Anton ILICA: Poetul creștin Traian Dorz în viziunea lui Al. Florin Țenea

,,Nu-mi acoperiți mormântul cu cununi, ci cu iubire”

 

        Când mi-a solicitat Al. Florin ȚENE să-i elaborez un text despre noua sa carte dedicată lui Traian DORZ, cu titlul CE GREU A FOST ÎN NOAPTEA ASTA, am rămas descumpănit, întrucât nu auzisem despre cel care i-a inspirat subiectul. Aveam însă certitudinea merituozității, întrucât scriitorul Al. Florin Țene avea deja expertiza așezării vieții și activității lui Radu Gyr, Ion Minulescu, Al.Macedonski, Gib Mihăescu ”între realitate și ficțiune”, așa că interesul pentru actualizarea operei unui poet, damnat pentru credință, avea garanții calitative. Crescut și eu în apropierea spațiului nașterii lui Traian Dorz, personajul romanului ”Ce greu a fost în noaptea asta”, cunosc că prin pădurile Beiușului umblau haiduci și se refugiau dezertori sau vagabonzi care fugeau de pedepse. Ca toți pădurenii de la poalele Padișului, Traian Dorz și-a găsit neastâmpărul și dorul de ducă într-o pasiune specifică fiului risipitor, bătând atâtea drumuri cu voie sau fără, pentru a-și potoli țâfna de a evada din familia dominată de un tată agresiv și total neglijent/ dezinteresat cu educația copilului. Nici căsătoria prea devreme, nici liniștea familiei, nici ”gura târgului” nu i-au stins pofta de a fi altfel decât ceilalți, nu l-au însănătoșit de boala neastâmpărului. Oprit de la vreo școală mai înaltă, aleargă după o aventură cu aromă de spectaculozitate, întâlnind un brigand ca și el, în sibianul Iosif Trifa, întemeietorul singurei secte religoase ortodoxe, purtând numele ”Oastea Domnului”. Iar omul de munte, hotărât și cu cinstea purtată în suflet la fel ca briceagul în buzunar, Traian și-a amanetat liniștea, crezând pătimaș într-o idee menită să evite decăderea sufletească a omului, supus vremurilor tulburătoare.

       Cine este Traian Dorz ? Țăran, înzestrat cu harul versificării de prin părțile Beiușului, bihorean încăpățânat și lustruit de credință, Traian Dorz s-a născut în ziua Crăcinului în 1914, fiind menit, după modelul celorlalți pădureni, să lucreze pământul, să-și întemeieze o familie cu ogradă, să se bucure de sărbători și să spună nepoților povești cu lotri din jurul munților Biharia ori ai Platoului Padiș. Copil inteligent, dar neînțeles și  lipsit de afectivitatea părintească, ajuns la oraș se lasă ademenit de mișcarea religioasă ”Oastea Domnului”, de unde i se trag aproape 20 de ani de condamnări politice, cu toate consecințele privațiunii de libertate și a pierderii sănătății fizice și psihice. Avea puțină învățătură adunată din școli, dar viața i-a oferit experiențe autodidacte de înțelepciune, scriind poezii, spre a fi cântate clandestin, predici de preaslăvire în cadrul acestei ”mișcări de regenerare moral-spirituală a poporului român în granițele ortodoxiei străbune”. A făcut jurnalism pe lângă publicații creștine, a scis vreo zece volume de poezii religioase și misionarism pentru ”Oastea Domnului”. Întreaga sa viață a fost asemenea unui martiraj, transferând suferința familiei, murind în satul în care s-a născut (Livada Beiușului), în 1989, după o viața chinuită timp de 75 de ani. A scris peste o mie de poezii, iar psalmii săi au devenit cântece religioase pentru spectacolul diferitelor secte neoprotestante.

      De ce Al. Florin Țene s-a oprit la romanțarea vieții și activității unui țăran poet religios? Ar trebui ca întrebarea să i-o adresăm lui, nouă rămânându-ne să speculăm niște opțiuni. Există în viața lui Traian Dorz o nebănuită rezervă de absurd, întreținut de o pasiune amplificată pe marginea unei patimi ideatice. Citind despre viața familiei Dorz, mi-am pierdut entuziasmul că omul se naște spre a fi fericit și că sursa suferinței se regăsește într-un comportament de neadaptare la o realitate, care năvălește agresiv dezechilibrând relațiile și oportunitățile. Chiar Al. Florin Țene pune în ecuația literară o viață, scriind sub temperatura și tensiunea impresiei, mirat el însuși că limbajul nu se revoltă descriind atâta suferință.

        Cum rezolvă Al. Florin Țene transferul unei persoane într-un personaj? Biografia lui Traian Dorz devine romanul CE GREU A FOST ÎN NOAPTEA ASTA! Ce mijloace literare utilizează pentru ca să dea cuvintelor suficientă încărcătură emoțională spre a fi credibile ? Scriitorul Țene are instrumentarul stilistic spre a fi convingător, deși e convins că în cuvinte se ascunde aceeași candoare fictivă intrând în spațiul minciunii. După Jules Renard, ”a scrie înseamnă aproape întotdeauna a minți”, iar transferul vieții într-”o imaginație reală” înseamnă artă, ”o formă de minciună, spunea pictorul Picasso, prin care vezi realitatea”. Al. Florin Țene vrea ca textul său să fie roman, orchestrând mijloacele de expresivitate pe portativul activității unui poet ”între realitate și ficțiune”. Atunci trebuie să acceptăm că distanța dintre realitate și ficțiune nu poate fi ocupată doar de cuvinte, întrucât sensurile acestora sunt infidele și trădătoare, deci circumstanțiale. Al. Florin Țene are deja un amplu exercițiu de fantazare, fiind el însuși poet, romancier și eseist, dispunând de antrenament pentru glisarea dintre realitate și imaginație. El are aptitudinea de a știi că textul romanesc trăiește prin ”adevărul său”, că acesta este vremelnic, că importantă este credința cititorului în acest adevăr, scuturat de rugină și care și-a găsit modul de a există prin intermediul ficțiunii. Relativitatea pune la îndoială toate cele ce până nu de mult se credeau valori absolute. Spre a evita contradicțiile, cititorului îi este vânturată dintru început o dedicație, cu voința discretă de a manipula înțelegerea (și justificarea) mesajului: ”Dedic această carte celor care, pentru credința lor în Hristos și Dumnezeu, au fost schingiuiți și uciși, de regimul ateu comunist și criminal.

        Toată viața copilului Traian este anticipată de ursitoare, crede autorul, după cum visul mamei la trei zile se potrivește unui oracol : ”Se făcea că un bărbat stătea la masă și scria rugăciuni. Iar un om hidos, îmbrăcat în  roșu, i-a rupt foile pe care scria și râdea, râdea și se auzea ca un ecou peste tot satul.” Simbolurile visului sunt clare. Folosind dialogul familial, descrierile, caracterizările, Al. Florin Țene reușește să construiască o atmosferă specifică unei epoci istorice care se rostogolește peste oameni, nevoiți să supraviețuiască la limita umanului și demnității. Continue reading „Anton ILICA: Poetul creștin Traian Dorz în viziunea lui Al. Florin Țenea”

Anton ILICA: Iisus în celulă

Inspirat de romanul Întoarcerea din cruciadă (2020), al scriitorului Al. FLORIN ȚENE, volum donat chiar astăzi Bibliotecii Universității din Knoxville, TN, am scris trei considerații despre viziunea autorului vizavi de viața poetului român, Radu GYR. Precedentul eseu cuprindea o reflecție despre asemuirea dintre ”închisorile” lui Rady Gyr și lumea de astăzi, încartiruită de propriile greșeli: ”Universul e mai mic decât a fost înainte și așa va rămâne, iar omenirea întreagă și-a pierdut siguranța și plăcerea degustării libertății”. ”Suntem oameni liberi în propria colivie”.

Am intrat în sărbătoarea Învierii, iar în țara mea, Lumina taborică și Paștele – simboluri ale creștinismului – sunt aduse de preoți însoțiți de polițiști. Inedita ofertă de speranțe mi-a stimulat amintirea zilei în care poetul Radu Gyr, în închisoarea de la Aiud, prin anii 1956, alături de alți pușcăriași politici (A. Berzescu, B. Anania), au întîmpinat, în vremuri laice, o sărbătoare crestină. După stingere, toți încartiruiții politici au început să cânte, iar colindul s-a auzit în întreaga comunitate a Aiudului, iar aceasta a început să colinde alături de pușcăriași. Poetul își recunoaște versurile din poemul IIsus în celulă:

Unde esti, Doamne? Am urlat la zăbrele

Din lună venea fum de cățui

M-am pipăit …și pe mâinile mele,

Am găsit urmele cuielor lui.

Și mai spune autorul: ”În aceste clipe mărețe, noi, cei din spatele ușilor ferecate, prin colindul nostru din mărginire, făceam saltul în nemărginire, în dumnezeire. Eram în Dumnezeu și Dumnezeu în noi” (p. 265).

Continue reading „Anton ILICA: Iisus în celulă”

Anton ILICA: Al. Florin Țene despre închisorile lui Radu Gyr

LUMEA DE ASTĂZI E O ÎNCHISOARE

Am scris două eseuri despre cartea lui AL. FLORIN ȚENE, ÎNTOARCEREA DIN CRUCIADĂ (2020), dedicată vieții poetului Radu Gyr, între realitate și poveste. Am apreciat demersul autorului în elaborarea ”unui roman iscoditor”, îmbinând  ”realitatea” cu ”ficțiunea” în conturarea unei biografii tulburătoare, claustrată de scrâșnete și durere, de revoltă și jale. Autorul a utilizat, cu pricepere și talent, instrumentele stilistice ale criticului și istoricului literar, obsedat parcă de evenimente contradictorii ale literaturii ți culturii române și de viețile unor scriitori, cum ar fi Gib Mihăescu, Ion Minulescu, Al Macedonski. De această dată, voi scrie despre ”închisorile lui Radu Gyr”, așa cum sunt ele descrise de A. F. Țene, vizând ideea că lumea de azi e mai mică decât cea de ieri, că universul actual e o închisoare, fiecare casă devenind un refugiu închis și fiecare suflet – înspăimântat de consecințe. Trăim într-o atmosferă tulburată și nesigură, cu omenire apăsată de pierderi umane și de incapacitatea de a intui recuperarea ”distanțării sociale” și a zâmbetului trist și adânc neliniștitor.

Radu Gyr a fost poetul epocii interbelice, ideologul legionarismului și poetul oficial al acestei mișcări politice. A scris vreo 15 volume de poeme lirice, fiind prolific pentru generația sa, din care făcea parte L. Blaga, N. Crainic, N. Ionescu, B. Anania, M. Eliade, Aron Cotruș, P. Țuțea etc. Cum perioada aceea de vreo două decenii își căuta identitatea și un anumit profil european și în condițiile rescrierii geografice a unei alte ordini statale europene, activitatea politică a fost dintre cele mai dinamice și dramatice. Oameni de cultură, universitari, distinși intelectuali, cercetători, teologi și militari, țărani și târgoveți au avut implicări politice și angajamente în grupări ideologice. Iorga a plătit cu viața, la fel ca și Goga ori Z. Codrreanu.

După descrierea lui A. F. Țene, autorul romanului inspirat din viața lui Radu Gyr, poetul ideolog a avut aproape 20 de ani de detenție politică: în timpul dictaturii carliste (în lagărul de la Tismana și Miercurea Ciuc) și în vremea comunismului (la Aiud). Pentru care fapte, ar putea întreba cititorul? Prima închisoare a făcut-o după organizarea ”revoluției legionare” împotriva dictaturii carliste, fiind închis împreună cu Mircea Eliade și Nae Ionescu, fiind apoi trimit la ”reabilitare”, cum spune autorul, în Batalioanele disciplinare de la Sărata, dem unde a fost printre puținii care au scăpat cu viața. A doua pușcărie, din 1945, o face în urma condamnării politice, fiindcă a făcut parte ”din lotul ziariștilor creștini”, alături de Pamfil Șeicaru și Nichifor Crainic. Afirmă A. F. Țene, că ar fi fost condamnat la moarte pentru poezia-manifest ”Ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane”, dar și pentru crimă de ”insurecție armată” și ”uneltire contra ordinii sociale”. După chinuri aproape absolute, în 1964, este amnistiat și mai trăiește până în 1975, fiind scos din  ”circuitul valorilor publice”.

Continue reading „Anton ILICA: Al. Florin Țene despre închisorile lui Radu Gyr”

Anton ILICA: Lucian Blaga – optimismul din zâmbet

Mă aflu pe o insulă într-o comunitate, respectând ideea Stay at home, în aceste momente când o boală copleșitoare a indus oamenilor ideea de spaimă și panică. M-am asumat voluntar să mă izolez într-o casă princiară din Knox, unde am la dispoziție toate condițiile unui trai tihnit. Am la mine o singură carte, luată din biblioteca personală pentru lectura în avionul transatlantic, cu care îmi întrețin gimnastica sufletului și o anumită cultură a minții. E vorba de volumul Poezii, de Lucian Blaga, editat în anul 1981. Conversațiile de alungare a plictiselii și stresului de pe net mi se par anoste, fiind amprentate de formule banale (”Cum ești?”, ”Să ai grijă de tine!”, ”O zi mai bună!” etc.). Câte o veste tristă se îmbină cu un zâmbet ponderat; optimismul meu ia uneori locul zădărniciei, ca apoi teama să înlocuiască speranța. Timpul mă îndeamnă să-i dau folosință, psihicul are nevoie de protecție, iar trupul solicită sănătate.

Deschid cartea lui Blaga la volumul ”În marea trecere” (1924). Din ”casa mea”, scrie Blaga, voi, cititorii, ”așteptați să vorbesc”. Despre ce putem vorbi în zilele triste? Răspunde poetul: ”Cuvintele sunt lacrimile celor ce ar fi voit așa de mult să plângă și n-au putut…”. Știu – am scris două volume de interpretare a textelor blagieine – că lirica sa dintre anii 1924 (vol. ”La cumpăna apelor”) și 1933 (”La curțile dorului”), stă sub semnul optimismului tragic expresionist: ”Intrat-a o boală în lume/ fără obraz, fără nume”. ”Pomii, suferinzi de gălbinare, nu mai caută vindecare”, ”din cer a venit un cântec de lebădă”, ”cineva a înveninat fântânile omului”, iar ”noi, cântăreții leproși, ne aplecăm capetele în tot mai mare tristețe”. Sunt semne de stele arse, ”paradisul e în destrămare”, iar arhanghelii, coborâți pe pământ, ”se rătăcesc prin baruri, cu aripile îmbolnăvite”; peste tot au apărut ”cocoși apocaliptici”, care aduc ”vești întunecate”. Nici măcar pasărea Foenix, simbolul salvării, nu mai zboară ca altădată. Cuvintele la rândul lor ”sfârșesc în sânge”: ”Pretutindeni e o tristețe. E o negare. E un sfârșit” (Tăgăduiri).

Între toate aceste imagini terifiante, câte o metaforă luminează credința:

Prin ceasul verde al pădurii/

Otrăvuri uitate adie…/

Continue reading „Anton ILICA: Lucian Blaga – optimismul din zâmbet”

Prof. Univ. Dr. Anton ILICA: ”Floricelele” lui Al. Florin Ţene în romanul despre Radu Gyr

În recenzia publicată despre Întoarcerea din cruciadă. Viața poetului Radu Gyr între realitate și poveste (Editura Casa cărții de știință, Cluj-Napoca, 2020), romanul lui Al. Florin Țene, pomeneam metaforic despre ”floricelele” folosite ca ingrediente pentru aromarea textului și incitarea la o lectură multinevalară. Acestea erau ”buclele” informaționale suplimentare, care se dezvoltau în jurul biografiei narative și care, aparent, n-aveau vreo legătură implicită cu viața și activitatea poetului Radu Gyr. Este vorba de uciderea lui Eminescu, viața lui Zelea Codreanu, moartea agresivă a lui Iorga, abdicarea forțată a lui Cuza și alte câteva. (Cuvântul floricele” l-am preluat din limbajul unui prieten, cu care am schiat pe ghețarul Stella Ronda (cu 52 km de coborâre), propunându-mi să ne abatem ”într-o floricea”, adică să ne relaxăm schiind pe pârtii suplimentare deviate de la traseul principal).

Justificarea utilizării ”floricelelor” am regăsit-o în romanul lui Al. Florin Țene și, fără a nega utilitatea lor, asemenea ”bucle de istorie tulburată” aparțin informațiilor controversate ale culturii naționale. Vom comenta cea referitoare la Eminescu. Povestea ”scandalului mare cu bietul poet” – relatează Radu Gyr, personajul principal, auzită de la tata – a început de la ”francmasonul și junimistul P. P. Carp” și de la ”francmasonul și parlamentarul Titu Maiorescu”. Din interese politice, determinate de un acord secret al lui Carp cu Tripla Alianță, mai multe ziare ”care susțin lupta pentru Ardeal” sunt desființate, iar ”patronii lor își trădează confrații”: ”Toți acești nemernici, ar fi spus Radu Gyr, se vor implica plini de zel în acțiunea de internare forțată a lui Eminescu” (p. 65), publicist devenit indezirabil. De ce era incomod Eminescu? Pentru că citise la Iași poezia Doina (la dezvelirea statuii lui Ștefan cel Mare), pentru că luptă pentru ”drepturile românilor din Ardeal”, pentru că ziarul ”Timpul” devine ”cotidian național”, publicând articole opozante politicii de stat. Pentru a preveni o dezvăluire a secretelor ”masonilor”, Titu Maiorescu pregătise ”internarea lui Eminescu”, sub pretextul că era nebun.

Mai apoi, Al. Florin Țene continuă povestea ”bietului Eminescu”, punându-și personajul să vorbească despre moartea lui Eminescu în urma loviturii la cap cu o piatră. Cică doctorul auspiciului examinează superficial creierul lui Eminescu, apoi îl aruncă la gunoi, sub pretextul stării de putrefacție, lansând ideea cauzei morții: sifilis.

Continue reading „Prof. Univ. Dr. Anton ILICA: ”Floricelele” lui Al. Florin Ţene în romanul despre Radu Gyr”

Prof.univ.dr.Anton ILICA: Întoarcerea lui Radu Gyr din cruciadă

Roman semnat de Al. Florin Țene[1]

 

Al. Florin ȚENE se află la al patrulea roman, despre viața unor scriitori români văzută ”între realitate și poveste”: Gib Mihăescu, Ion Minulescu, Alexandru Macedonski și, iată, Radu Gyr. Sunt biografii romanțate în care ”scriitorul polivalent” cu 84 de cărți publicate reconstituie, într-un mod original, viața și activitatea scriitorilor pomeniți mai sus. Sub titlul ”Întoarcerea din cruciadă”, preluat de la un poem, Al. Florin Țene romanțează viața poetului Radu Gyr, unul dintre cei mai controversați scriitori, a cărui activitate publică (și politică) este legată de mișcarea legionară din perioada interbelică. Prefațatorul romanului, Ionuț Țene, amintește că, prin 1968, tânărul critic literar Nicolae Manolescu includea într-o antologie de poezie română modernă căteva poeme de Radu Gyr, pentru care cele două volume antologice au fost retrase din circuitul public și distruse, nu înainte ca vreo câteva sute de exemplare să fie vândute. A fost un prim semnal că liricele sale (ex.”Ridică-te Gheorghe, ridică-te, Ioane”) merită atenția literaturii române contemporane. Prefațatorul susține că Radu Gyr ”este un poet major al secolului XX, a cărui operă literară trebuie reconsiderată și analizată în cheia comenatriului critic și literar, nu ideologic”. Totodată ”versurile nu erau de salon și nici cu metafore de bibliotecă, ci plămădite cu sânge și multă suferință”. Gyr e ”poetul universului concentraționar”, definind ”poezia creștină autentică și universală”. Cu toate aceste corecte aprecieri, liricele lui Radu Gyr devin cunoscute public abia în jurul anilor 2000.

Romanul dedicat poetului legionar prezintă ”realitatea”, în sensul în care Radu Gyr a publicat vreo zece volume antum (Liniști din schituri, Cerbul de lumină, Cununi uscate, Poeme de război ș.a.), precum și alte volume postume, cum ar fi Crucea din stepă, Poezii din închisori, Poezii, I – III, Sângele temniței stigmate, Ultimele poeme. Scriitorul s-a născut în 1905, la Câmpulung Muscel, a fost universitar, demnitar politic în guvern legionar, adept al lui Corneliu Zelea Codreanu, autorul Imnului Gărzii de Fier și ideolog al acesteia, împreună cu Nae Ionescu. A făcut închisoare mai mult de jumătate din anii vieții, dar moare acasă, în 1975, fiind înmormântat în Cimitirul Bellu catolic din București. Cele de mai sus le aflăm din cartea lui Al. Florin Țene, al cărui stil de biografiere înlesnește accesul cititorului spre activitatea spectaculoasă, dinamică și complexă a unui intelectual și creator din generația lui Mircea Eliade, Lucian Blaga, Petre Țuțea, Nichifor Crainic sau Alexandru Sahia.

Viața lui Radu Gyr ”între realitate și poveste”, subtitrează autorul! Câtă realitate și câtă poveste se regăsește în romanul ”Întoarcerea din Cruciadă”? Croșetarea ”poveștii” în jurul ”realității” constituie schema de îmbinare a adevărului cu imaginația, ceea ce ar motiva un cititor onest să despartă cele două fire narative pentru înțelegere. Autorul respectă adevărul despre viața și activitatea scriitorului Radu Gyr, dar îl ambalează într-o haină imaginativă, pentru atractivitate și pentru culoare beletristică. Impresia mea este că partea imaginativă se configurează în relatarea (foarte frumoasă și elegantă a vieții de familie, prin care ponderează emoționalitatea romanului), a dragostei pentru Flora, soția sa, pentru Simona, fiica lor. Secvențele de intimitate sunt o insulă de fericire și împlinire afectivă, cărora Al. Florin Țene le întreține tonusul optimist, prin arta dialogului, a relatării și a încrustării în semantica vieții a valorilor sentimentale, a nobleții certificată de virtute. Entuziamul vieții private umple clipele de fericire, atât de potrivite pentru echilibrarea presiunii politice alimentată de neliniști și nesiguranțe. Viața publică era amprentată de puternice pasiuni politice și de orgolii pătimașe. Împreună cu alți intelectuali, Radu Gyr îmbracă verdele legionar, implicându-se într-un proces complex de declinare a politicilor vremii și de conjugare a politicienilor, angajați în ”modernizarea” democratică a actului de conducere. În acest proces, se intersectează personalități cunoscute de la N. Iorga la Carol al II-lea, de la Madgearu la Codreanu, de la Antonescu la Sima, dar și Mircea Eliade, Mircea Vulcănescu, Octavian Goga, Nichifor Crainic, Ion Pillat, Ion Barbu, Petre Țuțea, Valeriu Anania, Nae Ionescu, M. Sebastian, Dumitru Stăniloae, Constantin Noica. Scriitorul Al. Florin Țenea construiește narația pe o altă perspectivă de analiză a vieții politice și a interferenței acesteia cu activitatea literară. Bazându-se pe citate selectate, romancierul apreciază că ”mișcarea legionară își are temeiuri naționale și ortodoxiste”, iar poetul Radu Gyr – ”un poet patriot desăvâșit”, ”un mare intelectual”, ”cântărețul oficial al Gărzii de Fier”, ”cel mai mare poet român, după Eminescu”, ”poetul neamului românesc”, ceea ce nu exclude impresia de exagerări.

Continue reading „Prof.univ.dr.Anton ILICA: Întoarcerea lui Radu Gyr din cruciadă”