Alice PUIU: Ultimul ornic

Ultimul ornic

 

Noaptea-n ceara din geam
aprinde muguri de frig
și-aud tăișul tăcerii
cum râcâie-n oase mocnit,
Un adio din aurul mort
al florilor brumate
prin buruieni de lună spartă
trezește-n hățișul de pietre
durerea dintr-un zbor.
Mi-e sufletul uitare de ape
în aburii somnului din oglinzi
dar încă-mi dospește-n mână
țărâna dintr-un cuvânt,
și-atunci m-aprind stea
într-un veac de hăuri întomnate,
efemeridă arzând
în polenul dintr-un singur minut
deznod de pe rug tot plânsul
al unui ultim ornic
și-ascult cum foșnește-n cocon
timpul dintr-un vis.

—————————–

Alice PUIU

23 aprilie 2019

Pictura – Karen Mathison Schmidt

Gavril Iosif SINAI: din fuior

din fuior

 

torc pe fusul timpului
întoarceri și veniri ascunse de ochii străini
mi-au dat aripi clipele de rugăciuni.
firul moale al îndoielilor
se asortează cu spălatul pe mâini
în apa babilonului.
n-am de dat și n-am de luat
sunt pentru mistuit
în mine pe alții
și pentru ei
mă modelez
un fir de vers
fugar din șantier
să scap de macarale și fier beton
un vers al străzii
– vagabond de altfel –
cuibărit printre foi
ideal
mă doresc într-o strofă din poemul pascal.

————————–

Gavril Iosif SINAI

23 aprilie 2019

Imagine internet

Elena TUDOSA: Doamne, ești mântuirea mea!

Doamne, ești mântuirea mea!

 

La tâmpla porții gândul,
Se sprijină și plânge,
La fel ca – ntreg pământul,
Stropit de al tău sânge.

O, blândul meu păstor,
Ce te-ai jertfit pe cruce,
De-ai ști de câte ori,
Tristețea mă ajunge.

Căci pentru al meu păcat,
Ca mielul spre tăiere,
Tu sufletul ți-ai dat,
În chinuri și durere.

Acum mai vinovată,
Liniștea să-mi găsesc,
Vin la a tâmplei poartă,
Ție să mă marturisesc.

Căci eu te rastignesc,
Aproape-n orice zi,
Atunci când îți greșesc,
Cu poftele inimii.

Azi Doamne îmi plec fața,
Lângă sfânt Altarul tău,
Căci plătind scump cu viața,
Mă izbăvești(mânuiești) de rău.

Acum când văd ce grea,
Pe cruce i-a ta răstignire,
Ție Doamne – ți voi închina,
Mereu a mea iubire.

——————————-

Elena TUDOSA

23 aprilie 2019

Elena NEAGU: Versuri

Să nu uit că n-am să mor
de călcâiul lui Ahile

 

Într-o viață cu Lumină
dobândită pe parcurs ,
L-auzeam pe Dumnezeu
cum mă bombănea de Sus ,
să nu uit că n-am să mor
de călcâiul lui Ahile ,
de-o livadă fără meri ;
să-mi dor zbuciumul pe file
dar să nu mă-ntorc în „ieri”!
Citesc ploi de unul singur
și războaiele din suflet ,
unde pierd pe rând din lupte
dar sub scut sunt numai eu !
N-a rămas nici un răspuns
la dilemele din ploi ;
mi-o răspunde … Dumnezeu !

 

Doar cu palme mă-nvelește
ori de câte ori ți-e dor

 

Strânge-mi lacrima în pumni
ce-a căzut în fața porții ,
exilează-mă pe-un nor
cât să trec de crucea nopții ;
doar cu palme mă-nvelește
ori de câte ori ți-e dor .
Și de poarta-i interzisă ,
eu mi-oi face univers
pe o coală ce-i nescrisă.
Stau străjeri cu ochi adânci
pe la colțuri de destine ,
ca să-mi fure fără milă
visele-ti ce plâng în rime
și să râdă când tu plângi.
De mi-ar fi poteca cer ,
când mă furișez în tine
mi-ar lua ostatic noaptea ,
ca să nu-ți mai curg prin vine !
Exilează-mă pe-un nor
cât să trec de crucea nopții ,
și cu palme mă-nvelește
ori de câte ori mi-e dor !

————————-

Elena NEAGU

22 aprilie 2019

Alexandra GĂLUȘCĂ: S-a scuturat magnolia

S-a scuturat magnolia

 

Mi s-a scuturat magnolia pe plete,
O ploaie mov de tandre mângâieri
Ce-mi trezeşte dorul de tine, iubite,
Din clipele când eram atât de tineri

Mi-erai cândva destin, mi-erai cerul,
Parca era ieri când am trăit poezia,
Dar ca şi florile s-a risipit misterul,
Iubirea a fost înlocuită cu gelozia

Mi s-a scuturat magnolia pe gene
În privirea ta nu mă mai oglindesc,
Vreau mâinile, ramul să mă legene
Să adorm cu tine, asta îmi doresc

S-a scuturat magnolia în amintire,
S-a risipit în patru zări al ei parfum,
Viața s-a scurs fără Tu a da de ştire
Urmăresc paşii tăi pierduți pe drum

——————————–

Alexandra GĂLUȘCĂ

Brăila

16 aprilie 2019

Pictura „Poienii cu magnolii” de Carmen Florian

Zamfira CIOBANU: Suferința Domnului

Suferința Domnului

 

Amarul suferinței curge pe obraz
Sunt lacrimile mamei de durere
Că fiul cel iubit este la greu necaz
L-au răstignit păgânii cu-a
lor vrere.

Își măsurară sufletu-n arginți,
Și cruce grea din lemn masiv făcură
L-au pus s-o ducă-n spate cei smintiți
Și-l biciuiau pe drum in semn de ură.

La locul de osândă, odată ajunși,
Scuipat a fost și-ntins pe cruce-n cuie
În negură de dușmănie au fost supuși
Cu mințile întunecate la mânie.

Maria-n urma lui mergea plângând,
Cu lacrimi ruga-și înălța la cer divin,
Inima și sufletul ardea de foc jelind,
Vroia să-și scape fiul de marele chin.

Coroana spinilor îl înțepa cumplit,
Fariseii păgâni și răi fără de milă
La grele suferințe ei l-au osândit
De răutatea lor mulțimii-i era silă.

Și l-au lăsat să moară pe-a lui cruce
Păsările cerului de veghe îi stăteau
Coșul cu ouă înroșite maica-și duce
Și semnul crucii toți din jur făceau.

Pe mormânt, iudeii piatră grea au pus
Să stea in întuneric fără vină
Maria, mama lui, tămâie a adus
Să-i așeze sufletul prigonit în hodină.

Tot așa trei zile l-a jelit la cruce
Până când el din mormânt a înviat
Și patruzeci de zile vestea-și duce
Iar fariseii rău s-au speriat.

Târându-se, îndurare propuneau,
Speriați cereau iertare de păcate
Cu fața-n lacrimi mari plângeau
Lăsând în urmă minți întunecate.

Domnul cu sufletul senin a judecat
Milostiv cu bunătate i-a blagoslovit
Și a patruzecea zi la ceruri s-a înălțat
Să stea de-a dreapta tatălui iubit.

La ceruri se roagă pentru noi într-una
Cu îngerii mulți și cu a lui măicuță,
Păziți de rău să fim toți întotdeauna
Să nu ne lase-n veci inima desculță.

De Paști vom înălța la cer cântare
Avându-l în inimă cu sufletu-mpăcat
Prin rugăciune vom cere și noi iertare
Fericiți vom spune, Hristos a înviat!

—————————–

Zamfira CIOBANU

22 aprilie 2019

Zenovia PRIBOI: Să-mi fii…

Să-mi fii…
Să nu-mi pleci niciodată prea departe,
căci aș muri dacă nu mi-ai mai fi,
să nu mă pierzi prin zorii sângerii,
să nu m-alungi din visele de noapte!
Să-mi fii și cald și tandru, ca acum,
să-mi fii cămașă de piele lipită,
să-mi fii și certitudine dar și ispită,
să nu te risipești în zare ca un fum!
Să fii misterios, nebun, cuminte,
toate pe rând, și toate deodată,
și când mă porți în lumea-ți fermecată
s-o faci așa cum știi… fără cuvinte…
Să nu-mi pleci niciodată prea departe,
căci te-aș chema zadarnic dimineața,
din vise să mă smulgi, să-mi mângâi fața,
viața mi-ar fi… doar drumul către moarte!
Un drum pe care-aș merge-așa, aiurea,
fără durere, doar cu nepăsare,
cu ochii căutând luciri de soare,
cu tălpile… bătătorind iubirea…

————————

Zenovia PRIBOI

22 aprilie 2019

Ioana CONDURARU: Al meu suflet

Al meu suflet

Gingaș nufăr, al meu suflet
Tremură pe valul vieții
Căutând în clipa sfântă,
Toată roua dimineții,
Dăruită cu grandoare
De albastru infinit
Și de-o rază călătoare,
Coborâtă din zenit.
Undele ce-s mângâiate
De amorul palmei tale,
Merg spre mare fericite
Adunând mărgăritare,
Presărate cu iubire,
De privirea încântătoare.
Fac popas și te invit,
Luntrea sufletului-i goală
Și dorește un cuvânt,
De alint pe căi de seară.
Mă privești cu adorație
Daruindu-mi toată floarea,
Cristalină de pe valul
Ce-l îmbrățișează marea!
Marea mea de fericire
Ancorată la-al tău țărm
Și-al meu nufăr cu iubire,
Visând dragostea de zeu.

———————————-

Ioana CONDURARU

15 aprilie 2018

 

Pictură-Anne Bachelieu

Vasilica GRIGORAȘ: „Îndrăzneşte, hai cu mine pe scăriţă! (Poezii pentru copii şi nu numai…)”, de Alina Necula

Pentru Alina Necula, anul 2018 a fost unul binecuvântat din punct de vedere scriitoricesc. După debutul editorial cu volumul de poezii „Merit eu?”, Editura Monitorul Oficial, Bucureşti şi lansată la Palatul Brâncovenesc din Mogoşoaia în prezenţa unui public numeros, iubitor de poezie, apoi la Târgul de carte Bookfest Bucureşti, 2018, în acelaşi an vede lumina tiparului la Editura TIPRO, Bucureşti al doilea volum de poezie. De data aceasta, cartea intitulată „Îndrăzneşte, hai cu mine pe scăriţă!”. Onest, autoarea precizează chiar pe copertă (ca informaţii la titlu) că în carte se regăsesc „Poezii pentru copii şi nu numai”. Pare puţin derutant, nu? Cred că poeta se referă atât la copii (ca vârstă biologică), dar şi la oamenii maturi care au păstrat în colţul inimii măcar o fărâmă din sufletul copilului. Şi de ce nu, poate se adresează şi celorlalţi maturi care şi-au pierdut copilul interior în vâltoarea vieţii, îndemnându-i să îndrăznescă să-l recupereze şi să pornească chiar azi să urce pe „scăriţă”.

Inspirata adnotare are un izvor adânc, senin şi cristalin în inima autoarei. Acest lucru ni-l dezvăluie chiar poeta prin mărturisirea pe care o face în prima pagină a cărţii, precizând cu dezinvoltură şi candoare ce înseamnă copilăria în viziunea domniei sale: „În mod paradoxal, copilăria este şi aripă şi ancoră. Este cea care îţi dă voie să zbori, dar şi cea care te leagă în această viaţă, pentru că, oricât de departe am ajunge, apare dorinţa aceea de a ne întoarce la ea, de a simţi încă o dată căldura de la pieptul mamei şi nevoia de a poposi acolo uneori în călătoria noastră. Copilăria se naşte odată cu noi şi pleacă odată cu noi”.

Titlul primei poezii (inclus în titlul cărţii) este o încurajare; cu toţii avem nevoie de aşa ceva: copilul pentru că este la început de drum, adolescentul care nu a dobândit încă experienţa de viaţă pentru a face faţă tuturor provocărilor, adultul care învaţă continuu până pleacă la stele. Aşadar, timiditarea, îndoiala, neîncrederea, lipsa de atenţie, poate lipsa de voinţă… ne fac să avem nevoie de ajutor uneori, începând din copilărie până la senectute. Este un îndemn, o invitaţie la o călătorie, însă nu orice fel de călătorie, ci autoarea ne avertizează că este vorba de un urcuş pe o „scăriţă” (minunat spus!). Aceasta, vorbind metaforic, în viziunea Alinei Necula este suirea treaptă cu treaptă în evoluţia omului; în faza de copil treptele sunt uşoare, zglobii, tandre, atrăgătoare… Adevărate minuni!  Aşadar, „Hai cu mine pe scăriţă,/ Băieţel şi tu, fetiţă!/ Hai să ne împrietenim/ Şi-nţelepţi să devenim”. (Îndrăzneşte!) Şi ce iubesc mai mult copiii în primii ani de viaţă? Natura, animalele, gâzele, copacii, plantele…  În această logică, invitaţia poetei este adresată şi celor din lumea animală: vulpe, urs, bufniţă, turturică, şoricel pisicuţă, libelulă, albină, fluturaş, gărgăriţă, cărăbuş, licurici, purceluş, arici… dar şi celor din regnul vegetal: copaci, plante, flori, frunze…, cu toţii prieteni buni şi credincioşi ai copiilor. Reuniunea tuturor are un sens bine definit: „Hai în sus, doi câte doi,/ Să cunoaştem lucruri noi”. (Îndrăzneşte!)

Şi în lumea diversă a animalelor, ca şi în cea a oamenilor, unii sunt vrednici, manieraţi, generoşi…, alţii leneşi, certăreţi, mofturoşi… Ştiind acest lucru, Alina Necula cu abilitatea părintelui, a dascălului întru educaţia frumoasă şi trainică a copilului, încheie sau strecoară în unele poezii proverbe, vorbe înţelepte, de duh, demne de luat în seamă.  „Iar ariciul somnoros/ Ciufulit e, dar haios./ Şi-a întins burta la soare/ <„Lenea e cucoană mare!>” (Joc şi culoare)

Ne sunt semnalate şi răutăţi sau fapte nu tocmai agreabile, ca acelea prin care trece „Şoricelul speriat, / Tremurând şi transpirat, / La motan cuprins în gheare/ Se credea fără scăpare. // Dar buldocul cel milos/ Pe motan îl puse jos; / Şoricelul ruşinat/ Se simţi îndatorat.” Situaţie deloc plăcută, în care asemenea şoricelului se pot afla mulţi alţii (animale şi oameni).  Aşa că: „I-a aminte, nu uita,/ Simplu-i să poţi ajuta; / Să nu stai să te gândeşti/ <Bine faci, bine găseşti!>” (Şoricelul norocos).

Mai toată lumea spune că cel nesincer, care vrea să dosească vreun lucru sau vreo faptă îşi ascunde capul în nisip, precum struţul. „Struţul cel cu gâtul lung/ Se credea isteţ, profund; / Când ceva nu-i convenea/ Capul în nisip vâra.” O atitudine nu tocmai potrivită pentru cineva responsabil de faptele lui şi cinstit cu sine şi cu ceilalţi. Un sfat prietenesc din partea Alinei este întotdeauna bine venit: „Eu de mult de tot ţi-am spus, / Totdeauna.. capul sus,/ Nu-l băga-n ascunzătoare. / <De n-ai cap, vai de picioare!>”. (Struţul)

În viaţă este concurenţă, competiţie, de nevoie ori de voie, de plăcere. Într-o întrecere, chiar şi în joacă „Cine primul o s-ajungă,/ Din poiană până-n luncă, / Va primi o coroniţă/ Din trifoi şi garofiţă. // Competiţia e mare!/ Strigă greierele tare./ Libelula ne convinge- / <Cine îndrăzneşte-nvinge.>”. (Un greier şi-o libelulă)

Pacea, liniştea şi buna dispoziţie atât de binefăcătoare tuturor fiinţelor înseamnă lumină, iubire. „Printre frunze de arin/ Licuricii fac festin. / Dau din aripi şi picioare, / Hohotesc în gura mare./ În tufiş ei au culcuş, / Licurici şi-un cărăbuş. / Fericiţi sunt, nu le pasă: / <Nicăieri nu-i ca acasă>!” (Licurici şi cărăbuş) Ce poate fi mai frumos?

Da, „acasă”-i cel mai bine. Şi tot atât de adevărat este că familia este cel mai important lucru din lume. Dar vine timpul când puii, copiii îşi iau zborul, fiecare navigând, zburând, parcurgând treptele „scăriţei” lui. Nouă boboci de raţă au plecat hai-hui fără a da de ştire părinţilor, aceştia fiind foarte îngrijoraţi de absenţa lor: „-Şi-unde sunt, să vină-acasă?!/ Că îi aşteptăm la masă/ -Eu zic să stai liniştit,/ Au mâncat şi-au adormit.// Că de-acuma-s copii mari,/ Raţe şi răţoi ştengari./ De-acum singuri îşi ia zbor,/ De la mama, tatăl lor…”. (Nouă bobocei de raţă) Ei, şi părinţii mai au multe de învăţat pentru a accepta independenţa şi libertatea copiilor.

Continue reading „Vasilica GRIGORAȘ: „Îndrăzneşte, hai cu mine pe scăriţă! (Poezii pentru copii şi nu numai…)”, de Alina Necula”

Dorel SCHOR: Un curcubeu al democrației (schiță)

 Zilele trecute, Menaşe a primit vizita unui personaj important, un tip cu alură de avocat, îmbrăcat după ultima modă şi pieptănat după moda din 1900.
   – Domnule Menaşe, s-a exprimat personajul, vin la dumneata într-o chestiune pe care, dacă-mi permiteţi să iau loc, o voi considera deosebit de importantă şi de actuală.
   – Dar vă rog, aşezaţi-vă aici în fotoliu, s-a grăbit Menaşe să fie gazdă bună. Doriţi poate o cafea mică?
   – Nu mică, dar fără zahăr. Deci, după cum vă spuneam, chestiunea este deosebit de importantă, mai ale pentru dumneata care te numeşti Menaşe…
   – Exact!
   – Corespunde… Am luat iniţiativa alcătuirii unei Asociaţii a tuturor cetăţenilor care se numesc, ca şi dumneata, Menaşe. Statutul asociaţiei prevede că pot face parte din ea acele persoane care se numesc Menaşe, indiferent de vârstă, sex, poziţie socială sau economică.
   – O… Menaşerie! şi care ar fi rostul unei asemenea organizaţii?
   – Foarte bună întrebarea. Scopul va fi întrajutorarea. De pildă, dumneata te îmbolnăveşti, ferească sfântul. De ce să te adresezi unui medic oarecare? De dumneata va avea grijă, cu reducere de preţ, doctorul Menaşe. Sau ai o problemă juridică! Te adresezi cu toată încrederea avocatului Menaşe. Vrei să-i cumperi pantofi doamnei matale. Nu te duci la orice magazin de încălţăminte câtă vreme poţi cumpăra cu reducere la încălţămintea Menaşe. Exemple se mai pot da multe. Se va plăti o cotizaţie simbolică la înscriere, care se va amortiza cu repezeciune…
   – Numai să nu mă chemaţi la şedinţe.
   – Nici o grijă. Şedinţele vor fi un prilej de distracţie pentru că vor fi organizate, tot cu reducere de preţ, de către „Menaşe tours”, plecări în străinătate şi excursii în cele mai frumoase locuri din ţară…
   – Asta-i tot?
   – Într-o primă etapă. Pentru că dacă vom deveni o forţă viabilă, ne putem transforma într-un partid politic parlamentar. Culoarea partidului nostru va fi a spectrului solar, un adevărat curcubeu al democraţiei!!
   – Dacă înţeleg bine, îndrăzni Menaşe. chiar dumneata ai putea…
   – S-ar putea, zâmbi modest personajul. Funcţia de şef este eligibilă, dar dacă voi fi ales, mă voi strădui din toate puterile…
   – Cunosc, zise Menaşe. Cu voia dumitale mi-aş permite să reflectez asupra acestei propuneri interesante.
   – Foarte bine. Vă rog să-mi comunicaţi decizia la firma noastră „Menaşe cumpără tot”.
   – Prea bine, domnule. Şi de cine să întreb?
   – De mine. Mă numesc Arie Faifermaher.
   – Cum? Nici măcar Menaşe?
   – Bineînţeles. Asta va asigura forţa lăuntrică, lipsa invidiei care sapă ca o carie, apropo să nu uit, dacă aveţi probeme dentare, adresaţi-vă cu încredere dentistului Menaşe, membru fondator. Mersi. Cafeaua a fost excelentă… Şi mai excelentă găsiţi la…
   – Ştiu, ştiu… La  cafeneaua „Menaşe”.
   – Extraordinar! Cum aţi ghicit?
   – Flerul, domnule, flerul… Doar mă cheamă Menaşe!

——————————

Dr. Dorel SCHOR

Tel Aviv, Israel

23 aprilie 2019