
Dorință de liniște
Din miezul sufletului ars de gânduri,
Zvâcnește-n van o ultimă scânteie,
Îmi iau condeiul și scriu aceste rânduri,
Ce mă – nsoțesc de-o vreme ca o cheie.
Mi-am pus demult la ușa inimii mele lacăt,
În lumea mea aparte, tăcută m-am închis,
Doar versu-i cel ce-mi mângâie în treacăt
Durerile amare, ce-n suflet mi-au pătruns.
Vise și amintiri mi le-adun într-un cufăr,
Pecete, o lacrimă amară voi pune peste ele,
Mă doare Întristarea, când văd cât de mult sufăr,
Precum un condamnat privind printre zabrele.
A destinului cărare, necunoscută – mi este,
Nu hotărăsc eu drumul pe unde am să merg,
Viața mea ca a orișicui e-o banală poveste,
Pe care o voi scrie în vers, s-o înțeleg.
În ceasurile nopții, când dorul rău mă arde,
Spre cufărul închis, (tăcut) privirea-oi îndrepta,
Speranțelor ce nu-s decât iluzii fade,
Le-oi spune calm și foarte cumsecade:,
Lăsa-ți-ma în pace, doresc doar liniștea!
——————————-
Elena TUDOSA
10 iunie 2019





„Noi, medicii, datorită pregătirii noastre, cunoştinţelor şi autorităţii pe care o reprezentăm, dobândim în cele mai multe dintre cazuri un ego destul de mare, care tinde să ne împiedice să recunoaştem atunci când greşim.
Beatificare