„Aduceţi-vă aminte de cei închişi, ca

   şi cum aţi fi închişi cu ei; aduceţi-vă

   aminte de cei ce îndură rele, întrucît

   şi voi sunteţi în trup.” (Sf. Ap. Pavel)

    În cuprinderea antropologiei creştine, în pantheonul ei serafic ortodox al dacoromânilor stăluceşte de-a pururea Icoana Preotului martir Ilarion Virgil Felea.

   În limba protodacă, sanscrita-kaoine, preot-sacerdot înseamnă jertfă, martiriu.

   Preoţia şi Martiriul sunt două Taine supreme, vocaţionale, misionare, mesianice ale chemării şi alegerii întru slujirea, slăvirea, jertfa pentru Mântuitorul nostru Iisus Hristos cu Cerul lui de Sfinţi, dar şi pentru Eroii pământului sacru al Gliei străbune.

   Preoţia ca slujire

 ortodoxă are ca Arhetip Preoţia divină, absolută a lui Hristos, întruchipând un martiriu continuu, conştient, asumat, inefabil, filocalic şi celest.

   Preoţia şi martiriul sunt indisolubil legate între ele, sunt consubstanţiale, astfel încât pleroma slujirii se desăvârşeşte prin iubirea totală într-un perpetuu act martiric.

   Preoţia este o condiţie sine qua non a misticii, iar martiriul o înaltă trăire isihastă, care prefigurează o anume stare harică de pregustare a naturii vii eshatologice.

   Preoţia este fiorul focului ascetic ce se înalţă pe culmile liturgice încingând ca un brâu sacru piscul contemplaţiei, arhipelagul smereniei şi cerul dragostei pogorât peste puritatea incontestabilă a ortodoxiei într-o neîncetată trăire mistico-isihastă.

   Preoţia ortodoxă a Creştinismului evanghelic a fost instituită de Arhiereul absolut, LOGOSUL-HRISTOS, Bisericii Sale celei UNA, ca, dar şi cu putere a  Dumnezeirii. „Luaţi Duh Sfînt! Cărora veţi ierta păcatele, le vor fi iertate şi cărora le veţi ţine, vor fi ţinute!” (Evanghelia lui Ioan 20, 22-23)

   În fapt este impropriu spus că Iisus a întemeiat Biserica Sa deoarece HRISTOS-ADEVĂRUL este BISERICA-Însăşi a Veşniciei şi Iubirii Dumnezeirii Sale.

   Biserica Ortodoxă de pe pământ  trebuie să fie dar Chipului BISERICII cereşti!

   Când regimul ateo-proletaro-comunist din Republica Penitenciară din România a legiferat sistemul său concentraţionar, cea mai mare parte a deţinuţilor politici erau de fapt Deţinuţi religioşi-creştini, fiindcă în totul şi în toate a fost prigonită, persecutată, arestată Biserica, adică Însuşi Hristos.

  Aşadar, se naşte ipoteza, teza DEŢINUTULUI religios-creştin, după mărturisirea Părintele Ioan Sabău, „nu pe noi ne-au închis, pentru că eram oameni neînsemnaţi, ci pe Hristos!” (Adrian Nicolae Petcu, Părintele Ioan Sabău sub persecuţie ateistă II, în ziarul „Lumina” , Ed. de Banat, Bucureşti, luni 6 aprilie 2015, nr. 79, Anul VI, p. 7)

   Ei nu erau oameni neînsemnaţi, fiindcă erau de fapt Mădulare ale Bisericii-Hristos.

   Iisus Hristos este Temelia şi Stâlpul, Naşterea şi Veşnicia, Adevărul şi Iubirea, Jertfa şi Crucea, Învierea şi Înălţarea, Mântuirea şi Nemurirea Bisericii Sale!

   Biserica este UNA, după mărturisirea Sa: „Este un Domn, o Credinţă, un Botez!”

   (Sf. Ap, Pavel în Epistola către Efeseni 4, 5)

   Astăzi, se vorbeşte tot mai des, dar nu în sensul, în temeiul hristic-apostolic-ecumenic, „Unitate în diversitate”, ci prin Erezia ereziilor-mişcarea ecumenică, despre diversitatea în diversităţi a bisericilor creştine. „Biserica, pe care a întemeiat-o Hristos pe pământ, prin Sfinţii Lui Apostoli este UNA! Este Biserica din care facem parte, BISERICA ORTODOXĂ! Aşa-numitele Biserici din afara Bisericii Ortodoxe nu constituie Biserica, ci sunt schisme şi erezii.” (Mitropolitul Ieremia de Gortina, http:/ / acvila 30.wordpress.com/ 2012/ 06/ 05/ mitropolitul-ieremia-de-gortina)

   Preoţia este o continuă jertfă-slujire, o neîncetată iubire-slăvire în cer şi pe pământ, instituită de Mântuitorul Hristos şi rânduită de Mângâietorul-Duhul Sfânt pentru ca preoţii trăitori în suflet şi în trup să fie aidoma îngerilor luminaţi, măritori în duh.

   Preotul ortodox dacoromân îndată ce a primit Taina de sacerdot trebuie să se îmbrace veşnic cu Cămaşa lui Hristos, cea zămislită prin Iubire, Jertfă şi Înviere.

   Preoţia ortodoxă, cea adevărată, se întrupează întru Prietenia lui Hristos, ca cea mai curată Iubire, ca cea mai întărită Cetate, ca cea mai ferecată Împărăţie!

   Prin Preot, creştinul ortodox se îmbracă în Hristos. „Căci, cîţi în Hristos v-aţi botezat, în Hristos v-aţi îmbrăcat!” (Sf. Ap. Pavel, Epistola Galateni 3,27)

   Darul acestei dumnezeeşti Taine, al acestei trepte preoţeşti, mai presus de menirea împărătească, stă deasupra oricărui gând, a oricărui cuvânt, uimindu-l pe Marele Pavel – iubitorul de Hristos. „O, adâncul bogăţiei şi al înţelepciunii şi al ştiinţei lui Dumnezeu! Cît sînt de necercetate judecăţile Lui şi cît de nepătrunse căile Lui!”

   (Epistola către Romani 11, 33)

   „Nimeni, mărturiseşte Sf. Patriarh ecumenic Ioan Gură de Aur, n-a iubit pe Hristos mai mult ca Pavel; nimeni n-a arătat o râvnă mai mare ca el; nimeni n-a fost mai învrednicit de mai mult har.” (Sfântul Ioan Gură de Aur, Sfântul Grigorie de Nazianz, Sfântul Efrem Sirul, Despre Preoţie, traducere, introducere şi note de Pr. Dumitru Fecioru, Ed. Sofia, Bucureşti-2004, p. 81)

   Preoţii devin superiori părinţilor trupeşti, fiindcă părinţii ne nasc din voinţa lor şi din sânge, muririi, iar preoţii ne nasc, ne renasc prin dragostea lor, din Duhul Sfânt, înfiindu-ne astfel iubirii, adevărului, libertăţii, jertfei, crucii, învierii, nemuririi.

   „Pentru a fi preot, spune acelaşi mare Ierarh Ioan Gură de Aur, e nevoie de multă pricepere, iar înainte de pricepere e nevoie de mult har de la Dumnezeu, de purtări bune, de viaţă curată, de virtute mai mare decât cea omenească.” (ibid., p. 83)

   Însuşirile unui adevărat sacerdot, ortodox, jertfelnic şi iubitor de Hristos le enumeră tot Sfântul Patriarh Ioan Gură de Aur, astfel, „trebuie să fie cucernic, dar lipsit de mândrie; temut, dar iubit; autoritar, dar popular; drept, dar larg la suflet; smerit, dar nu slugarnic; aspru, dar înţelegător.” (ibid., p. 103)

   Taina Preoţiei ortodoxe înnobilează sufletul, îl întraripează cu aripile dumnezeirii!

   „Preoţia, grăieşte Sfântul Ierarh Grigorie de Nazianz, este arta de a conduce pe om – fiinţa cea mai complexă şi mai felurită în gând şi faptă – este arta artelor şi ştiinţa ştiinţelor!” (ibid., p. 222)

   Un alt mare Sfânt care n-a încetat a se minuna, a slăvi şi a cânta Taina Preoţiei a fost/ este Efrem Sirul. „O, minune preaslăvită! O, putere negrăită! O, înfricoşătoare taină a preoţiei! Spirituală şi sfântă, cinstită şi fără de prihană, pe care Hristos, când a venit, a dăruit-o celor vrednici. Cad şi mă rog cu lacrimi şi suspine, ca să mă oglindesc în această comoară a preoţiei. Că este o comoară pentru cei ce o păzesc cu vrednicie şi cuvioşie; este pavăză strălucitoare şi neasemuită; este turn neclintit, zid de nedărâmat; este temelie tare, care de pe pământ se înalţă până la bolta cerească. Dar ce spun, fraţilor? Preoţia este atârnată de bolţile cele mai înalte ale cerului; intră fără de împiedicare în înseşi cerurile cerurilor şi merge strălucit şi lesnicios prin mijlocul îngerilor şi al puterilor celor netrupeşti. Dar pentru ce spun prin mijlocul puterilor celor de sus? Stă de vorbă cu Însuşi Stăpânul îngerilor, cu Ziditorul şi Dătătorul de lumină. Şi, numai ce voieşte, că îndată şi primeşte, cu multă îndrăznire, cererile pe care I le face.” (ibid., p. 300)

   Preotul ortodox dacoromân trebuie să se pogoare în atâtea adâncimi matafizice, trebuie să urce pe înălţimile mistice, trebuie să străbată azurul serafic al duhovniciei, trăind isihast duhul liturgic, „Iubind ca Dumnezeu”, cum spunea părintele Miron Mihăilescu, adică dragostea „Liturghiei după Liturghie.” (Iubind ca Dumnezeu – Liturghii după Liturghii cu Părintele Miron Mihăilescu, Ed. Christiana, Buc., p. 174)

   Fiorul elevaţiei mistice este o dorire dumnezeiască, acel vector inefabil al continuei aspiraţii după sfinţenie, o împletire dintre cercetare şi viaţa moral-duhovnicească, care se întrupează unei naturi asimetrice reciproce duhovnic-ucenic/ ucenic-duhovnic, căci „Taina iubirii, spunea părintele Ghelasie Gheorghe, este asemenea unei întrupări în celălalt şi, prin urmare, presupune o concomitentă dăruire şi primire.”

Continue reading „Gheorghe Constantin NISTOROIU: ILARION VIRGIL FELEA – Preot ortodox martir (prima parte)” →