Ziua care ne scapă…
Am părut că ştim
de ce ne-am trezit
până ne-a îmbrăţişat sensul, dimineaţa,
şi n-am mai înţeles nimic.
Ne-a găsit ziua
mergând, râzând, oprindu-ne
către umeri, către mâini şi feţe,
şi parcă nu era un loc anume
şi nu se făcuse vremea
nu făcuse nimeni vreme…
Şi-am luat neînţelesurile acasă
ca o sacoşă de cumpărături,
le-am dat la copii şi la părinţi.
Ia şi tu unul…! şi tu unul…!
Ca să pricepi, dragă,
ce n-am priceput eu.
Şi cine, atunci,
ne-a umplut de sensuri, de fericiri
scăpate de noi…
găsite de alţii?
O, de n-am pricepe!
Căci nu-i nimic
că existenţa-mi scapă
dacă tu o prinzi…
***
Poate că o zi adevărată, o zi fericită din viaţă noastră, e acea zi trăită fără motiv, cu un sens care ne scapă… Cu tot cu îndeletnicirile zilnice, printre ele.
Totul e să ne „dăm seama” că ne scapă.
Căci Dumnezeu trebuie să fi ascuns sensul zilelor şi existenţei noastre în afară noastră, în toţi ceilalţi oameni şi lucruri din Creaţie. Fiindcă noi înşine nu pricepem. Ce-ar fi să existăm pur şi simplu pentru acest „motiv”?
O zi de 1 Martie frumoasă, fără s-o pricepem!
————————————————-
Monah IUSTIN T.,
1 Martie 2019