Ecaterina CHIFU: Interviu cu poeta Elena Armenescu – membră în Mişcarea Mondială pentru Poezie/Word Poetry Movement

D-na poetă Elena Armenescu, alături de alţi scriitori reprezintă cultura română în Mişcarea Mondială  pentru Poezie. Această mişcare consideră că poeţii pot schimba lumea în bine, pot influenţa deciziile politice, pot determina realizarea unor constituţii pe principii umaniste, căci orice societate trebuie să aibă în centrul omul şi interesele sale, să nu fie dominată doare de goana după profit. Iată ce a spus d-na Elena Armenescu în interviul ce mi l-a acordat:

***

Ecaterina CHIFU: Stimată doamnă, sunteţi o poetă foarte bine cunoscută şi apreciată, membră a USR din anul 1998, cu multe volume publicate. Ne puteţi aminti câteva titluri?

Elena ARMENESCU: Privind  activitatea literară,  înainte de anul 1989,  am participat şi obţinut două premii la concursul literar „Tudor Arghezi” şi în 1989 am debutat în revista „Luceafărul” cu poemul „Confluenţe”, apoi au apărut volumele: „Ferestrele somnului”, „Regatul ascuns”, „Exodul uitării”, „Dictatura iubirii”, „Strigăt spre lumină”, „Memoria statuilor”, „Joc tainic”, „Cântecul iubirii” (sonete), „Locul de lumină”, „De mână cu Orfeu”, „Insomnia căutării”, „Livada cuvintelor”, „Judecata animalelor” (poezii pentru copii), „Constelaţia inimii”… Am alcătuit şi editat antologii: „Poeţi români slăvind Dumnezeirea” (dedicată martirilor Sfinţii Mucenici Brâncoveni, 2014), „Unirea face puterea” (2018), „Mişcarea Mondială pentru Poezie/Word Poetry Movement” (2019) şi volumul de proză „Gânduri de utrenie”. Am colaborat la revistele: „Luceafărul”, „Poesis”, „Contrapunct”, „Convorbiri literare”, „Viaţa românească” şi am acordat interviuri la radio, pe teme literare şi medicale.

Ecaterina CHIFU: Ce tematică abordaţi, care este universul creaţiei dumneavoastră?

Elena ARMENESCU: O tematică variată aşa cum este şi viaţa, cum este natura din jurul nostru din care ne inspirăm, iar unele scrieri – fie poezie ori proză – sunt chiar profunde, ca sufletul însetat de iubire şi cunoaştere.

Ecaterina CHIFU: Aţi înfiinţat „Fundaţia Mirabilis”. Vă rugăm să ne spuneţi care sunt obiectivele acesteia?

Elena ARMENESCU: Sunt mulţi oameni care fie din convingere (dintr-o profundă înţelegere a ideii, că, ce este natural este cel mai apropiat de structura noastră) fie că au urmat un tratament alopat îndelungat fără rezultate sau cu rezultate apreciabile, dar nu mai pot urma tratamentul respectiv, din cauza unor fenomene secundare ori intoleranţă sau sunt alergici la medicamente, se adresează celor care practică metode tradiţionale, neconvenţionale, adică nouă, celor care practicăm o medicină biofuncţională, holistică. Obiectivul nostru a fost de a implementa metodele terapeutice nemedicamentoase cu rezultate certe, în cele mai frecvente afecţiuni, constatate în practică la cabinetul „Fundaţiei Mirabilis”,  pe o perioadă de cinci ani, din care enumăr câteva: apifitoterapia, reechilibrarea energetică integrală, acupunctură, electropunctură, masaj terapeutic, bioterapie, chiropraxia, reflexoterapia, aromaterapia, relaxare prin meloterapie, dietoterapie individualizată pe boli şi grupe sanguine stabilită de specialişti în nutriţie, spiritualizare, prin convorbiri individuale, recomandarea lecturilor benefice stării de sănătate corporală şi mentală, evitarea factorilor perturbatori psihici sau de mediu (umiditate, frig, poluare etc).

Ecaterina CHIFU: Prin fundaţia pe care o conduceţi, faceţi parte din cluburile UNESCO şi prin activităţile organizate în Bucureşti şi în ţară din Mişcarea Mondială a Poeţilor. Vorbiţi-ne, vă rog, de ecoul literaturii române pe plan internaţional!

Elena ARMENESCU: Sunt de fapt două lucruri diferite care au în comun dragostea faţă de semeni. Mă voi referi în primul rând la „Fundaţia Mirabilis” care face parte din Cluburile UNESCO din România. Este o fundaţie pentru Medicină Alternativă Transdisciplinară care îşi propune să adune, sintetizeze, dezvolte, promoveze şi să facă totodată cunoscute totalitatea izvoarelor şi cunoştinţelor legate de vechile metode medico-terapeutice practicate de-a lungul vremurilor pe teritoriul României. Mă refer la cele zamolxiene, cunoscute şi peste hotare. „Fundaţia Mirabilis Club UNESCO” organizează anual simpozioane naţionale de medicină alternativă şi complementară ajunse la cea de a XXIII-a ediţie. Medicina holistică încearcă prin toate mijloacele, să întărească energia vitală, astfel încât, după declanşarea bolii, să aducă organismul într-o stare de echilibru cât mai apropiată de normalitate, adică de starea de dinaintea îmbolnăvirii. O abordare holistică presupune că există o forţă vitală (energia Qi) în fiecare pacient şi că aceasta este singura capabilă să determine restabilirea echilibrului. Acum să vă precizez şi despre „Mişcarea Mondială de Poezie” (WPM). Proiectul „Word Poetry Movement” a fost  iniţiat în Medellin, Columbia. Această mişcare a fost înfiinţată în contextul reuniunii mondiale a directorilor de la 37 de festivaluri internaţionale de poezie, care a avut loc la Medellin, Columbia, în perioada 4-8 iulie, 2011. Acolo, au discutat legătura dintre poezie şi pace, reconstituirea spiritului umanist, recuperarea naturii şi reconcilierea cu omul, unitatea şi diversitatea culturală a popoarelor, sărăcia materială şi justiţia poetică, precum şi posibile acţiuni în favoarea globalizării (extinderii) poeziei. Unul dintre scopuri este includerea celor mai puternice festivaluri internaţionale de poezie, poeţi, şcoli de poezie şi publicaţii tipărite şi virtuale, pentru a spori cooperarea reciprocă şi pentru a energiza vocea individuală şi colectivă a poeziei, în epoca noastră. Datorită naturii poeziei, „Mişcarea Mondială de Poezie” susţine şi va sprijini întotdeauna gândurile, acţiunile şi măsurile care pot contribui la pacea mondială, apărarea oricărei vieţi pe pământ, dezvoltarea durabilă a unei lumi noi, restaurarea frumuseţii, demnităţii şi adevărului, în procesul unei consolidări persistente a prezenţei poeziei în societatea contemporană din întreaga lume. Eu şi alţi poeţi români ca Ioana Trică, Victoria Milescu, Paula Romanescu ş.a am aderat la această mişcare. Eu organizez trimestrial seri de poezie şi muzică, lecturi publice, conform programului iniţiatorilor.

Ecaterina CHIFU: Prezentaţi-ne, vă rugăm, Proiectul „POESIS”?

Elena ARMENESCU: Am gândit un proiect românesc, prin înfiinţarea unui CLUB LITERAR ARTISTIC „POESIS” care presupune întâlnirea lunară a creatorilor de artă (poeţi, muzicieni, pictori), a actorilor şi artiştilor care, în mod profesional, recită ori cântă vocal sau la diferite instrumente, în mijlocul expoziţiilor de pictură care încântă ochiul – adică stimulăm organele de simţ (văz, auz) ca, prin intermediul lor, starea emoţională să fie declanşată, să se creeze emoţie, de dorit pozitivă, înălţătoare, extrem de benefică evoluţiei noastre spirituale. Sper că aceste întâlniri vor reprezenta  totodată o modalitate de emulaţie pentru creatori şi interpreţi.

Ecaterina CHIFU: Poeziile dumneavoastră au apărut şi în antologii?

Elena ARMENESCU: Da, sunt incluse în multe antologii, de pildă: „Antologie de Poezie” (Editura Arhip Art, Sibiu, 2010); „Lira în patru puncte cardinale”, (Editura med Publishers,  2012, 2014, 2015), „Simbioze lirice” (vol I, IV, X) (Editura Anamarol, 2014), „Poeţi români slăvind Dumnezeirea” (Editura Mirabilis); „Poètes, vos papiers” (Editura Tipo Moldova); „Să ningă peste inimi Continue reading „Ecaterina CHIFU: Interviu cu poeta Elena Armenescu – membră în Mişcarea Mondială pentru Poezie/Word Poetry Movement”

Al. Florin ŢENE: Academician prof.univ.dr.Ștefania Kory Calomfirescu – o viață de om în slujba sănătății omului

          La începutul anului acesta am primit, printr-un comisionar,  de la doamna academician cartea “Ștefania Kory Calomfirescu- O viață pentru medicină și beletristică medicală “ semnată de Rodica Jeican și Liviu Matcău, volum apărut la Editura Ecou Transilvan, Cluj-Napoca, 2020, având ca dedicație olografă”Domnului Al.Florin Țene, președintele Ligii Scriitorilor, cu stimă, recunoștință și cu drag rămâneți în sufletul meu. ss. Ștefania Kory Calomfirescu, 26 feb.2020” .

          Citind cartea despre doamna profesor, mi-am adus aminte de aforismul lui Ion Biberi, care spunea:”Spitalul este locul unde unii oamenii încep să moară încă din timpul vieţii”. Însă cunoacând viața doamnei Ștefania Kory Calomfirescu dedicată sănătății omului, mi-am dat seama că aforismul este doar o glumă proastă.

            Cartea se deschide cu” Prefața” semnată de prof.dr.Dafin F. Mureșanu, având un “Cuvânt înainte” de dr.Rodica Jeican, medic primar psihiatru, doctor în Științe Medicale, și o “Introducere” de prof.univ.dr.Liviu Matcău, membru de onoare al Academiei de Științe Medicale, acestea formând o paletă policromă ce exprimă aprecierile față de întreaga viață și activitate a doamnei academician Ștefania Kory Calomfirescu, membră a multor organizații științifice și culturale din țară și străinătate, inclusiv fiind membră în Liga Scriitorilor Români. După aceste pagini introductive, în care se stipulează că printre multiplele premii primite se află și medalia “Virtutea literară “și Trofeul “Gib I. Mihăescu “, acordate de Liga Scriitorilor Români, se află motto-ul semnat de Ștefania Kory Calomfirescu”Medicina nu este o profesie, fiindcă ea este o nobilă misiune de a ajuta oamenii în suferință “, cuvinte ce exprimă întreaga sa dăruire, de-o viață, sănătății oamenilor.

            Volumul, semnat de cele două personalități medicale, ce cuprinde în cele 428 de pagini, 4 capitole, se deschide cu un amplu capitol”O viață pentru medicină și beletristică medicală “ care înserează, încă de la primele rânduri, frazele scriitorului și jurnalistului Al.Florin Țene care spunea: “…doamna Profesoară Ștefania  Kory Calomfirescu a fost sărbătorită în data de 19 februarie 2011 ca “Senior al Cetății Clujului, într-un cadru festiv al Balului Operei Române din Cluj-Napoca, sub genericul “Paris, mon amour. “ La aceea data doamna academician avea 72 de ani și era răsplătită spiritual pentru o muncă plină de dăruire, talent și pasiune în strădania domniei sale în slujba sănătății omului, și a culturii naționale.

            Din paginile autobiografice ce cuprind mărturisirile sincere ale doamnei doctor, aflăm că s-a născut în 31 iulie 1938 în orașul Drobeta-Turnu Severin din județul Mehedinți, având părinți, tată-l cu origini în Rm.Vâlcea și mama Karolina, născută în  Viena, capitala Austriei, În mărturisirea sa aceasta spune că mai are un frate Nicolae, profesor de limba română, membru în Uniunea Scriitorilor din România. Descoperim în descrierea orașului natal cuvinte încărcate cu mierea duioșiei, ce exprimă dragostea față de locurile unde a văzut lumina zilei.Am spus-o de mai multe ori, că omul, indiferent la ce vârstă se află, se întoarce la origini datorită primei înghițituri de aer pe care o inspiră la naștere.Datorită acestui fapt, Ștefania Korii Calomfirescu se întoarce fizic și spiritual la locurile natale.

            Profesoara dr.Ștefania Kory Calomfirescu este, neîndoielnic, o personalitate luminată a Școlii Medicale Clujene și a Neorologiei românești. Pot să subliniez că numele domniei sale stă alături de marile nume ale medicine naționale, ca: Profesor Iuliu Hațieganu, Valeriu Bologa, Victor Papilian, Ion Goia, prof.dr.Crișan Mircioiu, Florea Marin. Gheorghe Marinescu, prof. Ion Minea,  Constantin Bălăceanu-Stolnici, Constantin Popa etc, despre care a  scris studii ample, numărându-se în mii de pagini.

            La pensionare, în 1 octombrie 2003, doamna prof.dr.Ștefania Kory Calomfirescu a primit atât “Diploma de excelență pentru întreaga activitate didactică și științifică “, cât și medalia “Iuliu Hațieganu “ din partea Universității de Medicină și Farmacie “Iuliu Hațieganu “ din Cluj-Napoca.

            Făcând o scurtă retrospectivă a activității acestei personalități pot să scriu că doamna profesoară, după absolvirea Facultății de Medicină Generală a Universității de Medicină și Farmacie din Cluj-Napoca , a luat doctoratul cu specialitatea în Neurologie în 1974, iar în 1996 a obținut, prin concurs, titlul de profesor universitar și șef de Clinică și de Catedră, iar din anul 2003, după pensionare, a rămas profesor universitar consultant, conducător de doctorate în cadrul Universității pe care a absolvit-o cu mulți ani în urmă. Dânsa deține două certificate de inovator referitoare la terapia afazei, adaptând pentru limba română textul WAB la bolnavii cu afazie, în cadrul AVC.

            Profesor dr.Ștefania Kory Calomfirescu este membră în Academia de Științe din România, membru fondator și redactor șef al revistei ACTA NEUROLOGICA TRANSILVANIAE, membru în fundația OCTAVIAN FODOR; membru în colegiul de redacție al revistei CLUJUL MEDICAL, al JURNALULUI DE AFAZIOLOGIE, membru peer rew INFORMATICA, membru al Association of Awerican Publishers, membru al international Biographical Center Cambridge,este vice-președinte al Comitetului de Istorie și Filozofie în Știință și Tehnică, filiala Cluj, de pe lângă Academie Română.Datorită activității sale doamna doctor este prezentă în zeci de dicționare din țară și străinătate.

            A publicat numeroase cărți despre viața și activitatea distinșilor medici celebri din țara noastră, fiind unul din puținii istoriografi care s-a aplecat cu acribie asupra medicinei naționale.Sunt pagini întregi, în cartea de care facem vorbire, cu relatări despre aceste cărți, găsindu-se reproduse și coperțile acestora. “Cartea trebuie să fie un spărgator de gheață care distruge marile înghețate dinăuntrul sufletelor noastre”,spunea Franz Kafka, înțelepciune ce se poate aplica numeroaselor cărți semnate de Ștefania Kory Calomfirescu.

Continue reading „Al. Florin ŢENE: Academician prof.univ.dr.Ștefania Kory Calomfirescu – o viață de om în slujba sănătății omului”

Alexandrina TULICS: Rodul iubirii (poeme creștine)

Ești pe drum?

 

Ninge cu flori de cais,cu pârgu-ostenit,

în nopți argintii în rugile albite

Dansează petale în alb orbitor ,

ca fete fecioare în ritmuri pornite.

Calcă poteca albită,

un batrân ce s-a -ntors de la poartă,

Așteaptă șă-l chemi cât mai degrabă ,

Din viața-i iertată.

Fulgii-i acoperă fața,cu palme de stele-argintii,

O lacrimă scapă bătrânul

Prin rugă șopteste;

-Vino și eu te aștept mai degrabă să vii.

Ninge cu flori de cais

În gânduri cuminți de fecioară,

Se uită spre cer așteptând

Și-n gându-i se înfioară .

Noapte de noapte se uită,

Cu ochii spre cer înspre zare

Ca alții cuminți ca și ea,

Așteaptă să vii,e-n marea așteptare.

Se-aude un strigăt în miezul de noapte,

Și parcă disting același rugi curate în șoapte;

-Ești pe drum? Când revii, cât esti de-aproape?

Caișii adorm în parfumul de flori

cu gândul la fulgii-n splendoare,

La bătrânul cu fața-i albită în ninsul de cais

 

 

Doamne

 

Păstrează-mă în locul unde vrei să fiu,

La poarta de la răsărit
Unde-am întâlnit Iubitu-Ți Fiu
La Golgota la înviere,
Unde iertare am primit și sfânta Ta putere.
Păstrează-mă cum m-ai făcut
Albită-n scumpa Ta iertare ,
Un lujer nou curat spre Canaan
Ce nu mai vrea nimic de-aici,
Din vale.
Continue reading „Alexandrina TULICS: Rodul iubirii (poeme creștine)”

Adriana Scărişoreanu – Buzad: Poesis

Eterna regăsire

 

Te aştept

Să mă pierzi

În eterna regăsire

A unei priviri

 

 

 Mantra

 

Numele tău-

Mantra gravată-n suflet,

Ce prinde forme diafane,

Atât de străine;

Personalizare a rostirii

Înstrăinare-regăsire.

 

 

 Ideatic 

 

Întind brațele să cuprind

Formele diafane sub care

Te-am clădit în suflet

Păgân și gingaș

Scăldat în sclipirile iubirii –

 

Doar energii

Ce se disipă încet,

Renasc și se-ngrop –

A fost și-a rămas…

——————————

Adriana Scărişoreanu – Buzad

3 august 2020

Galina MARTEA: Societatea fără substanță vitală

Referindu-ne la starea societății basarabene de astăzi probabil ar fi prea naiv să spunem că aceasta se dărâmă cu pași rapizi sau că aceasta se sufocă sau că duce lipsă de oxigen, cât și multe alte constatări. Într-adevăr, ar fi prea naiv să ne exprimăm în asemenea forme pentru că această societate este deja distrusă până în talpă din toate punctele de vedere, iar existența și speranțele românilor basarabeni sunt din greu afectate. Pe această bucată de pământ ziua se naște din neajunsuri materiale și financiare, nedreptăți sociale, minciuni, hoții, șarlatanii, lipsă de lumină viabilă, iar întunericul nopții când se lasă deasupra acestui popor provoacă numai teamă și neîncredere pentru ziua de mâine. E ceva ieșit din comun, o situație socială nespus de tragică care înspăimântă și dărâmă totul de sub picioare, dărâmă prezentul plin de incertitudini ce pune doar întrebări fără de răspunsuri. În asemenea condiții omul basarabean există deja de trei decenii, la bază având independența mult dorită, obținută cu mult greu după un regim totalitar care a durat mai mult de jumătate de secol. În toți acești ani de independență statală au persistat dezamăgiri enorme pentru poporul român basarabean, nemaivorbind de criza economică, socială și politică care din an în an devine tot mai gravă și tot mai nocivă. În mod aparte, în ultimii zece ani situația s-a dovedit a fi cea mai catastrofală, identitatea clasei politice și a actorilor guvernamentali dovedindu-se a fi una teribilă ce s-a impus numai prin falsitate, escrocherie, infracțiuni financiare etc., din respectivele sărăcia și nedreptatea socială evoluând către limite de neconceput. Prin lipsa de transparență și haos social de-a lungul anilor s-a creat o situație fără precedent, exodul masiv al populației fiind calea cea mai sigură pentru supraviețuire. Astfel, fenomenul exodului în masă sau a migrației în afara țării a pus stăpânire pe omul societății basarabene, în consecință, țara rămânând cu o descreștere esențială a populației. Conform sondajelor de ultima oră, societatea moldavă se plasează în primele locuri în lume cu o rată foarte joasă de extindere a populației. Pe când dezvoltarea economică și nivelul sărăciei din cadrul țării există sub un aspect greu de soluționat, rezultatul fiind dominat de stagnarea aproape integrală a activităților industriale (ne referim la industrie ca ramură a producției materiale și a economiei naționale care cuprinde întreaga gamă de întreprinderi precum uzine, fabrici etc.), de dezechilibrul neglijabil în domeniul de asigurări și protecție socială a populației, de prezența redusă a exporturilor, accesul restrâns al activităților în businessul mic şi mijlociu etc. – crahul economic în mod realist fiind prezent în toate sferele productive și neproductive, iar sărăcia socială fiind o componentă extraordinar de tristă atât la nivel european (ultimul loc în Europa), cât și mondial (Banca Mondială marcând-o cu „indice multidimensional al sărăciei”). Corespunzător, nivelul de trai al populației este la limita și sub limita sărăciei absolute, preocuparea de bază fiind supraviețuirea. Ca urmare, componentele crizei sociale, economice, politice, inflaționiste, șomaj etc., subminează continuu instabilitatea societății basarabene.

După trei decenii de independență statală societatea moldavă nu a reușit nicidecum să cultive practicile țărilor dezvoltate în domeniul economic, politic, de administrare socială, de investitor, de întreprinzător; de evoluare a activităților comerciale, industriale, financiare; de implementare a unui sistem normativ și legislativ corespunzător, astfel întregul proces de tranziție la economia de piață rămânând la început de cale și, în același timp, fiind o grea povară pe spatele poporului. Întreaga gamă a reformelor social-economice sunt determinate în continuare de absența și insuficiența unor strategii adecvate atât pe termen scurt, cât și pe termen lung; în mod aparte, de lipsa unei strategii care ar stimula integrarea societății moldave în modelul economic european, de lipsa unor elemente adecvate în sistemul fiscal și monetar, de lipsa unor criterii corespunzătoare în stimularea și promovarea antreprenoriatului, de lipsa unor indicatori sănătoși în menținerea echilibrului micro și macroeconomic în cadrul țării; nu se acordă o atenție și retribuție cuvenită sferei învățământului, în mod aparte, sistemului academic și universitar – sisteme care ar putea să contribuie benefic la elaborarea și implementarea în practică a studiilor și politicilor economice corespunzătoare. Prin lipsa unor relații umane dintre societatea civilă și stat nu se ține cont de gravitatea situației existente și de realitatea prin care există societatea. O componentă nespus de gravă este sistemul politic existent care se răsfrânge foarte negativ asupra tuturor domeniilor de activitate social-economică. Sistemul politic existent este construit pe bază de interese personale și de grup, în cele din urmă reglând și deținând monopolul în toate ramurile economiei naționale și vieții sociale. Disproporția dintre cei bogați și cei săraci este impresionantă, mai ales în sectorul rural unde persoanele cu vârstă înaintată-bătrânii, copiii, dar și majoritatea populației se regăsește constant într-o stare patologică cronică datorită reducerii rației alimentare zilnice și insuficienței de calorii necesare organismului uman. Din aceste motive, cauza fiind subnutriția și stările zilnice de suferință morală/materială/socială etc., se dezvoltă cu pași rapizi la un nivel destul de ridicat numărul persoanelor cu nevoi speciale, cu patologii greu de recuperat (boli ale sistemului nervos, afecțiuni cardiace, tumori, ansietate etc) care, evident, duc la mortalitate prematură, spre exemplu, mortalitatea infantilă fiind de 9,7 la o mie nou născuți, pe când media în UE fiind de 3,6 la o mie născuți în anul 2016. De aici are loc și procesul de îmbătrânire al populației (în plan mondial fiind pe locul 157 din 228 țări prezente în clasament), proces care este cu mult mai ridicat în raport cu țările dezvoltate, speranța de viață în Moldova fiind de 71,4 ani – cea mai mică rată din Europa. De menționat, conform statisticilor cetățenii din localitățile rurale trăiesc cu 4,2 ani mai puțin față de acei din localitățile urbane. Dependent de organizarea socială, economică și politică ineficientă, omul din societatea basarabeană este constrâns să existe în asemenea condiții vulnerabile de viață, acceptând condiționat situația existentă, suportând și tolerând toate nedreptățile și inegalitățile sociale – sărăcia extremă, minciuna și escrocheria la limite halucinante, formalismul și ipocrizia clasei politice și de guvernare, etc., în rezultat promovându-se în societate procesul de involuție umană, dezvoltarea umană fiind componenta care stagnează continuu (Moldova fiind pe locul 112 din 189 state în clasamentul mondial). Sărăcia socială, ca factor ce determină lipsa mijloacelor materiale și financiare necesare în existența individului, a contribuit enorm la reducerea natalității, la creșterea mortalității premature, la dezvoltarea procesului migratoriu în afara țării, în rezultat, reducându-se considerabil numărul populației și, în același timp, fiind accelerat procesul de îmbătrânire al cetățenilor. Ca urmare, totul reducându-se la un nivel de trai foarte scăzut al populației, cel mai jos nivel de trai din Europa, cauzele majore fiind prezente prin administrarea ineficientă a societății; sistemul politic nespus de fragil, instabil și corupt; asistența sanitară și socială de o calitate inferioară, mediul social nemaipomenit de beteag care denotă doar orientare greșită în dezvoltarea umană – mediu social bazat constant pe stări de stres, neîncredere în clasa politică și de guvernare etc.

Continue reading „Galina MARTEA: Societatea fără substanță vitală”

Marilena ION-CRISTEA: Angoasa din poem (versuri)

 

 

Am scris un poem, dar nu pot să-l trăiesc,

E un soi de neliniște-n el,

Care mă face mai mult să-l privesc,

Trăindu-mi uimirea altfel!

 

L-am scris dintr-un gând cu multe tăișuri,

Ce mi-a intrat pe sub coaste,

Și a tăiat din copaci și hățișuri,

De prin pădurile noastre..

 

Simt nodul în gât cum parcă m-apasă,

Mai mult ca niciodată,

Fără de gânduri, cuvântul nu-l lăsă

Să-mi spele rana ciudată!

 

Plin de emoții e gândul ce zboară,

Punându-mi cuvântul pe buze,

Și chiar dacă rana îmi este amară,

O vindec cu seva din frunze!

 

Am scris un poem plin de angoase,

Dar sufletul mi-e liniștit,

Căci au ieșit niste versuri frumoase,

De până și eu sunt uimit..

 

 

Îmbrățișări cu flori de măr

 

Am pierdut primăvara pe drum,

A rămas în perdele de fum,

Cu regrete ce-au înflorit,

Într-un măr deja obosit..

 

Parcă-o văd în lungi conuri de umbră,

Cu privirea-i mirată și sumbră

Rătăcind printre crengi, fără sens,

Fără nici o dorință de mers!

 

Am pierdut primăvara prin meri,

Și cu ea alte lungi primăveri,

Flori de măr tare arse de soare,

Învățate din muguri să zboare!

 

Ia-mă-n brațe tu măr, cel din urmă,

Așteptarea-mi din vise, o curmă,

Și cu florile roze, plăpânde,

Ia-mă-n brațele tale flămânde!

 

Să atingi cu iubirea din floare,

Ale verii ramase fuioare,

Și să-mi torci cu un fir de lumină,

Doar o pânză ușoară și fină…

 

Am pierdut primăvara pe drum,

A rămas în perdele de fum,

Cu regrete ce-au înflorit,

Într-un măr deja obosit…

 

 

Atât de aproape și totuși departe

 

Te simt câteodată aproape,

Deși, știu că singură sunt,

Când noaptea se-așază pe pleoape,

Și-s doar tăceri pe pământ..

 

Când umbre-mi dansează prin casă,

Iar sufletul meu altruist,

Ca să-mi arate că-i pasă,

Zâmbește, când vesel, când trist!

 

Când călimări se revarsă,

Pe-o filă a dorului, albă,

Ca-ntr-un poem să îmi țeasă

Cuvintele toate din salbă..

 

Când mă blochez de uimire

În ploi mult prea reci și sterile,

Iar stropii străini de iubire,

Transformă noaptea-n idile..

 

Și, totuși, atât de departe..

Căci te-ai născut pentru mine,

Nu ești nici viață, nici moarte,

O, muză-a uitării de sine!

 

 

Timp fertil

 

O, timp fertil al tuturor,

ai înflorit trecând în zbor,

din dorul meu de primăvară

de-a te simți în tâmplă iară!

Ai înflorit așa ușor,

fără să-ți dau vreun ajutor,

cum am facut de-atâtea ori,

pictând pe trupul tău culori!

 

Cum de-ai știut să înflorești

ca o gradină din povești?

Cine ți-a dat fior, putere,

ca să renaști cu-o adiere?

Și fără mintea-mi ascuțită,

de-atâtea ori nepotrivită,

cum de-ai plecat prin lumi străine,

încet, scurgându-te prin mine?

 

Dar eu, cum am putut trăi

fără puterea de a-ți fi?

De-a-mi primeni picioarele

și de a-ți bea izvoarele?

De a gusta din fructe coapte,

lăsându-mă ușor pe spate,

pentru-a vedea un paradis

în dansul frunzelor promis?

 

Fără-a afla veștile bune

urcând pe creste din genune,

în care coboram ostil,

pentru-a mă ridica umil?

O, timp fertil al tuturor!

Cu-al meu cuvânt tremurător,

te rog să mă astepți, mă cheamă,

să-ți simt eternitatea-n palmă!

 

 

Tăcerea rozelor

 

Ai auzit vreodată tăcerea?

Este atât de adâncă,

de-i simt și pe geam mângâierea..

Profundă, superbă, cu palmele moi,

ea se strecoară dansând printre noi!

 

Ai auzit vreodată tăcerea?

Cum scârțâie geamul

revendicându-și căderea!

Senină, măreață, cu aripi flămânde,

în zboru-i măiastru un demon ascunde.

 

Ai auzit vreodată tăcerea?

Cum își lovește din zbor,

într-un perete, de dor, adierea..

În ea se adună nopți fără vis,

parfumul sălbatic de manuscris..

 

Ai auzit vreodată tăcerea?

Cum înfloresc trandafirii în zori,

ascunzând în petale durerea?

Își spun fără glas rugăciunea de seară..

Tăcerea vorbește și te înfioară!

 

Ai auzit vreodată tăcerea?

Cum rozele tac într-un ritm cadențat,

Cum moartea le mistuie vrerea…

Cu chipul lor palid ascuns într-o mască,

Visează, tăcând, să renască!

 

 

Florile speranței

 

Mi-s pline brațele de flori, le simt cântând, parcă-s viori,

Mă-mbratișează tandru, cald, dând la o parte încă-un fald.

Le simt parfumul dulce-n suflet, mă răcoresc cu al lor cântec,

Și un fior de dimineață, și cald, și rece, mă răsfață!

 

Mi-s pline brațele de flori, iar minunatele culori,

Le văd pe cer în curcubeie și-n ochii-mi limpezi de femeie!

O, flori ale speranței, vii, cu mii petale aurii,

Mă-nalț ca Phoenix dintr-o dramă a viselor ce se destramă!

 

Continue reading „Marilena ION-CRISTEA: Angoasa din poem (versuri)”

Paul LEIBOVICI: ,,POMUL VERDE” cu 57 de ramuri uscate

Wili aprinse luminile de servici pe coridorul îngust din spatele scenei. Apoi, își luase gentuța în  care, ca de obicei, păstra caietul cu însemnările regiei. Spectacolul  din acea seară de toamnă ploioasă a avut, ca de obicei succes. În limba teatrală se spune ,,a desfundat ulițele,,. Se jucase o ,,REVISTĂ MUZICALĂ,, cu melodii la modă, unele foarte populare. Scheciurile umoristice au fost a lui Juli Weisman și Nelu Marcovici-ambi ingineri,dar umoriști talentați, care atingeau în mod umoristic nu numai problemele uliței ci și sufletele publicului.

Scenetele și cupletele muzicale stîrnind voie bună, ceea ce crea o atmosferă plăcută. Publicul aplauda,iar interpreții reapăreau pe podium, după fiecare scheci, mulțumind celor din sală.

O fetișcancă cam de vreo 15 ani își făcuse drum spre scenă, purtînd un buchet de flori care apoi la înmînat interpreților melodiei ,,IAȘUL meu-mîndria țării,,. Spectacolul de revistă era la apogeu. Împlinise pretigioasul NUMĂR ,, 50,,. Era un adevărat succes !!!  Cu toate că vîntul rece și ploaia din acea seară de toamnă erau mai amenințătoare. Atmosfera care domina era plăcută. Actorii au părăsit curtea teatrului, după ce au recitit programul repetițiilor săptămînale. Nimic neobișnuit. Doar fulgerele  și tunetele erau amenințătoare… Tramvaiele erau arhi pline. Publicul –care locuia mai spre marginea Iașului, aștepta nerăbdător tramvaiul care urca linia dinspre gară, iar  în centru se încrucișa cu cel care își făcea apariția coborînd alene dispre universitate -în fața statuii Eroilor. Spectatorii se grăbeau spre domiciliu-erau aproape singurii călătorii la acea oră. Cu toate că localurile mai erau deschise și te puteai încălzi cu un spritz  sau o cafea la ,,Moldova,, sau pe la unele bodegi de pe drum! Nimeni nu risca …Ploaia se înțesea, vîntul smulgea ramurile copacilor ,iar tunetele se dovedeau neprietenoase!.

Spectacolul era regizat de Rahel-actriță și soția directorului. Ascunși sub umbrela neagră, cei doi o porniră spre locuința lor. Atît  Wili regisorul tehnic cît și Anghel –electricianul care mînuia reflectoarele –au fost ultimii care au părăsit curtea, au tras cheia la poarta care dădea spre stradă și cu pași grăbiți nu mai țineau seamă de băltoacele în care apa se revărsa furioasă. Noaptea aceea –noaptea neagră devenise simbolul catastrofei.

Clădirea teatrului- e drept cam îmbătrînită, dar bine întreținută de conducerea unicei instituți Teatrul evreiesc de Stat ,,Avraham Goldfaden,, Iași, se afla pe una din străzile apropiate de centru. Cîndva funcționa acolo un cinematograf. Cam la doi pași de Liceul Național. Ce mai, Teatru evreesc ,,Avraham Goldfade,, era în plină vigoare a vieții cultural artistice a Iașului.

În orele dimineții atît personalul artistic cît și tehnic-administrativ –zi de zi se îndrepta spre acest locaș în care bătăile sufletului evreiesc, încă mai erau viguroase. Sub bagheta regisorului Iso Schapira, echipa de actori repeta scenele dintr-o prelucrare a unor povestiri de Șalom Aleihem, a poetei idișiste Simole Scneider. În fosa muzicală, cei cîțiva muzicieni erau dirijați de H. Segal-reputat cunoscător al folclorului idiș. Atmosfera vijelioasă din acea noapte, dărâmase acoperișul scenei. Se putea observa din stradă gaura neagră care domina clădirea. Schapira informă instanțele administrative locale și în același timp se adresă unei cooperative care se ocupa cu remonturile. Personalul artistic era convocat la sălile de repetiți , dar atmosfera, comentariile nu întîrziau să-și spună cuvîntul. Unii din actori ,încă de la începutul sezonului erau traumatizați. Directorul-o personalitate artistică apreciată, avea și un  trecut eroic,,fusese luptător în anii 1935 , în Spania.Vechi  și reputat luptătot comunist. Pregătirea sa artistică –la Școala germană a anilor din preajma celui de al doile Război mondial. Un suflet de evreu sau cum se spune ,,a idișe neșumă,,. Chiar în stagiunea trecută, unii din membrii personalului artistic au fost supuși anchetelor securității. Geepul acosta aproape zilnic ori pe o stradă laterală,ori chiar lîngă poarta de la intrare a personalului. Privirile celui din Geep erau îndreptate spre angajații fie artistici,fie administrativi. Chiar în mijlocul acestora se aflau ,,codoși,, care raportau despre discuțiile intime-colegiale, scrisorile, fotografiile primite din Israel.

Continue reading „Paul LEIBOVICI: ,,POMUL VERDE” cu 57 de ramuri uscate”

Ecaterina CHIFU: Prietenii mei scriitorii – Elena Armenescu, ,,Joc tainic” (versuri)

„Scriitorii sunt fericirea popoarele” scria d-l Iulian Bunilă.

D-na Elena Armenescu, membră în U.S.R şi în M.M.P. (World Poethy Movement – Mişcarea Mondială pentru Poezie) ne oferă în versurile din poezia „Joc tainic” care dă titlul volumului de versuri publicat în anul 2011, crezul său artistic, dar şi sfaturi pentru un „modus vivendi” sub taina Marelui Demiurg.

Dumneaei a publicat multe volume de poezie şi proză,  a coordonat realizarea mai multor antologii. Am participat la Muzeul Literaturii la lansarea antologiei „Unirea face puterea” în care am şi eu câteva poezii. D-na Elena Armenescu a spus atunci: „Am aranjat în ordine alfabetică scriitorii, căci nu se ştie peste ani care va fi mai valoros”.

Iată că, peste ani, un poem de-al dumneaei devine foarte important şi chiar necesar, într-o perioadă de grea încercare pentru omenire. Toţi ar trebui să-i urmăm îndemnul:

„Închide ochii şi deschideţi inima,

Lasă-te flămând, năvălit de clipă

Arzi, pârjolit de pr,opria-ţi flacără eşti

Sub freamătul chemărilor îngereşti!”

Sufletul nostru ar trebui să trăiască plenar, să simtă incandescenţa clipei, să ardă de propriile idei şi sentimente, sub  „ freamătul chemărilor îngereşti”. Orice fiinţă ar trebui să-şi deschidă inima şi să se integreze în marele univers, să devină parte din veşnicie, acordându-şi ritmul interior cu harpa ei, ce aduce cântecul „vechi”  „adânc simţit” în misterul nopţilor „cu lună plină”.

„Închide ochii şi deschideţi inima,

Ascultă ritmul veşniciei, te poţi acorda

Cu ascunsa ei harpă, cântec vechi, auzit

În nopţile cu lună plină, adânc simţit!”

Poemul este şi un îndemn la iubire „pe culmile scăldate în lumină”, când doreşte aproape fiinţa dragă:

„Apropie-te, învăluieşte-mă stăpânitor,

Răpeşte-mă-n galopul alb al norilor!”

Continue reading „Ecaterina CHIFU: Prietenii mei scriitorii – Elena Armenescu, ,,Joc tainic” (versuri)”

Voichița Tulcan MACOVEI: Al.Florin Țene și piesele lui de TEATRU*

Teatrul a fost considerat întotdeauna „o tribună de luptă” împotriva moravurilor societății. Chiar și în vremurile noi, prin șansa de a fi reprezentat pe scenă, dramaturgul poate ținti anumite lucruri pe care autorul le are în vedere. 22

Al. Florin Țene a abordat și acest gen literar, scriind cinci piese de teatru, dar și cronici teatrale (Un teatru cât o inimă; Arca lecturii).

Întrebat ce anume l-a determinat să scrie teatru, autorul ne-a spus că a fost atras, de la început, spre această formă de exprimare și expresie. Mărturisește că, „încă în timpul liceului, mi-a venit ideea să scriu o piesă într-un act pe care s-o joc cu colegii de cenaclu. Astfel am scris prima mea piesă de teatru, într-un act, intitulată «Elevul de la fereastră”. Avea șase personaje. Eu am jucat rolul principal, am fost regizor și scenarist”. În aceeași mărturisire (2018) spune despre teatru, lărgind sfera de percepere a importanței dramaturgiei în relația autor-cititor-spectator: „Dramaturgia este mai mult decât literatură. Textul scris este adus în viață, ideile prind contur pe scenă, prin actori și pot fi înțelese de spectator. Piesa de teatru oglindește viața care se desfășoară în timp real. Ca dramaturg, am ales situații din istorie, din viață, și am încercat să le dau sens prin dialog. Concentrația ideilor în dialog are o mare importanță. Acesta înlocuiește, în mare parte, textul dintr-o narațiune. Este o virtuozitate din partea dramaturgului, care, prin replicile piesei, înlocuiește descrierile din narațiune”.

Cele cinci piese au ca tematică prezentul social-politic al epocii comuniste și trecutul istoric al patriei. Dintre acestea, Vă somez, domnule doctor ni se pare o dramă cu o construcție deosebită. Întâlnim suprapunere de planuri și de personaje, acestea evidențiind realitățile ideologice, sociale și politice ale epocii comuniste. „Compoziția piesei este novatoare. Privirea analitică a autorului se divide în foarte multe unghiuri, care surprind secvențe temporale și spațiale ce se unesc într-un întreg: satul românesc dominat de prefacerile comuniste sub coordonarea Partidului Muncitoresc Român. Tehnica inserției suprapune timpurile acțiunii într-un interval de câțiva zeci de ani, personajele regăsindu-se și ele sub alte ipostaze, ce scot în evidență camelionismul spiritual al unora dintre ele”. (Voichița Tulcan Macovei)

Conținutul se concentrează asupra unei familii de intelectuali care se luptă, singură, cu puterile statului comunist. Numele acesteia, „Roșianu” amintește de un pseudonim al autorului, sugerând că lupta reprezintă tocmai confruntarea familiei Țene cu tarele regimului comunist. Piesa rămâne, peste generații, un grăitor exemplu al opoziției dintre o lume „securistă și securizată” și gândirea sinceră și deschisă a tinerilor (intelectuali), încrezători într-un viitor democratic al țării lor! Prin mesaj, credem că piesa este deosebit de actuală, binevenită a fi montată, astăzi, pe scena teatrului românesc!

Dramele cu conținut istoric alcătuiesc volumul „Epopeea română” și sunt: Florile Sarmisegetusei, Cozia și O statuie tulbură speranța.

Cititorul poate fi uimit de faptul că un scriitor al mileniului III creează (sau recreează) epopee, specie literară aparținând literaturilor antică și și clasicistă. Este un indiciu care susține vocația gânditorului și a scriitorului Al. Florin Țene de a crea opere durabile, care să aibă în centru marile teme ale literaturii. Astfel, în cinstea Centenarului Marii Uniri (2018), Al. Florin Țene a dat literaturii române o epopee dedicată poporului nostru, în care fixează trei momente fundamentale din istoria sa: crearea poporului român, lupta voievodului Mircea cel Bătrân pentru Independență, îngemănată cu realizarea sfintei mănăstiri de la Cozia și lupta dintre bine și rău din perioada comunistă. 23

Dramele în versuri Florile Sarmisegetuzei, Cozia, O stafie tulbură speranța au apărut în volumul cu titlul simbolic „Visul alb” alături de 11 povestiri la editura „Napoca Star” din Cluj.

Respectând trăsăturile epopeii, dramaturgul Al. Florin Țene folosește „armele artistice” ale acestei specii literare, adaptându-le actelor și scenelor teatrale. Transmite sentimente înălțătoare față de istoria neamului românesc, creează personaje mărețe, care învie sau dublează personalități istorice. Cele trei piese de teatru scrise în versuri, refac trei din momentele de răscruce ale istoriei poporului nostru, prilej pentru autor de a apela la mitologie, istorie, basm, filosofie.

Florile Sarmisegetuzei aduce înaintea cititorilor o viziune nouă asupra războaielor daco-romane, una mitică, poetică. Autorul pune față în față cele două puteri, Dacia și Roma, fără a insista asupra războaielor încrâncenate, pentru că, în fapt cele două cetăți și-au împletit istoriile, creând una nouă. Dimpotrivă, sentimentele care animă personajele sunt acelea de iubire, renunțarea la scopurile personale, dragostea de țară și de oameni, o perspectivă măreață asupra viitorului poporului român. Piesa rămâne peste generații un model al echilibrului și al unității unui popor. Modelul este țara Daciei care se descoperă mileniului III prin frumuseți de basm, prin peisaje și bogății, rămase pentru stăpânire noului popor.

Continue reading „Voichița Tulcan MACOVEI: Al.Florin Țene și piesele lui de TEATRU*”

Cristian Petru BĂLAN: O întâmplare adevărată de care mi-am amintit ilustrând-o într-o sculptură…

Pe când eram student prin anul al doilea la Universitatea București, obișnuiam să învăț stând pe iarbă, retras undeva într-un colț înverzit de pe malul lacului din Parcul Cișmigiu, din București (cam acolo unde acum a fost construit restaurantul Montecarlo). Era locul meu preferat și atunci era o zi frumoasă și caldă de vară. Aflat acolo, deodată aud strigăte puternice venite de pe malul celălalt al lacului: „Heei…! Domnuu’, doomnulee!… Vedeți că un copilaș mic a căzut în apă și se îneacă – nu departe de dumneavoastră!”.

Imediat am părăsit cititul și când m-am ridicat în picioare, prin apa verzuie a lacului, am zărit o mânuță de copil care se mișca continuu… „Săriți după el în lac și salvați-l, că se îneacă!!” – strigau cu disperare o mulțime de glasuri de pe malul opus. Imediat, am aruncat în iarbă cursul din de pe care învățam și am sărit îmbrăcat în Cișmigiu. Eram doar în cămașă și în pantaloni. Apa îmi venea până la umeri… Am bâjbăit prin undele tulburi ale lacului și când am găsit mânuțele copilului, l-am tras repede și cu putere din apă și l-am așezat pe mal, în timp ce spectatorii îmi aplaudau gestul.

Scosesem din lac un băiețel de vreo doi ani și jumătate. Am ieșit și eu din apă și am strâns copilașul de burtă. Apa îi țâșnise cu putere pe gură, iar băiețelul a scos atunci un țipăt scurt, ceea ce m-a bucurat, văzând că nu se înecase. Chiar atunci a apărut lângă mine o fetiță de vreo trei anișori și jumătate, care cred că era surioara lui, și care a început să plângă speriată, ținând mâna întinsă spre noi doi.

La vreo zece pași de fetiță, zăresc o băbuță stând și ea pe iarbă. Croșeta liniștită, așezată cu spatele spre lac. Mi-am dat seama că era doica sau poate bunicuța celor doi copilași, dar fusese întru totul neglijentă și condamnabilă, deoarece își lăsase copiii să se apropie de apă.

Băbuța a tresărit speriată când a auzit băiețelul țipând. Ea mă întreba mereu în germană:

– Ce s-a întâmplat, ce s-a întâmplat?” Continue reading „Cristian Petru BĂLAN: O întâmplare adevărată de care mi-am amintit ilustrând-o într-o sculptură…”