Sebastian Cătălin HOGEA: Scrisoarea unui copil uitat de Moș Crăciun

Undeva, într- un cătun de oraș aglomerat, un copil zgribulit de dor, a așternut pe hârtie următoarele rânduri:

– Oare, de ce nu am și eu un Moș Crăciun?! În fiecare an îi cer moșului să facă cumva să-i aducă pe mama și pe tata acasă, din străinătate, iar el îmi lasă, parcă în ciudă, aceleași pachete cu dulciuri cumpărate la ofertă. Oare, el nu a fost părinte?! Oare, el nu știe că eu am mai multă nevoie de cineva care să mă asculte și pe mine, care să fie cu mine când mi- e greu?! Ce să fac cu o casă tot promisă pe care o urăsc dinainte de a fi gata?! Oare, moșul nu poate vorbi cu mama și cu tata să le spună că nu trebuie să se îngrijească atât de mult de bani, cât mai ales de mine?! Ce să mai facă cu banii, dacă pe mine m-au pierdut? Oare m- au scos din inima lor?!

Până la urmă moșule, să știi că prezența ta, este doar pentru cei care cred în tine. Eu nu mai știu ce să cred. Undeva, acolo sus, un fost copil ca și mine, mă înțelege cel mai bine. Îl cheamă Iisus Hristos. El îmi ține de cald și de sfat. Măcar atât am și eu, pe lângă dorul de părinții mei. Te las moșule, că simt că mă ia somnul și vreau să adorm în gând cu părinții mei. Pa.

P.S. În spatele acestor rânduri, stau multe mărturii cutremurătoare auzite și văzute de mine. Oare, până când?!

———————————–

Sebastian Cătălin HOGEA, preot păcătos

20 Decembrie, 2018

Foto: Internet

Dan-Obogeanu Gheorghe: În oraşul cu trei cruci

În oraşul cu trei cruci

 

În oraşul cu trei cruci,
Unde sfinţii dorm oleacă,
Nici o umbră n-ai s-apuci
Dintr-un Cer cu lună seacă.

În credinţe cu trei magi
Şi o stea împărătească
Răspândim dorinţe vagi
Către Mila ,,Lui’’ Cerească

Adunăm credinţe oarbe
Cu plăcerile lumeşti
Învârtind în mii de coarbe
Inimi negre, pământeşti…

Le zidim pe temelia
Catedralelor de paie
Şi cântăm cu amnezia
Unui cor cu ,,voci’’ de oaie

Şi-n tristeţile amare,
Care-s multe, fără rost,
Trecem peste vieţi sumare
Cu trei zile, dintr-un ,,post’’!

Ne crucim ca împăraţii,
Care-au dat uitării veacul,
Sau mai suntem supăraţii
Care-n gări şi-au uitat sacul…

Şi pierduţi prin ani de viaţă
Am rămas nişte ,,uituci’’,
Vrem sa ne schimbăm la faţă
În oraşul cu trei…cruci!

——————————–——–

Dan-Obogeanu Gheorghe

19 decembrie, 2018

Ioan Nicolae MUȘAT: „Smurdul omeniei” sau „Să-i salvăm acum”!

„Smurdul omeniei” sau „Să-i salvăm acum” din îndemnul „Să-i salvăm acum, cât sunt vii!” Sunt două formule pentru alocarea de fonduri ale omeniei în contul ASCIOR: Cont ASCIOR : IBAN RO67BRDE100SV59744411000 deschis la BRD Buzău. Am căutat soluția deschiderii unui cont separat pentru această lucrare extrem de importantă, dar, cheltuielile lunare de întreținere cont sunt mult prea mari și nu ni le putem permite pentru început! Prin specificația „Smurdul omeniei” sau „Să-i salvăm acum”, banii nu pot fi cheltuiți pe alte necesități ale asociației, lucru care îl vom stipula în noul Regulament de funcționare al asociației ASCIOR.


1) Acest cont este destinat situațiilor de mare urgență în care se află persoane de diferite vârste sau chiar familii.
2) Directorul ASCIOR pentru religie (pe care nu l-am numit încă) va gestiona toate problemele aparținând acestui sector, de la promovarea acestei activități, la evidența încasărilor, strângerea probelor REALE privind persoanele aflate în această dificultate extremă, convocarea Comisiei de validare a alocării banilor din cont, executarea deciziei Comisiei, verificarea urmărilor și tot ce este necesar pentru eficientizarea operațiunilor.
3) Comisia de validare a alocărilor acestor bani foarte, foarte scumpi:
a) Președinte al Comisiei, Pr. prof. dr. Aurelian Damian, vicepreședinte ASCIOR.
b) Director executiv-Directorul ASCIOR pentru religie.
c) Vicepreședinte al Comisiei, doamna Floarea Dimian, vicepreședinte ASCIOR,
d) Membru al Comisiei- scriitor Paulina Gergescu, Secretar general ASCIOR.
e) Membru al comisiei- Nicolae Mușat, președinte fondator ASCIOR.
f) Suma minimă de contribuție la acest fond este de 50 lei. Sumele de 10-20 lei încarcă mult prea mult programul de finanțare al contului, ne cerem iertare…
f) Până azi, 19 Dec 2018 s-a strâns în acest cont suma de 700 lei, donatori fiind Serban Cecilia Seran, Petre Rotaru, Cdor Aurel Niță, Ionel Stefan, Biteanu Dana și Nicolae Mușat !
Pentru formarea acestui fond special, „Smurdul omeniei”, ASCIOR va solicita sprijin începând de mâine 20 Dec 2018 la toate persoanele, la toți prietenii, la toate ONG-urile, Consiliului Județean Buzău, Primăriei Orașului Buzău, instituțiilor publice și private, personalităților culturale, tuturor, dar, în special Bisericii Ortodoxe Române, fiind o acțiune în zona clară a poruncii Domnului de a face milă cu necăjiții din mijlocul nostru.
A) Această solicitare vine înainte de 20-21-22 Dec… pentru că trebuie să ne amintească mereu și mereu de Începuturile de la Timișoara pe care NU LE-AM FINALIZAT….
B) Această solicitare vine în Vremea Darurilor, postul Nașterii Domnului (așa cum a fost apariția revistei Orizonturile Bucuriei în urmă cu doi ani…) Vrem ca această Vreme a Darurilor să fie tot anul, să dăruim și noi, așa cum putem, sănătate și bucurie semenilor.
C) Această solicitare vine într-un moment foarte greu al Europei și României, când șefii nevăzuți alocă fonduri enorme pentru educația homosexuală, dar nu vor să vadă dezastrul existențial în care supraviețuiesc prea multe persoane și familii din propria țară.


Dreptul la viață este suveran și trebuie să arătăm cum acest drept este CU BUNĂ ȘTIINȚĂ ÎNCĂLCAT de unele structuri decizionale care alocă bani grei priorităților contrafăcute pentru ca popoarele să nu mai aibă cu ce trăi, atât în sens spiritual cât și material, chiar fizic…
Doar „Uniți prin Credință” putem face față provocărilor, dar, „Îndrăzneții înving”


Solidarizați-vă cu viața, punând bazele unui pilon, al omeniei, viitoarei Societăți a Vieții! Solidarizați-vă cu viața ACUM, când Maica Domnului naște Viața, Salvarea și Mântuirea!


ASCIOR pentru bucuriile omului!

———————————

Președinte fondator ASCIOR

Ing. Ioan Nicolae MUȘAT

20 decembrie, 2018

Florentina SAVU: Poeme

MI-E IUBIREA

 

Mi-e iubirea ca mătasea, fină
Ca o șoaptă dulce, stinsă în ureche,
Ca o zi călduță și foarte senină,
Ca un zâmbet tandru, fără de pereche!

Mi-e iubirea sfântă, dulce catifea
Ce-ți mângâie chipul mereu înflorit,
Mi-e iubirea flori, stea ori peruzea
Ce-ți străluce vie în ochiu-însorit!

Mi-e iubirea borangic de dor,
Fir bogat de aur în suflet țesut,
Iubirea îmi e seif de fior
Și tăcere-adâncă în nemărginit!

Iubirea îmi e aghiazmă și mir
Și-anafură-n zorii calzi și argintii,
Mi-e iubirea singură dar gir
Că-n etern cu mine, tu chiar o să fii!

 

FRAȚII

 

Doi frățiori și-o surioară
Duc o viață tare-amară,
Tatăl lor ochii a-nchis
Și-a plecat în necuprins,

Au rămas singuri cu mama
Ce-și înnoadă-n plâns năframa,
Sunt săraci ca vai de ei
De când și-au pierdut temei…

Nu plouă cu bunătate
Peste-a lor singurătate
Dar nici cerșetori nu sunt
Ori frunze duse de vânt!

Este iarnă grea și-i frig,
Gerul e de tot aprig;
De prin colțuri, de prin geamuri
Le rânjesc mereu necazuri,

Mama luptă, biet, cum poate,
Tot gândește și socoate
Cum să iasă la liman
Să treacă și de ăst an!

Frații nu stau pe tânjală,
Chiar în zori de zi se scoală
Și se-ndreaptă spre pădure,
Vreascuri uscate s-adune,

Din ce vreascuri au găsit,
Trei crosne au încropit,
Le-au legat bine cu sârmă,
Să nu le cadă pe urmă,

Și-a luat pe-a sa fiecare
Și spre cas’ cu ea-n spinare,
Cocoșați sub greutate,
Visau mese-mbelșugate!

Mama focul a aprins
Și plita-îndată a-încins,
Niște turte-a copt pe ea
Potolindu-le foamea,

Au băut apă din puț,
Domnu-a fost cu ei drăguț,
Le-a dat putere să care
Vreascuri din pădurea mare,

Să stingă frigul din casă,
S-aibe și ceva pe masă,
Le-a potolit foame, sete…
S-or odihni pe-ndelete

Apoi temele și-or face
Fiindcă școala mult le place,
Mâine-începe săptămâna,
Vor învăța-întotdeauna,

Vor s-ajungă oameni mari,
De s-o putea, cărturari,
Pe mama cu drag s-ajute
Că pentru ei face multe !

La sfârșit de săptămână,
Tot cu inima senină,
Vor face-n gospodărie
Treburi, ei ușor să-i fie.

Vor da apă la văcuță,
Fân din a sa cămăruță,
Vor aduna din pădure
Mereu vreascuri, cu iubire,

Mămăligă și cu lapte
Vor mânca pe săturate,
Domnul nu-i lasă să piară,
I-o scoate în primăvară…

Ușor-ușor vor răzbi,
Griji, nevoi, le-or izgoni
Iar mămica n-o mai plânge,
Mâinile nu și-o mai frânge,

Va lucra cu spor și ea
Prin casele altora,
Va strânge cert bani de hrană
Și de cumpărat vreo haină…

Doamne, nu ne părăsi,
Te rugăm a ne privi
Și-a ne ajuta mereu
Să trecem de orice greu!

 

DORINȚĂ

 

Aș vrea să fiu fulg de zăpadă,
Să mă topesc pe gura ta,
Să-mi fii, duios, suflare caldă
Să mă săruți măcar așa!

Aș vrea să fiu țurțur de gheață,
Să mă răsfăț în palma ta,
Să-mi încarc suflet cu speranță
În timp ce mâna-ți voi scălda,

Să sorbi din mirul vieții mele
Iubirea toată, gând sfințit,
Să vezi în ea luciri de stele
Și sufletu-mi de dor topit!

Aș vrea să fiu covor de nea
Sub talpa ta mereu zorită,
Să-ți simt sărutul și magia,
Să fiu sub talpa ta zidită,

Sub ea apoi mă du acasă,
Frumos să te descalți pe hol,
Ți-oi fi o lacrimă duioasă,
De dragoste ți-oi fi izvor…

De talpa-ți goală m-oi lipi
Și voi urca spre al tău piept,
În tine mă voi zămisli
Și te-oi iubi încet-încet!

———————————–

Florentina SAVU

20 decembrie, 2018

Continue reading „Florentina SAVU: Poeme”

Alexandra GĂLUȘCĂ: Culorile anotimpurilor

Culorile anotimpurilor

 

Flori albe de gheată infloresc
In anotimpul rece şi înghețat,
La gura sobei bunicii amintesc
De Verde, Alb şi Roşu împărat

Albul curat se-mbracă-n iarnă
Cu-n colier de stele diamantine,
Țurțuri cenuşii din nori atârnă,
Verdele ne zâmbeşte-n cetine

Primăvara aşterne albe flori,
Ghiocei, narcise, lăcrămioare,
Cireşi udați de roua din zori,
Brânduşe lila ce râd in soare

Movul liliacului cheamă iubirea,
Ninge cu auriul teiului înflorit,
Coloratele lalele au strălucirea
Cerului azuriu in curcubeul dorit

Vine vara cu noian de fluturi,
În argint, auriu şi crem pictați,
Galben-roşiaticul din răsărituri,
Negri greieri cu furnicile certați

Vara pictează în mii de culori,
Macii roşii-s picaturi de sânge
În lanul galben sau printre flori,
Verdele peste tot se distinge

Toamna îmbracă florile-n ruginiu,
Galbenul moare pe frunze uitat,
Din pahare te-mbie vinul rubiniu,
La roşii ionatane eşti invitat

Verdele e uscat în capițe de fân,
Albastrul marin a pierit în furtună
Arămiul e acum pe natură stăpân,
Şi vinul rubiniu pe toți ne adună

——————————–

Alexandra GĂLUȘCĂ

Brăila

16 decembrie, 2018

Foto: Internet

Silvia URLIH: Mor cuvinte nerostite

MOR CUVINTE NEROSTITE

 

Sunt adesea gând,
iar gândul,
mă-nvelește în cuvânt,
sunt un gânt
ce mă-nfășoară
în cuvinte nerostite
literele-mi plouă-n slovă,
slova
într-un vers se-adună
dar,
m-apasă presințirea că în van
sunt risipite

Mor cuvintele
rostite
în răgaz și-n așteptări,
își fac piscuri de zăpadă
în tăcerile
din mine,
în imperiul alb al frunții
mă adun
din depărtări,
mor cuvinte nerostite,
deși vor
ca să lumine.

Mor cuvintele în mine,
susură
în agonie,
râu de miere au în ele,
dar
rămân uitate-n gând,
vor să fie încrustate
într-un pom
plantat în vie,
vor să-ți fie bob de grâu
semănat
în blând pământ.

Uneori
simt că sunt un pumn de cuvinte
nerostite
și atunci,
mă ascund în mine și tac…
tac,
dar las literele să se croșeteze între ele…
dacă dantela place ochiului
și sufletului,

mă fericesc .

—————————

Silvia URLIH

20 decembrie, 2018

Sebastian Cătălin HOGEA: Ce se întâmplă când iei moartea în bășcălie?!

Planurile noastre, ale oamenilor nu se potrivesc, întotdeauna, cu cele ale lui Dumnezeu. Noi gândim, de multe ori, că suntem nemuritori, că moștenim lumea și trăim ca și când totul se raportează la noi, ca și când totul ni se cuvine.

Este adevărat că Dumnezeu ne-a dat nemurirea ca o posibilitate la care să ajungem prin credință, fapte bune și prin conlucrarea harica cu Mântuitorul Iisus Hristos cel care s-a jertfit pe Cruce, însă de aici și până la o viață în slujba hazardului, a indiferenței, este cale foarte lungă.

Suntem singurul popor din lume care luăm oficial moartea în bășcălie, cu tot ceea ce înseamnă ea și sub toate aspectele. Pe de o parte este bună această abordare, pe de altă parte, ne poate fi fatală, căci ne dă simțământul unei îndepărtări de realitățile ce ne înconjoară.

Mai mult respect și mai puțin formalism față de trecerea sufletului în lumea de dincolo, este bine venit. Mai multă voință spre împlinirea responsabilităților noastre zilnice de familie, de membri ai bisericii din care facem parte, de oameni, până la urmă, ne poate trezi conștiința, o poate face cu adevărat lucrătoare.

Știu că există oameni care, deja, fac lucrul acesta. Știu oameni care își doresc să țină pasul cu realitatea. Știu și că, de cele mai multe ori, este greu. Dar, mai știu un lucru: se poate.

Până nu este prea târziu.

P.S. Acest articol l-am scris ca un semnal de alarmă. Acum câteva zile am înmormântat un copil de 11 ani. I-a pocnit inima în somn.

———————————–

 Sebastian Cătălin HOGEA, preot păcătos

20 Decembrie, 2018

Foto: Internet

 

Nicolae VĂLĂREANU SÂRBU: Prunul

Prunul

 

Noaptea prunului cules este tristă
ca o zeiță fără portofoliu
de unde pălinca a furat mărgele.

Dincolo de măruntaiele prunelor rumene
stă tăria de caracter a sâmburelui
care îndulcește pulpa cărnoasă
din care se distilează lacrima coaptă.

Curge ca uleiul din budana de stejar
mai galbenă decât pletele femeii
ce se ferește să guste elixirul răcorii
și-i respiră aroma cu subțirele nărilor .

Culegem împreună stelele din ghearele nopții
ne culcăm dând semne de culoare-n iubire
în cuibul răpitor unde-i tot mai plăcut,
să nu uităm tristețea prunului cules
rămas o casă fără copii
pe miriștea iernii.

—————————————-

Nicolae VĂLĂREANU SÂRBU

19 decembrie, 2018

Valeriu CÎMPEANU: Rugă

RUGĂ

 

Maică, fă luna mai mare
C-afară e frig și răcoare
Iar mie mi-e amurg peste pleoape
Și tare greu mă doare…

Maică, fă luna mai mică
Că mie mi-e dor și mi-e frică
Vecia-i prea mare și Clipa prea mică

Maică,vino te rog mai aproape,
Aici lângă inima mea atât de tristă și grea
Încălzește-mi-o maică un pic
N-auzi, te chem, te strig…

—————————-

Valeriu CÎMPEANU

19 decembrie, 2018

Silvia URLIH: Voi înflori etern

VOI ÎNFLORI ETERN

 

Sunt fluviu,
mă scobor spre tine,
sunt cumpăna lăsată în fântână,
îți umplu ciutura iubirilor
cu mine
şi te ridic să vezi lucirea,
ca apa vie să mă bei
o viaţă,
e apa iubirilor ce se-ncunună,
cu mine să te speli,
în oglindirea mea
să-ți afli nemurirea.

Sunt cântecul mălinului albastru,
sădește-mă-n grădina ta
din palmă,
culege-mă în ierni
și-n primăveri,
păstrează-mă în vara-ți vestejită,
voi înflori etern ,
iar toamnele
nu-ți vor mai fi în toamnă,
îmi voi jertfi și veri și primăveri,
iarna să nu-ți mai fie
în geruri ceruită.

—————————

Silvia URLIH

19 decembrie, 2018