Dacã pandemia la care asistãm este prologul sfîrșitului, întoarcerea masivã a românilor acasã este justificatã, indiferent cît de neplãcutã pentru autoritãți și ceilalți membri ai societãții.
Care ar fi un loc mai bun de murit decît plaiurile unde ai vãzut lumina vieții?
Din acest unghi, exodul implicã un raport tragic: strîngerea lumii în gãoacea din care a plecat.
Nimeni nu poate nega legitimitatea acestei voințe.
Românii se întorc de unde au plecat pentru a muri în puțina demnitate care le-a mai rãmas.
Le poate fi ea negatã de propriii lor frați?
Îl poți aștepta pe fiul rãtãcitor cu arma în piept și ușile închise? Cu priviri încruntate și blesteme?
Sã presupunem cã toți românii care bat la granițele patriei vor fi împiedicați sã intre.
Vor fi nevoiți sã se întoarcã de unde au plecat, în caz cã strãinii din țãrile lor de adopție nu vor imita gestul fãcut de foștii lor compatrioți. Se vor simți aceștia din urmã muiați în satisfacție, prosperitate și îndreptãțire?
Dacã sfîrșitul va pogorî asupra lor, ei vor fi terminați indiferent de circumstanța exodului, cu un pãcat greu atîrnîndu-le de suflet.
Nu acesta este patriotismul, nu acesta este modul de apãrare a patriei, nu astfel vor fi mîntuite sufletele nației.
Dimpotrivã: a alege între a muri cu fratele tãu prigonit la porțile cetãții (un frate de pe urma cãruia ai profitat de-a lungul anilor) sau singur în iluzoriul adãpost al meschinãriei tale, care comportare credeți cã prezintã mai multã demnitate?
Cu care dintre opțiuni vei putea dormi mai bine? Muri mai liniștit? Continuîndu-ți existența ca și cum nu s-a-ntîmplat nimic ieșit din comun?
Continue reading „Liviu CANGEOPOL: Întoarcerea fraților rãtãcitori”
În recenzia publicată despre Întoarcerea din cruciadă. Viața poetului Radu Gyr între realitate și poveste (Editura Casa cărții de știință, Cluj-Napoca, 2020), romanul lui Al. Florin Țene, pomeneam metaforic despre ”floricelele” folosite ca ingrediente pentru aromarea textului și incitarea la o lectură multinevalară. Acestea erau ”buclele” informaționale suplimentare, care se dezvoltau în jurul biografiei narative și care, aparent, n-aveau vreo legătură implicită cu viața și activitatea poetului Radu Gyr. Este vorba de uciderea lui Eminescu, viața lui Zelea Codreanu, moartea agresivă a lui Iorga, abdicarea forțată a lui Cuza și alte câteva. (Cuvântul floricele” l-am preluat din limbajul unui prieten, cu care am schiat pe ghețarul Stella Ronda (cu 52 km de coborâre), propunându-mi să ne abatem ”într-o floricea”, adică să ne relaxăm schiind pe pârtii suplimentare deviate de la traseul principal).
A venit timpul să privim Bunavestire și altfel decât în estetica devenită oarecum clișeu „mama cu copilul”. Acum e criză, e gripă, pe undeva departe parcă își scoate capul și moartea… Deci ce moment mai bun să reevaluam viața decât o criză a vieții?
Oare am fost noi doi sufletul unei povești încă nescrisă? Cu siguranță că da dar, asta nu înseamnă că a fost o poveste de dragoste ieșită din comun. Nu, a fost ceva… ce a început din două singurătăți rătăcite în eter și s-au ciocnit orbește. Scântei au sărit când am deschis ochii privind în adâncul genunilor de singurătate ale fiecăruia dintre noi.
