„Până la urmă viața e cea mai importantă, deci vom face tot ceea ce ține de igienă, de bun simț și ce nu contravine moravurilor bisericești”.
(Francisc Doboș, Purtătorul de cuvânt al Arhiepiscopiei Romano-Catolice)
O veste tristă ne-a venit din străinătate. Ieri, la vârsta de 85 de ani a decedat de infecție cu coronavirus marele scriitor basarabean, disident politic și demascator al crimelor comuniste, Paul Goma. Dumnezeu să-l odihnească în pace după o viață în exil atât de zbuciumată.
Iar la noi, în Basarabia, situația se agravează din zi în zi. Cu încă 24 de cazuri de coronavirus numărul bolnavilor a ajuns la apr. 150 (149). Ceea ce este grav, doar trei sunt de import, restul sunt produs local. Se pare că sămânța de import a prins rădăcini adânci în solul fertil local și va trebui să ne așteptăm la explozie (cum au avut loc în Italia, Spania, Franța – nu dea domnul cu sistemul nostru de protecție a sănătății), mai luând în considerare lipsa de disciplină a conaționalilor noștri (este și cazul femeii din Bălceana care în plină carantină l-a vizitat pe fratele ei din satul vecin, expunându-l la un risc major).
Este absolut clar că acum se cere unirea întregii societăți extrem de divizate în lupta cu virusul ucigaș. Tot atât de clar este că în timpul acestei epidemii nu e locul pentru reglări de conturi. „În aceste timpuri grele, atât partidele politice, cât și societatea civilă pot contribui la identificarea și punerea în aplicare a unor soluții care ar ușura situația cetățenilor dacă va exista mai multă deschidere din partea autorităților”, este declarație partidului PAS, cu părere de rău lăsată fără atenție de președintele Comisiei Naționale pentru Situații Excepționale I. Chicu. Guvernarea, așa cum este, trebuie susținută în eforturile pe care le face pentru combaterea pandemiei. Dacă le face, însă din păcate, face mai mult piar, foarte multe greșeli. Ce ar însemna aceste blindate cu soldați înarmați până-n dinți prin oraș? Coronavirusul nu se teme de mitralierele lor, se teme de acțiuni clar definite de luptă cum ar fi dezinfectarea locurilor publice, ajutorarea bătrânilor aflați izolați la domiciliu. Să nu uităm că astfel de bătrâni sunt și săracii noștri părinți, bunici, de la țară, izolați și abandonați.
Dacă mai există unii creduli, care cred minciuna atunci coronavirusul, la sigur, nu crede.
Privesc și ascult rapoartele zilnice ale premierului Chicu, președintelui Comitetului de Situație de Urgență referitor la lupta cu pandemia de coronavirus. Salut activitățile, care într-adevăr se fac, de ex. respectarea regimului de carantină (ne place sau nu). Dar mă îngrijorează modul triumfalist că noi suntem pregătiți, avem de toate (Dodon – peste o mie de aparate de ventilare, sute de mii de măști!). În toată lumea nu ajung. Chiar și țările cu sisteme de sănătate și economie avansate se confruntă cu această problemă cauzată de numărul extrem de mare al bolnavilor și potențialilor purtători de virus.
Nu știu care sunt dedesubturile demiterii directorului Spitalului Republican dar le intuiesc. Dacă cauza demiterii a fost că el a dorit să-și protejeze colectivul de contaminare atunci situația e gravă. Cum va putea noul director să atragă simpatia colegilor săi în timp scurt. Tocmai acesta poate fi suprasolicitat de pacienții de la sate care încă nu prea au conștientizat marele pericol al coronavirusului), dar știu un lucru că în plină criză pandemică astfel de acțiuni sunt extrem de periculoase. Cu atât mai mult când un număr tot mai mare de medici AMENINȚĂ cu cereri de DEMISIE din cauza lipsei echipamentului de protecție. De asemenea, lipsa unor condiții elementare pentru medicii care se jertfesc pentru stoparea virusului. O angajată a spitalului republican spune că nu se duce acasă pentru că are 3 copii, iar de teama să nu-i îmbolnăvească, ea este nevoită să doarmă în spital, în propriul ei cabinet.
Înclin să cred mai mult apelului medicilor (celor care își fac datoria zilnic cu riscul major de contaminare), care spun că au nevoie de măști, costume de protecție și teste. Nu mai e timp de pierdut. O epidemie masivă poate începe oricând. Medicii fac apel la autorități să pregătească sistemul sanitar pentru efortul uriaş, la care va fi supus. Iar Dodon se întreabă dacă trebuie sau nu de ai testa pe toți. Medicii consideră că trebuie achiziţionate urgent sute de mii de teste şi organizate locuri de testare din maşină şi la domiciliile tuturor persoanelor răcite.
Dar toate acestea costă bani. A trecut mai mult de o săptămână de la decretarea stării de urgență, dar guvernul încă nu a făcut rectificări la buget, de unde să ia bani și să-i îndrepte la lupta cu coronavirusul. Planuri grandioase gen „Drumuri bune și alte ciudățenii dodoniste” să fie lăsate după lichidarea pandemiei (dacă vor mai avea pentru cine să fie construite), toate eforturile, inclusiv financiare, să fie orientate la lupta cu pandemia și cât de cât susținerea economiei, în special, a agriculturii în această perioada când o zi de primăvară va hrăni un an.
Deocamdată știri triste ne vin de la acolo unde s-a născut veșnicia. „Suntem în carantină totală. Mama mea a decedat și locuiește în Cărpineni și eu nu pot să mă duc la înmormântare la mama mea” spune cu durere în suflet tânăra din s. Bălceana. Frica și deznădejdea a pus stăpânire și pe alți locuitori. Oamenii spun că sunt speriați de situația, în care s-au pomenit, dar respectă regimul de autoizolare (din păcate, nu toți!). Singura speranță este la Dumnezeu, spune o altă localnică de 65 de ani care nu a mai văzut așa ceva de când trăiește. Sfâșietoare este declarația unui medic din Spania: „Nu putem să-i lăsăm să moară pe oamenii care au ridicat această țară. Sunt sigur că toți aveți rude de peste 65 de ani (numai Dodon nu are – n.n.) și ar fi groaznic ca ei să moară singuri, sedați și asfixiați, pentru că nu au avut ventilator”. https://www.jurnal.md/ro/news/04bf00cf6533da80/mesajul-sfasietor-al-unui-medic-plangand-in-hohote-ni-s-a-spus-ca-persoanele-de-peste-65-de-ani-trebuie-lasate-sa-moara.html. A făcut înconjurul lumii cazul unui preot catolic din Italia în vârstă de 72, care a transmis ventilatorul procurat de enoriași pentru el, unui tânăr. A murit pe 15 martie.
În același timp încă mai avem persoane iresponsabile, care se plimbă lejer prin oraș (fără trebuință) sau mai fac serbări de tot soiul. Este și cazul primarului de Telenești Vadim Lelic care a sărbătorit cu mult fast (a se vedea fundalul filmării – se pare că este un restaurant, acum când există dispoziția Comisiei Naționale pentru Situații Extraordinare de interzicere) a sărbătorit ziua de naștere a soției sale Natalia Lelic în mare veselie, cu muzicanți invitați. În ciuda pandemiei. A fost un ospăț pe timp de ciumă, pentru care demnitarul ar trebui să fie tras la răspundere. Dar el nu va fi tras la răspundere. Este din gașca lor!
În întreaga lume, în lumea civilizată, se amână din cauza coronavirusului, campionate ale lumii, olimpiade, Festivalul de film de la Nisa, iar în Rusia, care se află pe altă lume, se repară tancurile T-34 pentru a participa cu ele la parada militară, pe care intenționează să o organizeze cu mult fast Putin pe 9 mai, legată de serbarea a 75 de ani de la „Victoria asupra fascismului”. Și pudelul lui Putin Dodon nu șade cu mâinile în șolduri, alocând suplimentar suma de 157000 de lei (suplimentar la suma de 195000 lei planificați în februarie, când deja se știa despre acest coronavirus!), în total 352000 lei! pentru confecționarea medaliilor „75 de ani de la Victoria asupra fascismului în cel deal Doilea Război Mondial”. Atunci când orice bănuț trebuie orientat pentru salvarea celor vii de coronavirusul ucigaș!
Este absolut clar că toată lumea trebuie să se angajeze în lupta cu acest virus ucigaș (fie prin acțiuni concrete (cum fac medicii, polițiștii ș.a.), fie prin simpla totală izolare, pe care trebuie s-o facem noi). Dorința de vindecare trebuie să fie mai mare decât dorința de a sta în boală. Cu cât problema fizică este mai gravă, cu atât persoana trebuie să acționeze mai hotărât. Corpul nostru dorește să respirăm adânc, să ne recâștigăm dorințele și să începem să apreciem viața. Mintal, să acceptăm și să primim cu bucurie într-un echilibru tot ce ni se oferă în viață. Să inspirăm liber ideile divine, pline de respirație și rațiune a vieții.
Este îndemnul unor mari slujitori ai Domnului. Papa Francisc ne îndeamnă la credință în Dumnezeu, dar cu respectarea tuturor măsurilor de protecție. Purtătorul de cuvânt al Arhiepiscopiei Romano-Catolice, Francisc Doboș, nu știe încă ce va fi până la sărbătorile pascale (la mijlocul lunii aprilie), dar ne-a declarat că prelații catolici vor respecta întru totul deciziile autorităților: „până la urmă viața e cea mai importantă, deci vom face tot ceea ce ține de igienă, de bun simț și ce nu contravine moravurilor bisericești”. Și Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române Daniel vine cu un apel: „Biserica face un apel părintesc către credincioșii ei pentru a avea încredere în autorități”. Și Israelul va închide sinagogile, după ce aproape un sfert dintre persoanele infectate au contractat boala în lăcaşuri de cult. Doar patriarhul bisericii ruse Kiril, de care ascultă cea mai mare parte a preoților din Basarabia, tace. Probabil așteaptă ordin de la Putin.
Continue reading „Valeriu DULGHERU: Lupta cu coronavirusul în Basarabia”
Tineke Storteboom
Anotimpurile Danielei Gîfu au legătură cu dragostea, şi abia după aceea cu India. Cu această speranţă m-am şi apropiat de cartea specialistei în informatică din Iaşi. În general, mi-e frică de pixeli, de lumea virtuală, în care, oricât am încerca să fim de vii, suntem mai puţin vii decât în viaţa reală.
Suntem nevoiţi să recunoaştem că romanul epistolar este o apariţie mai puţin obişnuită în peisajul creaţiei literare. Oricum, în condiţiile actuale când pana, stiloul şi chiar popularul pix tind să devină exponate de muzeu vom întâlni din ce în ce mai rar această formă de exerciţiu literar. Aceasta este şi cauza care mă face să zăbovesc puţin în istoria genului.
Atmosfera din Miorița este arhaică, iar stilul lapidar și enigmatic. Totul în Miorița e simbol. Fiecare cuvânt are un bogat înțeles metaforic, tainic, ce nu se lasă descifrat la prima lectură. Și poate nici la a doua. S-au emis mai multe ipoteze pentru datarea Mioriței, însă au fost insuficient argumentate. Ovid Densusianu a datat Miorița în istoria recentă și a adus ca dovadă 37 de documente juridice de la tribunal. Dumitru Caracostea s-a abținut să nu râdă, când a obiectat că Mioriţa nu poate fi datată pe baza unor documente scrise după publicarea ei. Alții o datează pornind de la niște documente, ce nu au nicio legătură cu Mioriţa şi nici Mioriţa nu are de a face cu ele. Nicolae Iorga ne asigură că Mioriţa a fost creată de un singur anonim prin secolul al XVIII-lea. La prestigiul lui, nu mai era nevoie să își susțină afirmația cu argumente și dovezi. Nu putem pune la îndoială spusele lui. Hasdeu datează Miorița pe criterii lingvistice între 1350-1450. Datarea cea mai îndepărtată în timp a fost făcută de Caracostea, Ion Diaconu şi alţii, care o datează pe vremea dacilor, fără să ne spună pe ce criterii sau cu ce dovezi. Îi credem și pe ei, pe cuvânt de onoare.
Mă aflu pe o insulă într-o comunitate, respectând ideea Stay at home, în aceste momente când o boală copleșitoare a indus oamenilor ideea de spaimă și panică. M-am asumat voluntar să mă izolez într-o casă princiară din Knox, unde am la dispoziție toate condițiile unui trai tihnit. Am la mine o singură carte, luată din biblioteca personală pentru lectura în avionul transatlantic, cu care îmi întrețin gimnastica sufletului și o anumită cultură a minții. E vorba de volumul Poezii, de Lucian Blaga, editat în anul 1981. Conversațiile de alungare a plictiselii și stresului de pe net mi se par anoste, fiind amprentate de formule banale (”Cum ești?”, ”Să ai grijă de tine!”, ”O zi mai bună!” etc.). Câte o veste tristă se îmbină cu un zâmbet ponderat; optimismul meu ia uneori locul zădărniciei, ca apoi teama să înlocuiască speranța. Timpul mă îndeamnă să-i dau folosință, psihicul are nevoie de protecție, iar trupul solicită sănătate.
Poeta Mioara Oprișan, de a cărei carte facem vorbire în aceste pagini, are o activitate în domeniul literaturii destul de bogată.
În viziunea lui Valeriu Valegvi (Marșul nucilor pe mare, Editura Princeps Multimedia, Iași, 2019), toamna este atât anotimp, cât și o vârstă a omului, aceea a maturității depline, când se poate descoperi pe sine, dar și o vârstă apropae de „zbor”, de părăsirea acestei lumi („Devii pe zi ce trece / o pasăre cu zborul întors / spre înăuntru / te uimesc plăsmuirile clipei” – E toamnă).
Scriitorul, jurnalistul și disidentul Paul Goma născut la 2 octombrie 1935, în localitatea Mana,- Orhei, a decedat într-un spital din Paris în 24 martie, fiind bolnav de coronavirul 19.România, , În tinerețe a cochetat cu comunismul, indus în eroare de propaganda sistemului comunist-criminal. Apoi este cunoscut pentru atitudinile anticomuniste și naționaliste. Datorită atitudinii anticomuniste și anti ceaușiste este expulzat din ţară în noiembrie 1977, împreună cu soţia şi copilul. Fiind un luptător cu “arma” scrisului a continuat lupta împotriva regimului comunist. Eşecurile spionajului în epoca lui Nicolae Plesiţă care a organizat atentate cu colete a făcut să scape cu viață. La 2 octombrie, Paul Goma împlineşte 84 de ani. Statutul său a rămas în ultimii 42 de ani cel de azilant politic, spune Flori Bălănescu, reprezentanta editorială a lui Paul Goma în România. Acelaşi statut a avut şi Ana Maria, care a murit acum câțiva ani, acelaşi statut îl are şi fiul lor – Filip Ieronim. „Am atins o cotă de saturaţie insuportabilă la textele „de atitudine” despre Goma. Oamenii cred că o aniversare trebuie să fie mereu motiv de bucurie. Pentru mine, ziua de 2 octombrie este una de covârşitoare tristeţe, aş spune că – dacă n-ar suna prea medieval pentru urechile prea progresiste – este ziua în care retrăiesc cu inima în gât toată istoria lui Goma, aşa cum am aflat-o şi înţeles-o din cărţile lui şi din tonele de documente pe care le-am citit. Îi urez sănătate şi «mulţi ani!», cu îndemnul pentru noi să fim mai conştienţi de lumea în care trăim, să ne lepădăm de superficialităţi“, transmite Flori Bălănescu, cercetător ştiinţific la “Institutul Naţional pentru Studiul Totalitarismului”. Scriitorul Paul Goma avea deja un trecut revoluţionar notoriu atunci când, în anul 1977, a reuşit să trimită la postul de radio „Europa Liberă“ o scrisoare deschisă adresată lui Nicolae Ceauşescu în care vorbea despre nerespectarea drepturilor omului în România. Anterior, el a trimis o scrisoare deschisă şi lui Pavel Kohout, lider al „Chartei 77“(n.r. – mişcare disidentă care a luat naştere în Cehoslovacia la începutul anului 1977, din care a făcut parte şi Vaclav Havel). În anul 1952, în timp ce era elev la Liceul „Gheorghe Lazăr“ din Sibiu, a fost reţinut opt zile de Securitatea din Sibiu pentru că vorbise în clasă despre partizani şi pentru că ţinea un jurnal. În toamnă aceluiaşi an a fost exmatriculat. În timpul revoltei de la Budapesta, din 1956, fiind student, Goma a criticat materialismul dialectic, a afirmat că limba moldovenească este o invenţie şi că trupele sovietice sunt de ocupaţie. Afrontul lui n-a rămas nepedepsit. A fost arestat în acelaşi an, sub acuzaţia de „tentativă de organizare de manifestaţie ostilă“, fiind condamnat la doi ani de închisoare corecţională, pe care i-a executat la Jilava şi Gherla. . În 1954 a susținut simultan examene de admitere la Universitatea din București la filologie română și la Institutul de literatură și critică literară „Mihai Eminescu”. A reușit la amândouă, dar l-a ales pe ultimul. Între timp Goma devenise membru al Uniunii Tineretului Comunist și apoi, al Uniunii Tineretului Muncitoresc. În toamna anului 1955, a avut dispute la seminarii și cursuri cu profesorii Radu Florian, Tamara Gane, Mihai Gafița, Toma George Maiorescu, Mihail Novicov, iar în iunie 1956 a fost chemat la rectoratul universității pentru a i se atrage atenția. După înfrângerea revoluției maghiare din 1956, în luna noiembrie a aceluiași an, Paul Goma și-a predat în semn de protest carnetul de membru UTM după care, în noiembrie 1956 a fost arestat și acuzat de „tentativă de organizare de manifestație ostilă” În martie 1957 a fost condamnat la doi ani de închisoare corecțională, pe care i-a executat la închisorile Jilava și Gherla. Ulterior, a fost trimis cu domiciliu forțat în Bărăgan, la Lătești, azi Bordușani, din județul Ialomița, unde a rămas până în 1964.