Nopții neadormite
În minte totul
se topește,
nimic nu mai rămâne integru,
în jur e numai scrum.
în beznă mai veghează doar doua lumânări,
ceara lor nu mai vrea sa se despartă
de flacăra ce luminează intens
pe masa sunt așezate un morman de foi și o ceașcă de cafea.
din tablou, un bătrânel începe să prindă ușor viață și îmi zâmbește.
încetul cu încetul începe să prindă contur,
nimic nu mai pare sa revină la normal.
dar din acest haos se instalează liniștea
singurătatea lăuntrică și armonia…
——————————-
Alexandru-Eusebiu CIOBANU
19 decembrie, 2018