Adevărul din acest titlu îl scria Nietzsche pe la anul 1879, în timp ce, în perioada călătoriilor sale prin Europa, gândea la principiul translatării și al devenirii perpetue despre care Heraclit insista foarte mult.Principiul cosmic al trecerii de la ființă la neființă, că nimic în natură nu se petrece la întâmplare, Heraclit, filozoful grec presocratic,cunoscut ca Obscurul (Skcoteinos) susținea că totul este supus legilor imuabile conduse de rațiune. Heraclit înțelegea realitatea universală a devenirii ca o unire și conciliere a contrariilor, indispensabile armoniei lumii. Binele și răul, frumosul și urâtul, dreptatea și nedreptatea îi privesc, în exclusivitate, doar pe oameni și aceste elemente își pierd întreaga semnificație în natură și animale. În univers nu există, cum spune Heraclit, nici început și nici sfârșit. Cosmosul în mișacrea sa descrie cicluri precise și ele revin periodic.La fel ca celelalte animale, oamenii sunt produse ale naturii. Heraclit nu amintește despre divinitate, nici de zei. Sufletele lor nu este un principiu abstract, ci mai degrabă o reacție anorganică a lumii organice. Ființele sunt conduse de destin, pentru a se conserva, sunt împinse să învingă obstacolele, să intre în concurență, să lupte pentru existență. Polemos, adică conflictual este părintele tuturor lucrurilor. O luptă este dreptatea. Necesitatea, contradicția, chiar discordia stau la baza întregului, al totului.
Acest tot intră și Europa cu oamenii ei. Această imagine pentru contemporani este cavalerismul, care își are originea în opera lui Herodot. Visurile vitejești ale cavalerilor continuă să germineze în inimile băieților de astăzi. Foarte relevant pentru natura europenilor este modul acesteia de a cunoaște granița, iubirea este inseparabilă de cultură și deci de sufletul europeanului.
Continue reading „Al. Florin ŢENE: Omenirea are nevoie de adevăr, să ne reamintim de Heraclit”
„A nu fi cuprins de rușine atunci când ai greșit e cea mai mare depravare.”