Aura POPA: În suflet tot copilă (Poesis)

Pe mine

După mama,-aceea care
prima-n brațe m-a ținut
a fost toamna…-n drumul mare,
într-un timp de mult trecut
mi-a zâmbit și i-am zâmbit.
Mi-a cântat și i-am cântat.
Eu n-aveam de povestit
însă ea mi-a înșirat
multe… Vrute și nevrute…
Despre păsări, despre nori,
despre ceruri descusute,
despre fluturi, despre flori,
despre cum stă să picteze
și-n genunchi câte-o pădure
care uită să viseze
tooot cu gândul la secure…
De-nțeles, nu-nțelegeam
eu prea multe pe atunci
dar mi-a mai bătut în geam
și ne-am mai văzut pe lunci.
Ea-i la fel și-azi, neschimbată,
capricioasă pe-orice filă,
eu, la tâmple “întomnată”
dar în suflet tot copilă…

29.09.2016

Mie

Când spun toamnă,-mi vine-n minte
o cană de ceai fierbinte,
pledul frunzelor pe mine
pân’ la gât, șiruri aldine,
lungi de păsări migratoare
ce se pierd ca fumu-n zare,
pudra brumei peste toate,
ploi ce plâng, nenumărate,
legănatul lin al mamei,
clinchetul blând al aramei
în pădurea ce-n pruncie
îmi primea cu bucurie
pașii neastâmpărați,
de-explorare ahtiați,
zâmbetul neprețuit
al puiului meu iubit
și-ncă multe câte alte
ce-mi fac gândul să tresalte…
Când spun toamnă început
spun de fapt… Boțul de lut
care sunt într-un răpciune
prins-a rădăcini în lume…

Aura Popa, 29.09.2020

Lasă un răspuns