CONCEPTELE SACRE DE FEMEIE ȘI BĂRBAT, VICTIMELE UNEI SOCIETĂȚI PROXENETO-CRIMINALE DECADENTE

Antropologic vorbind, bărbatul și femeia sunt definite în mod eronat drept produse culturale ale epocii contemporane. Pentru a avea o viziune de ansamblu asupra fenomenului ca atare, problema trebuie abordată, în mod evident, din mai multe puncte de vedere, ce vizează atât perspectiva corectitudinii non-politice postmoderne, cât și cea educațională, de asemeni, unghiul optic mentalist, teologic, medical și, nu în ultimul rând, conștiința specifică a fiecărui individ în parte. Să le luăm în dezbatere succintă, așadar, pe toate, în ordine cronologică.

Filozofia decadentă a postmodernității a formulat o nouă concepție despre noțiunea actuală de Ființă umană, transformând, atât femeia, cât și bărbatul, în simple produse de consum comunitar, vectori alcătuiți exclusiv din carne și hormoni, fără spirit critic de analiză și dimensionare corectă a unei situații date, numai buni de râșnit în malaxorul unei industrii pornografico-infracționale pentru care au fost, decenii la rând, „instruiți” prin intermediul feluritelor manipulări publice. Cu alte cuvinte, prăbușirea, într-un timp foarte scurt,  a Omului din stadiul înalt de Persoană, în cel inferior de obiect vandabil, reprezină una dintre tarele societății consumeriste contemporane, o societate care limitează, în mod voit, libertatea individului de a se situa pe un nivel superior de evoluție spiritual-cognitivă. Corectitudinea non-politică postmodernă a devenit, iată, după cum lesne se poate observa, un obstacol concludent în ceea ce privește devenirea și cunoașterea de sine a Ființei umane create de Dumnezeu.

În tot acest marasm al prezentului, educația deține, la rândul său, unul dintre rolurile fundamentale în sfera Cetății, în evoluția sau, dimpotrivă, în decadența dirijată a oricărei societăți istorice. La ora actuală, accentul deplasat cu intenție, de pe axul dezvoltării superioare a Persoanei pe cel al analfabetizării și sexualizării ei forțate (de la cele mai fragede vârste, când discernământul sexual al copilului respectiv nu este conturat încă), semnifică forma cea mai cruntă și rapidă de sclavizare a Omului de către zeul proxeneto-criminal al momentului. Faptul că fiziologia masculină și cea feminină sunt exploatate la nivelul cel mai josnic și violent cu putință, în epoca tehnologiilor avansate ale secolului XXI, reprezintă, de fapt, un eșec total al Ființei umane în fața propriilor sale încercări de a interveni în planul divin. Needucarea, la nivel familial și școlar, a faptului că bărbatul trebuie să respecte, din toate punctele de vedere, fata/femeia, ci, dimpotrivă, inducerea, prin diverse metode persuasive, a exacerbării instinctului primar, care transformă individul, din ființă creatoare, în sclavul propriilor sale patimi, și animalizarea, astfel, voită, a sferei umanului prin modificarea comportamental-agresivă a sexului masculin față de cel feminin, sunt baze perfecte către nașterea unui nou model comunitar, anume acela al unei societăți incapabile a se controla singură și, prin urmare, asupra căreia se poate institui, în orice moment, un soi de monitorizare generală. Lipsa de cultură a indivizilor îngustează, însă, enorm capacitatea de viziune asupra propriei lor stări existențiale degradate, fapt ce oferă acces liber și neîngrădit exploatatorilor globali spre a-i supune cu ușurință, pentru satisfacerea intereselor infracționale de grup.

Din punctul de vedere a întregului complex de mentalități existente, în momentul de față, pe palierele societale, individul profund abrutizat al actualității se definește drept o rezultantă mentalistă milenară, asupra căreia a „lucrat”, la nivel de experiment concret, fiecare epocă istorică în parte. Amprenta de tip epistemologic a costat extrem de mult umanitatea, de-a lungul propriei sale existențe îndelungate. Altfel spus, dacă Antichitatea și, mai târziu, Renașterea au pus accentul pe corp și pe satisfacerea plăcerilor lui efemere și perverse, nașterea creștinismului, cu două mii de ani în urmă, a venit să abroge această latură hedonistă, incriminându-i consecințele negative devastatoare asupra trupului și asupra spiritului, propovăduind o lume bazată pe forța constructivă și luminoasă a Iubirii. Faptul că există, iată, și în secolul XXI, noțiunea de sclavaj al femeii prin prostituție și proxenetism, dar și mentalități patologice masculine de genul că femeia nu este altceva decât locul de refulare a bărbatului sau că „militarii f…t și ei, ca orice bărbat” (îmi cer scuze pentru acest exemplu periculos și negativ din presa românească, dar el intră în discursul bulversant și manipulatoriu al actualității) ori că soția îndeplinește acest rol, liber consfințit, doar pentru satisfacerea nevoilor fiziologice ale soțului, iar exemplele pot continua, la nesfârșit, pe această latură insalubră moral, ei bine, toate acestea la un loc demonstrează, din unghi mentalist, un diagnostic de o gravitate maximă al societății românești și globale, anume, că gradul de anulare a respectului față de demnitatea și libertatea Persoanei în sine – respectiv, a femeii de către bărbat -, dar și anularea conceptului de moralitate general-comunitară sunt cvasidominante, iată, în cultura națională de tip masculin a prezentului.

Spectrul teologic prezintă rolul fundamental în indicarea unui fapt deosebit de important, de altfel, în tot acest context al analizei fenomenologice, un fapt care anulează, definitiv, sclavia umană în raport cu propria persoană și cu grupul, anume, acela că păcatul este echivalent cu pierderea libertății de sine a Ființei umane. A fi liber ca Persoană, spunea Părintele Dumitru Stăniloae, făcând apel la exemplul Fecioarei Maria (prima ființă umană din istorie cu adevărat liberă, după categorisirea teologului occidental Marc-Antoine Costa de Beauregard), înseamnă a nu-ți pierde sensul existenței, a nu fi robul propriilor patimi și plăceri egoiste, a te îndepărta de superficialitatea Continue reading „Magdalena ALBU: Industria morții” →