Gustul iubirii
Sunt felia de tort
care-ți place,
cu miros de căpșuni
și cuvinte…
O dorești și o guști
cu plăcere
și o vrei…
În felia de tort
e dorință, un amestec
de miere și bine,
o păstrez în
tava iubirii
și-o privești
cu regrete…
E bună felia de tort
cu miros de căpșuni
și iubire,
Te vreau și mă vrei
ca deliciu…
la masa plăcerii
divine!…
———————————–
Miriam Nadia DĂBĂU
(Miriam Miriam)
Paris, Franța
28 ianuarie 2019
TIMP HAIN
Mi s-au scuturat
Florile anilor
În iarba pictată
De regrete.
Vise cu aromă
De curcubeu
Îmi scaldă trupul
Cu iz de mucegai.
Mi-am pierdut jocul
În cufărul brumat
Al copilăriei.
Undeva în depărtare
Scârțâie o vioară
Un fals
Fragment nevinovat
Din oda vieții.
———————————–
Emilia-Paula ZAGAVEI
28 ianuarie 2019
MÃI, ROMÂNE
Sub o geană-a minții blânde,
Timpuri răzvrătite calea o ațin,
Măi române, ia aminte,
Noi suntem cu voi români.
Și Banatul, și muntenii,
Ardealul și craiovenii,
Toți, mai frate, suntem frați-
De la Nistru spre Carpați.
La un semn al iernii sfinte,
Ochiul meu deplânge soarta,
Frate- al meu roman, asfinte- mi,
Nu lăsa să treacă hoarda.
Scoate paloșul din teacă,
Proaspăt cugetă trecutul.
Măi române, se îneacă
Țara noastră și tot Prutul.
Curgi cu lacrimile mele,
Să le-opresc, când plânsul meu,
Adunându-se cu jele,
Va vorbi prin Dumnezeu.
Mai române, măi frăție,
Suflet blând, sub geana- mi plânsă,
Cerul latră, ne sfâșie
O istorie proscrisă…
Și deplin ni se încuibă
Felurite de popoare
Iară noi ca frați de sânge
Pescărim, uitați de soare.
Ne mai mângâie speranța
Iar în inimi ni-e tăișul
Sabiei ce-n transhumanță
Ne acoperă suișul.
Noi murim, murind zadarnic
Ei, limbuții ne-au mâncat
Limba gurii mamei sclave
Și pământul ne-au furat.
Mama sfântă, măi române,
Este România mea,
Cine dorul să ni-l curme,
Să se-ntoarcă-n țara sa.
Și să-și pună limba-n furcă
Că pe-a noastră-o a vândut
Frate blând, române frate,
Eu româncă m-am născut.
———————————–
Lilia MANOLE
Bălți, Republica Moldova
28 ianuarie 2019
Plaja înghețată
Rătăcesc pe plaja timpului hain,
Ascunzând amarul într-un suspin,
Mi-a înghețat surâsul pe buzele reci,
În gheață să te prind să nu pleci
Recompun clipa din zările albastre,
Să rescriu poezia visurilor noastre,
Şi-n al iernii anotimp te cuprind iară,
Țurțur de gheața topindu-se-n vară
Printre şoapte scurse,din albe pietre,
Lăcrimând din gheață tu mi-ai cere,
Împreună printre păsări să dansam,
Sufletul, unul altuia să dezmierdăm
——————————–
Alexandra GĂLUȘCĂ
Brăila
28 ianuarie 2019
Foto by Dan Cristian Mihăilescu
Voi scrie mereu despre iubire
Să spui un te iubesc este ușor
Dar să simți cu sufletul al sau fior,
Eu te-am iubit și încă te iubesc
Cu întreaga ființă încă te doresc.
Cât soarele va încălzi pământul
Nicicând nu-mi voi trăda cuvântul
Și-n versuri eu voi pune lacrimă iubirii
Ea fiind izvorul nesecat al fericirii.
Tu ești acela ce îmi da putere
Și-ai înțeles a mea durere,
Iubirea-n poezie eu ți-am scris
În doi trăiam același vis.
Iar mângâiere versul să îți fie
Citind să simți doar bucurie,
Să crezi mereu că poți să dai
Din bunătatea ce o ai.
De am greșit te rog mă iartă
Căci uneori am fost nedreaptă,
Am îndrăznit să te iubesc
Nicicând n-am vrut să te rănesc.
.
Mă vei ierta într-un târziu
Ai să-înțelegi tot ce îți scriu,
Nu vreau povara să îți fiu
Chiar de mi-e sufletul pustiu!
——————————-
Maria HOTEA
28 ianuarie, 2019
Sentinţa
Dintotdeauna
Hrana sufletului meu,
(mai tot timpul flămând
şi în continuu neastâmpăr)
era iubirea,
Cea veşnic însetată
de nurii şi farmecele
Evei.
Cea primită în dar,
se plictisea şi se topea încet,
ca fumul străveziu.
Cea furată
de la orişicine,
Orişicând,
Era ca un vulcan frământat de lavă,
Dar care se stingea înainte de erupţie.
Deşi devenisem expert în rapt de amor,
Într-o zi am fost prins subtilizând
dragostea adevărată.
Am fost judecat la altar
Şi pedepsit cu peste patruzeci de ani
De căsătorie.
Mai evadez uneori în raiul meu natal,
Acolo unde ,
Ascunzându-mă în valurile mării
sau în constelaţiile iubirii,
Mă pierd în imensitatea sufletului,
Ca nostalgia să mă inunde,
Tinereţea să mă bântuie,
Iar jandarmii ibostei mele
să mă regăsească
şi să mă reîncarcereze
în inima ei.
——————————
Ştefan Doroftei DOIMĂNEANU
28 ianuarie 2019
Pe unde umbli…
Pe unde umbli suflet singuratic,
pe ce cărări umbroase te afunzi?
Și-n care gânduri negre te scufunzi,
îți simt surâsul trist și enigmatic!
Te caut, dar nu pot să dau de tine…
Știi să te-ascunzi când singur vrei să fii,
pe dealuri te-am strigat, și pe câmpii,
te-am căutat pe fir de ape line!
Mi-a spus că te-a văzut un porumbel,
și te-a-ntrebat „unde-ai plecat din zori?”
I-ai spus că mergi pe câmp să aduni flori
să mi le dai… dar n-ai venit de fel…
Pe unde umbli suflet visător,
te-am așteptat cu drag clipă de clipă,
de versuri am făcut mare risipă
ca să le-asculți, să ți se facă dor!
Azi noapte te-a văzut și blânda Lună,
priveai spre cer și îngânai ceva,
cântai de dorul meu sau altcuiva…
Vino mai bine, și-om cânta-mpreună!
Pe unde umbli suflete hoinar,
adună-te și vino către seară,
să-mi fii arcuș când mă prefac vioară,
căci fără tine… aș cânta-n zadar!
————————
Zenovia PRIBOI
(Din vol. ,,La ușa sufletului tău”)
Senryu
ţuică fiartă –
tot satul acoperit
de ceaţă densă
—————————————-
Vasilica GRIGORAȘ
Vaslui
29 ianuarie 2019
Solitudine
O fantomă trecea pe șinele înghețate
biet tramvai adăpost de vreme rea
aducând din Siberii amintirile mele,
iarna cocheta sub voaleta de acadea
pe străzile pavate cu gheață și stele.
La stația următoare am să cobor
cu botinele cufundate în nea,
mă gândesc la ceaiul fierbinte
ce se va strecura în ceașcă ușor
în mansarda mirosind a peruzea.
Într-un târziu, am să-mi acopăr umerii
cu șalul întunecat al nopții fără astre,
pleoapele ,continente diamantine,
vor flutura din aripile albastre
amintindu-mi de tine…
—————————-
Dunia PĂLĂNGEANU
Giurgiu
28 ianuarie 2019
VERDE…
Natura, explozie de verde
Verdele ne umple sufletele,
Primăvară!
Culoare ruptă din grădina raiului
Ne inundă privirea
Ochii noştri devin smarald,
Glasul nostru e ecoul verde
Al pădurii, munţilor.
Marea e verde, cu valuri verzi
Se izbeşte de tărmul verde
Al vârstelor pământului
Iarba, lan verde, ploaia verde
Pe obrazul fetelor neprihănite
Curge spre infinitul verde.
Lacul verde se oglindeşte
In ochii verzi ai iubitei.
Oamenii devin oceanul verde al lumii
În care se scaldă îngerii,
Devin punctele noastre de sprijin
În eternul verde al sperantei
———————————
Doina PANĂ
28 ianuarie 2019