Floare de colț…
Bătaia rece-a vântului de seară,
Trezește amintiri încătușatate.
Speranțe părăsite într-o gară,
Iubiri în vise dulci îngemănate.
Fața mi-e aspră de atâta dor!,
(pe frunte-mi patrulează sentimente).
Cu buzele-ți eu am făcut amor,
Destăinuind acestora secrete.
Cu brațele-ncărcate de obsesii,
Mă tot hrănesc (de-un timp) cu fericirea,
Căci multă vreme am făcut concesii,
Așa simțind că îți păstrez iubirea.
Amărăciunea mea încă persistă!,
(eu te iubesc de mult, dar nu prea-ți pasă).
Ce pot să-ți spun? … decât atât: – Rezistă!,
Și vei avea … iubirea mea de rasă.
”Cad în genunchi, eu, în fața dreptății”,
(cu fruntea refulând de-atâtea gânduri).
Și încă mă supun realității!,
Să-ți văd eu adevăr până-n străfunduri.
Eu te-am cules cândva, floare de colț,
Din volbura destinului anost.
Știind că fericirea n-are preț!,
Când dânsei tu îi ești un … avanpost.
—————————————
Florin-Cezar CĂLIN