Flori GOMBOȘ: E toamnă?

E TOAMNĂ?

 

La poale de
vânt,
primul strop de
ploaie
se sfarmă pe
umeri.
O, tu lacrimă
din cer,
te-aşezi şi-n părul
unde se-mpletesc
toamne
şi-alunecă anii
peste primăvara din
suflet .
Culoarea dimineţii
e mai ruginie
şi drumul mai
alunecos..
Privesc nesfârşitul
prin albul
petalelor de cais,
ninse peste
trupul meu.
E toamnă?
E iarnă timpurie?

––––––––––

Flori GOMBOȘ

1 septembrie 2019

Mihaela BANU: Vine toamna!

Vine toamna!

 

Vine toamna! Vântu-n pale,

Poartă frunzele-n spirale.

Vara mi-au închis-o-n cufăr.

Lacul n-are flori de nufăr.

Păsările cântă-a jale.

Vine toamna! În gradină,

Pomii-s goi, ori cu rugină.

Eu stau singură și tristă

Și trec vara în revistă,

În acord de cavatină.

Vine toamna! Numai umbre,

Pe-arborii cu chipuri sumbre.

În răstimp, de peste vară,

Fac sufletul să-mi tresară,

Amintirile-n penumbre.

——————————-

Mihaela BANU

Târgoviște

1 septembrie 2019

Nina TĂRCHILĂ: Cântec

Cântec

 

drumuri vechi sub lună nouă,
pașii tăi dezleagă rouă
pe sub cearcăne de lună
zbor pe gânduri ca să-mi pună.
pleoapa nopții mă mai doare
cu un fel de disperare
când agonizând de dor
îmi cad stele în pridvor
și mă leagă-ntr-un blestem
să mă chemi și să te chem
aburind de nerăbdare
fără dreptul la uitare,
încolțind pe sub pământ,
gângurind un necuvânt
ce s-o coace-n rugăciune
stând pe-o margine de lume.
Doamne, pe sub luna nouă,
pașii lui dezleagă rouă
prin sămânța ne-ncolțită
de iubire neiubită!
dă tu ceasul înapoi
întorcându-te-nspre noi
și condamnă-ne de drag
la iubire înc-un veac!

——————————

Nina TĂRCHILĂ

Timișoara

31 august 2019

Nicoleta GORDON: Fluturi orbi

FLUTURI ORBI

 

Acolo unde fluturi ning zăpezi
și albul e mai alb decât omeții,
Miroase-a rod necopt de prin livezi
și-a necuvinte care-și plâng poeții.

 

Acolo unde marea-și toarnă sarea
pe brațe de sirene adormite,
Vreo două stele luminează zarea
prin ochi de lampadare învechite.

 

Acolo unde pașii scâncesc umbre
din dansul mirilor făr’ de mirese
Nuntașii vând conduri pe gânduri sumbre

încoronând pe-altar cenușărese.

 

Acolo unde cerul sângerează,
cu glezna fracturată de iluzii,
Destine de carton se redactează,
pe-artere strâmbe, pline de contuzii…

 

Acolo unde orbii poartă vina
de-a fi poveri pe umeri de paiață
De unde să-și mai ia cu ei lumina?
Se tem de întuneric și de viață…

——————————–

Nicoleta GORDON (Many)

1 septembrie 2019

Elena TUDOSA: Dă-mi să fiu o nemurire

Dă-mi te rog din slova cărții,
Stropul sfânt de-ntelepciune,
Să-mi fie lumina vieții,
La ceas de intinaciune.

Dă-mi din tot ce este vers,
Frumusețe-acelor rime,
Să-mi clădeasc-un univers,
De iubire-n astă lume.

Dă-mi cuvintele mărețe,
Ca din frumusețea lor,
Să sorb sfintele povețe,
Să-mi fac drum în viitor.

Dă-mi din aura iubirii,
Ce mă face om frumos,
Gustul suav al fericirii,
Să-l aștern în grai duios.

Dă-mi e rugămintea care,
Azi mă face să respir,
Prin versul ce-i alinare,
Când pe coală îl înșir,

Dă-mi, fii gândurilor mele,
Vis măreț, spre implinire,
Să mă veșniceasca-n stele,
Să devin o nemurire!

——————————-

Elena TUDOSA

1 septembrie 2019

Simon JACK: Poetică de buzunar…

Voi pleca,
să nu-mi mături pașii
și lasă- mi încă crudă umbra
în pragul ușii
și răsuflarea aia-atât de lungă
pe-o margine de canapea,
ceasul să nu-l întorci
clipa o taie cu brațul stângii
ce nu-ți cuprinde sfertul pâinii
fără mine,
te du la colțul străzii ce nume
noi i-am pus,
udă sub talpa ta colbul ce l-am călcat
împreuna și lasă să-i crească
iar o leacă din mugurii
ce se vor lăsa,
din prima brumă înainte
de a te ninge surd
…cu iarna mea !

31 august 2019

 

 

Septembrie

 

M-apuc să culeg de toamnă
umbrele le fac statui
pe-o rană,
in lumina nimănui.

Cad din frunze răsărituri
asfințituri se fac ram,
se-arcuiesc pe ore mituri
vremea-n liniște-i balsam…

În Septembrie mă scutur
de pământul colorat,
al vitraliilor din sâmbur
unui fruct cu nimb furat.

Continue reading „Simon JACK: Poetică de buzunar…”

Simina PĂUN: Am sau nu am

Am răsăritul în spate,
De mult e apus!
Am viața în toamnă, jăratec,
Mă caută pe văi şi eu nu-s.
În pragul ninsorii aprinse,
Am gânduri în doi.
Te chem, pe prundişuri,
Pe maluri ascunse,
Te chem, să leg clipa de noi.

Şi vinul din ulcioare, pelin,
Se amestecă cu verde-albastru, sublim.
Mă cheamă, mă-ndeamnă să am..
Şi eu îi răspund: sunt toamnă jăratec!
Verde sublim şi albastru,
Nu pot sa mai am.

Am sau nu am?
Mă-ntreb şi te întreb,
Într-un mod al nostru, tăcut.
Am dreptul la viață?
Ai dreptul să ştii,
Că ai dreptul să ai,
Ce nu ai avut?!

Am diminețile-ascunse în nopți
Ce nu le-am trăit.
Şi nopțile de-acuma ni-s ninse.
N-am parte de tine,
Şi nici n-am avut.

Am sau nu am…
Nici nu mai ştiu dacă mai sunt…
Şi calea, bezmetic înspre tine
O caut în ploaia târzie,
Ce-am fost şi ce-ți sunt.

Cuprinsă de patima vieții apuse,
Sunt prinsă în jocul copilului trist.
Pe drumul de cruci cu lumânări neaprinse,
Am, sau nu am curajul, să spun cine sunt!

Am sau nu am?
Atât aş vrea să-mi răspunzi!
Am timp, din şampania
Desfăcută în grabă,
Din vinul albastru,
Am timp,
Ultima picătură,
Să o sorb….
Îl mai am…l-am avut?!

———————————–

Simina PĂUN, septembrie, 2019

Alice PUIU: Nostalgică reinventare

Singurătăți din glasuri

într-o respirație de frunze,

ce-n rotirea unei albe variabile

reinventează luna,

țes o ecuație sortită

acestui început de tăcere

în care tu incendiezi

geometria nerostitelor cuvinte

cu zâmbetul asimetric al unei emoții

venite din apele imaginarelor stele

în care nescrise iubiri rătăcesc

prin labirintul realului

metamorfozându-te într-un mit,

zeu rătăcit într-o metanie păgână

nostalgică reinventare a paradisului pierdut.

—————————–

Alice PUIU, septembrie 2019

(Pictura gibbesmuseum.pastperfect-online.co)

Ileana VLĂDUȘEL: Ars poetica

Ars poetica

 

În această cupă sângele cald

așteaptă buze care să-l bea

lacom și ars,

trupul acesta întins pe eșafod,

sacrificându-se,

zâmbește către norod.

Luați, mâncați,

acesta este darul meu

pentru mințile voastre!

Eu, Prometeu,

mă dăruiesc vouă să aprindeți foc

peste cenușa minții.

Dinspre norod

vin pietre aruncate la întâmplare

zdrobind darul.

Doar rar, o floare

Alinare…

Și totuși pe rug

încă se zbate trup de Iisus

iubind,

sacrificiul paharului plin…

——————————-

Ileana VLĂDUȘEL

2 septembrie 2019

 

Mircea Dorin ISTRATE: Se risipește neamul

SE  RISIPEȘTE  NEAMUL

 

Mai de mult, cât țin eu minte din a mea copilărie,

Neamul nost’ era-naintea orișicărui pe pământ,

Ne făleam cu ei, cu moșii, ce-au trăit în vrednicie

Și strămoșilor mai încă le-ntorceam al nostru gând.

 

Țara ne era în toate și-o vorbeam numai de bine

Și-o plângeam când în necazuri era dânsa în nevoi,

După mamă, ea, smerita, pentru mine și oricine

Venea-n rând la cea iubire fiecăruia din noi.

 

Și-apoi satul, cu-ale sale, nu-l dădeam pe lumea toată

Că aici era vecia și întorsul de oriunde,

Ne ținea legați de dânsul, toate cele adunate

În minunea tinereții, ce aicea se ascunde,

 

În aroma primăveri din cea brazdă răsturnată

Și în colbul verii care ne topea-n călduri de soare,

În mirosul fără seamă din gutuia îmbrumată

Și în gustul de sarmale ce pe lume preț nu are.

*

De oriunde doar aicea ne-ntorceam să fim ACASĂ

De oriunde doar aicea ne-adunam la-ceeași MASĂ,

De orinnde doar de-aicea, din a casei  noastre TNDĂ,

Ascultam smeriți chemarea din bătrâna cea COLINDĂ.

 

Astăzi încă m-aș întoarce să mai fiu odat’ acasă,

Să ne povestim cu neamul adunat l-aceeași masă,

Dar de-acum mai câțiva suntem din ce-am fost cândva, odată,

Neam cu nume, vechi pe humă, veșnicie înnodată.

 

Risipiți îmi sunt cu toții prin a lumii sihăstrie,

Înrobiți îmi sunt cu munca, nici pe unde cine-mi știe,

Locul cela de născare îl mai țin în a lor gând,

Tot mai dus în cea uitare și s-o șterge în curând.

 

Când nu e s-avem ACASĂ și nici NEAMUL împrejur,

ȚARA  ni se risipește, gol de face-n al nost’ jur,

Nu mai e în noi tărie, suntem frunze duse-n vânt,

Nume  fără de istorii, loc uitat, pe-acest pământ.

***

Când nici morții nu vă-ndeamnă să-i cătați în cimitire

Și-o lumină să le-aprindeți, să le faceți pomenire,

Dezlegați sunteți de neamul, ce va fost reazem odată

Și de țară, Maica noastră, ce-i de-acum, ÎNSTRĂINATĂ.

————————————-

Mircea Dorin ISTRATE

Târgu Mureș

Septembrie  2019