Olguța LUNCAȘU TRIFAN: Păcat blestemat

Păcat blestemat

Zboară pui de vânt,
în zări depărtate,
risipind pe pământ
cele şapte păcate,
în trup de mormânt,
cu frunze numărate,
sub tălpi tânguind
în zile brumate,
pe frunte de munte
lovindu-se toate!
La amiază,
când caii nechează,
Soarele arză!
La apus,
când vântul s-a dus
către asfinţit,
păcatul smerit,
ultimul păcat,
singurul scăpat,
stă să mi se roage
să-i mai las fecioare
măcar pentr-o noapte
că le vrea pe toate.
Apare Luna,
mândră cununa,
lacul când priveşte
apa străluceşte.
Chip de fecioară
oglindeşte,
bietul păcat
mi-l ameţeşte.
Lacom, sărmanul,
nu mai gândeşte.
Păcat nespălat
Sare, despuiat,
în apă de lac,
unde a crăpat.
Lumea a scăpat
de acel păcat
ce-i mult criticat
şi cu greu iertat.

Păcat de iubire,
profundă trăire,
ce vine în tine,
om drag,
cu plăcere,
îţi pleacă,
din braţe,
lăsând
doar durere.

———————————–

Olguța LUNCAȘU TRIFAN

28 ianuarie 2019

Ioana CONDURARU: Poesis

Lasă-mă

Lasă-mă să-mi odihnesc toate gândurile triste,
Lângă inima ce bate, dăruind iubiri promise
Și din astre răpind raze pentru visul de iubire,
Țesând din petală fină, o năframă fericirii.

Lasă-mi palma de copilă, să îți dea în taină crinul,
Când culegi cu nerăbdare de pe buze trandafirul
Și-adormiți de o vioară, legănându-ne în vis,
Să parcurgem fericirea gustând mirul din cais

Iar când zorii se apleacă înspre noi sfioși și darnici,
Din cafea, aroma zilei să ne-nvăluie cu farmec,
Căci viața, e dărnicia fiecărei dimineți,
Ce se-arată ca o nimfă coborând din sfinte bolți.

Lasă-mi mie fericirea de a-ți arăta tăcută,
Prin scris, toată nemurirea ce poate fi dăruită
Căci, spre ierni plecăm grăbiți lăsând floarea tinereții,
Într-o pagină de aur, pusă în hrisovul vieții.

Surâs

Fiecare zi este o bucurie,
În oricare zi e-un vis sublim,
Din arta zorilor învie
Al vieții vers pe caldarâm.

În orice zi este speranță,
Un briliant în univers,
Sufletul naște cutezanța
De-a mai dărui un vers.

Orice zi este iubire,
În fiecare inimă-i destin,
Un izvor de apă vie
Ce-și deapănă firul sublim.

Surâsu-și cere nemurirea,
Cu zorii care se revarsă
Luminând în noi iubirea,
De-a fi o pasăre măiastră.

Pe-ogorul cu spice crescut,
Doar Domnul dă nemărginirea,
Eu mă închin îndrăgostită
La tot ce-aduce fericirea.

———————————-

Ioana CONDURARU

28 ianuarie 2019

Anatol COVALI: Copac

Copac

S-a întâmplat un miracol.

Frunzelor, care m-au pãrãsit
una câte una,
li s-a fãcut milã
de crengile mele goale
şi au rugat vântul
sã le punã la loc.

La început m-am bucurat,
dar curând mi-am dat seama
cã nu-mi mai aparţin
şi am început sã-mi scutur ramurile
încercând sã scap de ele.

Plecaţi, le-am spus,
nu vedeţi cã sunteţi ofilite?

Când o să vină Primăvara
unde or sã mai rãsarã mugurii?

Am auzit un foşnet de râs
şi frunzele-au zburat ca nişte pãsãri
şoptindu-mi în gând:

Crezi c-o sã vinã? Crezi c-o sã vinã?

————————————–

Anatol COVALI

București

28 ianuarie 2019

Elena NEAGU: Vinovați de iubire…

Vinovați de iubire…

… vinovați de iubire ,de magma din noi ,
de funii răsucite de dor,jelindu-se-n ploi,
de plâns , când orbi ,ne scăldăm în durere ,
vinovați de Vezuviul osândit la tăcere…
Vinovați ,ne închinăm la Masa tăcută ,
ne doare iubirea … acută ,
și cerul ne doare
și învățăm cum se moare…
Ne dor depărtări, rătăciri când le-avem
și întrebările mele ,
să nu învățăm să murim printre stele ,
să nu învățăm să știm pe de rost ,
gerul din ierni , din cuvântul …a fost…
Să nu ne stingem tăcut ca o lumânare,
să nu ne naștem doar glod
cu urme de cerbi pe cărare
sau viscol despletit peste zare…
Silabisind punți de iertări și dureri ,
să înviem ce-am fost … ieri…
Vinovați fără vină să fim ,
iubind…ce încă iubim …

————————-

Elena NEAGU

(Din vol. ,,File de jurnal”)

Lilia MANOLE: Lumina ochilor

Lumina ochilor

Poezia nu moare, nici când e ucisă,
având senzații de jale și-o stare închisă,
trezindu-și misterul în sine, ea, dulce, și stinsă,
icoană de-o altă mărime și-o formă cristalică, zisă…

Și spusă, chiar altfel …voindu-și tăcerea,
în haina ei neagră, cu versu-i din ochi, cum se frânse,
încât sângerau pupilele, ca două imagini precise,
subțiri, precum filele cărții, păstrându-și coperta, durerea.

Poezia nu moare, nici când este moartă,
mai vie sfințenie, lacrimă, nu are pământul,
de multe ori, în față, pe suflet, bruscată,
e ca o cruce, în care se tăinuiește Omul, Cuvântul.

———————————–

Lilia MANOLE

Bălți, Republica Moldova

28 ianuarie 2019

Claudia BOTA: Umbre ascuțite

Umbre ascuțite

Moartea umblă despletită în lume,
Roțile orologiului stau încadrate în neguri dure,
Când aduni în viață frământate sume,
În vâltoarea aceasta suntem ascuțite umbre.

Ziduri colțuroase între zile sumbre,
Stau rănită în desișul fără de sfârșit
Și dau tribut vieții fără să fi greșit,
Cine lacrima mi-o cere, fără mângâiere?

Iar tăcerea nopții stabilită în priviri,
Vorba bună stă conturată în trăiri,
Măreția inimii se apropie de moarte,
Las inima să vorbească între șoapte.

De iubirea nu există într-o zi ce a trecut,
Valurile vieții spumegă umbrele ascuțite,
Zile mohorâte pentru ce v-aș fi plăcut?
Când durerea noastră nu s-ar fi născut.

———————————

Claudia BOTA

28 ianuarie 2019

Luminița BORCAEAS: Un bun rămas și-o reîntâlnire

Sufletul îmi devine vuiet, zâmbetul îmi este strigăt
Viața- i parcă piatră seacă, ce cuțitul vrea să nască.
Tu acolo, eu aici, viețile ne sunt uscate,
Ca o gară fără tren și pianul fără clape.

Pe patul alb și înghețat,
Scriu iubite, în jurnal
Bun rămas iau de la viață,
E timpul să vin la noua noastră casă.

Aud ecouri dintre nori,
Ce-mi spun că vom fi iarăși „noi’ ,
Zile fug din calendar,
Cu scrieri ce aleargă în jurnal.

-Uite! Acum stau și beau cafea
La taifas cu soarta mea,
Fără îndoieli, regrete,
Moartea ne este pereche.

-Știi , iubite, nu fii trist!
Sunt pe drumul cel întins
Când am să vin și am să-ti recit,
Deschide-mi poarta scârțiind.

Mi-ai promis că ai să mă aștepți
Chiar și în locurile cele mai reci
Unde-i lemnul putrezit
Și de frunze părăsit.

Mi se golește acum clepsidra,
Aerul îmi fuge din piept,
Îngerii își schimbă paza,
Eu-s pregătită să plec .

––––––––––

Luminița BORCAEAS

28 ianuarie 2019

George POTIRNICHE: Singurătate și regret

Singurătate și regret

Singurătatea grea pe umeri se-nconvoaie
doar vântul se aude la geamuri suspinând,
Tristețea vremii se învăluie-n odaie
strivind tăcerea toată ,într-o margine de gând.

Timpul este la final ,vremea pare că s-a scurs
ca atare mă-nchin sorții și pun piatra pe mormânt,
Din abisul de păcate șapte le trimit ramburs
și cu buzele uscate, plămădesc un jurământ.

De la nouă neamuri sacre port blestemu` însingurării
între apus și răsărit nopțile mă pedepsesc,
Respir eterna amăgire din pridvoarele încercării
cu regretul care doare,că n-am știut cum să iubesc.

——————————-

George POTIRNICHE (Budescu)

27 ianuarie 2019

Maria HOTEA: Mă îmbrac în valul nopții

Mă îmbrac în valul nopții

Mă îmbrac în valul nopții frunzărind cu gându-n vise,
Unele cu adânc conținut ce-ar vrea să fie atinse
Prin începuturi de lumina nedefinite iubite-mi apari,
Îmi rămâi în minte doar pentru o clipă și-apoi dispari.

Ești dorul năvalnic din suflet ce liniștea mi-o alungă,
Chiar și timpu-i potrivnic durerea nu vrea să o stingă
În primăveri cu sublime plăceri o iarnă-mi așterne
Și-mi ninge cu amărăciune dar și cu lacrimi pe gene.

De-a soarelui căldură și mângâiere îmi este dor,
Privirea cu tristețe le caută pe cer după un nor
Iar clipele înfloritoare din diminețile ce-au fost senine,
Trezesc în sufletul însingurat amintiri ce nu-mi sunt străine.

Aievea îmi pare că vocea caldă-ți aud că și-o chemare,
Desprinsă fiind în tăcere din cântul plâns al unei vioare
Înfrigurată zadarnic caut liniștea ce din suflet mi-am pierdut,
Doar suspin iar gându îmi răsfoiește în acel neuitat trecut!

——————————-

Maria HOTEA

27 ianuarie, 2019

Mariana Zorița TURDA: Gândul unei mame

Gândul unei mame

De,peste zi și gându-ți are treabă
Și clipele-ți trec mai ușor,
Când vine noaptea,
Și nu ai treabă și liniștea se lasă peste casă
În loc să te-odihnești…
Gândul tău de mamă nu te lasă !

De ai doar un copil…sau nouă,
Durerea ta, sau bucuria…
Te răscolește-n șoaptă
Și gândul tău este la ei mereu !
Dacă sunt undeva departe…
Sau chiar aproape de ar fi
Tu ești cu gândul…și inima-ți scăldată
De întrebări…de au…sau de le este bine,
De-s sănătoși sau fericiți,
Când unul dintre ei are probleme…
Ai vrea să îl ajuți dar nu ai cum,
Atuncea gândul tău se zbate…
Și…chiar dacă ai timp…
Cum să mai dormi ?

Îți vine-n minte…cum i-ai adus pe lume
Și cum la sân i-ai alăptat…
Cum au crescut…
Când au făcut și primul pas,
Când pentru prima dată-n viață
Cuvântul mamă au rostit…
Este frumos în astă lume să fi mamă,
Este frumos să ai copii,
Dar…doamne, gândul tău de mamă
Nicicând nu vă dormii!

————————–—————–

Mariana Zorița TURDA

26 ianuarie 2019