Dragii mei enoriași! Hristos S-a-nălțat!

     Ziua Eroilor.  Câteva cuvinte despre Ziua Eroilor am dori să rostim în rândurile următoare. Pentru nenumăraţii eroi ai neamului, ştiuţi şi neştiuţi, pe care numai Dumnezeu îi are în evidenţele Lui, acolo, sus, în  Cartea veşniciei.

Din cele câteva sute de zile ale unui an, una v-am dedicat-o vouă, Eroi ai neamului românesc! E puţin, e prea puţin, ca să vă putem pomeni după cuviinţă. Câteva manifestări omagiale, câteva discursuri, dintre care unele de circumstanţă, câteva articole în presă înghesuite lângă altele cu conţinut sportiv, politic sau economic, câteva imagini de arhivă la televizor şi gata, socotim că ne-am împlinit datoria faţă de voi. În ultimii ani se comandă oficial slujbe în biserici, parastase şi pomeniri, se bat clopotele etc.

   Şi, totuşi, de fiecare dată  mi-a rămas gustul amar al neîmplinirii după astfel de zile. Prea puţini sunt cei care observă trecerea unei astfel de zile, prea puţini cei care participă efectiv la împodobirea ei, la comemorarea voastră. Nimeni nu v-a numărat vreodată. Nici nu ar putea să vă numere pe voi, puzderie de boabe semănate sub brazdele ţării de-a lungul a mii şi mii de ani. Voi, eroii neamului meu, sunteţi ca frunzele şi ca iarba, sunteţi cântec şi lacrimă, sunteţi binecuvântare şi blestem.

     Numai Dumnezeu va citi din Cartea Veşniciei numele vostru, al tuturor celor ce v-aţi poticnit loviţi pe câmpurile de luptă, în lagăre şi-n închisori pentru apărarea ţării,  pentru apărarea credinţei strămoşeşti, pentru libertatea şi demnitatea noastră.

       În această zi, voi, eroi ai neamului meu, ştiuţi şi neştiuţi, strămoşi, părinţi şi fraţi, veniţi din zările nevăzute ale tărâmului de dincolo şi vă aliniaţi, în coloane nesfârşite, aşteptând să primiţi omagiul şi recunoştinţa noastră sinceră şi curată. Poate noi cei vârstnici avem sufletele pângărite de păcate, de griji meschine şi efemere, dar adevărata mângâiere v-o aduc pruncii aceştia nevinovaţi. Ei cântă imnuri de slavă şi de aducere aminte, ei spun poezii înflăcărate, ei aşează cu mânuţele lor delicate florile pe mormintele şi la monumentele voastre. Poate numai pentru sufletul lor sincer şi curat ar trebui să vă simţiţi răsplătiţi pentru tot şi pentru toate. Poate că zâmbetul lor 1 – aţi visat prin ceaţa vremii, când moartea şi-a pus zăbranicul peste ochiul vostru.

     Mă închin memoriei voastre, scumpi Eroi ai neamului, ştiuţi şi neştiuţi, care n-aţi pregetat să plătiţi cu viaţa, cu sănătatea, cu libertatea, cu gândul şi cu slova voastră speranţa de mai bine. În lupta voastră aţi apărat pământul acesta, ce ni 1-a dăruit Părintele Luminilor şi al Veşniciilor, ca să nu fie strivit de cizmele uriaşilor vrăjmaşi. Aţi apărat cu piepturile, cu braţul şi cu mintea voastră pământurile, altarele şi fecioarele, aţi apărat mormintele şi sfintele locuri de aducere aminte.

       V-aţi rezemat de Carpaţi şi aţi secerat liftele păgâne şi lacome, lăcustele, şi zmeii, şi lupii, şi ciuma , şi holera. Aţi fost prometei înlănţuiţi, sisifi ai unei zodii greu de purtat prin veacuri. V-au încoronat cu spini adesea, v-au umilit şi v-au îngenuncheat, v-au răstignit de nenumărate ori pe crucea istoriei, dar nu v-au înfrânt. Nu v-au înfrânt nici oamenii, dar nici vremurile.

       Voi aţi supravieţuit prin veacuri în fiecare vorbă românească, în fiecare închinăciune creştinească, în fiecare piatră de hotar, în fiecare slovă dăltuită pe hârtie, în metale sau în piatră, în fiecare suflet românesc. Prigonitorii s-au dus ca vântul şi ca apa, voi aţi rămas ca pietrele de granit şi supravieţuiţi prin fiecare fibră a fiinţei noastre de români, prin fiecare speranţă, prin fiecare vis de mai bine, prin tot ceea ce suntem şi prin tot ceea ce am vrea să fim.

     Vă sărut memoria şi mă rog la Dumnezeu să vă aşeze acolo, în locurile drepţilor, ale apărătorilor binelui şi dreptăţii, Amin.

*

Imnul eroilor. Redăm o poezie superbă închinată de poetul Iuliu Roșca Dormidont eroilor  neamului și pusă pe muzică de Ionel Brătianu. Este recitită cu diferite ocazii, este cântată de soliști și coruri în momente de mare vibrație patriotică.  Iat-o:

,,Presărați pe-a lor morminte
Ale laurilor foi,
Spre a fi mai dulce somnul
Fericiților eroi.

Ridicați pe piramida
Nemuririi faima lor,
Scriți în cărțile de aur
Cântecul nemuritor.

Pe copii la sânul vostru
Alinați-i cu-acest cânt,
Povestindu-le cu fală
Al eroilor avânt.

Dezveliți tot adevărul
Și le spuneți tuturor
Cum muriră frații noștri
Pentru neam și țara lor.

Și pe sacrele morminte
Puneți lacrime și flori,
Spre a fi mai dulce somnul
Miilor de luptători.

Ridicați pe piramida
Nemuririi faima lor,
Scriți în cărțile de aur
Cântecul nemuritor.”

*

            File de jurnal- 29 iun. 1982. ,,La căminul Patriarhiei l-am întâlnit pe Părintele Caliopie Georgescu, starețul Mânăstirii Lainici. Mi s-a plâns că tot mai mulți dintre cei care vizitează Mânăstirea Lainici nu au nici un dram de fond religios. Vin din curiozitate unii, din snobism alții. Mulți vin doar pentru a plăti acatiste cu cele mai deșucheate blesteme și rugăciuni, ca și când mânăstirea ar fi ajuns pe post de vraci. Părintelui Caliopie nu-i este frică de atei, pentru că, așa cum spunea dumnealui, ,,cu ateul te poți înțelege, în timp ce cu indiferentul ți-e imposibil”.

            În tren am avut parteneri de drum din Dobrogea și Bârlad. Erau două femei de țară. Mi-au spus că pe la ei s-au aplicat amenzi de câte 2.500 lei celor care n-au ieșit la muncă. Recoltele pe la ei, ca și-n Bărăgan și în Oltenia, sunt frumoase. Se seceră în plin la orz.

             La București un copil s-a repezit și a luat două căpșune din coșul unui țăran. Acesta i-a dat în cap cu greutatea cântarului, pe care o avea, întâmplător, în mână. Lovitura a fost mortală.

             Ieri am fost la Severin. Coada la stația de benzină de la ieșirea spre Craiova se întinde pe bulevardul Tudor Vladimirescu, cotește pe strada Topolniței, coboară pe la autogară până la poarta CPL-ului, apoi o ia în sus pe strada Traian. În patru ore nu se poate ajunge la stație. Eu am avut o rezervă de 100 litri. Acum mai am doar 20-30 litri, așa că mai pot să supraviețuiesc puțin. De poimâine se vor scumpi produsele petroliere și curentul electric.”

*

             In memoriam: Pr. Prof. Dr. Nicolae Achimescu.  Luni, 27 mai,  a plecat spre veșnicii  prietenul meu din copilărie, Preotul Nicu Achimescu.

             În vara anului 1968 am intrat în casa lui de la Șiroca și l-am cunoscut pe el, pe frații lui Gheorghe și Romică, pe tată lui Dumitru, ,,Dumitru de la Fag”, cum îi spunea lumea în sat și pe mama Romica. O familie de oameni primitori, omenoși, gata să te ajute, bucuroși de prietenie.  Eram de aceeași vârstă cu fiul cel mare al familiei, cu Gheorghe și aflasem că și el vrea să dea examen la seminar, ba mai mult, chiar fusese la Craiova și aflase toate detaliile privind actele necesare, probele de examen etc. M-am împrietenit  mai ales cu Gheorghe, iar la vremea potrivită ne-am  dus la examen. Eu am reușit, el a picat, dar în nul următor a încercat din nou și a intrat și el. A mai trecut un an și a venit la seminar și ,,prâslea” familiei, Nicu, băiatul cel mic. Între cei doi frați era mare deosebire. Gheorghe era fire deschisă, comunicativă,  în timp ce Nicu era mereu tăcut, îngândurat, preocupat, cu cartea subsioară. Nu-mi amintesc să-l fi văzut vreodată pe Nicu jucând fotbal sau alt joc. Dacă-l întrebai de vorbă răspundea scurt, la obiect, apoi se scuza și se retrăgea. Gheorghe era mai apropiat de mine decât de frate-său Nicu. După seminar(1970-1975) a urmat studenția la Teologie în București(1976-1980), apoi doctoratul (1980-1982) tot la București. Același om, aceleași griji, aceleași preocupări. Mare surpriză a fost, când am aflat că a obținut o bursă la Universitatea din Tübingen(Germania), una dintre cele mai renumite universități europene, ca să-și continue studiile doctorale(1983-1984 și 1991-1992). Ce mândră era tanti Romica! Spunea tuturor  cunoscuților  unde a ajuns copilul ei!

                  Aceste studii au fost încununate cu teza de doctorat Die Vollendung des Menschen in Buddhismus. Bewertung aus orthodoxer Sicht (Desăvârșirea omului în budism. Evaluare din perspectivă ortodoxă), elaborată sub îndrumarea a doi mari teologi, prof. dr. P. Beyerhaus și prof. dr. J. Moltmann și titlul de doctor în teologie.

            Am fost la nunta lui, la Șiroca, împreună cu mulți colegi de-ai lui de seminar și de facultate. Mireasa, tânăra Ana Cornelia era studentă la Medicină în Iași. Ce bucurie, ce frumos a fost!

            Între anii 1986-1991 a fost profesor în cadrul Seminarului Teologic din Caransebeș, pentru disciplinele: Istoria religiilor, Teologie Dogmatică, Îndrumări Misionare și Limba franceză, apoi, din 1993, lector la  Facultatea de Teologie „Dumitru Stăniloae” din Iași. În anul 1998 a promovat Conferențiar titular, iar în anul 2000, Profesor universitar. Din anul 2002 a devenit Conducător de doctorat la disciplina căreia i-a consacrat întreaga sa activitate: Istoria și filosofia religiilor. Consiliul Profesoral al Facultății de Teologie Ortodoxă din Iași l-a ales Decan pentru perioada 1993-1994 și 2000-2004.  Între anii 2005-2010, a fost Directorul Școlii doctorale din cadrul Facultății de Teologie Ortodoxă a Universității „Al. I. Cuza”. Vreme de opt ani: 2004-2012, a fost membru în Colegiul de Onoare al Universității „Al. I. Cuza” din Iași. A funcționat în anii 2004-2005 și ca profesor la Facultatea de Litere a Universității „Al. I. Cuza” din Iași, Catedra de Literatură comparată și estetică. Începând din 2008 s-a mutat la București, fiind solicitat să preia catedra de Istoria Religiilor la Facultatea de Teologie ,,Justinian Patriarhul”, unde a și devenit titular în 2012 și director al Școlii doctorale a facultății.

             A ocupat diferite funcții și demnități, precum: membru al Academiei Germano-Române(2008), director al Centrului de Studii și Dialog Interreligios și Intercultural din cadrul Universității din București(din 2014), președinte al Comisiei de Teologie în Consiliul Național de Atestare a Titlurilor, Diplomelor și Certificatelor Universitare (CNATDCU) din cadrul Ministerului Educației și Cercetării(din 2011), membru în Consiliul Național General al Consiliului Național de Atestare a Titlurilor, Diplomelor și Certificatelor Universitare (CNATDCU) din cadrul aceluiași Minister(din 2011), Membru în Consiliul Studiilor Universitare de Doctorat (CSUD), Universitatea din București(din anul 2012), expert evaluator în cadrul Consiliului Național al Cercetării Științifice din Învățământul Superior (CNCSIS), membru fondator al Centrului de Dialog și Cercetare în Teologie, Știință și Filosofie, Universitatea București(din 2010), membru în Colegiul de redacție al periodicului ,,Ortodoxia”, revista Patriarhiei Române, membru în Colegiul editorial al Revistei Române de Bioetică(din 2000).

              Opera sa, bogată, valoroasă și actuală, numără mai multe manuale universitare, volume (personale sau coordonate), zeci de studii științifice și sute de articole. Cităm câteva cărți ale sale: Testamentul Domnului nostru Iisus Hristos(Iași, Editura Polirom, 1996); Istoria și filosofia religiei la popoarele antice(Iași, Editura Junimea, 1998), Budism și creștinism. Considerații privind desăvârșirea omului(Iași, Editura Junimea, 1999); India. Religie și filozofie(Iași, Editura Tehnopress, 2001); Noile mișcări religioase(Cluj-Napoca, Editura Limes, 2002); Religii în dialog(Iași, Editura Trinitas, 2005); Universul religios în care trăim (București, Editura Trinitas,  2013); Religie, Modernitate și Postmodernitate(București, Editura Trinitas,  2013); Istoria și filosofia religiilor. Religii ale lumii antice(București, Editura Basilica, 2015) și altele. A coordonat, de asemenea, numeroase volume colective în limba română și alte limbi. Momentul final l-a găsit lucrând asiduu la finisarea unui Dicţionar enciclopedic al religiilor!

               Nu a fost scutit de necazuri. I-au murit părinții de timpuriu, sperând că într-o bună zi feciorul lor se va întoarce acasă. Până aproape de a pleca dincolo, o dată pe săptămână, la o anumită oră, mama Romica se urca în vârful unui deal – uneori chiar într-un pom acolo – și vorbea la telefon cu Nicu, fiindcă era singurul loc unde avea semnal. I-a murit fratele Gheorghe, preot la Șiroca. În 2012 a fost profund marcat de decesul soției sale, răpusă de o boală fără leac. El însuși se lupta cu o boală  perfidă, care l-a și învins. Au rămas în urma lui fiica Iuliana și cei doi nepoței, Ștefan și Mihai.

               La înmormântarea lui a slujit însuși patriarhul Bisericii  Ortodoxe Române, Preafericitul Părinte Daniel, care a și rostit un emoționant cuvânt de despărțire. Reținem un fragment din acest cuvânt: ,,Firea harnică şi ordonată a Părintelui Prof. Dr. Nicolae Achimescu, cultura credinței, a muncii corecte și a dreptății, cultură primită în familie, studiile teologice temeinice, experiența academică germană armonios altoită pe moștenirea românească, l-au impus în ochii tuturor ca pe un profesor universitar de vocație, lăsând astăzi posterității imaginea celui mai prestigios profesor și specialist român al momentului, în domeniul Filosofiei și Istoriei Religiilor. Strălucit și pasionat cercetător, Părintele Nicolae Achimescu a rămas mereu un om al credinței!”

               Locul său de veci este în cimitirul Mânăstirii Cernica de lângă București.

               Dacă mi-ar cere cineva să indic o minune săvârșită de Dumnezeu în zilele noastre, n-aș ezita să-l menționez pe Nicolae Achimescu, copilul sărac plecat de la oi și ajuns pe culmile culturii și învățământului românesc. Când vrea Dumnezeu….!

               Dumnezeu să te ierte, frate Nicule, și să te primească în împărăția Sa!

*

             Ciudat! Am găsit un text pe internet plin de semnificații privind chipul omului de azi. Iată-l și sper să ne dea de gândit tuturor: ,, ● Ciudat, cum 10 lei par așa de mulți dacă îi dai la biserică, dar par așa de puțini dacă mergi la cumpărături…● Ciudat, ce lung pare să îi slujești lui Dumnezeu o oră, dar ce repede trec 90 de minute la fotbal…● Ciudat, ce lungi sunt câteva ore în biserică, dar ce scurte sunt orele când vezi un film…● Ciudat, cum noi de multe ori nu știm ce să ne rugăm, dar la prietena noastră/prietenul nostru întotdeauna avem ce să îi povestim…● Ce interesant este când se lungește un meci de fotbal, dar cum ne pierdem răbdarea și cât ne tot uităm la ceas când durează programul de biserică mai mult decât de obicei…● Ciudat, ce greu este să citești un capitol din Biblie, dar ce ușor este să „înghiți” 100 de pagini dintr-un roman… ● Ciudat, cum oamenii la un concert ar vrea cu tot dragul să stea pe primul rând, dar la biserică „se înghesuie” pe ultimul rând…● Ciudat, cum pentru o slujbă în biserică ne trebuie 2, 3 săptămâni ca să anticipăm, dar cum găsim loc pentru alte lucruri și în ultimul moment în calendarul nostru de zi cu Continue reading „Pr. Al. Stănciulescu-Bârda: Scrisoare pastorală – Foaie periodică, gratuită a Parohiei Malovăţ-Mehedinţi Anul XIX(2019), nr. 398 (16 –31 Mai)” →