Viorel Birtu PÎRĂIANU: Ultimul rând

ultimul rând

azi clipa trece și iar trece
plecam firesc în altă întrebare
cerneala se uscase pe pagina goală
plecam în noaptea aceea înstelată
mă ajungeau din urmă primii pași
seara mă întindeam pe coapsa lunii
fugise femeia, plecase și timpul rămas
ploua în tăcere,
pe geam se scurgeau anotimpuri
eram fugarul închis într-un ceas
căutam chei printre locuri închise
durerea se scurgea pe pereți
căutam femeia în ultima rană
eu scriam un poem
tu plecai într-un tragic roman
pana se uscase pe masă
eu scriam la gândul rămas
eu scriam, tu plecai în pulberi de stele
pluteau între noi între noi întrebări
urcasem pe scări în noaptea din noi
rătăceam amândoi prin timpuri pustii
mă așezam obosit pe un ciot de speranță
căutam o scară, cădeam amândoi
ora se sfarmă pe trepte, timpul doarme la ușă
tu așteptai să plângi timpul rămas
rătăcite pe pat, lângă mine, buze flămânde
căutam o femeie, visător pe cărare
la sfârșit nu mai am întrebări
rătăceam inutil pe o scară

–––––––––––––

Viorel Birtu PÎRĂIANU

22 mai, 2018

Costache NĂSTASE: Scrieri

SCRIERI

Când gândurile-mi încolţesc
Zvonind chiar a recoltă nouă
Este normal să le-ngrijesc
Stropindu-le cu dor și rouă.

 

Mai port cu mine epitete
Pe care nu le-am folosit,
Potrivite unor fete
Pe care le-am şi m-au iubit.

 

Scrâşnesc neunsele cuvinte
Puse să-nseamne altceva
Decât erau obişnuite
Când parfumau metafora.

 

Poveștile toarse din caier
Prin răsucirile de fus,
Pline de vrajă şi mister,
Au farmecul lor nespus.

 

Şi dacă prin peniţă-mi curg
Poeme cizelate-n minte
Lumina blândă din amurg
Îmi dă imbold spre înainte.

–––––––––––––

Costache NĂSTASE

Bucureşti

22 mai, 2018

Simina PĂUN-MOISE: Poesis

Mai bine tac…

 

Mai bine tac….
Am vorbit de-atâta timp,
De mine, de tine, de noi…

 

Mai bine tac….
Mă pun pe scaun, între masă şi geam
Şi privesc la cer.
E mama, acolo, în susul cerului.
Răscoleşte gradina lui…..
Sădeşte flori de nu-mă-uita.

 

Mai bine tac….
Privesc la mama
Cum ia din rochia ei flori
Şi le pune în grădina cerului
Până mă fac eu mare
Şi ajung la ele, să le culeg.

 

Până atunci…
Mai bine tac…

 

Frunză de tutun

 

Şi m-am legat de tine prin frunza arămie de tutun….
Nu am ştiut atunci să-ți spun.
Nici nu ştiam atunci cât mă iubeşti…..
Şi nici acum, femeie, eu nu ştiu cine eşti.

 

Continue reading „Simina PĂUN-MOISE: Poesis”

Dan-Obogeanu Gheorghe: Poeme

Cântec de iubire

 

Între nopţi cu albe stele
Și în zilele cu rouă
Aș împarte clipe grele
Și mi-aș lua inimă nouă;
Și mi-aș pune chezăşie
Ca să fiu ce nu mai sunt,
Să rămân ce n-am fost încă…
Doar iubire şi cuvânt!

 

Iar când ploaia cade rece
Dintr-o geană lăcrimată
O sămânță de iubire
O voi pune ca s-o bată,
Să răsară flori de pace
Pe un câmp netulburat,
Dorul care mult mai zace
Să se facă nor uitat!

 

Într-o lume de tristețe
Zboară gândul călător
Nopţi cu stelele răzlețe
Trec în șir ca un izvor
Și rămân cu amintirea
Unui vis ce l-am uitat,
Mă voi face mărginirea
Dorului neîntrupat!

 

Ne vom prinde peste vreme
Panseluțe la rever
Vom dansa de nu te-i teme,
Ca și stelele pe cer,
Continue reading „Dan-Obogeanu Gheorghe: Poeme”

Dunia PĂLĂNGEANU: Primăveri cu frunze

PRIMĂVERI CU FRUNZE

 

primăveri cu muguri
stele-nvolburate
miresme prelungi
brazde-ntunecate
brebenei plăpânzi
cuiburi fericite
aripi fremătând
ţărmuri regăsite
fluturi palpitând
pe tipsia vieţii
sorbind cu nesaţ
roua dimineţii
primăveri cu frunze
rug aprins pe buze
soare, buburuze…

—————————————–

Dunia PĂLĂNGEANU

19 mai, 2018

Marta Polixenia MATEI & Marin BEȘCUCĂ: Răspântii (poeme)

TRĂINDUL MEU TRĂINDUL ȚI-L TRĂIEȘTE

 

… era atâta somn răstignit în pleoapă,
deși noaptea coborâse de pe soclu-i,
demult-demult …
cocoșii trâmbițaseră înscăunarea dimineții,
de câteva ceasuri bune …
norii, he-heee, paji bosumflați,
încă mai vărsau în pocalele cerului cenușă
și Dimineața-și avea obrajii pământii,
Soarele nici nu-și arătase pletele de aur,
și nici nu venise să salute,
cum se cuvine …
dar erau de-ale lor !
pe noi zorii ne-au găsit îmbrățișați
și-nfășurați în giulgi de somn,
nici că ne păsa de supărările lor !
ochii ni se deschiseseră-n oglinzi privirii celuilalt
și pentru noi, nicicând mai luminoasă dimineața,
nicicând !
un gând, turbat, e-adevărat, mă incita unui iubit
cât un foc de paie,
dar ești nebun !… alt gând, purtând secantă-n
doru-mi de tu,
te stai, te stai … venea o șoaptă, din adânc de eu,
doar un acin în insomnii !
și-atât de răgușit dusese-n el ronțăitul roților de tren,
și-acum ai fi zis că-și duce duhul …
inima ridica din umeri, atât cât umerii mei s-o simtă,
din cervical alt gând se scobora,
cu pluta, pe carotidă …
fugiți dureri !… strigă și Mărul lui Adam,
de nu chiar eu am să blestem pornirea voastră,
vrem pacea fie între ei !
vrem trupuri lepădate de-orice chin
și chinul ardă-n focurile iubirii !
lăsați-vă-n furcile caudine !
sângele lor a dat peste răscol …
eh, câtă poveste, Mărțișor !
și câtă poveste, da,
cuprinsă până-n subatomii sângelui,
și cât șeherezăduit am mai avea de-aici,
de pe craterul știutului, de-acum, Sărut !!
buzele au dat în fiert demult
și-atâta dor am adunat în con de Atrium,
că ne eram vulcani !
dar ceva strein mușcă din mine,
durerea mă conturbă, gândul mi se-ntulbur,
dar e atâta dor …
și-mi ești aci !
trăindul meu trăindul ți-l trăiește !…
din buză parcă-mi iese șoapta,
și-n șoaptă eu atâta mă cobor …
cobori în jos …!
Continue reading „Marta Polixenia MATEI & Marin BEȘCUCĂ: Răspântii (poeme)”

Petru Daniel VĂCĂREANU: Versuri

Zbiri trandafiri

 

Au înflorit iar trandafiri
Dar când au fost doar braț de spini
Cine oare i-a iubit tanini
Infipți inimii ca niște zbiri

 

Precum în ale noastre iubiri
Ce se ucid venin în ofiliri
Când numai suntem plini de-nfloriri
Nerăsărind din furtuni, ninsori

 

Din golurile noastre muguri
Comozi în a arunca și tăia
Ce pare defect și neavând flori
Fără răbdarea de a retâmâia

 

Privirea,sufletul cu răni spini
De unde se ivesc cei mai frumoși
Trandafiri tanini în iriși
Ce răsfiră petale calde inimii

 

Culoare poem de quasar

 

Despletită învăluită șerpiu
abur de curcubeu cu boare
sublimă de mirare
înfiptă al meu rece pustiu

 

Continue reading „Petru Daniel VĂCĂREANU: Versuri”

Marin BEȘCUCĂ: Metafizica visului (poeme)

MĂ UIT CUM ÎNFLOREȘTE CUVÂNTUL

 

… mă uit cum înflorește Cuvântul,
petale, sepale, vocale, corola
mă umple de senin,
visele irump roua timpului meu
și văd cum albinele criticii
mă sorb de nectar,
sleit de puteri, apuc să adorm,
pleoapele transcend în petale de plumb,
călifarii evului întunecat
descalecă printre pretenții,
îi aud cum se ceartă
vroindu-și fiecare partea,
Cezarul așteaptă, frecându-și
barba încoronată demiurg,
fug albinele !
viespi năvălesc spațiul gol,
vai mie !… aud,
ce dulce se va fi alba hârtie,
vai mie !…
săriți !… mă mâzgâlesc invective,
voi, critici, mai bine,
voi, critici …
aurora se adoarme pe mine,
Cuvântul își lasă floarea dedicației ție,
mai e și polen – safire
bobii de rouă ai timpului meu,
Cuvântul se înflorește,
poate și eu …

 

O BOALĂ IMORALĂ

… o boală imorală
m-a purtat printr-o intruziune
în trupul lumânării,
carnea cerii îmi făcea loc,
fâstâcită,
printre fibrele mușchilor
topiți de privirile mele,
pețiolul din bumbac se reîncarna
odată cu floarea pâlpâind
vieți desenate asteroidal,
temperatura morții era prezentă
exact acolo unde fiorii se oțeleau
în buricele degetelor,
strângerea pumnului era o arie muzeală,
coloana figurilor de ceară
își vedea sorocul depășit,
focul însă părea să se teamă de pompieri,
nimic rece sub soare, totuși,
chiar dacă pleistocenul ghețarilor
tremura sub furia timpului
și dacă soarele se lăsa ăn apus,
ce m-ar împiedica să vă aduc ăn timpane
legenda unui Făt-Frumos încremenit
Continue reading „Marin BEȘCUCĂ: Metafizica visului (poeme)”

Alexandru NEMOIANU: Nădejdea în ziua de mâine

Trecutul și prezentul românesc au însemnat și înseamnă voinţa Românilor de a supraviețui, de a trece greu clipei istorice, în formă și sub identitatea în care există, cu tot ce are ea bun și rău, cu defecte românești și calități românești. Acesta a fost și rămâne dezideratul suprem, rostul de a fi al istoriei românești. Dacă Românii nu ar fi și nu ar fi fost “născuți” creștini , acest scop nu ar fi putut fi ajuns. Dar iată că ei sunt creștini și asta îi face să nu fie acriți, să accepte clipa cu răbdare și o doză de râs sceptic, cu smerenie, cu blândă și statornică îndoială în “eternitatea” clipei istorice, Slava Domnului, foarte repede trecătoare, cu temeinică și cu nezdruncinată nădejde în ziua de mâine. Această nădejde s-a zămislit din suferință și nici nu se putea altcum….”Şi nu numai atât, ci ne și lăudăm și în suferințe, bine știind că suferința aduce răbdare. Și răbdarea încercare, și încercarea nădejde. Iar nădejdea nu rușinează pentru că iubirea lui Dumnezeu s-a văzut în inimile noastre, prin Duhul Sfânt, Cel dăruit nouă.” (St. Pavel, Romani, 5; 3-6))
Având aceste priorități și fiind un popor mic și așezat în calea tuturor răutăților, Românii nu aveau cum fi nici triumfalişti și nici eroici. Ei au trebuit să se alăture, din nevoie, “biruitorilor” clipei istorice ( în 1950 “Pactului de la Varșovia” iar în 2002 NATO).  Personal sunt convins că atât uneia dintre alianțe cât și celeilalte i-au fost și îi vor fi la fel de loiali, și bine fac. Consider că bine fac Românii mimând credință “veșnică” celor ce sunt, azi, îmbătați și dementizaţi de o putere, care se va dovedi la fel de iluzorie ca și cea a Imperiilor ce au preexistat în cursul vremilor. Românii nu au fost nici triumfalişti și nici eroici, în schimb au fost dibaci, răbdători, “vicleni că șerpii și blânzi că porumbeii”.  Au făcut aceasta cu greu și chin. Căci poate nu este lucru mai greu de făcut ca cel de a îți păstra demnitatea în condiții de sărăcie și înfrângere fizică. În același timp ar fi cu totul greșit dacă am crede că existența istorică Românească ar fi fost strict pasivă și contemplativă. În mod direct (deși discret). Românii au reușit să îmblânzească natura conflictelor dintre Răsărit și Apus, preschimbându-se pe sine într-un soi de tampon amortizor. Românii au amortizat brutalitățile (uneori preschimbându-le în stări ridicole). Astfel apartenența României la NATO va face acea organizație mult mai puțin agresivă şi mai puţin credibilă . Iar amplasarea României, ca vârf de lance al Apusului, cred că va elimina posibilitatea unor conflicte sângeroase. Românii nu se vor sinucide de dragul NATO! Asemenea așa zisul “dialog” dintre Ortodoxia Română și Episcopatul Romei va turna multă apă în oțetul misionarismului lumesc al Romei și personal cred, îl va face ineficace. Pericolul care pândește pe Români este altul și vine din interior.
Continue reading „Alexandru NEMOIANU: Nădejdea în ziua de mâine”

Valeriu DULGHERU: A mai fost întoarsă o filă în calendarul cucutenian

A fost întoarsă a 13-a filă la a 13-a ediție a simpozionului internațional „Cucuteni 5000 REDIVIVUS: științe exacte și mai puțin exacte”. Este binecunoscut faptul (în istorie au fost nenumărate cazuri) că din momentul când un popor își pierde limba, cultura, datinile, tradițiile, el dispare. Nu dispare fizic ci se topește într-o masă amorfă, într-un conglomerat (este cazul conglomeratului rus care a înghițit peste 100 de popoare mici!). „Suntem un popor nu poporație…” spune de fiecare dată „maestrul dialogului socratic între știință și spiritualitate”, cvasi-ascetul Liviu Alexandru Sofonea (rudă cu Ion Rațiu pe linia mamei), participant activ la lucrările ultimelor nouă ediții ale Simpozionului în pofida vârstei înaintate (a împlinit de curând 86 de ani. Mulți Ani Maestre!!!). În 1974 susține teza de doctorat în fizică teoretică la Cluj, iar în 1986 susține la București teza în domeniul Istoriei Tehnicii: „Evoluția ideii de infinit în istoria fizicii”. La ediția din a. 2012 reușește să-l aducă la Chișinău pe fratele său Victor (mai în vârstă cu 6 ani) care, ajungând la Cetatea Soroca (vizită organizată în cadrul programului cultural al Simpozionului), a îngenuncheat în fața zidurilor ei lăcrămând. Își împlinise un vis care-l mistuia de o viață.

Cu regret această impresionantă cultură este tot mai mult bagatelizată, chiciurizată, transformată într-un bussines de unii profitori. Este părerea specialiștilor în domeniu. Iar această impresionantă civilizație merită toată atenția specialiștilor în domeniu și autorităților. Specialiștii străini aduc tot mai multe argumente că civilizația Cucuteni ar putea fi prima civilizație europeană, cea care a dat naștere civilizațiilor europene. Există o similitudine între civilizația Cucuteni de la gurile Dunării și civilizațiile egipteană de la gurile Nilului, mesopotamiană dintre râurile Tigru și Eufrat, civilizația indiană de la gurile Indului, civilizația chineză de la gurile r. Huanghe. În pofida mijloacelor bănești scunde aflate la dispoziție acest important pentru scoaterea culturii Cucuteni din anonimat și punerea ei în valoare Simpozion a ajuns la a 13-a ediție. Și de această dată cu surse financiare mici (au fost și contribuții bănești personale ale membrilor comitetului organizatoric!) s-a reușit realizarea unui eveniment cultural – științific de amploare. De menționat că la Simpozion au participat peste 100 de oaspeți din România și Ucraina, printre care apr. 50 de copii (în programul cultural).

Deschiderea Simpozionului a avut loc pe data de 18 mai în fastuoasa Sală de Festivități din Blocul rectoratului al Universității Tehnice a Moldovei cu intonarea imnurilor Republicii Moldova și al Simpozionului (minunata compoziție a maestrului Aurelian Silvestru intonată de minunații copii de la Liceul de Creativitate și Inventică „Prometeu-prim”. După cuvântul de salut al rectorului, prof.univ.dr.hab. Viorel Bostan, au urmat sentimentalele cuvinte de salut ale prorectorului Universității Tehnice „Gh. Asachi” din Iași prof.dr.ing. Nicolae Seghedin (care a înmânat o plachetă de Anul Centenar Universității Tehnice a Moldovei), academicienilor Nicolae Dabija și Ion Bostan , profesorilor Vasile Puiu de la Universitatea „V. Alecsandri”, Bacău, Lorin Cantemir, Universitatea Tehnică „Gh. Asachi” din Iași și Liviu Sofonea, Sibiu, ex-primarului de Cucuteni Mihai Tun (36 de ani a fost în funcție, perioadă în care a realizat multe activități legate de scoaterea din anonimat a Civilizației Cucuteni, printre care construirea unui muzeu Cucuteni în comună. Ultimul cuvânt l-a avut dna Natalia Petrea, primar al c. Costești. Menționând importanța acestui Simpozion  pentru cunoașterea rădăcinilor Neamului dna Natalia Petrea a invitat toți oaspeții să participe la Festivalul portului, dansului și cântecului popular „Hora care ne unește”, care urma să aibă loc în cadrul programului cultural al Simpozionului din a treia zi – pe 20 mai la Costești.

Au continuat prezentarea unor lucrări foarte interesante legate de cultura Cucuteni, Centenarul Unirii, Istoria educației, științelor, artelor și Istoria tradițiilor culturale românești. La finele primei jumătăți a zilei a avut loc lansarea cărții „Un visător basarabean: in memoriam Valerian Dorogan” scrisă de subsemnatul, Z. Stratan, S. Zaporojan, I. Manoli și        L. Popov, prieteni și colegi ai lui Valerian Dorogan de la Universitatea Tehnică a Moldovei. În loc de prefață a cărții au fost luate minunatele versuri ale lui A. Păunescu „Ne mor prietenii, ne mor,/Murim și noi în moartea lor,/Că-ntârzie îngrozitor,/Într-una, primul ajutor”, sentimentalele versuri ale prietenilor care l-au cunoscut – prof. Vasile Puiu („Toate dor…”) și prof., artist plastic, poet, Victor Cobzac („Ca un copil să plângă cerul…”. O surpriză pentru organizatori a fost lansarea cărții „Un român ce-și dorea să soarbă Prutul” scrisă de sentimentalul artist în lemn și în ale scrisului Constantin Tudose din c. Cașin, jud. Bacău. Drept moto ales de autor au fost chiar spusele lui Valerian Dorogan: „…Eu tot mă împiedic de un râu când vin la obârșie, beau din el de fiecare când îl trec, dar nu reușesc să-l sec. Ajutați-mă fraților!”.

În ziua a doua a Simpozionului a fost vizitată renumita Casă a Olarului de la Hoginești a lui Vasile Conciar. Spre sfârșitul zilei a avut loc vizita Muzeului de Istorie al Serviciului Vămii Republicii Moldova, creat de neobositul căutător Petre Costin (deținătorul a două recorduri înscrise în cartea Guinnes!), participant activ la organizarea ultimelor șase ediții ale Simpozionului. Amplasat în spațiul a două etaje ale unei clădiri din or. Ialoveni (insuficient pentru imensa comoară strânsă de maestru, aflată în depozit!) Muzeul scoate din anonimat arme vechi, drapele moldovenești vechi, icoane vechi ș.a. artefacte. Vizita a fost deosebit interesantă atât maturilor cât și copiilor, în special, celor 31 de copii din s. Cartal, raionul Reni, Ucraina. Ziua a finalizat cu o frumoasă cină festivă pe malul lacului din Complexul Turistic Costești, condus de Gheorghe Diaconu, un împătimit al valorilor naționale. Buna dispoziție a participanților a fost creată și de cunoscuta pe ambele maluri ale Prutului a formație folclorice „Haiducii” condusă de Tudor Grigoriță, un promotor intransigent al valorilor naționale.

Cireașa de pe tortă la această ediția a Simpozionului a fost, indiscutabil, Festivalul portului, dansului și cântecului popular „Hora care ne Unește”, organizat de neobosiții Natalia Petrea (primar Costești) și Tudor Grigoriță, șef secție Cultură, secția raională Ialoveni.

Deschiderea Festivalului a avut loc în prezența ministrului Educației, Culturii și Cercetării dna Monica Babuc, a președintelui raionului Ialoveni, a președintelui județului Bacău, primarilor din c. Cașin Daniel Soroiu și Bălțați (cu care Costeștii sunt înfrățiți), sosit la Festival cu un frumos ansamblu artistic de copii. O atmosferă idilică. Copii îmbrăcați în frumoase haine naționale caracteristice zonelor pe care le reprezentau, întâlnite de primarul c. Costești cu tradiționala pâine și sare. Muzică, voie bună. Pe lângă cuvintele de salut deschiderea a avut loc prin transmiterea simbolică a ștafetei Festivalului „Hora care ne Unește” de către primarul c. Colibași dl Ion Dolganiuc (localitate care a găzduit prima ediție a Festivalului în cadrul simpozionului Cucuteni 5000 REDIVIVUS, organizat de Universitatea Tehnică a Moldovei și Universitatea „Bogdan Petriceicu Hașdeu” din Cahul în a. 2016). Cuvinte de salut emoționante au ținut primarul c. Costești, dna N. Petrea, Ministrul Educației, Culturii și Cercetării dna M. Babuc, președintele consiliului raional Ialoveni L. Carmanu. Deosebit de emoționate au fost luările de cuvânt ale academicianului Nicolae Dabija, ale primarului de Cașin D. Soroiu, ex-primarului de Cucuteni dl M. Tun s.a. Apoi au urmat evoluările celor 12 colective artistice venite din c. Cașin, jud. Bacău, România, or. Chitila, Ilfov, România, s. Cartal, Reni, Ucraina, s. Bardar, Zâmbreni, Horești, Pojoreni, Mileștii Mici, Țîpala, Ialoveni și, desigur, cunoscutele formații folclorice „Haiducii” și „Căruța”, de asemenea, a grădiniței de copii din Costești.

A fost o evoluare excelentă a frumoșilor copii îmbrăcați în haine naționale, a colectivelor artistice de vârstnici, a minunatei fanfare costeștene. A fost mult dans și cântec popular. Însă, indiscutabil, nu l-au lăsat pe nimeni indiferent cântecele interpretate de cele două copilițe gemene Elena și Teodora de doar patru ani, nepoțelele lui Constantin Tudose de la Cașin: Acasă-i România (Acasă-i România, acasă-i tricolorul / Suntem una cu țara, că noi suntem, poporul” și „Cântă cucul în Bucovina”. Fără a se încurca ca adevărate artiste au evoluat pe scena Costeștilor. A fost un moment de o înaltă încărcare spirituală. Întreaga „sală” a aplaudat în picioare evoluarea tinerelor copile. Pe bună dreptate maestrul Vasile Șoimaru, prezent la manifestare cu nelipsitul aparat de fotografiat, a menționat importanța majoră a acestor festivaluri „Hora care ne Unește” (cel de la Colibași și de la Costești) pentru promovarea valorilor culturale și naționale, a tradițiilor și datinilor românești.

Pana când mai avem astfel de copii, purtători și transmițători ai tradițiilor populare poporul român va dăinui în timp.

A fost un final pe potrivă celei de a 13-a ediții a Simpozionului.

La revedere până la a 14-a ediție!

——————————————-

Valeriu DULGHERU

Chişinău

22 mai, 2018