Paraschiva FLORESCU: Taina scrisului (106) – Dincolo de iubire

Motto:

„Eu am crezut în jocuri de copii

În faţa casei mele zi de zi

Şi am crezut că primăvara vine

Să mă sărute doar pe mine,

Că florile de câmp nu mor nicicând,

Doar anotimpuri se succed râzând…”

(Paraschiva Florescu – „Copilărie”)

 

Gânduri învălmăşite într-un şuvoi de lumină, emoţii, trăiri şi cuvinte nerostite încearcă să se aştearnă într-o ordine pământeană pe foile imaculate din faţa mea. Odată cu ele, destinul avid de netimp îmi soarbe clipele ca o lacrimă înrourată într-un finit răsfăţat între fraze cu înţeles profund, aproape un privilegiu ce mă ţine idee în propriul meu timp, al măsuratelor iubiri şi al căutării sensului existenţei pe pământ.

L-am căutat de când mă ştiu, am căutat în cărţile din şcoli stabilind pe veci categorii, am socotit în postulate şi-n erori răsturnându-le cu pledoarii, am aruncat regretele-n cuvânt şi am zburat ca visul unui râu…

M-am reîntors mereu la propriul meu surâs, am învăţat să plâng, să ştiu, să simt dorul şoaptelor din teii îngânduraţi ce străjuiau casa părintească unde am zărit lumina la 31 octombrie 1949, în satul Răchita, judeţul Timiş. O zi ca oricare alta, dintr-o toamnă înmiresmată de roadele bogate, o zi în care se spune că se despart două lumi, una percepută ca reală şi cea a veşniciei tăcerii. Foşnetul frunzelor, adierea vântului printre florile fragile, iernile cu ţurţuri de cristal atârnând la streaşina casei, doinele de dor şi jale ce se tânguiau pe dealurile satului mi-au sensibilizat sufletul, atunci şi pentru vremea viitoare. Îmi aduc aminte de năzbâtiile făcute împreună cu alţi copii când devastam grădinile de fructele coapte şi necoapte pe care le înfundam în gură cu pumnul, de magia alunecatului pe sloiuri de gheaţă, sau în covata ce plutea pe valea din faţa casei, spre disperarea părinţilor noştri, trăindu-ne copilăria într-o neştiinţă şi fericită naivitate.

Am crescut înconjurată de dragostea nemărginită a mamei mele, de îndemnul permanent al tatălui care preţuia învăţătura privită ca un beneficiu pentru un trai demn şi decent. Mi-au îndrumat paşii spre devenirea spirituală dascăli dăruiţi de Divinitate cu har pedagogic şi dragoste infinită pentru vocaţia lor: Biţoianu Elena, Munteanu Ion, Ciorogariu Gheorghe, Păuncu Aurel, Iarmaţchi Margareta, Bulea Ion. Mă plec în faţa părinţilor şi dascălilor mei cu respectul şi recunoştinţa învăţăcelului.

A venit apoi vremea să dau lumii ceea ce am primit cu generozitate lucrând ca profesor suplinitor, dirigintă, educatoare, inspector şcolar de specialitate, director la Grădiniţa de Aplicaţie numărul 22 din Timişoara îndrumând practica pedagogică a sute de elevi şi studenţi. M-am risipit conştient şi voluntar în activitatea didactică conducând cercuri pedagogice, făcând parte din comisii de specialitate, conducând sesiuni de comunicări, perfecţionându-mă prin zeci de cursuri de management educaţional, implicându-mă în programe care au vizat formarea, bunăstarea şi educarea copiilor.

Continue reading „Paraschiva FLORESCU: Taina scrisului (106) – Dincolo de iubire”

Paraschiva FLORESCU: Dorințe (poezii)

AȘ VREA

 

Aş vrea să fiu neumilită

În templul verbelor preasfinte,

Să fiu o slovă şlefuită,

Pecetea unui gând cuminte.

 

Aş vrea să pot bătători

Cărări virgine-n înţelesuri,

Să fiu risipă-n simfonii,

Iubiri smerite-ntre eresuri.

 

Să fiu apoi lumină pură

În vidul care încă doarme,

Fărâmă dintr-un timp, prescură,

Sărutul unei nopţi cu toane.

 

 

PROVOCARE

 

O provocare-n ritm perpetuu

Mi-e soarta dintre intervale,

Se coc amiezi de Sfântul Petru

În merele ce-şi cer iertare.

 

Tenebrele le las în urma

Atâtor spaţii veşnic mute,

Şacalilor ce-ncurcă turma

Perfid răstălmăcind cuvinte.

 

Purific timpul resemnată

De clipe risipite-n van,

Uitând netrebnicii în poarta

De-acum sortită altui an.

 

 

SECVENȚĂ EXISTENȚIALĂ

 

Primăvara s-a zgribulit în muguri

Peste ei curg stropi întârziaţi

Via nimănui îmi vorbeşte de struguri

Chiar dacă lăstarii i-au fost retezaţi.

 

În colţul grădinii, o pală de vânt,

Movul magnoliei se zbate-n petale,

Bujorii-mi citesc un gând surâzând

Flori de cais strănută cu mirare.

 

Continue reading „Paraschiva FLORESCU: Dorințe (poezii)”

Paraschiva FLORESCU: În lumea fermecată a copilăriei (poezii)

DOAMNE, PENTRU MAMA MEA

 

Doamne, pentru mama mea,

Rogu-te, alungă norii,

Adă-i zâmbetul pe buze,

Prinde-i în cosiţă zorii.

 

Soarele în mâna stângă

Îl aşază să nu plângă,

Luna-n dreapta, dacă poţi,

Stelele, cu tot cu nopţi.

 

Mângâie-i mânuţa care

Zi de zi mă ocroteşte

Şi-am să-i dau o sărutare,

Fiindcă mama mă iubeşte.

 

 

PUFULEŢ

 

Dintr-un ou pus la clocit,

În cuib, cum s-a nimerit,

A ieşit un pui de gâscă,

Gălbenel, pătat cu frişcă…

 

Se tot sprijină pe coadă,

Curios lumea s-o vadă,

Cade-n nas, iar se ridică,

De nimica n-are frică.

 

Dă de-un ghem, îl ciocăneşte,

Miau cu-o labă-l cuminţeşte.

Speriat şi-n mare grabă,

Cade-n nas, fuge prin iarbă

Şi se-ascunde între pene,

Că doar gâsca nu se teme.

 

 

PĂPĂDIA GĂLBIOARĂ

 

Ziua în amiaza mare,

Gălbioara din grădină

Fură câte-un strop de soare,

Raze calde de lumină.

 

 

Continue reading „Paraschiva FLORESCU: În lumea fermecată a copilăriei (poezii)”

Paraschiva FLORESCU: DARURI DE CRĂCIUN (II) (POEZII)

MOŞ CRĂCIUN, ÎŢI CER IERTARE!

 

Bobi de rouă pe sub gene,

Moş Crăciun tot n-a venit.

-Draga mamii, nu te teme,

Poate, doar s-a rătăcit.

 

Ori te-a auzit aseară

Cum strigai în gura mare;

Ba, nu-ţi place să colinzi,

Ba, n-ai poftă de mâncare.

 

Ai putea să-ţi ceri iertare,

Prin poştaş, c-un bileţel.

Uită el de supărare

Şi ne-o colinda niţel.

 

Sub brăduţ o să aşeze

O păpuşă cu trusou,

Pomul tot o să-l orneze

Cu argint de Anul Nou.

 

 

ÎNTREBARE PENTRU MOŞ CRĂCIUN

 

-Moşule, eu pot să-ţi spun

Degetele când le-adun,

În doi pumni ascunşi la spate

Câte sunt, pe numărate.

 

-Dar matale, poţi să-mi zici

Câţi ţepi are un arici?

Eu pe câţi am întrebat,

Nimeni nu i-a numărat.

 

-Dacă tu, le ştii pe toate,

Poate afli pân’ la noapte

Şi-mi şopteşti ca să-ţi colind.

-Crede-mă, că nu te mint.

 

 

MOGÂLDEAŢA

 

Bulgări mari la uşă-n faţă

Îi adună o mogâldeaţă.

Harnică, fără zăbavă,

Plămădeşte cu ispravă

Vreo trei oameni de zăpadă,

Toată lumea să îi vadă.

Continue reading „Paraschiva FLORESCU: DARURI DE CRĂCIUN (II) (POEZII)”

Paraschiva FLORESCU: Restanță la morală (poezii)

AȘ VREA

 

Aş vrea să fiu neumilită

În templul verbelor preasfinte,

Să fiu o slovă şlefuită,

Pecetea unui gând cuminte.

 

Aş vrea să pot bătători

Cărări virgine-n înţelesuri,

Să fiu risipă-n simfonii,

Iubiri smerite-ntre eresuri.

 

Să fiu apoi lumină pură

În vidul care încă doarme,

Fărâmă dintr-un timp, prescură,

Sărutul unei nopţi cu toane.

 

 

PROVOCARE

 

O provocare-n ritm perpetuu

Mi-e soarta dintre intervale,

Se coc amiezi de Sfântul Petru

În merele ce-şi cer iertare.

 

Tenebrele le las în urma

Atâtor spaţii veşnic mute,

Şacalilor ce-ncurcă turma

Perfid răstălmăcind cuvinte.

 

Purific timpul resemnată

De clipe risipite-n van,

Uitând netrebnicii în poarta

De-acum sortită altui an.

 

 

SECVENȚĂ EXISTENȚIALĂ

 

Primăvara s-a zgribulit în muguri

Peste ei curg stropi întârziaţi

Via nimănui îmi vorbeşte de struguri

Chiar dacă lăstarii i-au fost retezaţi.

 

În colţul grădinii, o pală de vânt,

Movul magnoliei se zbate-n petale,

Bujorii-mi citesc un gând surâzând

Flori de cais strănută cu mirare.

 

Grădina-şi disipă mirosul sub ploaie

Lumina-n amurg păleşte-n narcise

Stropii dansând se pierd în şuvoaie

Secvenţă existenţială, un joc de culise.

 

 

AUZI

 

Auzi un ţipăt de copil

În muguri alintaţi de soare

Şi paşii legănaţi tiptil

Ai lebedei ca o chemare.

 

Auzi cum fuge iar în pripă

Din pârgul fructelor tomnatic

Odihna-n clipe, ce risipă

O slugă-a timpului şăgalnic.

 

Auzi prin fulgii dănţuind

Un cânt molatec peste vreme,

Pământul meu de-acu dormind

Sub cerul care vrea să-l cheme.

 

Şi-auzi, se sfarmă infinitul

În anii care mă colindă,

Rătăcitori, fugari ca vântul

Şoptindu-şi gândul în clepsidră.

 

 

REVELAȚIE

 

Îmi privesc grădina de sus,

Balconul mi-e martor tăcut,

Pământul alene se-ntinde supus,

Sub creanga cu rod ne-nceput.

 

O rază-mi dezmiardă privirea

Miroase a reavăn şi-a floare

În pomi conştienţi mărginirea

Se-nclină cu-atâta pudoare.

 

Doar clipa se trece-n vecie

Şi-n muguri îşi cântă răsfăţul

Nuanţa luminii de vină să fie

Prin timpul ce-i poartă dezmăţul?

 

Îmi privesc grădina de sus

Sunt mută de-atâta splendoare

Pământul alene se-ntinde supus

Sub gândul finit ce mă doare.

 

 

EU… GRĂUNTELE CU CHIP

 

Mă rătăcesc mereu pe-o plajă,

Stăpână cu lumina-n două,

La răsărit, un soare strajă,

Molcom se risipeşte-n rouă.

 

Se-afundă tălpile-n nisip,

Un val îmi spală nepăsarea,

Sunt eu, grăuntele cu chip,

Principiul ce-l dărâmă marea.

 

Privirea-mi zboară peste valuri,

M-afund în adâncimi, disper,

Nisipul odihnind pe maluri

Frământă nostalgii ce pier.

 

Eu, conştiinţă din neant,

Plămadă dintr-un vis se pare,

Îmi sorb lumina rătăcind

Pe plaja unde marea moare.

 

 

RESTANȚĂ LA MORALĂ

 

O noapte albă, cenzurată,

De gânduri fremătând obscure

Restante la morala-nlăcrămată

Prin care curg principii sinecure.

 

Continue reading „Paraschiva FLORESCU: Restanță la morală (poezii)”