Viorel Birtu PÎRĂIANU: Rugă

Rugă

se scurge iar toamna
prin pădurea de fagi
frământa timpul vântul în palme
eu plăsmuiam tăceri la apusuri de soare
uneori scrijeleam orizontul
cu o durere, un gând, cu o întrebare
înfiorat de gânduri pășeam tăcut printre rânduri
foșnea pădurea de șoapte
mă ridicam să-mi cuibăresc sufletul la trupul unui fulger
în ochi curgeau stele
treceau ore desculțe pe aleile toamnei
din veștede frunze croiam coroane de gânduri
adunat într-o rugă
scriam rânduri pe scoarțe de suflet
eram fluture în noapte, rătăcit în negura lumii
căutam crucea de taină
în zbor sacru îmbrățișând credința
ridicam brațele, aripi, să urc chemarea
la fiecare sărut al cerului
ecoul luminii șoptește în mine
mă ridic, umil și stingher, din somnul pe ape
măsurând veșnicia chemării
plutind pe aripi de soare

———————————–

Viorel Birtu PÎRĂIANU

Constanța

19 decembrie, 2018

Emma POENARIU SERAFIN: Poeme

La anul și la mulți ani !

De departe sosesc magii
De pe-o cărare de vânt
Și în spate au desagii
Unde daruri sacre sunt.

Ziua pleacă-n înserare
Și din Cer aud un cânt,
O lumină-n depărtare
Cade Steaua pe Pământ.

Mă adun pe neștiute
Și prin mine mă afund,
Toate-mi par demult știute
După datină m-ascund.

Vreau să nu pierd începutul
Nașterea din Cer albastru,
Să-i aduc la nenăscutul
Un buchet de flori din Astru .

De pe Cerul fără nori
Și din dragostea-mi adâncă,
Toate stelele surori
Mii de flori și flori de stâncă.

Pruncului din Cer , Divin,
Așezat în grajd, nălucă,
Tuturor care-l iubim,
Raze-n suflet să le-aducă.

Haideți să ne veselim
Cu colindele sublime,
Și un pic mai buni să fim
Spre cărările Divine.

Sărbători, Crăciun de vis
Pentru suflete tăcute,
Suflete de Paradis
Clipelor ce nu-s pierdute.

La anul și la mulți ani !

Continue reading „Emma POENARIU SERAFIN: Poeme” →

Costache NĂSTASE: Chiar dacă

CHIAR DACĂ

Chiar dacă nici nu ne cunoaștem
Presimt o prietenie strânsă
Cum foarte rar în viață avem :
Sinceră,trainică, distinsă.

Chiar dacă nici nu ne cunoaștem
Tu ești exact ce îmi lipsea
Un om onest, un bun prieten
Pe care să mă pot baza.

Chiar dacă nici nu ne cunoaștem
Atracția se manifestă
Și acceptăm, vrem sau nu vrem
Că-i o atracție celestă.

Chiar dacă nici nu ne cunoaștem
Cum împreună am ajuns
Avem motiv să presupunem
Că-i vrerea Celui de Sus.

Chiar dacă nici nu ne cunoaștem,
Minunea că ne-am întâlnit
E semnul că noi deja suntem
Și fi-vom de nedespărțit.

—————————————

Costache NĂSTASE

Bucureşti

18 decembrie, 2018

Gheorghe LUCHIAN: Nu vine Moșul…

NU VINE MOȘUL…

Hai, culcă-te copile. Să poți măcar visa
Că Moș Crăciun, laponul, la tine va intra
Legenda fermecată ce s-a născut prin vremi
Cu un bătrân ce vine în sania cu reni…

Acela ce pătrunde cu zarvă mare-n casă
Purtând un sac cu daruri ce umeri-i apasă
Da, moșul despre care atâtea se vorbește
Va trece mai departe; la tine nu s-oprește.

Hai, culcă-te copile. Zadarnic mai aștepți
Bunicii tăi, plecați sunt în lumea celor drepți;
Ei, sunt în rai cu Tatăl, al nostru, al tuturor
Veghindu-ne din slavă, ceresc ocrotitor.

Nu-ți aștepta nici mama. Prin lume rătăcește
Nu știm de mai vorbește o boabă românește…
Ea, doar ți-a dat viață; apoi, te-a părăsit
Și nimeni, nu mai știe: Trăiește? A murit?

Nu-ți căuta tăticul. E un necunoscut
Ce nu știe de tine și nici nu te-a văzut…
Hai, șterge lăcrimioara, durerea din priviri
Abia de ai hăinuțe; Cam vechi, și cam subțiri…

Hai, culcă-te copile. Pătuțu-i desfăcut
Te va veghea un înger în rece așternut…
Trăim în lumea noastră, străină și nedreaptă
Și numai Domnul știe, de mâine ce ne-așteaptă.

——————————–

Gheorghe LUCHIAN

Florești

18 decembrie, 2018

Silvia URLIH: Amăgire

AMĂGIRE

Sunt o stea,
îți caut ochii,
două puncte de albastru,
rătăcesc prin cer de iris,
vraja
în abis mă duce,
poate ești doar amăgire,
poate ești încă un astru,
dar adorm sub cerul tău,
mi-e amar,
dar mi-e a dulce.

Feeria nopții albe
mi se pare azi
un hău,
freamăt a floare-ofilită,
mă-nvelesc în neiubire,
îmi fac trepte din privire,
cad
și urc
în visul tău,
scriu dorința în scrisoare ce va fi doar…
amintire.

Sunt doar stea
pe cerul tău,
brațele încă te cheamă,
ochii-mi plâng,
gura oftează,
trupul freamătă a dor,
poate ești doar amăgire,
poate ne-om vedea în vamă
rătăciți printre altare,
să ne naștem iar

izvor.

—————————

Silvia URLIH

17 decembrie, 2018

Alexandra GĂLUȘCĂ: Fulg de nea

Fulg de nea

Sunt o mică steluță,
Picătură înghețată
Dintr-o iarnă geroasă,
Un alb fulg de nea
Adus de ninsoarea grea,
Ca lacrimă curată
Pe ale tale gene.
Să-ți aduc mângâierea.
Să nu cunoşti ce e durerea,
Ochii să-ți sarut,
Luciri in irişi să picur,
Prin topirea mea
Să-ți aduc iubirea
Să cunoşti
Ce-nseamnă fericirea.

——————————–

Alexandra GĂLUȘCĂ

Brăila

17 decembrie, 2018

Maria LEU: Idei veștede

Idei veștede

Mereu mă-mpiedic de-a ta umbră
Și mă răstorn într-un noian de frunze veștede .
Profundă-i această clipă absolută
de toamnă veștejită-n noi
și unde-s frunzele care m-ascultă,
unde sunt gândurile dintre noi?
Cu pași înceți încerc să-nving o teamă,
de amintiri și de tristeți adânci,
ce a intrat în noi ca să mai cearnă,
frumosul gând, al toamnei, de temut.
Ca ruga ultimă a vieții mele ,
în vestejirea asta de idei,
aș vrea, când mor, să mă-ngropați în frunze,
și pe-a mea cruce să slujească ochii tăi.

————————————–

Maria LEU

18 decembrie, 2018

Anna-Nora ROTARU: Înșelătoare muze

ÎNȘELĂTOARE MUZE…

Mă las ușor purtată, pe-aripile moi ale cugetării,
În păienjenișul gândurilor, prinsă ca-ntr-o nadă…
Înfundându-mă tot mai adânc, pe calea căutării,
Pe-un drum anevoios, printre stâncile-așteptării,
Printre nisipuri mișcătoare, mormane de zăpadă,
Ale anilor trecuți tornadă…

Mă duce gândul slobod, purtându-mă de mână,
Prin cavernele minții, pe-aici, pe-acolo și haihui…
M-adăp din amintiri, sorbind ca apă din fântână,
Trăiri neșterse, nostalgii dar și regrete, ca țărână,
Reci, mucede sub tâmplă, cu gust de jale, amărui,
Din viața mea, o-a nimănui…

Pornit-am pe-un drum lung, ținând în mâini făclie,
Un drum ce mi s-a dat, trăgând lanțul ca ocnașii…
M-avânt cu pieptu-n larg, băgând trupu-n bătălie,
Cătând norocu-n car cu fân, cât de ac o gămălie,
În urmă-mi lăsând urme, de mine s-afle urmașii,
Că pe-aicia îmi trecură pașii…

Fugiră anii-n zbor, ca zilele și clipele-ntr-un ceas,
Beteag mă târâi azi, pe cărări mai mult înzăpezite…
Pe drum, m-ademenesc iele, să m-atragă la taifas,
Să uit ce vreau, ce-aștept, cântându-mi într-un glas,
Suave melodii, îmbiindu-mă prin crânguri înverzite,
Înșelătoare muze, pe visele-mi urzite…

—————————–

Anna-Nora ROTARU PAPADIMITRIOU

Atena, Grecia

19 decembrie, 2018

Valeriu CÎMPEANU: Poeme

AMENDAMENT

M-ai născut prea târziu mamă
sau poate prea devreme
îngrozită de spaime și de anateme
M-ai greșit mamă,dar nu te acuz
căci ai crezut într-un Dumnezeu obtuz

De câte ori nu te-am rugat
să mă mai naști o dată
într-o lume mai bună și mai dreaptă
dar prea încrezătoare în Dumnezeul tău ateu
ai uitat mamă,ai uitat mereu…

De ce n-ai uitat mamă să mă faci
de ce n-ai amânat,de ce nu mai uitat…
n-ai avut mamă curaj să renunți…
sau măcar curajul să mă arunci
printre hiene și mamuți
poate trăiam mai bine- atunci…

Tu,prea pierdut-o în lumea celor drepți
în care însingurată mă aștepți
nu vezi cum se moare în cruntă disperare
cum mor copii,mame și tați
de schije sfârtecați…!

Mai naște-mă mamă iar
să fiu Iov dar și Icar
să ard cerul plin de stele
doar cu dorurile mele…

Iar de nu poți să mă faci
fă-mă iarbă să mă calci
cerbii să mă pască iar
în nemargini de hotar…
Fă-mă paznicul de far
ca prin nopți să lumin iar…

ÎNSINGURARE

Ce știți voi despre singuratatea mea
tăcută-n cuvinte…
răsădită în uitare,,,,
e o mare revărsândă din mine,,,
în alte izvoare….

Se pare c-am fost
când s-a zis Fiat Lux
în întunericul ce brusc mă năștea
peste lumina ce mă gândea,,,

Se pare c-am fost
că sunt
și voi fi
în Cuvântul ce , Doamne ,
nici Tu n-ai să-l știi…

—————————-

Valeriu CÎMPEANU

18 decembrie, 2018

Continue reading „Valeriu CÎMPEANU: Poeme” →

Anatol COVALI: Miraj

Miraj

Miraj mascat de şerpuiri fugare
când stoluri de păreri în urne cad
şi-avântul încolţeşte în răzoare
cel mai frumos şi inedit răsad.

Pădurile de împliniri exaltă,
plouă cu fulgi de-argint peste tristeţi
şi cântece se-adună laolaltă
în cele mai imberbe dimineţi.

Tenebrele sau risipit. Ferige
îmi răscolesc dorinţele fierbinţi
şi sufletul s-a învăţat să strige
când nervii obosesc şi sunt cuminţi.

Ca un păinjeniş mă simt. O ie
ţesută peste-al gândurilor grind,
magic acord şi o eufonie
în care ruguri de tumult aprind.

————————————–

Anatol COVALI

București

19 decembrie, 2018