AMINTINDU-MI DE TATA…
(In memoriam tatălui meu-Ioan Volcinschi)
Încondeia furtuna cu lacrimile calme,
Rânjetul unui soare apatic, veștejit,
Când norii-și împleteau învolburarea-n palme,
Prin stele îndepărtate luna ardea mocnit
Din amintiri, eu încercam, să îl pictez pe tata…
Vroiam să plâng ca norii, dar mă-necam în plâns,
Convulsia tăcerii țâșnise dintr-o dată
Din pieptul meu firav, ce nu se voia-nvins.
Destinul i-a fost frânt în vara lui de jele
Când nu și-a mai rotit, alt cerc peste tulpină,
Doar se usca încet, și se îndoia de șele,
Până s-a prăbușit în neguroasa tină.
……………………………………………………………..
Contur afla-ntunericul cu încheieturi de zid,
Cuprins în adâncimea, unor-nnegrite sfere,
Căderi de aer proaspăt alunecau în vid
Un astru își strălucea… Lumina de Înviere!
—————————————–
Elena VOLCINSCHI
(din vol. ,,La margine de amurg’’, 2014)