„Vino, maica mea cea dragă! / Brațele mi le dezleagă?/

Spală-mi rănile de sânge/ Și la sânu-ți cald mă strânge,/

Că de-un veac tot rod cu dinții / Lacrimile umilinței,/

Dar nu pot scăpa de ele, / Că-s prea mică și sunt grele!…”

(Liuba Dimitriu. Chemarea Basarabiei. Ciucur-Mingir, 1920)

Se duc bătrânii noștri, se duc. Se duc fără ași vedea visul împlinit. Este și cazul regretatului profesor Virgil Mândâcanu, care a plecat dintre noi mistuit de dorul de Patria, în care s-a născut. Este cazul miilor de unioniști de vârsta a treia, care s-au săturat să tot aștepte clipa Reunirii. Iar noi ce facem? La ce suntem buni asta e în arta de a ne hărțui. O artă adusă la perfecțiune de Iuda Roșca. Cu publicarea unor broșuri gen „Falșii amici…” (editate pe bani românești!), cu publicarea unor „liste de colaboraționiști”. Și el a ajuns la groapa de gunoi politic, mai corect la treuca cu lături a noului stăpân.  A bătut în colegii de dreapta (de fapt pentru mulți devenise clar cui îi slujește) până a distrus totul. De la el vine această patimă de ai suspecta pe toți de colaboraționism. Î-l avem pe pseudopreședintele turist Dodon, care ne vinde cu tot cu măruntaie rusului. Î-l avem pe păpușarul Plahotniuc care a oligarhizat și capturat statul. Îl avem pe hoțul de miliarde Șor. Îi avem pe valeții lor. Avem mulțimea de lichele de care, din păcate, nu ducem lipsă. Avem cu cine ne lupta pentru a realiza Unirea, dar continuăm să ne cotonogim unii pe alții. Citeam zilele trecute rândurile scrise de un stimat profesor care m-au întristat mult: „N-am crezut niciodată că blocul ACUM va avea viață lungă…Am rămas surprins că partiduțele unioniste se vor întâlni așa de rapid într-un Bloc, dând o lovitură zdrobitoare celor două partide din ACUM!… I-a pus ștreangul la gât Blocul Unioniștilor”. Este trist, este foarte trist că nu ne învățăm din propriile greșeli. Cât se poate să călcăm pe aceeași greblă. La ce ne-a adus lupta fratricidă pe viață și pe moarte între Ghimpu și Filat? La atotputernicia oligarhului Plahotniuc. Unde sunt cei doi acum? Unul la pușcărie, altul – la groapa de gunoi politic.

Ceea ce mă întristează mult este această retorică deosebit de dăunătoare realizării visului nostru de veacuri – Reunirea cu Patria mamă. Să ne punem întrebarea: oare suntem noi, unioniștii, în stare de unii singuri, fără aliați, să realizăm unirea în viitorul apropiat? Nu am reușit să fim nici măcar reprezentați în parlament de o formațiune unionistă cu acel minim de 6%. Clovnul hoț Șor a luat de vreo patru ori mai mult decât toți unioniștii! E o rușine, o mare rușine. Cu ce ochi ne privește moș Ion? Ce a arătat scrutinul recent? Că suntem o turmă fără baci. Având un suport de peste 35% de unioniști cum l-am folosit? Ne-am dat mari și tari (fiecare în ocolul său), ne-am ciondănit, ca până la urmă să intrăm cu fundurile goale într-un scrutin dur, luând rezultate de râsul găinilor, dându-le „argumente” dușmanilor noștri în slăbiciunea noastră. Pentru acești dușmani suntem mulți dar… vorba lui Lăpușneanu. De aceea suntem atacați, umiliți, pângăriți de niște ivani fără neam, fiindcă știu că nu vor primi riposta cuvenită.

De ce nu ne-am unit în vara anului trecut toate așchiile unioniste? De ce D. Chirtoacă, în care am investit atâtea speranțe, nici nu a încercat să adune împreună măcar așchiile liberale, desprinse de la PL, și apoi să se avânte în scrutin? De ce s-a avântat în acest scrutin, încurcând mai mult și demonstrându-și goliciunea în văzul tuturor? Desigur, dacă unioniștii ar fi reușit să se unească, în parlament am fi avut poate o altă situație. Blocul ASCUM nu ar fi fost de unul singur în fața triadei Plahotniuc+Dodon+Șor. Împărtășesc bucuria domnului profesor că, în sfârșit, pe dreapta „căpățânele înfierbântate ale partiduțelor unioniste” se vor întâlni într-un bloc. Dar de ce să contrapui acest lucru blocului deja existent ACUM? Oare unioniștii nu au nevoie de aliați în realizarea programului său de Reunire? Cum au reușit marii înaintași de la 1918 să canalizeze toate curentele politice (de la liberalii naționaliști P. Halipa, S. Murafa până la socialistul C. Stere) spre un singur țel, cel al Unirii cu Patria mamă? De ce să bați în cei care, în situația inactivității totale a dreptei, s-au angajat în luptă cu regimul și au reușit ceva: I. Iovcev, O. Țâcu, I. Munteanu, M. Ciobanu, Iu. Reniță, L. Carp, V. Munteanu, I. Țurcanu, I. Terguță, P. Frunze (primar de Puhoi, semnatarul nr. 8 al Declarației de Unire cu România și câștigător în fața democratului I. Sula și socialistului milionar N. Pascaru), să iei în derâdere opțiunea lor, care a fost una corectă? Tocmai grație blocului ACUM în parlament au acces și câțiva unioniști. De ce să bați în blocul ACUM, care a făcut ce a putut, în pofida furturilor și găinăriilor electorale, și a unei presiuni enorme din partea binomului Plahotniuc+Dodon? În blocul ACUM acum bat toți cărora nu le e lene: bat Plahotniuc, Dodon, Șor și valeții lor; bat ultraunioniștii. Trebuie să te simți incomod, aflându-te de aceeași parte a baricadei cu Triada. Personal nu mai cred că unirea o pot face, o vor face, doar „unioniștii adevărați”. Să admitem că astăzi dreapta ia maxim posibilul, cele vreo 35% câți unioniști sunt. Dar pentru a declara Reunirea de la tribuna parlamentului ai nevoie de 50%+1. Deci avem nevoie de aliați! Înclin tot mai mult să cred în cei care fac Unirea, nu doar o declară. Cred mai mult în unionismul pldm-stului Marcel Snegur, care a avut curajul să spargă gheața semnării declarațiilor de Unire cu România. Cred în „democratul” Nicolae Tudoreanu, care a fost nr. 2 în lista primăriilor semnatare, continuând procesul în sudul Basarabiei. Cred în majoritatea primarilor care au semnat Declarația de Unire. Cred mai mult în ei decât în liderașii partiduțelor unioniste care timp de 30 de ani au vorbit mult dar au făcut puțin pentru apropierea celor două maluri de Prut.

Continue reading „Valeriu DULGHERU: Continuăm să excelăm în arta de a ne hărțui” →