Al. Florin ŢENE: Comunicat privind sărbătorirea Limbii Române din 31 august 2020

În organizarea revistei internaționale STARPRESS și sub egida Ligii Scriitorilor

Epidemia Coronavirus 19 nu împiedică sărbătorirea Limbii Române

 

În veacurile în care s-a format Limba noastră, dulce ca mierea, odată cu poporul român, a trecut prin sute de epidemii și nu a dispărut, românii au păstrat-o în vorbirea curentă și în folclorul nostru.În urmă cu 9 ani, la inițiativa regretatului scriitor Corneliu Leu, alăturându-se Ligya Diaconescu și Al.Florin Țene, s-a depus un memoriu, semnat de cei trei, ca în 31 august să se sfințească, prin sărbătorire, Ziua Limbii Române.

Propunerea legislativă a fost inițiată în 2011, preluată de la inițiatori de senatorului PNL Viorel Badea, fiind semnată de 166 de parlamentari aparținând tuturor partidelor parlamentare din România. În expunerea de motive, inițiatorul propunerii legislative explică faptul că „importanța limbii române nu trebuie marginalizată de tendințele actuale către globalizare, deoarece limba română reprezintă fundamentul identității naționale, un punct deosebit de important pentru consolidarea unei societăți puternice și unite”. Această propunere legislativă a fost legiferată ca zi festivă a României prin Legea nr. 53/2011 adoptată de Parlamentul României cu 312 voturi pentru, două voturi împotrivă și cinci abțineri

Conform legii, Ziua Limbii Române poate fi marcată de către autoritățile și instituțiile publice, inclusiv de reprezentanțele diplomatice și institutele culturale ale României, precum și de către alte instituții românești din străinătate, prin organizarea unor programe și manifestări cultural-educative, cu caracter evocator sau științific.

În această zi va fi arborat drapelul României, în conformitate cu prevederile Legii nr. 75/1994 privind arborarea drapelului României, intonarea imnului național și folosirea sigiliilor cu stema României de către autoritățile și instituțiile publice.

În 2011 Ziua Limbii Române s-a sărbătorit pentru prima oară în Bucegi, lângă Babele, unde au participat  Corneliu Leu și Ligya Diaconescu. Și de atunci revista STARPRES, sub egida Ligii Scriitorilor au organizat Ziua Limbii Române în diferite orașe ale țării, începând cu stațiunea Jupiter și sfârșind cu Olănești, unde au răsunat poezii ale scriitorilor români din țară și diasporă, cântece și jocuri populare, dar și comunicări tematice susținute de exegeți români.

În anul acesta, la inițiativa Ligyei Diaconescu și a unui grup restrâns de scriitori, membrii ai Ligii Scriitorilor, această manifestare v-a avea loc într-un cerc restrâns la o casă de vacanță a familiei Mariana Popa și Ovidiu, de lângă Mănăstirea Sâmbăta de Sus. Manifestările se vor ține în spațiu liber, la care vor participa un grup restrâns, format din scriitorii: Ligya Diaconescu, Mariana Popa, Marinele Belu Capsa, Gheorghe Cărbunescu (epigramist, compozitor și cântăreț de romanțe), Maria Cărbunescu, Andrada Victoria Diaconescu, Constantin Mănescu președintele filialei Vâlcea al Ligii Scriitorilor Români, eleva Maria Bradean cu părinții, care a participat și la alte manifestări dedicate Limbii Române, cântând pricesne și muzică ușoară.

Regret foarte mult că nu putem participa la această manifestare, este prima la care lipsim, dar suntem cu sufletul alături de colegii care participă la sărbătorirea Zilei Limbii Române, din 31 august 2020, de la Sâmbăta de Sus.

Dragi colegi vă urez din inimă succes în frumoasă inițiativă și mă bucur că, așa cum Limba noastră a răzbit ieșind victorioasă, peste epidemii și războaie de-alungul veacurilor, așa vă doresc vouă să treceți sănătoși peste epidemia de astăzi, ca în anii ce vin să ne bucurăm de fumoasa și  instructive zi de 31 august.

 

Al.Florin Țene

Președintele national al Ligii Scriitorilor  Români

Membru al Academiei Americană Română de Cultură și Știință

Lasă un răspuns