Dimineață de toamnă
Prin covoarele de nori,
Soarele timid se arată,
Aducând sfioșii zori,
Mai în șagă, mai în joacă.
Vântul, șugubăț adie
Legănând tot infinitul,
Iar prin frunza de la vie,
A dat iama răsăritul.
Struguri zâmbitori așteptă,
Raze fine, colorate,
Să-i mângâie cu o șoaptă,
Căci râvnesc la nestemate
Că e toamnă de legendă,
Venită din munți străbuni
Trecând iarăși în agendă,
Frumusețea acestei lumi.
———————————-
Ioana CONDURARU
3 septembrie 2019
Suntem bolnavi fără iubire
La țărm de mare ne căutăm
Şi luăm fărâma de speranță,
Pe valuri împreună ne visăm,
În a noptilor şi zilelor constanță
Pe a nisipului plajelor nălucă,
Scrie-mi, să ştiu că mai exişti,
Şi lasă apa mării să-mi aducă,
Leac pentru ochii goi şi trişti,
Mai dăruieşte-mi un sărut,
Să simt că sunt iarăşi iubită,
Să ne dorim ca la-nceput,
Dar, relația noastră-i ciobită
Cu o viață tristă noi plătim
Fără dragoste, nu-i fericire,
În mod precis, însă ştim,
Suntem bolnavi fară iubire
——————————–
Alexandra GĂLUȘCĂ
Brăila
Foto: Dan Cristian Mihailescu
Ți-a înflorit magnolia pe buze
Iar nuferii ți-au înflorit sub pleoape,
Vuiesc în tine-amețitoare ape
Și brațele întinse-ți sunt ecluze.
Miroși a pâine-n vatră aburindă,
A murmur de izvor timid șoptești,
Când mă alinți ești cartea cu povești
Ce o ținea bunica sus pe grindă.
Ești frunza cea de leac ce-o pun pe rană
Și curcubeu în zilele cu ploi,
Ești punte peste-al râului șuvoi,
Candelă pâlpâindă sub icoană
Și mai presus, în fiecare seară
Ești iernii mele caldă primăvară.
Poem scrijelit pe cireș
Ele, cuvintele
îmi pâlpâie candele
la capătul sufletului
sculptat în lemn de cireș.
Roșietice,
vocalele zboară
aidoma unori cocori
a toamnă țipând…
Doamne, ce risipă
de apus simt în oase
în timp ce pe tâmple
coboară iarna grâbită…
Visând primăvară
de alb se aprind, candelabre
la capătul sufletului sculptat
în cireș înflorit,
ele,
cuvintele…
Poem rostogolit
Pe pământ se rostogolesc piersici coapte…
Cum să aștept până la noapte
Când simt în mine doruri urlând?
Sunt flămând!
Pe cer se rostogolește galbenă luna,
Stelele cad în sânu-ți întruna;
Cum pretinzi să rămân în picioare,
Stâlp de sare?
În mine potopul stă să înceapă
Mă rostogolesc peste tine
Nor fără apă…
Ți-e bine!?
Lăcrimează vara, surâde iar toamna
Lăcrimează vara. Răsună din cer doruri aurii.
Moare frunza lin,
În decor de toamnă, fuge ramul de măslin.
Inima tresaltă în foșnet ruginiu,
Nostalgia verde se oglindește-n mine.
Într-un timp stingher, bate ceasul morții,
Vara pierde clipa, amintirea rostul,
Mi-e iubirea gând, frumusețe rară,
Moartea nu mi-o fură, inima se jură
Să o poarte-n ea ca pe o comoară.
Lăcrimează vara. Surâde iar toamna,
Anotimpul pleacă, anotimpul vine,
Iubirea din mine pe moarte călcând
Se îmbracă în frunze galben-aurii,
Așteptând sărutul nopților târzii.
———————————
Irina-Cristina ŢENU
2 septembrie 2019
TU…
Zâmbetul tău e-o rază de Lumină,
Scăldată într-o dragoste eternă,
O regăsire-ntr-o dorință fină
Prin sufletu-mi și slova cea maternă.
Ești răsărit într-un apus de soare,
Ești mângâiere pe o rană-adâncă,
Tandrețe ești a valului de mare,
Credința ta în bine-i ca o stâncă!
Ești un izvor de viață dătătoare,
Un dar divin al sufletului meu,
O lacrimă de dor din depărtare
Într-un amurg pictat de Dumnezeu.
Doar chipu-ți încrustat pe-a mea retină
Mi-alină gândurile-n miez de noapte.
E-atâta pace-n lacrima senină,
Stropi de iubire-n ale tale șoapte…
——————————————-
Ala MUNTEAN
Republica Moldova
2 septembrie 2019
Și vine toamna
,,Fiecare frunză îmi soptește fericirea,…”Emily Bronte
Și trece vara, vine toamna
cât de aproape tu mă simți?
las frunzele să-mi șteargă fața
și buzele zilei pustii…
Iar gândul să treacă cu zborul,
ca nopțile ce-au fost fierbinți,
în verile când mă scăldai cu dorul
și mă chemai să nu mă uiți…
În locul verii vine toamna
când strugurii sunt moi și copți
se coc si merii lângă poarta
sărutului cu foi de soc..
Dacă pădurea este goală,
văd urma pașilor trecuți
când ne plimbam pierduți în vară
fără să știm că toamna dor…
Și trece vara, vine toamna
dar trec și anii printre noi,
rămân și singuratici pomii
cu frunze galbene ce mor!
———————————–
Miriam Nadia DĂBĂU
(Miriam Miriam)
Paris, Franța
2 septembrie 2019
o picătură pe ștergarul prins în perete
acoperitoare peste urmele care duc
în casa unde șezătoarea începea
când luna se despletea
în cântece
de pe dealuri și văi adunate
necosmetizate de timp
prinsoare pentru îndrăgostiții recenți
care au început muzica
în alai cu lăutari avangardiști
ascund boxe în cufărul cu lacăt
iscoditori în nevoi țopăite
într-un vârf și călcâi de opincă
sar din ogradă pisicile gardul
câinii latră la lună
după grădini
e o muzică peste satul de altădată
scârție din cimitir
crucile țin o tăcere
între fostul și actualul destin
————————–——————
Gavril Iosif SINAI
2 septembrie 2019
Printre valurile mării,
Printre sunetele mii
De-albatroși și pescăruși,
Îmbinate cu copii…
Fără ofilirea frunzei,
Cu a soarelui căldură,
Am vorbit și azi cu cerul,
Privind urma-n bătătură:
Cu o rază am prmit
Caldul său salut senin.
Cu-alta am vorbit de timpul
Toamnei, anotimp divin.
”Divin”? -Da, divin. De ce?
Pentru că e pur și este
Mai real ca vorba-n van,
Precum fapta din poveste!
Habar n-am, cum ce-a făcut,
De s-a complotat cu solul,
De-a știut să-mi povestească
Multe clipe-n SI-BE MOLUL.
Cu-ale curcubeului nuanțe
A-ndrăznit să se îmbrace.
Sî mă mir că e firesc
Cerul, lumea s-o împace?
Dumnezeu e-n ceruri multe.
Noi, un singur Dumnezeu.
Câte-ar vrea lumea s-asculte,
Cerul va spune mereu:
– Cât ai dat, primești atât;
Cum ai fost, vei fi și-acum;
Ce dorești să fii oricând,
Este drumul vieții-ți, bun.
Nu căta să fii oricând
Ceea ce nu ești nicăieri!
Tu rămâi doar OM și-atunci
Când treci clipe prin plăceri!!
———————————-
Mariana POPAN
Baia Mare
2 septembrie 2019
Vara și-a primit ofranda,
Prin poieni a alergat,
Iarba sarutându-i pașii
Cu fluturi a cochetat.
A fost ca o zână bună,
Macii blând i-a legănat,
A mai presărat furtună,
Dar apoi s-a luminat.
A pictat prin curcubeie,
Cu norii s-a mai certat
Și parfum de floarea nopții
La apus a-mprăștiat.
S-a scăldat în vii izvoare,
Păcate și-a curățat,
Dăruind raze de soare,
Pe nisipuri ne-a chemat.
Pierdută în grâne coapte,
Cu luna s-a sărutat,
M-a lăsat oftând în noapte,
Când prin stele a zburat.
Chicotind de după brazi,
Radioasă mi-a părut,
Am zărit-o puțin azi
Și apoi a dispărut.
Primită cu bucurie,
Zi de zi ne-a încântat
Și plecând fără să spuie,
Cu dorurile…, ne-a lăsat.
———————————
Monica Luminița CHIRIAC
29 august 2019
Imagine: sursă internet
De-ar fi
De-ar fi să mi te-oprești în cale,
în toamna care va să vie,
Fă pasu-ncet, cu mers agale,
ascult-a vieții simfonie.
De-ar fi, cumva, să crezi că-i joc
cu umbre care te-amăgesc,
Alege, doar, drum de mijloc
drumul drept, dar creștinesc.
De-ar fi, cumva, noapte în ziuă,
și ziua s-ar preface-n noapte,
Și nori s-or năpusti, și plouă,
mă-nvăluie-n parfum de șoapte.
De-ar fi, cumva, să cazi pe gânduri,
sorbind o lacrimă de toamnă,
Citește-n stele, printre rânduri,
de-ți sunt sau nu, a vieții, doamnă.
De-ar fi, să fii cuprins de doruri,
privește cer cu stele coapte,
Ascult-ale inimii doruri,
e-nțelepciune-ascunsă-n toate:
…În toamna care va să vie,
…În umbre ce nu te-amăgesc,
…În zi, în noapte-n simfonie,
…În drumul drept, cel creștinesc.
———————————
Maria CĂLINESCU
1 septembrie 2019
Imagine: sursă internet