (PPDA), care în perspectiva viitoarelor alegeri va forma un bloc electoral cu PAS, acumulează doar 5% din intenţiile de vot. Numărul persoanelor indecise ar fi de aproximativ de 50%, mai arată sondajul realizat la comanda Institutului de Politici Publice din Chişinău”. Barometrul Opiniei Publice a fost realizat de CBS-AXA la nivel naţional pe un eşantion de 1.115 persoane intervievate. Potrivit autorilor, marja de eroare este de 3% (https://www.dcnews.ro/alegeri-republicii-moldova–sondaj-de-opinie_626657.html). Respectivele sondaje denotă faptul că în pofida tuturor nelegiuirilor provocate de socialiști atât în trecut, cât și în prezent, oricum ei au susținerea poporului, plasându-se cu 23 la sută din sufragii. Cât despre partidul de guvernământ, sondajele fiind de 7,6 la sută din voturi, acest lucru demonstrează faptul că societatea a pierdut încrederea în el, deoarece de-a lungul timpului în multe cazuri s-a prezentat fără verticalitate decentă. Dar până la urmă nu se știe cum va fi, întrucât partidul de guvernare întreprinde diverse acțiuni de ultimă oră care, la rândul lor, ar putea schimba cursul evenimentelor. Precum în Moldova persoanele de vârsta a treia constituie o bună parte din populație, așa cum s-a menționat anterior, atunci aceasta este o categorie socială de oameni care poate fi ușor influențată prin diverse metode în cursa electorală. Fiind vulnerabile și pline de sărăcie, persoanele de vârsta a treia se bucură de orice ajutor material și financiar, în așa mod fiind facil atrase în acțiunile nespus de importante ce țin de alegerile parlamentare din 24 februarie 2019. Astfel, prin decizia Guvernului, recent a fost alocată o indemnizație bănească de sărbători în mărime de 600 lei moldovenești pentru persoanele de vârstă pensionară cu venituri mai mici de 2000 lei în lună. În acest scop s-au găsit de urgență și mijloacele financiare corespunzătoare, iar Ministerul Finanțelor a realizat distribuirea acestor alocații în termenele stabilite. Fără îndoială, această decizie guvernamentală este binevenită pentru cetățenii țării care sunt nespus de săraci și necăjiți, însă să sperăm că această acțiune caritabilă nu este prevăzută cu scop determinat în ajunul perioadei preelectorale. Deci, să sperăm și să credem că acordarea actualei indemnizații bănești de sărbători nu a fost întreprinsă doar pentru moment și în scopul de a obține o majoritate de voturi în ziua alegerilor prin intermediul pensionarilor.
Continue reading „Galina MARTEA: Cine va câștiga?” →