Val RĂZEȘU: Lumea a fost creată prin Cuvânt

În primul rând, d-le George Roca, sincere felicitări pentru inițiativa realizării acestei cărți! Deşi sunt un altruist născut iar nu făcut, sunt foarte zgârcit atunci când vine vorba despre persoana mea. Am considerat şi consider că omul este doar suma realizărilor sale. Să fiu recunoscut după faptele mele. (…) Creatorul dă fiecărui un dar tocmai pentru a-l determina să învețe a dărui din dragoste şi cu bucurie. De aceea ni se va cere socoteală pentru folosul trecerii noastre prin această lume. (…) Lumea a fost creată prin Cuvânt. De aceea omul trebuie să fie conştient că este unica făptură căreia i s-a dăruit această putere nemăsurată de a crea el însuşi lumea şi viitorul.

Scriitorul este robul Cuvântului şi prin aceasta preot al Nemărginirii. Iar poetul ar trebui să fie cel mai aproape de Marea Taină, deoarece numai lor li s-a dăruit limba îngerilor, să poată vorbi nestingheriți cu Dumnezeu. Am scris foarte mult, am publicat foarte puțin, scârbit de munții de maculatură care se revarsă pe piață drept poezie. Aş putea într-o lună să public şase volume de poezie, care sunt scrise deja, ezit să o mai fac. Am publicat „Cântec pentru evadarea din frig”, „Floare de Lumină” şi „Simfonie cu maci”. Public in reviste din țară şi străinătate. Colaborez sporadic la mai multe posturi de radio, şi de un an permanent la Radio Prodiaspora, unul din colaboratorii d-nei Mioara Gram, la realizarea emisiunii „Artă, Ştiință şi Religie – În Căutarea Drumului Comun”. Venirea mea se datorează doamnelor Mioara Gram şi Ecaterina Câmpean (director general al postului de radio). Fiecare „De trei ori femeie” cum ar fi spus Monica Tatoiu! Le sărut sufletul doamnelor Nicolae Nicoleta, Anca Cheaito, Lili Lazăr şi Mirella Pintilie Jaber. Personalități şi voci care dau frumusețe şi demnitate omului, în această lume a dezumanizării, unde aproape toți indivizii cunosc prețul tuturor lucrurilor şi valoare a nimic.

Voi încerca să redau ceea ce a înclinat balanța în favoarea acestei emisiuni, fără a folosi deloc cuvintele mele de atunci. Pare imposibil, nu? Deloc! Când un lucru trebuie să se întâmple, se întâmplă… Nu din coincidență. Nu există coincidențe! „Coincidența este modul lui Dumnezeu de a rămâne anonim”. Este adevărat, citesc mult, dar după ce am pierdut a doua oară materialul aşi fi renunțat dacă nu mi-ar fi căzut în mână cărți care să conțină parcă „stenograme” ale discuțiilor cu d-na Mioara Gram. Iar vreo doi autori parcă ar fi tras cu urechea şi ar fi auzit tot. Mi-am amintit că Biblia, deşi a fost scrisă de patruzeci de bărbați… pare opera unuia. Aşa, că am hotărât să-l las pe unul să concluzioneze tot ceea ce afirmă ceilalți, după discuțiile mele cu d-na Mioara Gram. Care poate să confirme, sau să infirme tema şi termenii în care am discutat.

Val RĂZEȘU

Constanța (România)

Colaborator al emisiunii:

„Artă, Ştiinţa şi Religie – În Căutarea Drumului Comun”

Radio ProDiaspora:

https://www.liveonlineradio.net/germany/radio-prodiaspora.htm

Lasă un răspuns