HORA BUCOVINEI
Bucovineana Horă plânge
departe e – şi iar se strânge
e cântec vechi – din regi uitaţi
odat’ cu grâul semănaţi
fiică de voivozi – Cântarea
plânge c-un ochi – dar cel’alt râde
lucrarea duhurilor hâde
nu s-a lipi – în toată zarea
Hora Bucovineană plânge
lacrimi şi-ascunde – însă – -n pumni
atâtea răni – atâta sânge:
cântarul vremilor se frânge
…din veac se răstignesc cununi…
dar munţii ne surâd – şi-s falnici
căci Ştèfan-Vodă-a dat Cuvânt:
a pus răzăşi în ceruri paznici
Sfântul rămas-a-n Ăst Pământ!
Bucovineana Horă plânge
departe e – şi iar se strânge
umărul regăseşte umăr
ascund martirii fără număr
să nu ni-i ştie-n veci spurcatul
cazac pribeag şi fără lege:
din ceas în ceas – cuminecatul
e bici de foc – e bici ce DREGE!
când Ştèfan braţu-a ridicà
duşmanul se va spulberà
şi se va-ntoarce-n vânt pustiu:
mortul de veci e…doar sicriu!
Bucovineană Horă Sfântă
ne fost-a soră în urgie
duşmanu-i orb – dar Hristos ştie
că orice răni – raze frământă!
în legănări de val – pădurea
pofteşte la ospăţ toţi Magii
iar fruntea Horei nu-i doar una:
e Soarele – dar e şi Luna!
pământul Horei se sfinţeşte
căci pasul Horei hotărăşte
Grădina Maicii-aici să fie
din vecii vechi – în veşnicie!
această glie nu se vinde
cum nu ne vindem Sfânt Părinte
cum nu ne vindem legăminte:
durăm lumini – rugă fierbinte!
cazac spurcat – să-ţi intre-n minte:
pe unde calci tu sunt morminte
de voievozi – paloş de foc!
tu n-ai aici nici rost – nici loc!
n-ai ochi să vezi cum creşte-n suflet
credinţa-n Crist şi nou răsuflet
când Hora face-un pas şi vine
cresc rugăciuni contra jivine!
duşman sărac prin bogăţie
duşman bogat prin tâlhărie
veni-va o lumină vie
cu pustnici sfinţi şi voievozi
să facă rânduială-n sorţi
nu aştepta această zi:
menită-i a te pârjolì
te va preface-n iaduri mii –
păgân adus de prin pustii!
nu aştepta această zi
e ziua ce va resfinţi:
lacrimi – dureri şi rane grele
pe toate va preface-n stele!
vom fi din nou popor de munţi
cu trăsnete pe-a’ noastre frunţi!
popor din astrul numit Jale…
din ceata moşilor cărunţi
vom re-nvăţa a noastră Cale!
nu plânge – Horă-a Bucovinei:
am risipit şi Moara Vinei!
iar sângele vărsat de crai
ne va-mbrăca în sfântul strai:
din nou – popor de împăraţi
lumini-cununi – pe frunţi de fraţi
Hristos fi-va-ne viersuire
iar Hora scrie-a noastră fire
cea Vie şi Adevărată:
n-o mai uităm – …CĂ-N CER E PLATĂ!
TARANTELLA – TARANTULLA
ori drăcoaice
ori regine
Taratellele păgâne
Taratullele bătrâne…
Dansul de prinţese
dracul paşii ţese:
Dansul – Dansul e de vină
de la el nădejdi – lumină
şi miresme de Albină
dans scăpat din râu
mestecat cu Grâu
Dansul fără frâu…
e incendiu şi grădină
brazdele sub paşi suspină
şi-s borţoase de lumină
Regi-Ţăranii se închină
din agonisiri de Pâine
mâinele rămâne mâine
(…rădăcina lui de câine!)
da – Temeiul tot rămâne:
Tarantullele bătrâne
cu venin şi cu cadâne
cu mânii şi paradis
nebunìi ce nu s-au scris:
ţesături de cer şi iască
numai bătrânii cunoască
vrăjitòrii să vrăjească
sorţile se împletească
numai Zeii să trăiască
stele-n Cântec să-nmulţească
Smirna lor să ne-ameţească
Zidarii văzduh zidească
Podeţ pentru Orbi să crească:
în noaptea călugărească
Luna nu-i numai o mască
Luna-nvaţă să iubească…
Tarantulla să-nmulţească!
…Tarantullă – Tarantullă
fată de venin şi hulă…
ARMONII SĂRATE (Colindul VRĂBIEI)
Armonii Sărate
vin să ni s-arate:
Vrăbii ne-savante
ţopăie-elegante
şi le sunt…”servante”…!
…nu scrâşni – Călău
nu omorî rău:
omoară pe seară
pe Zeu să nu-l doară!
…Zeul într-o doară
din zid se strecoară
şi zideşte-afară
cuiburi de cântare
şi raze-n altare…
domnule Sulfină
viaţa este plină
cerul se înclină
mi se varsă – lină
în poale – divină
Cea de Taină Cină…
…Vrabia de asta ştie
preaplecată în urgie
vifor şi împărăţie:
pe crai îi cinsteşte
pe drac amăgeşte
colind îi şopteşte:
colindul opreşte
de-a mai întreba
de-a mai înjgheba
îndoieli depline:
…Călăul de vine
sau tace-n ruşine…
eu mă uit în pisc
la vulturi cu plisc
la hore de zâne
descântec de bine…
…cântaţi toţi Colinda
fùlgere Oglinda
să ştie Călăul:
nimeni nu-i vrea răul
numai să ne-ajute
numai să asculte
Stih de Minunare
epopei cleştare
cu Crinii pe scuturi
Trandafiri din luturi…
să dea ascultare
celui ce-i mai mare:
STIH CÂT ŞAPTE-ALTARE
împletind stihare
cât mări de tămâie
cât valuri de grâie
cât murmur şi nunte
cât soare în munte
Mumele cărunte
Pajuri dragi şi crunte:
să-şi cresteze-n frunte
Glas şi Grai-Cântare:
nu-i de-nmormântare
ci-i taină de-aflare…
…magii-l ţes la iesle
să scrie Poveste
despre munţi şi creste
despre codru – despre rai
despre sfântul nostru Nai…
…aşa va uita tocmitul
el – Străin Posomorâtul
să mai ‘nalţe schela morţii:
Vrabia din gura porţii
schimbă după cântec sorţii
şi în loc de moarte
iese – vedeţi – Carte!
…Carte şi-un Colind:
Hristosul Cel Sfânt!
CARTEA
Cartea se scrie cu
sânge – sub dictarea
„luminii din lumină” – adică – a Lui
Dumnezeu Cel
Care s-a Răstignit pentru noi – încăpăţânaţii – cu
cele mai variate şi năstruşnice
nevoi
Cartea se scrie cu Sângele din
Rănile Vieţii – şi e confirmată – cu
ascunsă rază a gheţii – de
cel ce-a dictat-o – adică – oricât n-aş vrea
eu – de
Dumnezeu
Cartea e scrisă şi cu
Lacrimile Morţii – şi deci numai
noaptea o pot duce – ca pe-o tainică
suplìcă şi a sorţii
arvună – să-i dea
Dumnezeu – rezoluţia cea
bună
Cartea e scrisă – uneori – din
disperarea şi revolta
copistului – de a nu i se permite
opinie personală – şi atunci
pluteşte deasupra
filelor ei supărate (cu pofta de a
răsturna tot
tărâmul!) – violent
deschise şi
răsfirate – un început de
tornadă – cu fulgere şi tot
tacâmul – dar o tornadă încă
neînfiripată – anemică şi
gripată – tornadă divină
netrecută în
faptă grăitor-tunătoare
deplină: până la urmă
se dovedeşte a fi fost doar o
boare – a unui Dumnezeu ce-a deschis
fereastra raiului – şi stă – şi El – la
răcoare… – …nu se confirmă cumplita
rumoare – că ar fi închis Dumnezeu
Cartea – pe veci – sub
Blestem şi
Heruvimă Candoare…
dar toate
astea-s mistice pricini şi
de nedesluşit nicicând (deci
neslovenite de nimeni!) SFINTE TAINE: Cartea
este şi expresia necesităţii Lui
Dumnezeu – de a nu fi şi
rău – de a nu rămâne „pe scut”:
singur şi
mut…
de aceea
scribul şi
Cartea sunt UNA (…fireşte – se zice –
mai agreată-ar fi
Cartea – care din Graiul Dumnezeiesc este
Partea! – dar care-i şi mai plină de
Sfânt Tupeu – şantajându-L pe
Dumnezeu – de când ar fi auzit Ea că
autorul fiinţei Ei n-aş fi tocmai
eu…) – …mă rog – reţineţi de-aici doar:
asta: Cartea şi scribul sunt trataţi de
Dumnezeu – ca fiind acelaşi
Lucru (…cam jignitor…mă simt precum nu se simte
bursucul…) – aceeaşi
fiinţă (încă de priinţă…) – şi deci intră
amândoi – ca doi
gemeni pisoi – sub iertarea – sub
GRAŢIEREA SUPREMĂ a Lui
Dumnezeu
…e greu…dar
sughiţi şi
înghiţi… – …însă mai aşteptaţi
puţin – pentru că încă nimic nu-i
clar şi
deplin – iar eu şi cu
Dumnezeu suntem
gemeni fraţi: care va să zică – certaţi
şi degrab’ împăcaţi…
Cartea – deci – a fost
este şi va fi – PODEŢUL DE ŞIPCI
dintre pământ şi cer – dintre maeştri şi
ucenici – PODEŢUL pe care
printre cereştile
şoapte – în miez de
noapte – pe ascuns – se întâlnesc
Faraonul şi
scribul – amândoi
incognito – să nu-i afle tot
tribul…
complicitatea lor şi
motivele ei – nu vor fi cunoscute de
plebe – adică de serafi şi de oamenii
normali – nici măcar la
Judecata de Apoi: pentru că se va
face – după Marea Judecată – o altă judecată
pitică (…mă rog
fără tot fastul şi
farafastlâcul… – …şi
evident – mai mică…) – o judecată fără public
restrânsă şi ciudată: judecata
pe (din) dos –
a NEBUNILOR (a „răsuciţilor-străbunilor” – axe de
galaxii şi călări pe
comete
cochete…) – … a NEBUNILOR ÎNTRU
HRISTOS…cu Condeiul-Suliţă – ca la un
Sacru Turnir – scos
şi-nălţat spre stele – precum
visele tale-ale mele…
…VERDICTUL FINAL – nu-l va şti nici măcar
Judecătorul – căci
Cărţii – nu i se citesc – de nimeni şi
niciodată – decât – cel mult
COTORUL…
…abia atunci scribul va
afla – că
putea pune în Carte – întreaga lui
LUPTĂ – parte-n parte – cu
Patronul de Scris – Eternul
Cosmicul Indecis (…putea să-I şi dea
în cap cu castronul!): n-a dictat
nimeni!
…pur şi simplu
singure
Răstignirea (zisă şi
Încercarea Aripilor de Crin) Lacrimile şi Ranele – ele-nde
ele – s-au pârât şi s-au
scris!
…sărmanele…
…deci nu-i vorba (când grăieşti – „ca din carte” – de
Carte) – de niciun
„manu-scris” – ci este – cum altfel? – un
„sânge-autoscris”…
DE ŢARA ASTA CUI OARE-I MAI PASĂ?
de ţara asta cui oare-i mai pasă?
cine – în pălmi rănite – simte iar cum curge
Sânge de-Valea-Albă – din „martiri de casă”?
Vlahia-n hărţi de belferi stă s-amurge…
dar „sfânt poporul” nici nu-şi ştie nume!
cu cine să te-aduni – cu ce credinţi?
strămoşii-au fost uitaţi sub brazde-n hume
iar veneticul calcă ţanţoş pe morminţi!
„deşteaptă-te române”? – -i mort poporul:
porcii se-ndoapă-n locu-i – pân’ la vărsătură
horăie-apoi – ca pernă având …mite…!
se scoal’ – grohăie pe-ntrecute: doar oborul
azi se deschide: sunt vânzări de vite…
…nu-mi sunteţi semeni – pentru voi am ură!
Hristos – scârbit – e dus din bătătură…
POVESTEA OMULUI
a fost odat’ un om pe craca firii
şi rezonabil arătà – iar trandafirii
îi făceau semn de jos – că e destul
să fie căţărat – dar şi sătul…
trufia de-a fi sus – pe nimeni întrebând
l-a coborât – din cracă-n cracă – la pământ:
s-a oţărât – din greu – crezându-se-mpărat –
iar Dumnezeu oftă: „şi ăsta m-a trădat…”
când s-a dat jos – s-a înnegrit pământul
s-au vestejit şi flori – s-a pornit vântul
în fine – nimeni nu-l privea cu-iubire
căci îşi sărise – un nebun – din fire…
…pe cine să dai vina? – să-njuri pe Cel mâhnit?
Hristos – din disperare – pe munţi s-a răstignit…
PUŞCĂRIA
popor de şobolani şi de năzgâmbi
s-a pus pe cizma-mi – a ros pân’ la carâmbi!
din stele-mi vin impulsuri asasine
…în beci – frigul prostiei pleacă – vine…
sunt prizonierul toleranţei oarbe
oaspete-mi e vampirul ce mă soarbe
…drept – m-aş sorbi şi eu – cu tot cu cap
dar de invazia prostiei tot nu scap
….pivniţi – negre clociri de gânduri şi de ape:
stau pe un ciot – şi-mi admir puşcăria:
nu se gândeşte nimeni să mă scape
iar ani posomorâţi îmi cresc mânia…
…afară – oare – o mai fi lumină?
ascult în întuneric: cineva suspină…
ÎNCEPUT DE EPOPEE
călări prin toţi munţii şi rupţi de hăţişuri
hoţi mistici de Lună caută-ascunzişuri
spintec’ pădurea cu multe-ascuţişuri
transformă-orice vale în şapte suişuri
a-nceput epopeea – şi Luna-i ostatic
prin bezne dansează un lup singuratic
ieşindu-şi din piele – toţi şerpii sunt lebezi
…cavaleri tropotesc – dar de ei să te lepezi!
din cai şi din munţi e făcută povestea
şi scrisă pe aripi de vulturi e vestea:
toţi cavalerii-s amanţi Zânei Lună
dar unuia singur Ea-i pune cunună…
…să nu crezi ce vezi – cavalere noptatic
căci Luna te-nşală – o – greier dramatic…
POET RADIIND
mă-nchin la păuni şi la mine – mereu
(revoltă vastă-n Cupele Lui Dumnezeu!)
eu – Răstignitul Munţilor – şi Cavaler
deschid vestitul bal de aştri – în eter
suind din cer în cer – voiesc Lumină
vaticinând să fiu văzut pe scena ‘nalt-divină
şi vifor de voinţă-aplauzele de zei
când plimb de lesă Luna printre lei…
…pe schele-ameţitoare – Nou Manole
…îmi jertfesc inimi către ape şi gondole
să crape dogi şi diavoli – laolaltă
inelul sacru îl arunc în baltă…
…Poet-Nebunul iar cântă-n floricele:
i-am dat şi somnifer – tot radiază stele…
EU – PLUTONUL DE EXECUŢIE
…se făcea că
aveam misiune – de la
Şeful Suprem – şi trebuia să vin – din
cer pe pământ (din
senin spre gloduri
puturoase…) – şi să-i lichidez – fără
nicio excepţie – pe toţi
oamenii (această specie
exasperantă!) – să-i scot – adică
din calculele şi economiile lor
scorţoase şi pururi
păguboase – să curm crimele lor
banale – exagerat de
urgente şi
h(c)oleric hidoase…
pe drumul spre pământ – am
auzit o voce birocratică de
consilier (poate că vorbea de mult – dar
fondul sonor al meteoriţilor o cam
adormea…) – o voce plină de
praful nesfârşitelor hârtii
sacre – dar şi de
calculaţia meschină a
lacrimilor pe kilometru pătrat – lacrimi încă
nestoarse…:
-…printre cei pe care vrei să-i lichidezi
vor fi şi
femei – copii – bătrâni nevolnici – …ştiu
ai mai auzit această placă
memorială
milenară şi
tocită până la vomă… – dar se poate că
e şi-un adevăr – pe undeva – în
cuprinsul ei… – ce-ai să faci? – …vocea devenise
curioasă
ca un hârciog dormind…
eu nu luai în seamă tocmai
birocraţia vocii – şi mă înfierbântai de
logica istorică:
-nu ştiu cine şi unde se află în
vorbă – aşa – pe ne(s)pusă
culoare de zi – dar
femeile sunt vinovate tocmai că sunt
femei: mereu divid Extatic Androginul – mereu
nasc numai răul – se împrietenesc numai cu răul – până la
trădarea propriilor interese: ele sun subspecia eminamente
demagoagă şi sofistă – încurcând şi năucind
Cuvântul în
disparate silabe – de la ziua a
şasea şi
până azi…
-…şi nu se poate face – oare – nimic – spre
ameliorare? – hârâi hârciogul
trezit pe-un sfert…
-nu…nimic şi
niciodată – aici şi
acum… – …iar copiii sunt ce-au vrut femeile: viitorii
călăi cosmici…
-…dar bătrânii? – din nou străbătu – printre
meteori – hârâitul hârciogic…
-…iar bătrânii sunt călăii ieşiţi la pensie….de ce m-aş
împiedica de mincinoase-argumente
lacrimogene – şi să opresc sau
întârzii execuţia asta – de la-nceput
plănuită de El?
-…faci cum crezi – se auzi – îndepărtat de
o cometă răzleaţă – opinionul hârciogăresc… – …eu doar ţi-am
schiţat devizul…pardon…profilul
deşertăciunii – al goliciunii
planului tău…
vocea se înmuiase – de eter şi de
praf – se înmuiase de-a
binelea – şi se stinse – undeva – între
galaxii…
dar eu continuai şi fără
preopinent – în virtutea
inerţiei:
-eu nu sunt om – sunt
mânia divină-n acţiune – sunt
expresia unui dinamism – excesiv întârziat – al
şefescului plan: El a ajuns
la marginea dinspre-asfinţit a
răbdării… – …sunt cel ce pregăteşte
patul germinativ – pentru un nou
experiment divin – sau poate pentru
un nou eşec divin…actorii au – mereu şi
oriunde – acelaşi
profil…
…şi i-am lichidat – acolo jos – pe
toţi – chiar „pe rudă pe sămânţă” nu se
putea – dar… – …pe „rudă” a
mers (bogdaproste!): ce-o ieşi o
ieşi – eu nu am nicio răspundere – eu sunt doar
plutonul de execuţie
stelar…
n-am în răspundere
viitorul astral – iar în
prezent… – …da – vă rog…poftiţi…poftiţi la
noi…poftiţi toţi cei curaţi…ori
curăţaţi…
am constatat – însă – printre oaspeţii
nepoftiţi – de la
Balul Sfârşitului de Lume – că mult prea mulţi se
considerau curaţi – dar când treceau în – imensă – sala de
dans – în
sugrageria stelară – totul se mânjea pe jos şi
puţea de te trăsnea – negrul ăsta de
păcură şi motorină
virginală…
…oricum ai proceda – şi
de pe orişice post ai face-o – cosmosul ăsta e doar un obiectiv
vermicular – un templu ferchezuit după gustul
viermilor – adică: deci – niciodată – din viermi şi
planurile lor – nu va ieşi numărul
câştigător…Marele Vierme tace şi
desface…de fapt – mereu
reface…
…şerpii deja se ridicau şi
mergeau pe două
picioare…
…aşa că
eu m-am trezit – brusc şi
complet buimac – dintr-un somn
eminamente retoric
strategic (….doar aparent
isteric!) – un somn ghiorlăneşte
sulfuric – şi mânjit de un
negru caimac…
…dar – ciudat! – auzeam – tocmai de la
coada somnului – vocea
mea – supralicitând: „noi – teroriştii cosmici – toţi de
faţă – drepţi! – suntem – ce mai! – <<în păr>>
(…sau în Măr – o – străvechiul – atât de bine orientatul
Măr! – …care se poate
re-plăsmui – după voie – preferinţă
dorinţă şi solicitare – în frate sau
văr…) – …vreau să zic – suntem toţi
prezenţi şi vă facem – pe orişice
plac!”
PENTRU CINE S-ARATĂ HRISTOS?
(se închină soţiei mele, Elena, pe 6 Decembrie, de Ziua Sfântului Mare Ierarh, Nicolae)
Motto: „Pentru cine – oare – s-arată Hristos
Când din inime beznele-au ros cu folos?”
sticlind din munte-n munte bună vestea
că Magii iar s-au fost pornit la drum
proroace stele spun – pururi – povestea
pe care toţi – se zice – -o ştiu acum
un Prunc Iernatic lumina-va
ochii din lume – fără rost ori ştire
şi va-ndrepta spre raze Nava:
din val răsare Cale de Uimire!
…acolo-n munţi – păstori şi turme
cetesc pe ceruri sfinte urme
pe Magii-nfriguraţi de vise
ei îi primesc cu porţi deschise…
…atât mister – atât frumos!
dar vatra noastră-i stinsă – jos…
NEÎNŢELEGERI FATALE
copìi înseraţi pe la poartă străină
vedem prin fereşti ispitirea-lumină
nu sùntem de-aìcea şi nu-i pentru noi
nici rază-ori minune – ci numai gunoi…
…de mânecă El – Răstignitul – ne strânge:
„nu plânge – copile – şi nu te mai frânge
AICEA ţi-e casa – iar nu prin gunoaie
AICI îţi sunt ochii – hai – vino-n văpaie!”
…e Străin – deci Îl scùtură mâna-mi greoaie…
ni-e bine la còcini – acol’ – printre zoaie…
părinţii ne-au spus s-alungăm pe Străinul:
degeaba-i El – Sânge – e Foc şi e Vinul…
òrbii părinţi ne-au cusut într-un sac
de-aceea-n ogradă – misterele tac
de-aceea în lume sunt bezne – declinul
şi toi e de iarnă – nu Crinul-Seninul…
…părinţi din părinţi – ascultaţi de strămoşi!
primiţi – prin copii – şi pe Crist – şi pe Moşi!
MĂ CHEAMĂ MORŢII-N OSPEŢIE
mă cheamă morţii-n ospeţie
în lumea lor – cu mult prea vie
(…cine-a venit – tre’ să rămâie…):
în ăst tărâm v-aţi ghiftuit
în celălalt nu v-a lipsit…
dar eu din fire-s păgubos
şi un’ mă pui – nu prea stau jos:
n-am apucat să gust din miere
să vin la voi – n-am prins putere!
deşi e plină de ponoase
toate în lume sunt frumoase…
doar oamenii-s râioşi – şiroi –
ce-i pasă mării de broscoi?
…mai adăstaţi – colò – morţi buni:
am de văzut – pe-aici – minuni!
VOIEVOZII SFINŢI POGOARĂ DE LA STÂNE
voievozii sfinţi pogoară de la stâne
voievozi daco-valahi din vremi bătrâne
cămaşa morţii – hotărâţi – o-mbracă
să fie Neamul lor ca o prisacă
voievozii sfinţi se bucură şi luptă
vin cu Lumină revărsată – când ea-i suptă
duşmanii se topesc în mâl-duhoare
când voievozii vin – în plai – cu soare
nu mai „votaţi” – nu mai plodiţi minciuna:
voievozii vin să ardă mătrăguna
ei – Cavaleri Lui Crist – încălecară
şi vin din ceruri să ne spele-ocară…
…oare câţi credeţi – voi – urmaşi de Kogaion
că – în sfârşit – s-a resfinţit ION?!
RĂZBOIU-I SĂ NU-ŢI UIŢI SFINŢII MARTIRI!
nu mai „votaţi” – ci lăcrămaţi rugare
căci Crist a ars pe Cruce Sfântă Lumânare
pentru DACO-VALAHIA aprinsă în icoane
plină de focuri ‘nalte de Martiri – amvoane!
„Martiri” – nu „democraţi” – ei îmbrăcară
cămaşa morţii – cu gând spre Sfântă Ţară:
văpăi de jertfă cheamă-ntreg poporul
NEAM să se-nalţe – plumb în AUR – sporul…
nu mai cârpiţi – ci revelaţi – manolic
din vise-nsângerate – bolţi spre crezământ:
nu voi să-mi ţeseţi flecăreli – bucolic
ci Spada-n mâini vă fie Foc şi Legământ!
…popor sărac şi fără de-amintiri
războiu-i să nu-ţi uiţi sfinţii Martiri!
ÎN CASTELUL POEZIEI
văzduhul ustură senin în nări
copoi – pornit-am să-L vânez pe Cel din Zări
împărăţii de ierburi tremură miresme
drept soli – păsări trimit în cer de-aghesme
ceasuri oprite-n clopotniţele sfinte
zâne-n alai aprins-au mii de baluri
zeii-şi învaţă scrisul lor pe valuri
din care-mi scapă – când şi când – cuvinte…
sunt oaspe scump – poemul lumii mele
descântă raiuri – amintiri rebele
toţi la Castel mă-mbie cu Pocalul
în care luminează sânge: Graalul…
…doar în Castelul Poeziei pulberi tac
nu mă sugrumă-n cleşti el – Bâlbâitul Rac…
BLESTEM VIEŢII
joc ţi-ai bătut de mine – viaţă făr-izvod
deci te blestèm să zaci la dracul în năvod!
în faţă m-ai scuipat – ca pe-un nevrednic
dracul – leliţo! – fie-ţi pururi sfetnic…
n-ai priceput că nu ţi-s rob ori neam:
mă trag din mume şi din vâlve de ocean
iar tată falnic mi-este Muntele-Safìr
naşi – Sfântul Crin şi Cristul-Trandafir
tu eşti doar umbră şi scârboasă pleavă
tu – viaţă de ocară şi de-otravă
stârv împuţit – îmi vei cerşi iertare
dar iadul să te-nghită – vrăjitoare!
…atât de umilit de viaţa mea
am nimerit Luminii călăuz’ – o cucuvea!
––––––-
Adrian BOTEZ
Adjud, aprilie 2018