Nicoleta NICOLAE: Radio ProDiaspora – De la virtual la real

Duminică 14 iulie 2019, Mangalia a fost în sărbătoare. Prietenii postului de radio ProDiaspora s-au întâlnit la Clubul Callatis, venind din multe părți pentru a participa, în direct, la emisiunea „Artă, Ştiinţa și Religie’’ realizată de doamna Mioara Gram din Texas, evenimentul fiind intitulat: „De la virtual, la real!”. Și pentru că mulți v-ați întrebat cum a fost aceea întâlnire, vă vom descrie evenimentul, cu speranța că veți simți vibrația acelei zile.

Ritmurile sonore care anunțau fiecare emisiune a Mioarei Gram – „Artă, Știința și Religie” – de data aceasta au răsunat foarte aproape de noi, nu din studio, ci direct din sală. „V-aţi dorit vreodată să deveniţi arhitectul iscusit al propriului suflet, să înţelegeţi de ce uneori 1+1 fac mai mult decât 2, sau să pătrundeţi şi mai adânc în tainele universului ca să-i atrageţi forţele în favoarea împlinirii lucrării vieţii dvs.? Ei bine, Radio ProDiaspora va pune la dispoziţie o nouă emisiune săptămânală, în care muzica şi valorile universal umane îşi vor da mâna armonios, ca într-un dans simbiotic al vieţii. Veţi putea audia, participa şi contribui în direct la emisiunea «Artă, Ştiinţa şi Religie – În Căutarea Drumului Comun», o emisiune, realizată de Mioara Gram, în care fiecare voce contează. Oricât de învăţat poate fi un om, există întotdeauna un altul şi mai învăţat.’’ 

Mioara Gram a fost o gazdă perfectă pentru noi, toţi cei care am venit cu cea mai mare plăcere şi dorință de a o întâlni. A fost un eveniment creat pentru ascultătorii și simpatizanții noștri, şi colaboratorii săi, pentru bucuria de a ne cunoaşte și de a fi împreună.

De la venirea Mioarei Gram în țară au avut loc o serie de întâlniri prietenești şi legături care au culminat cu acest frumos eveniment. Fiecare zi a fost o zi semnificativă unde au avut loc dialoguri şi conversații în cadrul intim familial, sau pe malul mării sau chiar la prieteni acasă. Dorința vădită a prietenilor de socializare și comunicare, a fost un contrast net față de apatia şi înstrăinarea accentuată care există în societate. Noi, împreună am cunoscut partea frumoasă din noi, prin intermediul acestui cadru propice de exprimare. Idealul de frumos şi de mai bine pentru omenire a fost concluzia la care fiecare am ajuns. Aspirațiile și idealurile fiecăruia au fost la unison ca o voce comună. Am ajuns la concluzia că oamenii îşi doresc o mare schimbare, și în acest moment societatea îşi caută modele noi la care să adereze din toată inima, Radio Prodiaspora este privit ca un simbol al conexiunii şi iubirii între oameni. Cum să nu fie? Cât suflet s-a depus în acest Radio, numai Ecaterina Câmpean știe, de-a lungul a zece ani de eforturi consecvente.

Doresc să menționez prezența prietenilor care au îmbogățit acest eveniment: Daniela și Florin Căprar, care ne-au copleșit cu surprizele și darurile pregătite pentru fiecare dintre noi, poeta Mihaela Borzea și soțul ei Ștefan, care au filmat şi înregistrat evenimentul, domnul Vincențiu și doamna Adriana Andreescu, Rennee Lucas, Virginia Parvu, Constantin Mariana şi alţi prieteni. Momentele artistice au fost oferite de Anisa şi Alma Roshanian care au cântat la vioară și au recitat pe versurile lui Eminescu, opera de Tatiana Mironov – artistă lirică, scenetă comică despre unitatea ființei, interpretată de Cathy Câmpean, Lili Lazăr, Vlad (fiul lui Val Răzeșu) și Ciprian Siminea de numai 8 anișori care ne-a povestit într-un mod fabulos și delicios cum să recunoaștem semnele divine. Onoarea cea mai mare a fost dată de prezența doamnei Ecaterina Câmpean, directoarea postului de Radio Prodiaspora, lansarea unui nou volum de poezii de către distinsul poet Val Răzeșu și susținerea unui discurs despre „Prosperitatea Omenirii”, oferit de Nicolae Țetcu.

Vă redăm mai jos contribuția fiecăruia la această minunată emisiune:

 

Ecaterina Câmpean: „Sunteți oameni deosebiţi. Din 2009 de când a fost fondat acest post de radio și până acum, 22.000 de români ne ascultă din lumea întreagă. Radio Prodiaspora are 26 de oameni în echipă, toți voluntari; așa cum spun eu întotdeauna: «Voluntarii nu sunt plătiţi… pentru că nu valoare, ci pentru că sunt de neprețuit!» Să știți că sunt mandră de echipa Radio ProDiaspora, de colegii care emit din Texas, California, Canada, Australia, Germania, Spania, Olanda și multe alte țări. Foarte mulți au impresia că Radio ProDiaspora  este un radio cu foarte mulți bani fiind finanțat de guvern, ministere, etc. Dar nu este aşa! Să știți că la emisiunile mele mă simt mult mai bine, nu am emoţiile pe care le am acum, dar îmi place că în jurul nostru au venit oameni din țară și din diaspora. Ce vrem noi de fapt? Este foarte simplu: vrem să dovedim că românul în diaspora nu este numai hoț ci în diaspora sunt oameni de o foarte mare valoare. Iar Radio ProDiaspora în cei 10 ani a reușit să adune în jurul său oameni deosebit de valoroși, fiind mandră de ascultătorii noștri fideli și sper ca și dumneavoastră cei care sunteți din zonă, într-o bună zi să deveniți ascultători ai postului de radio. Vă mulțumesc și vă felicit pentru orașul superb pe care îl aveți!”

Nicoleta Nicolae: Doresc să-mi exprim recunoştinţa față de Mioara Gram, în a cărui emisiune am crezut încă de la început și care m-a introdus în marea familie a Radio ProDiaspora. Pe această cale doresc să le mulțumesc lui Robert Landmann și Ecaterinei Câmpean, directorii postului de Radio, pentru oportunitatea de a fi parte din această mare echipă. Astăzi ne-am adunat aici cu o conștiință de grup, care are o motivaţie… Indiferent de motivaţie – grupurile de oameni care se formează în jurul anumitor idealuri sau obiective, la un moment dat descoperă forța unității. Așa s-a întâmplat și cu noi. Noi am devenit conștienți de această forță, iar când am început să ne bazăm pe forța unității lucrurile au devenit mai bune și ușor realizabile. Ca să realizezi o emisiune îţi trebuie foarte mult timp. Pentru un singur om este epuizant, dar dacă ai oameni alături de tine, totul devine mult mai frumos. Doresc să subliniez în ce a constat forța unității în grupul nostru. Fiecare emisiune are la bază o fază de cercetare şi analiză a informației, după care, ne consultăm între noi, reflectăm la implicațiile temei, după care acționam și implicăm cât mai mulți ascultători să contribuie cu expresia lor.De fapt, fiecare ascultător contribuie cu ceva la bogăţia emisiunii, astfel că grupul de colaboratori este mult mai mare în realitate, dar are la bază un nucleu format din 6 persoane. Totuși cea mai grea parte este partea realizatorului, a Mioarei Gram, care orchestrează atât de frumos totul încât să iasă emisiuni foarte apreciate. Și celelalte emisiuni sunt la fel de calitative, dar aici diferă abordarea și numărul de forțe implicate. Astfel simțim că s-a creat o comunitate de interes pentru această emisiune. Cu ajutorul ciberneticii, spaţiile sociale s-au extins și s-au transformat. Astăzi oricine poate să interacționeze în funcție de interesele pe care le are cu parteneri de discuție, poate să-și aleagă grupul de discuţie și interacțiune, să stabilească diferite contacte, să dialogheze după bunul plac, poate renunța în orice moment la grup, se poate subscrie în mai multe grupuri în acelaşi timp. Este o realitate pe care o condividem cu toţii, o cunoaştem şi pe care o acceptăm.

Modul de comunicare s-a transformat cu ajutorul calculatoarelor, conexiunile sunt nelimitate în timp real, internetul devenind un instrument perfect pentru a uni oamenii prin comunicare; comunicare care nu mai are limite sau hotare.În acest sens hotarele între ţări. Naţiuni şi rase au fost eliminate. Însă această comunicare a pornit din real şi s-a exprimat în virtual, generând un cyberspaţiu. William Gibson descrie acest concept de cyberspaţiu: «O halucinație consensuală experimentată zilnic de milioane de operatori legitimați, în toate națiunile… O reprezentare grafică de date abstracte receptate de la toate computerele conexate. O inimaginabilă complexitate. Linii de lumină înșiruite în nonspațiul minții, mănunchiuri de constelaţii de date. Ca luminile unui oraș aprinzându-se…» Și continui eu, fiecare dintre voi, este o lumină a acelui oraș.

Într-un astfel de spaţiu ne-am cunoscut şi noi în care fiecare dintre noi este o luminiţă, o scânteie. Acum facem un pas în sens invers, invitându-vă dintr-un spațiu virtual într-un spațiu real, pentru a aprinde aceea scânteie. Înainte de a încheia aș dori să subliniez faptul că beneficiile noilor tehnologii aplicate pe larg presupune perfecționarea caracterului, la nivel individual și colectiv. Amploarea acestui fapt ar duce fără îndoială la maturizarea omenirii, şi ar însemna asumarea responsabilității.În momentul de față, aceasta este cea mai mare provocare.

Ce înseamnă acest lucru? Înseamnă că cine ești trebuie să coincidă cu cu ce spui că ești, și cu ce faci, astfel vei avea o identitate clară, transparentă, oferind încredere celorlalți. Numai așa o persoană poate demonstra integritate de caracter, când la aceste trei nivele de conștiință omul își aliniază cele trei cerințe:, a spune, a face și a fi. Vorbim de atingerea unui prim nivel de unitate, care este un nivel individual, unde omul este coerent cu ele însuşi. La un nivel superior, putem crea o unitate mai mare, cu cei din jurul nostru, cu familia, prietenii, colegii, vecinii, dar doar dacă și ei sunt angrenați în acest proces de creștere având dorința de aliniere a conștiinței, inspirând încredere. Vedeți și aici liantul de legătura este tot încrederea, pentru ca pe aceasta se bazează relațiile dintre oameni, pe încredere și respect reciproc. Și chiar și mai departe de noi, de grupul nostru restrâns, la nivel de grupuri mai mari, de comunitate sau naţiuni, se poate ajunge la unitate și colaborare, tot prin încredere. Iată noua frontieră a omenirii de cucerit. Continue reading „Nicoleta NICOLAE: Radio ProDiaspora – De la virtual la real”

Lili LAZĂR: Bucuria de a descoperi Radio ProDiaspora, un fenomen al internetului

„De fiecare dată,

când nu mai am nimic de spus,

descopăr cuvinte noi

care parcă atunci prind viață,

dar nu mă ating de ele,

pentru că mi-au cerut

să le las să crească…”

 

Am început cu aceste versuri ale mele și din dorința de a-mi exprima mirarea vizavi de ce aș putea să spun, să fie mai potrivit, dar și din nevoia de a mărturisi, bucuria ce am avut-o descoperind Radio ProDiaspora. Ascultam si mă minunam, mi se părea prea mult ca eu sa fiu cea care ar vorbi, mai aveam de crescut. Radio ProDiaspora este un fenomen al internetului, oricând la îndemână, datorită unor oameni inimoși, o echipă unită care a depășit limitele virtualului, s-au creat punți între suflete, s-au creat relații de prietenie, bazate pe admirație, pe instinct de multe ori, pentru că oricât de departe am fi unii de alții, în virtual, este destul să schimbi câteva vorbe cu cineva, ca să știi, că te afli în aceeași poveste cu omul respectiv.

Așa mi s-a întâmplat mie, cu Mioara Gram, sigur că am cunoscut-o printr-un prieten comun, colaborator și el, dar povestea noastră, putea să se lege, sau nu. Eu nu sunt un om de radio, îmi permit să spun însă, ca sunt un om de cuvânt, cu mare emoție mă plec în fața cuvintelor alese, în fața gândurilor minunate ce se îndreaptă spre mine…

Cum să nu răspunzi unor intenții bune, cum să nu prinzi curaj? Mioara Gram, este omul potrivit la locul potrivit, în echipa ei am ales să fiu, alături de alți colaboratori, pe care îi apreciez atât de mult, precum Anca Cheaito, Nicoleta Nicolae, Mirella Pintilie Jaber și Val Răzeșu Toate astea nu s-ar fi întâmplat, dacă draga noastră Ecaterina Cîmpean, directorul general al postului de radio ProDiaspora, n-ar fi avut încredere în mine. Așa a început cu pași mici, povestea noastră. Anul acesta, adică în 2019, întâlnirea de zece ani a realizatorilor dar și ai tuturor ascultătorilor postului de radio, care vor dori să ne fie aproape, va fi la Florești, Cluj.

Vă aștept cu emoție și bucurie!

Cu drag, pentru dumneavostră,

Lili LAZĂR

Cluj-Napoca (România)

Colaborator al emisiunii:

„Artă, Ştiinţa şi Religie – În Căutarea Drumului Comun”

Radio ProDiaspora:

https://www.liveonlineradio.net/germany/radio-prodiaspora.htm