Societatea și Neamul Românesc au fost zguduite de o tragedie. O sărmană fată de nouă ani, Sorina, din Baia de Aramă, a fost smulsă de la cei care o crescuseră, pentru a fi trimisă unor personaje care cereau să o adopte din USA. Fetiță s-a zbătut și a luptat eroic pentru viață ei. Dar cei care o luau, un procuror, cu față și suflet hidos, cu un nume predestinat și cu legături cu interlopi și “mascați” mercenari, au fost mai tari. Totuși brutalitatea spectacolului a zguduit firea românească. Copila a fost lăsată în țară, dar cauzele acelei cruzimi încep să fie arătate.

Aparent cei care voiau să ia copila, Români trăitori în USA având familie și proprii copii, se ocupau cu transplantul de organe. Ei au înaintat o mită de treizeci de mii de Euro pentru ca cererea lor să fie admisă. (Un rinichi pentru transplant costă 150.000 de Euro și Sorina are doi rinichi!). Poate că ocupația lor și dorința de a lua copila să fie coincidență. Dar iarăși posibil să nu fie coincidență. Dar un lucru este limpede.

În cazul Sorinei, țigăncușa de nouă ani, vedem primul caz limpede de sacrificiu de copii către interese economice. Acesta nu este un accident, este semn al unei evoluții sinistre și simptom al unui sistem înspăimântător. Am să încerc să explic această afirmație în care cred cu toată tăria.

Oamenii din toate vremile au trăit şi continuă să trăiască, sub iluzia că vieţile lor şi circumstanţele timpului istoric pe care îl străbat sunt nu numai unice şi irepetabile, lucru perfect adevărat, dar că sunt fără precedent sub specia “modelului”. Această nesocotinţă şi de fapt trufie, are şi a avut consecinţe foarte grave. Între altele, acestui fel de gândire îi este datorat în bună măsură incapacitatea societăţilor omeneşti de a învăţa din trecutul lor, a indivizilor de a învăţa din exemplul înaintaşilor lor şi finalmente, acest mod de gândire este vinovat de neputinţa oamenilor de a învăţa unii din viaţa altora şi a putea comunica în bună credinţă. Pentru a fi mai lămurit.

Un model de comportament similar celuia pe care îl vedem astăzi s-a petrecut în trecut și locul unde s-a petrecut era Cartagina.

Întemeiată de către colonişti fenicieni din Tyr şi Sidon, de închinători ai lui Baal şi Moloch, Cartagina devenise o mare putere comercială, un adevărat imperiu mercantil în vecurile V-Iv i.d Chr. Unul dintre principalele produse exportate de către Cartagina, fală şi semnul distinctiv al acestui comerţ, semnul triumfalismului, era esenţă de purpură. Semn al aroganţei care se revarsă şi pe altarele pe care aceşti comercianţi eficienţi le adorau. Căci, în primul rând, aceşti comercianţi asta erau: practici, ”eficienţi”. Civilizaţia cartagineză nu a lăsat nimic în urmă ei, nimic artistic, nimic “frumos de dragul frumosului” sub specia monumentelor şi nimic în poezie sau literatură. Dar, în acelaşi timp, acest imperiu foarte bogat se lăuda cu, repet, ”eficiența “lui, rezultatele practice, capacitatea de a face bani. Iar aceşti negustori solemni, aceşti oameni foarte practici, aveau o relaţie specială cu “zeii” cărora se închinau. Pe altarele acelor” zei” se aduceau ca jertfă, copii, sute de copii la marile ‘sărbători”. Era aici o manifestare clară a credinţei că cel care poate aduce câştig material imediat este “necuratul” şi hrana lui ideală sunt “inocenţii”, copiii. Acest “model’, acest “model cartaginez, este identic celui pe care îl trăiește momentul istoric actual, ”modelul globalist”.

La fel ca şi Cartagina,’globalismul” se mândreşte cu eficientă şi simţul sau practic. La fel ca şi Cartagina “globalismul” doreşte realizarea “binelui universal”, care este cel mai vag şi iluzoriu “ideal”. Dar asemănarea merge mult mai adânc.

Continue reading „Alexandru NEMOIANU: Copiii” →