Florentina SAVU: În satul meu

ÎN SATUL MEU

 

În satul meu unde Tecuciul curge
E iarnă și pe-aici și-atât de frumos ninge,
Se-apropie o sărbătoare creștinească
Și satul prinde tot mai mult să forfotească,

Se sfințesc ape pentru-a Bobotezii sărbătoare,
Părintele se pregătește de ea intens și cu răbdare,
Oamenii-și fac curat prin case și-n ogrăzi
E-o animație plăcută prin curți dar și pe străzi,

Biserica, regină în veci e peste sat,
La ea veni-vor azi sărac dar și bogat,
Umăr lângă umăr vor sta cu umilință
Și-și vor aduce-aminte cu toți și de credință.

Crucea lui Dumnezeu apele a sfințit
Și azi din ele-mparte la oameni, negreșit,
Cu ea-și vor sfinți case, fântâni și animale
Și ei înșiși vor bea și-n crez vor afla cale,

În apa din Iordan Isus s-a botezat
Și ceruri s-au deschis și Duh s-a arătat:
Domnul, un porumbel strălucitor și alb,
A stat cu drag pe el, cu sufletu-i cel dalb

Și-a spus apoi: Acesta-i Fiul meu iubit
Întru care, voi să știți, Eu am binevoit!
Ioan l-a botezat pe acest Fiu prea sfânt
Recunoscând în el pe Cristosul cel blând,

Fiul prea iubit al Domnului din cer,
Cunoscut de-atunci și pe pământ și-n cer,
Prin al Său botez ne-a mântuit pe toți
Și la-nchinăciune cinstiți să fim nu hoți!

Doamne-Ți mulțumim pentru mila Ta
Și în veșnicie la crucea-Ți ne-om pleca
Căci Tu la cap ne-oi pune în ceasul de pe urmă
Crucea Ta cea sfântă și privirea-Ți blândă,

Ne-oi primi la Tine cu drag și cu iertare
Și îți promitem, Doamne, s-avem în noi răbdare,
Să fim miloși și blânzi cât pe pământ vom fi
Și relele și hâra să vrem a ocoli

Și-acel ce nu se ține de cuvântul dat
Tu singur vei ști, Doamne, ce-n ceruri i-o fi dat,
Tu vei orândui prin Judecata Ta,
Ce fel de veșnicie în ceruri va avea!

———————————–

Florentina SAVU

5 ianuarie, 2019

Anatol COVALI: Oază

Oază

 

Sfârşitul verii.
Se duc cocorii.
Simt în toţi porii
jarul plăcerii

când scutur merii
şi-mi mângâi zorii
şi-am în podgorii
struguri puzderii.

Dulce femeie
a vieţii mele
plină de stele
şi curcubeie,

de căi lactee,
de viorele
şi rândunele
printre-alizee!

Ce fericire
c-ai fost menită
să-mi fii iubită
şi-a ta iubire

să îmi inspire
viaţa rănită,
dar plămădită
de împlinire!

Eşti încă-amiază
chiar dacă-s seară.
Viaţa-mi te ară
şi rod visează.

Iarnă de groază
poate s-apară
cât primăvară
e-n a ta oază.

————————————–

Anatol COVALI

București

5 ianuarie 2019

 

 

 

Dan MORARU: Închis… în paradis

Închis… în paradis

 

Atinge-mi sufletul cu tine
Și nu-mi lăsa nicicând, nicicum,
Nici o speranța de scăpare
Și-nchide-mă în tine-acum.

Pune zăvorul sus la poartă
Oprește-mi sufletul și-l ia,
Coboară înspre mine-o treaptă,
Ia-mi inima în palma ta.

Păstrează-mi gândurile toate
Privirea-n ochii tăi s-o pierd,
Reține-mi fiecare noapte
În tine doar ca eu să cred.

Ascunde-mă în priviri tandre
Și plouă peste mine-amor,
Renaște-mi visele și ia-le
Și nu lăsa să-mi fie dor

—————————

Dan MORARU

5 ianuarie 2019

Camelia CRISTEA: Ioan grăiește…

Ioan grăiește…

 

În pustiu, Ioan grăiește,
Omul tot se risipește…
Nu aude și nu vrea
Să schimbe în el ceva.

Construiește, dar nu are
Liniște și împăcare,
Firul îl desface-n zece
Inima e tot mai rece.

Strigă iar Ioan la noi
Să ne scape din nevoi,
Omu-i orb trece și face
Doar ce vrea și poate-i place…

În Iordan încă botează
Să ne țină mintea trează,
Iar din candela aprinsă
Toți să luăm mereu credință!

Mir de împăcare pune
Peste rănile din lume,
Ne aduce și alean,
Când se scurge clipă-n van.

Prevestește c-o să vină
Cel scăldat tot în lumină,
Păcatul să-l răstignească,
Omul viu să mai trăiască!

Tot grăiește în deșert
Să iubesc curat, să iert,
Lepădarea să se facă
Când e inima curată!

În pustiu, Ioan grăiește,
Omul tot se risipește…
Se împiedică de scamă
Și face din asta -o dramă.

––––––
Nu se clatină Ioan
Vine simplu an de an,
Și botează cu iubire
Să ne mai venim în fire…

—————————–

Camelia CRISTEA

București

5 ianuarie 2019

foto sursa internet

Nastasica POPA: Ochii vindecați

Ochii vindecați

 

Tu încă-mi ești,deși nu văd
Decât o umbră în trecut,
Ca un ecou glasul ți-aud
Prin anii ce i-am petrecut.

Valsez cu tine,parcă zbor…
Oprește-mă în viitor!
Închide-mi ochii vindecați
De gândul meu pustiitor.

Din lut eu vin,și-n lut mă-ntorc
Urmându-te pe-același drum,
În răsărit ne vom găsi…
Să nu se-aleagă din noi scrum.

În umbra pașilor tăcuți,
De calc pe cioburi eul tău,
Din tălpi îmi va curge sânge
Ce am să-l semăn în hârtău.

Tu încă-mi ești și-ai să-mi rămâi
În veșnicia unui dor,
Nesomn,în somnul ce nu-l dorm,
Etern… eterul inodor.

 

*inodor=care nu miroase
*hârtău=bucată lungă de pământ(reg.)

——————————-

Nastasica POPA

2019

 

Florin-Cezar CĂLIN: Floare de colț…

Floare de colț…

 

Bătaia rece-a vântului de seară,
Trezește amintiri încătușatate.
Speranțe părăsite într-o gară,
Iubiri în vise dulci îngemănate.

Fața mi-e aspră de atâta dor!,
(pe frunte-mi patrulează sentimente).
Cu buzele-ți eu am făcut amor,
Destăinuind acestora secrete.

Cu brațele-ncărcate de obsesii,
Mă tot hrănesc (de-un timp) cu fericirea,
Căci multă vreme am făcut concesii,
Așa simțind că îți păstrez iubirea.

Amărăciunea mea încă persistă!,
(eu te iubesc de mult, dar nu prea-ți pasă).
Ce pot să-ți spun? … decât atât: – Rezistă!,
Și vei avea … iubirea mea de rasă.

”Cad în genunchi, eu, în fața dreptății”,
(cu fruntea refulând de-atâtea gânduri).
Și încă mă supun realității!,
Să-ți văd eu adevăr până-n străfunduri.

Eu te-am cules cândva, floare de colț,
Din volbura destinului anost.
Știind că fericirea n-are preț!,
Când dânsei tu îi ești un … avanpost.

—————————————

Florin-Cezar CĂLIN

Olguța LUNCAȘU TRIFAN: De Bobotează

De Bobotează

 

Merg cu sufletul în mână
Pe-o potecă rar-umblată,
Setea de Tine mă mână
Să Te caut disperată…

De mă simt străină-n lume,
Spinii vieții de mă-nțeapă,
Știu, m-ai înTreit prin nume,
La Botez, în Sfânta apă,

Să-ți fiu fiică credincioasă,
Să-mi port Crucea-grea, supusă,
Să nu-mi jelesc talpa roasă
Și nici inima răpusă…

Să plâng doar durerea lumii,
Sărăcia, suferința,
Nedreptăți ce le fac unii
Care-și cântă pocăința…

Plâng atunci când omul uită
De dreptatea Ta Divină,
Cu-o vorbă nechibzuită
Crede c-a ieșit din tină…

Din păcatul greu, din ură,
Când nu știe să se-ntoarcă,
Împarte din gură-n gură
Otravă, lacrimi să stoarcă…

Doamne, dă-mi astăzi putere,
Dă-mi iubire și răbdare,
Să le-arăt lumii, să spere,
Prin Botez s-aibă Iertare!

———————————–

Olguța LUNCAȘU TRIFAN

6 ianuarie 2019

Ileana Cornelia NEAGA: De Bobotează și Sfântul Ion

Cel care s-a născut la țară în mijlocul naturii îi de două ori binecuvîntat!
O dată că rădăcinile îi sunt înfipte adânc în glia strămoșească, iar a doua oară pentru că brațele îi pot cuprinde toată bogăția obiceiurilor și tradițiilor primite odată cu botezul în apa sfințită din căldarea în care a fost scufundat.

Ce poate fi mai frumos și mai înălțător decât să te bucuri de aceste binecuvântări în perioada Sărbătorilor de iarnă, ce iată, deja sunt la timpul trecut!

Nici nu trece bine Anul Nou că prin satele din Ardeal preotul cu gecii (cântăreții) colindă satul pentru a sfinți apa din pâraie și din fântânile de pe la casele credincioșilor :

În ajiun ge Bobocează, popa, cu crucea colindă
Creșcini cu inimă bună l-așteaptă cu drag în tindă.
Donița-i cu apă sfîntă, popa, parețî stropeșce
Ne încinăm cu evlavie, cîn’ pa noi ne alduieșce.

Fetele din sat sunt nerăbdătoare să afle cum le-a ursit soarta, să le fie norocul în viață! Se zice că trebuie neapărat să ajune, adică să nu mănînce în acea zi, iar preotul le va lăsa din ujogul(buchețel) de busuioc, cu care stropește casa, o crenguță ruptă la întîmplare.

Ge îs două ramurele, atunci pacostea-i mai mare
Două cununii, pa bune, le-o prezîs … o ursitoare.
Ca șî bradu nalt gin munce, ori mai mnic, zău, gi statură
La fel ca șî busuiocu’ le-o fi omu’-n batatură!

Sub perină, în Ajun de Bobotează, fetele dornice de măritiș să așeze piaptănul și oglinjoara, o iconiță și crenguța ce au primit-o.

La icoană sî să-ncine, zua-ntreagă să ajiune*
Cine le-o va fi ursîtu’, îngeru’-n vis, le va spune.
Clombuța ge n-o fi dreaptă, așa-ș’ vor gasî barbat
Aplecat ge space bine, or’ mai rău, vreun cocoșat!

Tot tradiția străbună zice că ele trebuie să iasă afară din casă după ce se lasă întunericul și răsar stelele, să se învîrtă cu ochii închiși, de cîteva ori, apoi să privească cerul! Direcția în care vor vedea o stea va fi și locul unde soarta le va purta pașii.

Umorul sănătos de pe la sate binecunoscut, își face simțită prezența din belșug și în aceste zile în care glumele nu întîrzîie să apară:

Povestea Ana li Cocu*, că o viață-o ajiunat
Nici ursît nu o visat, nici stea nu i s-o arîtat.
Num-odată Mnihăilă*, tare ciuf*, mînce-l beleaua
I-arătă fundoiul Anei, cîn’ ieșî sî vadă steoua!

Nu numai fetele din sat erau prinse în obicei străvechi în Ajunul Bobotezei, dar chiar și femeile ce se grăbeau să scoată albiturile din pîrlău (butoi din lemn, fără fund, în care se așezau rufele din pînză, cenușă și apă clocotită), să le ducă la rîu să le spele înainte de a vărsa preotul apa sfințită. Bătrînele din sat le aminteau tinerelor. „ Prima dintre muieri ce o să bată cu maiul rufele pe piatră, în apa sfințită, o bate Cine nu Trîbă pe fund, cu un mai mare”! Cam două săptămîni nu mai spăla nimeni la rîu, ori poate și mai puțin, pentru-că se găsea câte o tinerea ce nu credea în acest obicei și bătea cu maiul mai repede! Bucurie mare pentru celelalte!

De obicei, la noi în Țara Zarandului, în ziua în care preotul cu gecii(cîntăreții) cîntă pe la ușile creștinilor: „În Iordan, botezîndu-te, Tu Doamne”, zăpada e înghețată, fulguie și mai în fiecare an se lasă cu ger.

Îi un ger cum n-o mai fost,
Că-ngeață vițălu-n vacă,
În padure, lemne creapă,
Sar scîncei gin șporul nost!

Asta înseamnă că e de bine și Anul Nou o să fie mănos, un an îmbelșugat, fără boli pentru oameni și animale! Îi semn bun cînd îngheață ujogul la preot în mînă iar mustățile sunt albite de promoroacă!

Și geru-i atît ge rău,
Nările geolalt’ să prind
Sî lipeșce, cîn’ gișcid
Mîna mea pa fîrgatău!

Preotul trebuie să termine devreme sfințitul apei din fîntînile credincioșilor pentru că se lasă întunericul și frigul:

Pă la căși nu zăboveșce,
Geru-i greu, el să grăbeșce,
Pă bocanci îl vor călca
„Iuănii” cu muzica!

În seara de Bobotează, în ajun de „Sînciuăn”(Sf. Ioan) , pe la casele sătenilor sosesc feciorii cu muzica, pentru a le face urări celor ce poartă numele Sfântului Ioan! De obicei merg în liniște și doar cînd sub fereastră, cîntă cunoscuta romanță:

„Deschide, deschide fereastra
O vorbă doară să-ți spun!”

Prilej de bucurie, de a închina un pahar de crampă(țuică fiartă) ori vin și de ai face urări celui sărbătorit, legîndu-i brațul cu o batistă și purtîndu-l pe brațe în chiuturi și voie bună! Vecinele, cum auzeau muzica săreau iute pîrleazul și fugeau la casa sărbătoritului pentru a le juca flăcăii! Mai demult aproape în fiecare casă trăia cîte un suflet ce purta numele Sfântului Ion: Oanea, Ionică, Ionuț, Nelu, Neluț, Onică, Ionic și mai rar Ioana.

Cu ziua de „Sînciuăn” se încheie ciclul Sărbătorilor de iarnă în care creștinii au sărbătorit Nașterea Domnului, Anul Nou, Boboteaza și Sfântul Ioan!!

——————————-

Ileana Cornelia NEAGA

Sat Crișan, com. Ribița, Hunedoara

Ianuarie 2019

Anna-Nora ROTARU: Scânteia vieții (poeme)

PRIVIND CU OCHII MINȚII…

 

Privind cu ochii minții pe căile spre înapoi,
La cele-nchise-n suflet, ce le-am trăit odată,
Mă prinde o durere, de cuțit, că amândoi,
Iubirea ne-am lăsat-o să curgă printre noi,
Nepăstrând-o-n căușul mâinilor, curată…

Ni-era așa de dulce, blândă și frumoasă,
Ca mugurii ce înfloresc, în luna lui april…
O fetișcană eram, naivă, curioasă,
Ce gandu-ți căuta, în ochii tăi, sfioasă,
Să-l împletească, cu gândul ei febril…

Și câte nu ne-am spus și câte legăminte…
Că vom zbura-mpreună-n zbor de pescăruș…
Atâtea vorbe calde, țesute-n jurăminte,
Cu câtă duioșie îmi năpădesc în minte,
Că mână-n mână, pășim pe-al vieții urcuș…

Dar… ne risipise-un viscol visele-nfrunzite…
În cele patru zări, ne-a răsfirat prin lume…
Apele dezamăgirilor, tulburi și repezite,
Pe cărări ne-au dus, de timp înzăpezite,
Pierzandu-ne… făr-a ne-auzi de nume…

Trecut-au anii în stol, ca păsări călătoare…
Ne mai caută-n răstimpuri, aducerile-aminte…
Sub pojghiță-i o rană, surdă și mistuitoare,
Că inocența noastră, cu iubiri năvălitoare,
Îs urme pe zăpadă, pierdute-n fulgi-cuvinte…

 

SCÂNTEIA VIEŢII

 

Aruncă vreo privire să vezi cum ninge-afară,
Cum geru-i mai aprig şi viscolu-i năprasnic…
Mugind loveşte geamul, să intre vrea năvalnic,
Dând buzna în odaie, fioros, aprig şi falnic,
Suflarea să ne-o fure, prinzându-ne în gheară !

Dar pari aşa de trist, că parcă nici nu-ţi pasă,
Ţi-e chipul împietrit şi palid ca de ceară…
Mirat priveşti în juru-ţi, prin fumul de ţigară,
De parcă m-ai vedea, pentru întâia oară,
Cu o privire goală, ce sufletu-mi apasă !

Aş vrea să pot curma, tăcerea apăsătoare,
Să-mprăştii gându-adânc, din ridul de pe frunte…
C-o vrajă s-alung fulgii, din pletele-ţi cărunte,
Acum când ne-ndreptăm, spre mijlocul de punte,
Destinul să-l împiedic, prezis de ursitoare !

Obrajii să-ţi cuprind, cu palmele-amândouă,
Să-ţi dau căldură-n suflet, speranţa-n căutare…
De pe-unde rătăceşti, prin neagra depărtare,
Spre mine să te-aduc şi fără cugetare,
Scânteie să aprindem, la foc de viaţă nouă !

—————————–

Anna-Nora ROTARU PAPADIMITRIOU

Atena, Grecia

5 ianuarie, 2019

Continue reading „Anna-Nora ROTARU: Scânteia vieții (poeme)”