Sfântul grai românesc
Sfântul nostru grai românesc
plămădit din pâine dulce,
este vorba ce-o rostesc
toți urmașii lui Neculce.
Limba noastră literară
de voi poeți, preaslăvită,
este dulce sau amară,
când cu lacrimi e rostită.
În vatră de sat cântată
pe la sfinte sărbători,
în biserici cuvântată
plânsă-n strune de viori,
Același grai ne sfințește
când doina cu dor suspină
vorba sfântă ne unește
graiul molcom ne alină.
În grădina de rai sublim
nu e floare mai frumoasă
decât limba ce-o vorbim
azi români, la noi acasă.
Este darul din strămoși
lapte supt din sânul mumei
și-l vom lăsa bucuroși
urmașilor fii … ai humei.
19.08.2019
Aripi de dor
Cum să pot zbura la tine cu aripa-mi frântă,
Să mă strecor tiptil în suflet cu aripi de dor,
Când eu sunt doar aripa, din partea dreaptă,
O parte a inimii ce sângeră prin dor sfâșietor.
Suntem îngerii căzuți din ceruri, blestemați,
Ce-am îndrăznit să iubim fără voie să cerem,
Pentru iubirea noastră de oameni, alungați
Din Eden, iubind ne vom izbăvi de blestem.
Oameni și îngeri din carne și lut plăsmuiți,
Coborând divinul din cer, în rai pământesc,
Printre aștrii și stele, de nebuloase înghesuiți,
Purtând pulbere de stele pe aripi, se contopesc.
Înșeuați la carul mare bidivii de foc nărăvași,
Peste constelații și timp, zboară iubire purtând,
Îngerii din ceruri suntem iubind sub același
Cer nemilos, două aripi o singură inimă având.
07.01.2015
—————————–—–
Sofia Doina GAVRILĂ