Florentina SAVU: În satul meu

ÎN SATUL MEU

 

În satul meu unde Tecuciul curge
E iarnă și pe-aici și-atât de frumos ninge,
Se-apropie o sărbătoare creștinească
Și satul prinde tot mai mult să forfotească,

Se sfințesc ape pentru-a Bobotezii sărbătoare,
Părintele se pregătește de ea intens și cu răbdare,
Oamenii-și fac curat prin case și-n ogrăzi
E-o animație plăcută prin curți dar și pe străzi,

Biserica, regină în veci e peste sat,
La ea veni-vor azi sărac dar și bogat,
Umăr lângă umăr vor sta cu umilință
Și-și vor aduce-aminte cu toți și de credință.

Crucea lui Dumnezeu apele a sfințit
Și azi din ele-mparte la oameni, negreșit,
Cu ea-și vor sfinți case, fântâni și animale
Și ei înșiși vor bea și-n crez vor afla cale,

În apa din Iordan Isus s-a botezat
Și ceruri s-au deschis și Duh s-a arătat:
Domnul, un porumbel strălucitor și alb,
A stat cu drag pe el, cu sufletu-i cel dalb

Și-a spus apoi: Acesta-i Fiul meu iubit
Întru care, voi să știți, Eu am binevoit!
Ioan l-a botezat pe acest Fiu prea sfânt
Recunoscând în el pe Cristosul cel blând,

Fiul prea iubit al Domnului din cer,
Cunoscut de-atunci și pe pământ și-n cer,
Prin al Său botez ne-a mântuit pe toți
Și la-nchinăciune cinstiți să fim nu hoți!

Doamne-Ți mulțumim pentru mila Ta
Și în veșnicie la crucea-Ți ne-om pleca
Căci Tu la cap ne-oi pune în ceasul de pe urmă
Crucea Ta cea sfântă și privirea-Ți blândă,

Ne-oi primi la Tine cu drag și cu iertare
Și îți promitem, Doamne, s-avem în noi răbdare,
Să fim miloși și blânzi cât pe pământ vom fi
Și relele și hâra să vrem a ocoli

Și-acel ce nu se ține de cuvântul dat
Tu singur vei ști, Doamne, ce-n ceruri i-o fi dat,
Tu vei orândui prin Judecata Ta,
Ce fel de veșnicie în ceruri va avea!

———————————–

Florentina SAVU

5 ianuarie, 2019

Lasă un răspuns