Ben TODICĂ: Ce se întâmplă de nu mai dați pe-acasă, dragi români?

Dragi români de pretutindeni,

Ce se întâmplă de nu mai dați pe-acasă?

Țara are nevoie de dumneavoastră, de noi, de talentul nostru și de experiența  acumulată în vest pentru a intra în rândurile economiei mondiale, a celor cu bună-stare, dar și cu viață bună. În zadar avem bani, degeaba avem trai, dacă nu avem viață. Viața nu este doar conviețuire, ci este adevărată trăire, este vie, doar ea este completă. Banii nu ne strâng în brațe şi nici nu ne mângâie la dor şi durere. Ce viață e aceea pe care n-o împărtăşeşti cu pământul tău, cu jocul şi hora din vatra străbună?

Gospodarul român, România, „floricuța-floricuțelor”, bucătăria şi grădina grădinilor… Cine le vorbeşte munților, câmpiilor cu flori, ca unor ființe dragi, îmbătându-se cu parfumul lor îmbietor, mir divin mereu proaspăt şi plin de simfonia vieții?

„Să aibă şi ei, dar mai ales urmaşii-urmaşilor, o limbă vie şi eco-sănătoasă, cu adevărat omenească şi românească, între hotarele părinteşti şi de poveşti cu Feți-Frumoşi și Ilene Cosânzene, cu mioare şi ciobănei-păstori-Iisus, cu duh de adevăr şi duh de viață, coloană Brâncuşi nesfârşită de voievozi corifei!”

Aici frate, suflet din sufletul poporului este, şi unde suflet e şi omenie e, cum doar la noi în patria Eminescu, şi limba română e.

Atâta timp cât simțim românește şi ne este dor, să nu ne fie ruşine de cei de acasă că le suntem fii!

Am strașnică speranță că încă mai putem face ceva pentru neamul moșilor și strămoșilor noștri, al mamei care ne-a hrănit la sânul său cu iubire necondiționată.

Cu mândrie frățească, mândrie de român, vă îmbrățişez,

~*~

Ben Todică, Radio Tv Producer

Australia, Melbourne

23 mai, 2018

Mesaj emoţionant de la scriitorul Ioan Miclău din Australia

Dragi fraţi români,

”Românul are o personalitate aleasă și frumoasă, un caracter înclinat spre bună înțelegere, spre hărnicie, spre simplitate, fiind iubitor de societatea omenească în care trăiește, indiferent de prezența altor suflete de altă origine națională.

Românul nu iubește simțul discriminării rasiale ori religioase, dar ține mult la credința și sfânta lui tradiție avută din părinți și străbuni!

Noi Românii din Australia dorim unire și iubire între toate comunitățile românești trăitoare pe această Stea-Pământul, fiind Casa Mare, dăruită de Dumnezeu tuturor Neamurilor Creației Sale. Iubim Lumea precum și casa, masa și familia noastră Românească!”

Și bineînțeles așteptăm și noi aceleași simțăminte frățești de la lumea din jur!

Doamne ajută!

Ioan Miclau al Gepiului si Cringilei,

Biblioteca Mihai Eminescu, Australia

23 mai, 2018

Eleonora SCHIPOR: Crasna Bucovinei ne-a adunat din nou

          Iarăși am venit la Crasna. La Crasna lui Ilie Motrescu. Pentru mine, cea mai mare comună românească din Nordul Bucovinei, se asociază în primul rând cu numele regretatului poet crăsnean Ilie Motrescu. Ceremoniile la care am fost prezentă începând cu anul 2001 până în prezent, la Crasna, au fost legate de numele poetului-martir.

          De această dată sala de festivități a gimnaziului din Crasna ne-a adunat pentru a prezenta invitaților, dar și gazdelor o nouă carte despre această frumoasă localitate de la poale de munte, mai bine zis despre tradițiile ei folclorice. Cartea aparține fratelui mai mic al poetului, regretatului profesor Nicolae Motrescu.

          După ce a scos la lumina tiparului alte două cărți despre Crasna, cu același titlu «Crasna Bucovinei», publicistică și folclor, dar și o carte despre biserica Sfânta Treime, pe când era în viață, iată că la 10 ani de la trecerea sa în neființă a apărut «Crasna Bucovinei (3), Folclor». A muncit mult draga sa soră Maria pentru ca cartea fratelui să vadă lumina tiparului. Foarte bine a spus în prefață ziaristul Nicolae Șapcă «… De câteva ori m-a rugat să înțeleg că toate meritele sunt ale fratelui. Am înțeles. Dar e lesne de înțeles și faptul, că dacă regretații Nicolae, Ilie, Ștefan, toți oameni de vază în istoria Crasnei și a Bucovinei și care mult prea devreme au plecat dintre noi nu ar fi avut o asemenea soră, cum le-a dat-o și le-o ține Dumnezeu pe Maria, multe lucruri inițiate de ei au fi fost date uitării…»

          Câteva cuvinte despre recent apăruta carte. Pe cele 260  de pagini vom găsi mai întâi tradiții și obiceiuri de nuntă, însoțite de fotografii, multe de epocă,

          O serie de informatori populari din Crasna vor fi prezenți cu cântece, strigături, povești, scenete, poezii, amintiri… Printre ei se numără  – Veronica Percic, Axânica Grozavu, Ion Ursache, Anghelina Pleșca, Tanasă Gherman, Marcu Gherman și alții.

          Avem un capitol în care este descris păstoritul în Crasna, cu fotografii ale bacilor și ciobanilor la stână.

          Spre finele cărții vom găsi «Gulagul Aniței Istrate»  (în detalii), relatare amară, din vremea deportărilor staliniste, dar și câteva cântece vechi puse pe note muzicale.

          Cartea de față a văzut lumina tiparului la editura «DrukArt» din Cernăuți. Sistematizarea și redactarea textelor aparțin Mariei Motrescu-Popescu și subsemnatei, lectura Marinei Șapca, paginarea și tehnoredactarea Elenei Ovaciuc, culegerea computerizată Marianei Motrescu.  Cuvântul de însoțire îi aparține ziaristului și poetului, redactorului șef al ziarului «Monitorul de Hliboca» Nicolae Șapcă. Doamna Maria Motrescu-Popescu aduce sincere mulțumiri unor persoane pentru sprijinul financiar acordat la tipărirea cărții, printre care se numără domnul Laurențiu Dragomir din București, nepoților săi Nicolae și Mihai Lașcu, familiei Marina și Nicolae Șapcă.

          Referitor la ceremonia la care a fost prezentată recent apăruta carte a regretatului patriot și crăsnean Nicolae Motrescu, aș vrea să spun că a fost pregătită la un nivel înalt.

          Din sala frumos amenajată în stil popular a gimnaziului crăsnean a lipsit din motive de sănătate vrednica doamnă Maria Motrescu-Popescu, cea pe care fiecare dintre noi am pomenit-o doar la superlativ, cea căreia îi aparține efortul și munca, sârguința și dorința de a vedea cartea fratelui Nicolae tipărită. Bunul Dumnezeu i-a ajutat să-și vadă visul împlinit.

          Prezenți la manifestarea în cauză au fost invitații de onoare printre care se numără Consulul Consulatului General al României la Cernăuți, domnul Edmond Neagoe, redactorul șef al ziarului «Zorile Bucovinei», domnul Nicolae Toma, soții Marina și Nicolae Șapcă din Hliboca,  directorul ș. m. Pătrăuții de Jos, Ion Zmoșu, subsemnata, fiul doamnei Maria, Vasile Popescu, nepoți de-ai familiei Motrescu, familia Marina și Petru David, care și-au adus o contribuție nemijlocită la pregătirea manifestării date, gazda manifestării în cauză, directorul gimnaziului d. Ștefan Mitric, rude ale familiei, profesori, preoți, intelectuali, elevi, săteni.

          În cuvântările lor invitații și localnicii s-au referit la viața și opera, la importanța creației familiei Motrescu pentru Crasna, dar și pentru Bucovina întreagă. Au fost pomeniți pe rând poetul și ziaristul Ilie Motrescu, publicistul, poetul, activistul Ștefan Motrescu, profesorul, publicistul, omul de cultură Nicolae Motrescu, profesoara, publicista, activista Maria Motrescu-Popescu, profesorul, fostul director de școală din Moldova, fratele geamăn al regretatuli Nicolae Motrescu, Grigore, dar și ceilalți frați, vestiți gospodari și cojocari din Crasna. Nepotul regretatului Ștefan Motrescu, Alexandru a povetit pe scurt istoria familiei Motrescu. Manifestarea a fost moderată de învățătoarea Mariana Motrescu, ajutată la mijloacele tehnice de colegii săi.

          Bineînțeles s-au referit toți și la creația vrednicului crăsnean Nicolae Motrescu, la cartea recent apărută, la importanța ei pentru prezent și generațiile viitoare. O mică expoziție cu fotografia autorului, cu cele trei cărți apărute, cu o candelă, a fost expusă în fața scenei. În alt colț al scenei  a mai fost pregătită o expoziție vastă cu cărțile tuturor Motreștilor, cât și cele dedicate lor.

          Pe ecranul multimedia am urmărit secvențe despre obiceiurile din Crasna, despre opera fraților Motrescu, un fragment de nuntă din partea locului, unele dintre personaje fiind prezente în sală.

          Sub îndrumarea profesorilor locali, elevii de la gimnaziu au prezentat câteva fragmente de folclor crăsnean, au recitat, au cântat la fluier și pian. Grupa de dansatori în frumoase costume naționale au prezentat o serie de dansuri populare.

          Sincere mulțumiri tuturor celor care au contribuit la organizarea și desfășurarea acestei acțiuni comemorative. Sperăm că suita de manifestări de comemorare și prezentare de carte începută la baștină va continua și în alte localități. Doamne ajută!

———————————

Eleonora SCHIPOR

Pătrăuţii de Jos, Bucovina de Nord

23 mai, 2018

Ana ARDELEANU: Cheia universului

cheia universului

 

bărbatul pe care l-am iubit
era cheia universului
cu el deschideam caseta cu amintiri
ideile filozofilor
tari precum nucile de cocos

 

duminica eram cei mai fericiţi
când obţineam permisiunea
de a deschide uşa Raiului
însuşi Dumnezeu ne trimitea
taxiul de lumină la poartă
pentru a-i deveni musafiri

 

cel mai greu ne-a fost când am pătruns
în camera de taină a timpului
prin efracţie
pentru a-i deschide seiful
din el au început să cadă
capul lui Ioan Botezătorul
Al Mariei Antoneta
credinţa li păcatul
intenţia noastră a sângerat
când am încercat să curăţăm
spinii unor cactuşi aremporali
şi inima când şi-a abandonat îngerul
la casa de bătrâni

–––––––––––

Ana ARDELEANU

22 mai, 2018

Ben TODICĂ: Nașterea Eternității sau cum mi-am pierdut pantalonii în Japonia

Mă simt ca un brici de ras trecut prin cureaua ascuțirii. Să-mi fie oare sufletul briciul, iar cureaua, viața? Dar cine le folosește? Tot ceea ce trăiesc și declanșez în mine să fie oare motivul pentru care sunt aici? Dacă Dumnezeu știe și controlează totul, atunci cine e în spatele Lui?

Era prin 1996, când românii abia uitau de fumul revoluției, când eu realizam ca temerar performanțe de nivelul Nadiei Comăneci pentru Ciudanovița, cățărat pe acoperiș în Melbourne, Australia unde la sugestia colegului meu de institut (inginer de sunet) sunt angajat de Prințul Florii de Lotus din Thaichung, Taiwan, care căuta un operator să-i filmeze un răsărit de soare în Aoraki, undeva în vârful muntelui Cook din Noua Zeelandă. El fiind grăbit, se angajează să-mi plătească toate cheltuielile, plus salariu. Era vara, în luna iulie. Mi-am luat concediu fără plată pentru două săptămâni și l-am urmat. Desigur că el avea un anturaj de mai mulți administratori și securitate cu el. Nu eram singuri. Ați văzut prinți pierduți?

Am urcat după-amiaza cu mașina în vârful muntelui la o căsuță turistică, unde ne-am așezat bagajele și am ales poziția unde voi fixa camera în direcția răsărit. Am plantat trepiedul și am încuiat pe directive, în așa fel încât dimineața pe la orele 4, când urma să ne deșteptăm doar să fixăm camera în șezutul trepiedului și să-i dăm drumul. Durata înregistrării răsăritului cerută era de patru ore. Ce face prințul cu înregistrarea, e treaba lui. Am aflat mai târziu cât de spectacular e tot programul lui.

După zece zile de călătorie în jurul părții de sud a țării ne despărțim, eu către Australia și el, spre Taiwan.

Ajuns acasă, îmi văd de treburi. Eu locuiam singur. Văduv. Baiatul era însurat, la casa lui și, în ajun de Anul nou, ca printr-un blestem, dă faliment restaurantul de unde cumpărasem bilete ca să petrec revelionul. M-am trezit dintr-o dată singur cuc, numai cu o zi înainte de această mare sărbătoare. Și ce să vezi, frate? Cerul începe a se întuneca, și ce îmi vine mie, ieșind afară din casă și văzând o grămadă de păsărele care se agitau pe sub streșini, să mă urc pe casă și să curăț burlanele și streașina de frunze și alte gunoaie adunate de-alungul anului, ca în torentul ploii să nu inunde cuiburile și să moară puii păsărilor.

Cum stam așa posomorât, cățărat pe acoperiș și curățam cu o lopățică, numai ce intră poștașul pe motoretă prin intrarea din fața casei și sună. Îi răspund de pe acoperiș și el îmi zice grăbit să cobor repede că este urgent, am un plic recomandat. Ce-o fi, Doamne? S-o fi întâmplat ceva rău acasă, în România? Omul pune întotdeauna răul înainte.

Cobor și semnez. Desfac plicul și ce credeți? Înăuntru era un bilet de avion pentru a doua zi, dimineața, la ora 8, direcția Taiwan, Taipei. Sunt câteva țari, în general în NATO pentru care australienii nu au nevoie de viză. Așa că, privind în sus la păsărelele care de-acum zburdau vesele că am curățat streașina, le-am mulțumit pentru cadou, pentru surpriza cerească, un răspuns la gestul meu și am început să-mi pregătesc valiza. Biletul era plătit de prinț cu o invitație la un nou proiect: Muntele Fuji cu un nou răsărit de soare.

Un moment în urmă eram deziluzionat și dintr-o dată în ceruri. Am ajuns în Taipei, unde prințul mă aștepta în porsche-ul său sport ca să mă ducă în orașul său de reședință, unde aveau o catedrală, Thaichung. Îmi face cunoștință cu  doamna, care ea este de fapt șefa supremă, Prințesa Florii de Lotus. Desigur că ajuns aici, fac o video-înregistrare și a răsăritului de soare taiwanez de pe muntele Yushan (Jade Mountain), prințul coroanei. La 3952m este cel mai înalt munte din Taiwan. La aproape 4 mii de metri înălțime era un aer atât de rarefiat pe munte încât la soare mureai de cald, soarele ardea, iar la umbră îngheța apa. Nu vă vine să credeți? Veniți aici! N-am tremurat de frig de când mama m-o făcut cum am tremurat pe You Sun.

M-a dat apoi pentru o săptămâna în grija unei familii, care să se ocupe de mine, să îmi arate împrejurimile și tradițiile lor. Densitatea populației e atât de mare, încât aproape tot teritoriul e populat. Chiar și pereții munților verticali sunt împănați cu lemn tratat sau bare de oțel pe care sunt construite case de locuit și chiar grădini pentru legume. Sunt câteva porțiuni de munte și deal care sunt rezervate turismului, pentru peisajul natural deosebit de frumos, și ca să vizitezi o pădure sau un deal, plătești un fel de intrare. Noi, cei din Australia și România nu realizăm cât de norocoși suntem să avem experiența spațiului liber. Cât am călătorit cu prințul de la aeroportul din Taipei și până în centrul țării, unde locuiește el, nu am trecut prin spații libere între localități. Toate orașele și satele sunt unul lîngă  altul. La un moment dat, l-am întrebat pe prinț, după două ore de călătorie, “dar când ieșim din Taipei?” La care el mi-a răspuns râzând că am trecut deja prin câteva orașe, iar pe autostrăzi nu am văzut indicatoare de viteză mai mari de 60 km pe oră, iar pe unele străzi din localități am văzut indicatoare de 5 km/h. Incredibil! Nu? Și asta se Întâmpla în 1996. Vreau să precizez că noi, cei din țările anglo-saxone nu avem în noi plantate formele de respect dintre clase, folosite înaintea numelor sau titlurilor în alte țări, iar eu când mă adresam lui direct, el râdea ca reacție la ignoranța mea.

Continue reading „Ben TODICĂ: Nașterea Eternității sau cum mi-am pierdut pantalonii în Japonia”

H.S. Shiva PRAKASH: Așteptând

Așteptând

Ca seceta, ploaia

ca un înfometat, hrana

ca un naufragiat, salvatorul

ca un muribund, învierea…

te aștept.


H.S. Shiva Prakash, India

 Traducere:  Gabriela Căluțiu Sonnenberg

de: “Like Earth to Stars”, (Poems 2008-2014)

***

Waiting//Like drought, for rain;/Like a famished one, for a morsel of food;/Like the drowning, for a rescuer;
Like the dying, for rebirth…/ I am waiting for you.

Irina Lucia MIHALCA: Poesis

ATÂT DE APROAPE ŞI TOTUŞI DEPARTE …

Privesc uluită spre tine,
În fiecare noapte creştem,
ne înălţăm,
Tot mai mult,
tot mai aproape,
tot mai departe…

Până la Cer,
Dincolo de albastrul cerului, dincolo de albastrul cerului
străbatem visul,
Din taina urzită în noapte
mă întorc în visul meu risipit
Intru în inima ta cu rodiile coapte de lumina soarelui –
simfonii de culori, miresme şi gânduri!

Doar luna, rotunda lună
se iveşte printre norii răsfiraţi de vânt,
Doar luna, rotunda lună
ne luminează visul plutitor pe râul
ce ne tulbură elegia peste măsură,
Doar luna, rotunda luna ne îngână şoaptele
prin ramurile bătrânului rodiu înflorit

Totul e soartă, totu-i suspin, clipă,
Totul e un început nesfârşit,
Totul e căutarea îndelungatului ecou,
Tot mai aproape de tine, de mine, de noi,
Tot ce-a trecut se continuă-n vis,
Atât de aproape şi totuşi departe,
Mă cauţi, te caut
prin adânca privire oglindită în apa din noi…

Continue reading „Irina Lucia MIHALCA: Poesis”

Victor COBZAC: Român la mine-acasă

ROMÂN  LA  MINE-ACASĂ

Despre limbă, despre neam,
Despre Țara mea frumoasă,
Vreau să cânt… putere am:
– Sunt român… la mine-acasă!

Despre cerul plin de Soare,
Despre-un dor ce mă apasă,
Vreau să strig… în gura mare:
– Sunt român la mine-acasă!

Despre Mama mea și Tata,
Despre prispă, stâlp de casă,
Zile-n șir să afirm sunt gata:
– Sunt român… la mine-acasă!

Despre oameni, despre glie,
Soarta mea, pe hartă ștearsă,
Toată lumea… vreau să știe:
– Sunt român… la mine-acasă!

Despre sfinte… trei culori,
Nu-i îmbinare mai frumoasă,
Cer albastru, Soare, Sânge:
– Românești… la mine-acasă!

Despre frați, surori, nepoți,
Strânși… în jurul la o masă,
Veseli, pe-o sprânceană, toți:
– Sunt români… la ei acasă!

––––––––––

Victor COBZAC (VicCo)

Chişinău

27 martie 2018

 

 

*Pictorul, poetul Victor COBZAC s-a născut la 6 septembrie 1950 în orașul Ungheni. A absolvit Şcoala de Arte Plastice de la Chișinău în 1975 şi Institutul de Arte Plastice „V. Surikov” din Moscova (1981). Este membru al Uniunii Artiştilor Plastici (UAP) din Moldova din anul 1989.  A îmbinat permanent activitatea de creaţie cu cea didactică, activînd la Şcoala-internat de Arte Plastice „I. Vieru” (Chișinău, 1981-1988), la Liceul „M. Eliade” şi Universitatea Tehnică din Moldova (1990-2008).

A organizat diverse expoziţii personale la Chișinău (1996, 1999, 2010) şi în România (Satu Mare, 1997), expunînd şi în cadrul celor internaţionale (Iaşi, Bucureşti, Galaţi, Moscova, Strasbourg, Budapesta, Bruxelles), începînd cu anul 1976. Realizează picturi de factură tradiţională, îmbinată cu forme non-figurative.

Expoziții:

Personale – Chișinău (1996, 1999), România (Satu Mare, 1997);

De grup – Iași, București, Bacău, Galați;

Republicane – începînd din 1976;

În străinătate – Moscova, Budapeste, Strasbourg, Bruxelles ș. a.

Achiziții: în colecții de stat și particulare din R.M., România, Germania, S.U.A., Italia, Rusia, Bulgaria.

Distincții: Diplomă la concursul Peisaj și natură statică (1978), Diploma de Onoare a Academiei Europene de Artă, Bruxelles (1997), Diplomă, Premiul III la expoziția M. Eminescu, Chișinău (1999).

Un reportaj despre activitatea pictorului Victor Cobzac este scris de Victoria Colesnic pentru ziarul Timpul. Ce crede artistul despre pictură, citiți aici articolul în întregime.

Surse:

COBZAC, Victor: [notă biogr.] În: COLESNIC, Iurie. Colegiul Republican de Arte Plastice Alexandru Plămădeală. Chișinău: Museum, 2008, pp. 64-65.

Pictorul Victor Cobzac [online]. [citat 4.09.2015]. Disponibil : http://www.moldovenii.md/md/people/216

COLESNIC, Victoria. Victor Cobzac, omul ce mânuiește pensula, arătătorul și cuvântul [online]. [citat 4.09.2015]. Disponibil : http://www.timpul.md/articol/reportaj-victor-cobzac-omul-ce-manuiete-pensula-aratatorul-i-cuvantul-45400.html

Sursa imaginii: http://www.timpul.md

 

Marin BEȘCUCĂ: Ceva dintr-un suspin (poeme)

UN RADICAL-ACID DINTR-O METAFORĂ

 POTCOVITĂ DE UN DIFTONG

 

… chiar aiurea gândurile din plin de dimineață,
chiar aiurea …
se lăsaseră din mine unduiri anacronice secundei în care cineva se autoinvitase-n abur …
focul mârâia și,
destul de încins, nisipul împrăștia un aer aladin …
totul se părea fermecat !
încercam oroarea de a nu-mi conveni nimic,
cu toate astea,
cu toate astea …
Profesorul încă stă înghesuit de faptul clipei
și-mi e un dor nebun de prețiozitățile lui …
de partea cealaltă,
Domnul Trandafir știe cum să stea sub avatarurile brazdei,
de unde simte mirificul seminței,
totul curge Magister, dar încerc o stavilă din mine,
pentru mine !
fără să aduc atingere cuiva,
firul de praf mă știe
și recurge la imensitatea de albastru a nepătrunsului,
nepătrunsul mi-a încercat în câteva rânduri răbdările,
dar,
încercările mele sunt atât de meticulos artizanate că,
nicio arhitectură-n durabil nu-mi poate frânge gândul …
și gândul mă împarte cu lumi din celălat capăt al lumii noastre care mi se pare de cam prea multă vreme bătută de reconversia valutelor …
am ce am cu timpul meu !
nu mai avem orașe veci !
avem orașe sterpe, clonate atlantidian, iar acolo,
ocolind Țara de Foc, l-am găsit pe Andre …
i-am lăsat doar poleiul gândului
și m-am întors la bătrânul meu oraș,
atât de bătrân că Cetatea încă vorbește românește !
eu pare că vorbesc tot mai puțin
din moment ce atât de puțini vin să citească un radical acid dintr-o metaforă potcovită de un diftong …
ha-ha !
n-am mai fost la teatru de la Revoluție,
dar teatrul ei mi-a fost în ajuns pentru suta mea de kilograme pe care am împlinit-desplinit-o de ceva însemnări …
chirurgia plastică s-a oprit acolo, satul Acela,
al iubirii !
szebezenizat de polenizarea cu izul sângelui de câine …
ah tu, Ștefane !
câtă auroră ți-am însăilat peste Repede ce ne trece și ne și întrece, că mâine de după un mâine acătării ne vom scobi după un biftec și moleculele de fetească ni se vor părea meteoriții veniți să ne anunțe apocalipsa …
Continue reading „Marin BEȘCUCĂ: Ceva dintr-un suspin (poeme)”

Claudia BOTA: Aș vrea să ating sufletul tău

Aș vrea să ating sufletul tău

 

Lumină tainică dintre stele

Ce cauți în gândurile din ele?

Înveșmântată-n flori de cais,

Iubirea nu se frânge-n abis.

 

Aș vrea să ating sufletul tău,

Neclintit ca muntele Ceahlău.

Încărcat de lumina din Tine,

Zborul prin ninsori rămâne.

 

Iubirea traversează continente,

Mâna străbate distanțele nocturne,

Privește mireasma dulce a primăverii!

Se cuprinde-n cuvinte și în gândurile vii.

 

Nu mă lăsa s-aștept încă o zi,

Vreau să ating sufletul tău,

Hai spune-mi: zău!

Jurămintele așa ușor tu le ucizi?

 

Sufletul tău e puterea în trup,

O călăuză cu ochii unui lup,

Corolă din potir și unduiri de zefir,

O legătură prinsă cu safir.

––––––––––

Claudia BOTA

22 mai, 2018