Mia UNGUREANU: Dacă aș fi

Dacă aș fi

 

Dacă -aș fi un pițigoi, aș ciripi prin zăvoi.
Le-aș șopti la turturele toate păsurile mele.
Dacă -aș fi un vultur sur, în înaltul cerului
M – aș roti jur împrejur, pe câmpii senine,

Aș pluti deasupra mării, peste valuri line.
Aș alunga vânturile, moartea care vine,
M – aș preface într-un altar, la marginea zării,
Să sfințesc pământul drag, hotarele țării.

Dacă -aș fi un mic pârâu, m – aș preface într-un rău.
” Dunăre ” m – aș denumi, colindând munți și câmpii.
Din susurul apelor, ar clipoci cântecele ;
Doinele românilor , fluierul străbunilor,

Ce-au trăit pe-acest pământ, apărându-l cu dor sfânt.
Val de-aș fi la țărm de mare, m – aș preface într-o chemare,
Și -n vuietul mărilor, aș glasui zărilor .
Le-aș zugrăvi prin cuvânt, călător pe val și vânt ;
„Nebunia -tristă, goala, ce se-așterne peste țară .”

Dacă -aș fi o stea pe cer, înger m -aș preface.
Aș zbura în lung și -n lat, către zări opace.
Aș deschide căile, către lumi mai bune
Și -aș vorbi cu Dumnezeu, despre crezul meu.

Însă sunt un suflet trist, plin de -a ta iubire
Și mă -ntreb încet în gând :”ai uitat de mine? ”
Nici n- aș putea să exist, pe a mea peluza,
Dacă n-aș simți de sus a ta călăuză.

Și umil așa și mic, mă întorc la tine.
Cred într -un tată ceresc, care ne veghează,
Știu că n-ai uitat de noi.
Ești :”Lumina trează „.

———————————-

Mia UNGUREANU

Vasile COMAN: Numele ei…

Numele ei…

 

Rătăcită…fără urmă
Cu feciori aflați departe,
Pe o stradă, o bătrână,
Vinde de-ale ei bucate.

Lacrimile reci şi stinse
Ce-i brăzdase chipul bun,
În aceste clipe triste…
Viitorul ei…e-acum.

Singură-i…şi este greu,
Ochii-n jos şi-i mai apleacă,
Gândul către Dumnezeu
Ea nu-l uită niciodată.

Nu îți cere ajutor!
Nici nu poate multe duce,
Însă ce-a muncit cu spor
Vinde astăzi la răscruce.

Acum leagă…acu dezleagă
Ce-a rodit al ei pământ,
Cu iubirea, dragă, caldă
Cumperi de la ea oricând.

Rătăcită ar fi de turmă…
Cu feciori aflați departe…
Viața parcă i se curmă
De dorul ce o desparte.

Dacă cineva…vreodată…
Întreabă:- Cine-i sărmana?
Spune-i că:- E minunată!
Numele ei este…mama…

26 septembrie 2017, Ploieşti

——————————–

Vasile COMAN

 

Elena TUDOSA: Ce n-aș da…

Ce n-aș da…

 

Ce n-aș da să-ți fiu esența ce se scurge-n absolut,
Pentru suflet o licoare ce te-mbăta-n clipa tristă,
Să fiu firul veșniciei plămădit din Sfântul lut,
Când ți-e sufletul pustiu și îl simți că nu există.

Ce n-aș da să-ți fiu secunda dintr-un timp de mult trecut,
Când prea obosit de viață rătăcești cărări pustii,
Să-ți fiu clipa de odihnă și-atunci când te simți pierdut,
Să-ți fiu blândă mângâiere în tristețea inimii.

Ce n-aș da să-ți fiu lumina ce coboară dintr-o crista,
Unde îngerii se strâng trecând Valea Plângerii,
Să-ți fiu mâna salvatoare, când sufletul nu-ți rezistă,
Și aproape e răpus de soarta înfrângerii.

Ce n-aș da să-ți fiu o rugă într-o zi de sărbătoare,
Să te-nvălui în credință când curajul ai pierdut,
Să-ți fiu raza ce te-ndruma să-i faci inimii cărare,
Să-ți găsești pacea divină, liniștea ce n-ai avut.

Ce n-aș da să-ți fiu un gând, când ești abătut de gânduri,
Să te rostesc în cuvinte când jicnit ești de cuvinte,
Să îmi fii dulce comoară, să te scriu frumos în rânduri,
Poeziei să-i fii vers, slavă peste vremi aminte.

——————————-

Elena TUDOSA

5 iunie 2019

Emilia POENARIU SERAFIN: Povestea mea de suflet

Povestea mea de suflet

 

Caii mei pasc a jăratec într-un larg apus de soare
Se răsfață-n spuma mării hergheliilor de cai,
Stau căzută peste gânduri, peste suflet, peste grai
Și-mi întind mâna-n Atlantic, iar acesta-n brațe-mi sare.

Strâng căpăstru-i greu din zale argintate tot în mână,
Malu-i strâmt, greu ține-n frâie tot oceanul tăbăcit,
Toate gloatele de ape , parcă sau mai potolit,
Când o ciutura de Soare se afundă ca-n fântână.

Mânjii, sug din buza nopții și-au adormit în ocean
Iepele prin fusta nopții, peste Lună galopau,
Soarele cu o privire, cam piezișe nu-i umbreau,
Chipul lor cărunt de zile și prelins pe-un bolovan.

Ochii-mi grei pierduți prin zare mi-au încununat tot visul
Și s-au împletit prin valuri, și vechi coame-au împletit,
E povestea mea de suflet, dintr-un vis repovestit
Ce a galopat prin suflet… și-a înmiresmat abisul.

———————————

Emilia (Emma ) POENARIU SERAFIN

Dunia Pălăngeanu&Cosmin Ștefan Georgescu: Poemele verii…

Vară, vară,mă doboară

 

În iatacul cu răcoare
intră vara cu-al ei soare
și cu rotunjimi de frunză
pe aripi de buburuză,
mierea zace pe tipsii
cu ocheade aurii
în parfum de tei bătut
prin ulcioare prefăcut,
în descântec plin de flori
să-l bea sufletul în zori
și să-l țină ziua toată
sub lacătul de la poartă,
până stele vor luci
rămășag pentru-a iubi,
licurici de gând frumos
sus pe dealul tămâios
unde vara-i mai cu foc
și nopțile cu noroc.

Vară ,vară mă doboară
dragostea de prima oară
și mă poartă-n fân cosit
fier de coasă -n asfințit.

                                                          Dunia Pălăngeanu/Giurgiu

 

COPILULUI DIN MINE

 

Copilului din mine îi scriu scrisoare
Pe care apoi sfios i-o voi citi ,
Când va veni cutreierat de Soare
Să îmi recite noaptea poezii.

Copil frumos, rămâi în mine teafăr,
Mai joacă-te în clipa ta de Rai ,
Pe raza scăpătată de Luceafăr
Adu-mi povești din multe câte ai.

Eu ți-am păstrat o cretă colorată
și un asfalt zvântat de-atâtea ploi ,
Cu arta ce-am avut-o altă dată
Să desenăm cu o mână amândoi…

Rămâi în mine, sfânt copil pribeag ,
Și făurește-mi clipe lungi de viață,
Pe care să le prinzi pe un șirag
Ca scoicile pe țărmuri , dimineața.

                                                           Cosmin – Ștefan Georgescu/Paris

—————————————————–

Dunia Pălăngeanu&Cosmin Ștefan Georgescu

POEMELE VERII DE LA PARIS…LA GIURGIU

2 iunie 2019

Elena NEAGU: De-aș putea, de-aș ști să cer…

De-aș putea, de-aș ști să cer…

 

De mi-e dor să fiu un clopot
care-ți bate a înviere,
sau o ploaie ca un ropot
dintr-o vară ‘ ademenind
cu cireșe la urechi,
e că lecuiești în mine
toate rănile mai vechi
când mă chemi în miez de noapte
ca un tulnic peste munte,
vara mea ,cu tril în șoapte…
De-aș putea , de-aș ști să cer
Dumnezeului din noi
înc-o viață să ne dea,
aș putea și’aș vrea să sper
să fii tu lumina mea,
catedrală-n amândoi …
De mi-e frig când mi-ești departe
cât de’aici la Polul Nord,
mă-ncălzesc când mă răsari
și înfloresc la tine-n cord !

——————————–

Elena NEAGU

Imagine – Pictură de Tomasz Alen Kopera

 

Nela TALABĂ: Sã pendulezi în lume între alb şi negru

Sã pendulezi în lume între alb şi negru,
sã te gãseşti neîncetat,
centrifugal,
între pustiul de a fi
şi muntele de a fi,
între cãmila ce ascunde tot deşertul în cocoaşã
sau vulturul ce poartã,
neştiut, pe aripi, toatã zarea,
aceasta este drama eternei sfâşieri.

Sã laşi în urmã, zi de zi,
clipe în agonie,
chipuri ce nu mai sunt în pas cu vremurile,
sã vezi oglinda vieţii tale
în lucruri strãine de esenţa ta,
aceasta este drama eternei fragmentãri
şi a eternei înstrãinãri.

S-arunci de-a valma
în suflet şi în poezie
obiecte, gesturi,
mimetisme goale,
forme greoaie şi alambicate,
pentru cã îţi repugnã
cursivitatea, simplitatea,
iubirea, zborul,
creîndu-ţi astfel iluzia sincronicitãţii,
aceasta este drama eternei rãtãciri.

Prefer sã fiu cursivã ca apa,
sã oglindesc în valurile mele
norii,
şi aurorele trandafirii,
cerul cu stele,
şi luna cu doruri şi iubiri înãlţãtoare.
Mi-e dor sã pot plana cu-aripi de vultur
şi ochi pãtrunzãtori
deasupra lumii şi a timpului,
sã pot sã reînviu şi sã unesc în poezie
clipele şi oamenii ce-au existat,
fragmentele de timp ale-omenirii
care-au agonizat şi au murit în pustiul
pe care,
în mod atât de eronat,
toţi îl numesc trecut,
sã pot reface cursul firesc
al vieţii
de la esenţe pânã în prezent.

Aceasta este
simplitatea şi cursivitatea mea.

—————————-

Nela TALABĂ

Galați

1 iunie 2019

(Imagine sursa internet)

Anatol COVALI: Ştiam că pot

Ştiam că pot

 

Ştiam că pot. De-aceea-s altul,
schimbat aşa cum am dorit
şi plin de cutezanţă-i saltul
în ce de fapt mi-a fost menit.

Ştiam că pot. S-au dus meandre
şi rătăciri şi-nnegurări
şi-au apărut speranţe tandre
care mă poartă spre noi zări.

Ştiam că pot. Nicio durere ,
nicio tristeţe, niciun plâns
nu au de-acuma vreo putere,
căci nu mai pot să fiu constrâns.

Ştiam că pot. În viaţa nouă,
care începe de acum,
preschimb orişice brumă-n rouă
şi cărăruile în drum.

————————————–

Anatol COVALI

București

3 iunie 2019

Dunia PĂLĂNGEANU: Pelerin în căutarea fratelui care mă așteaptă

Pelerin în căutarea fratelui care mă așteaptă

 

Cu îngerii neosteniți așezați
de-a dreapta și de-a stânga mea,
plec pelerin pe drumul sfânt al Credinței
chemând-o să –mi dea curaj
și să-mi picure în inimă focul viu al Speranței.
Cântări divine mă mângâie
și-mi arată calea plină de bucurie
spre a îngenunchea la picioarele sfinte ale Mariei
maică născătoare a lui Iisus -Mântuitorul.
Tânjesc după liniște și credință, bucurie,milostenie,
drum lung am de făcut implorând iertare
pentru neștiință și îndelungată neputință
până te voi întâlni bucuros și te voi accepta
cu toate neliniștile și suferințele tale
frate iubit și necunoscut,
până când îmbrățișarea mea te va face să tresari
să riști,să cutezi și să te ridici,
din negura nevredniciei și poverilor aspre
prin care întristat te-ai rătăcit.
O,frate drag,oare ce căutăm amândoi astăzi
cu vestminte luminoase și-atât de frumoși
pe drumul lung al pelegrinării, însoțiți de îngeri ,
sorbind împreună din pocalul cu apă vie
al credinței biruitoare?
Adevăr și îmbunare, smerenie și toleranță,
modestie, pace, armonie, iubire,
toate se vor revărsa – mir parfumat
în candela primitoare și însetată a sufletului nostru.
Și după îndelungată ardere, dă-mi mâna frate,
să mergem împreună pe drumul ales, doi pelerini,
veșnic în căutarea Luminii Tale Sfinte, Doamne!
Ție, smeriți ne închinăm și -ți mulțumim,
că ne-ai adus în grădinile senine ale dragostei și credinței
și un trandafir de aur va înflori de-apururi
pe câmpia din inimile noastre ,surâzând ca un prunc
prin ploaia oprită parcă la un semn magic,
sub privirea Ta blândă–binecuvântare venită din înalturi
cu harul ei divin!

—————————————————–

Dunia PĂLĂNGEANU

Giurgiu

1 iunie 2019

Foto Internet

Gia STANCULET: Cad tăcerile…

Cad tăcerile…

 

Cad tăcerile de ceară
Între noi, captive-n gânduri,
Peste iarna mea de dor
Cresc avide alte ziduri.
Aripi albe obosite
Rând pe rând se-nchid în zbor
Eu aprind ruguri de soare
Dintr-un pumn de așteptări.
Frământări ce sun-a gol
Dau să fugă… dar uituce
Se ascund după un nor,
Mor pe rând însingurate
În frânturi de adevăr.
Crengi-pretext ce mult ar vrea
Înfrunzite să se suie
Drept la mine-n gând să stea
Așteptând bătute-n cuie
Să îmi lege umbra mea
Palidă, de-al tău trecut.
Amăgindu-se în patimi
Îmi ține trena destinul,
Ispitiri de-acum ar vrea…
M-aruncă în gol, dar…
Se întoarce iar clesidra
Și-mi amestecă nisipul
Cu zăpezi de alabastru…
Of!… mă iartă înc-o dată!

—————————-

Gia STANCULET

Imagine sursă – Internet