Mariana GURZA: Proză spuzită de lumina lirismului

       Începând cu titlu și coperta, volumul care poartă semnătura Vasilicăi Grigoraş ,,Simple Adorații: Impresii de călătorii; Haibun-uri”, Editura PIM, Iași, 2020  invită cititorul la un popas agreabil spre lectură, îl captivează de la primele pagini și-l îmbie să tot zăbovească răsfoind pagină cu pagină. Acest lucru ni-l confirmă și poeta, scriitoarea, eseista Florica Pățan: „Citind cartea, avem senzația că Vasilica Grigoraș a urmat îndemnurile din lecturile lui Mark Twain, în sensul de a explora, a visa și a descoperi, rezultatul fiind pe măsura așteptărilor – trăiri emoționale intense, cunoștințe noi integrate în sistemul propriu de cultură și, finalmente, această carte de suflet, cu viziuni largi, generoase, caritabile, despre oameni, lucruri, monumente, ca și cum mintea nu poate să-și întrerupă acea călătorie, iar autoarea ne conduce vizual, cognitiv și afectiv pe traseele deja cunoscute ei, reconstituind, retrăind, continuând într-un fel călătoriile”.

        Cartea de adnotări despre călătorii în timp și în spațiu este o mărturisire a autoarei, venită din ,,tolba inimii”, cu acea gingășie lirică, ca și cum însuși un trimis celest îi îmbracă în haină de sărbătoare cuvântul, ce ne poartă spre anii inocenței, ai mirosului de ,,mamă”, ai dorului de Dumnezeu.

       Proza volumului este ,,presărată cu poeme de inspirație japoneză (haiku-uri) și tristihuri, ceea ce în literatura niponă poartă numele de haibun”. Astfel descrierile de călătorie spuzite, pigmentate cu fragmente, ipostaze poetice dau plusvaloare volumului și îl fac mai captivant.

        Prefațată de trei personalități literare, Florica Pățan, Pr. Marcel Miron și Georgeta Petre, cu o rigurozitate de apreciat, volumul se bucură de o reală încărcătură emoțională a lectorului. „Vasilica Grigoraş ştie să transmită, cu emoţie, adevăruri universal valabile, starea de creştere a fiinţei pe drumul imaginar al înţelegerii spre tărâmul comun, situat în sfera idealului şi sensibilităţii multora dintre noi.” (Ana Urma)

       Vasilica Grigoraș, o scriitoare complexă, abordează diferite genuri și specii literare, ceea ce o situează printre penele ascuțite ale vremii.

       Revenind la volum, autoarea iubitoare de călătorii, mai ales a pelerinajelor, ne-a împărtășit stările și sfințenia locurilor. ,,O călătorie este întotdeauna un album de imagini pe pelicula ochiului şi a minţii, iar o carte despre călătorie este scrisă mai întâi în inimă”.

       Amintiri ce se revarsă tumultos peste ani și ani: ,,val de amintiri –/ foşnetul proaspăt de vânt/ zburdând pe alei. Clipele se înşiră ca mărgelele de toate culorile în colierul vieţii. Imagini ale unor frânturi de viaţă, amintiri, încă foarte vii de când am început să deschid ochii spre lume şi să cunosc familia, oamenii și satul în care creşteam. Aş putea spune că am crescut precum un vlăstar fraged la umbra pomului roditor, MAMA”.

Continue reading „Mariana GURZA: Proză spuzită de lumina lirismului”

Raul Alexandru MITRUȚI: Schiță pentru viitor

 

După ce profesorul Dumitru Gherman făcu prezența, prezentă și lecția: problemele sociale. În mare parte, lecția este despre drepturile omului și probleme centrale în etică. Nu s-a întâmplat nimic extraordinar, până când, dintr-odată, îl aud pe profesor spunând:

– Ce părere aveți despre problemele care sunt în această perioadă?

Vlad, un coleg de-al meu, răspunde:

– Eu cred că cea mai mare problemă este frica de îmbolnăvire. Consider că teama ne poate duce la eradicarea umanității.

– Un răspuns foarte bun! spuse profesorul.

Auzind aceste cuvinte, m-am simțit revoltat. Cu toții simțim frica de îmbolnăvire și uneori neputința de a lupta cu ceva ce nu cunoaștem încă. Totuși, nu cred că răspunsul lui Vlad este unul corect, dar mă resemnez, deoarece nu vreau să creez polemici. Mai mult de jumătate de oră s-a discutat pe această temă. Ce mă surprinde însă, este că toți aduc în față probleme fel de fel cu care ne confruntăm zilnic, dar nimeni nu a venit cu o soluție.

În pauza dintre ore, am discutat cu bunul meu profesor:
– Mi-e greu să cred că omenirea se duce spre pieire. Nu iau în considerare că întreaga specie umană ar putea dispărea. Însă, nu înțeleg, de ce maturii îmbracă adesea haina răutății? Îi văd adesea prea grăbiți pe străzile umbrite, orbiți parcă, trec nepăsători călcând în picioare o mică vietate. Au ochii goi, nici-o sclipire, de parcă sufletele le-ar fi capturate în temnița neputinței.

– Acum trăim vremuri grele, pe care, poate, încă nu le înțelegi. N-ar trebui să-ți tulburi mintea cu astfel de gânduri, Marcu.

– Poate aveți dreptate… Deși am multe idei, unele chiar plauzibile, nu cred că le va lua cineva în seamă.

Profesorul căzu puțin pe gânduri, mă fixă cu privirea și cu mâna dreaptă îmi strânse puțin umărul.

– Știi, eu chiar sunt curios de ideile tale. Ai vrea să le împărtășești cu mine? Nu se știe, poate pot să te ajut, sau, de ce nu, să mă ajuți tu.

– Le consider mai mult ca niște teorii… Dacă oamenii nu ar alerga atât de mult după lucruri care nu le sunt cu adevărat necesare, poate ar avea timp să fie fericiți.

– Da, dar toate sunt importante. De exemplu, oamenii merg la muncă pentru a face bani cu care aceștia își plătesc cheltuielile, întreținerea, haine, mâncare și așa mai departe.

– Înțeleg asta, dar totuși, de cele mai multe ori, cheltuiesc pe lucruri care nu le sunt de folos. Cred că sunt prea absorbiți de dorința de a avea și au uitat să fie.

– Ce te face să crezi acest lucru?

– Pentru că toată lumea se bucură când își ia ceva și după, vrea altceva.

– Și care consideri tu să fie soluția?
Continue reading „Raul Alexandru MITRUȚI: Schiță pentru viitor”

Al. Florin ȚENE: “ENCICLOPEDIA scriitori din generația 2000, volumul I”-cariatidă ce susține cupola catedralei literaturii române contemporane.

        Am primit de curând marea enciclopedie a scriitorilor din generația 2000, inițiată de Nicolae Vasile  și alcătuită de un grup de scriitori (Nicolae Vasile, Mihai Stan, Antoneta Rădoi, Ionel Marin, Victor Petrescu, Nicolae Toma, Geo Călugăru, Gheorghe A. Stroia, Eugen Duță, Cristian Petru Bălan, Nicu Doftoreanu, Mariana Gurza, Nicoleta Lepădatu, Viorel Martin, Viorica Popescu- Cojocaru, Ion Popescu-Topolog, Al.Florin Țene și Victor Atanasiu ), sub coordonarea scriitorului Nicolae Vasile. Lucrarea apărută la Editura UZPR, 2020, în condiții grafice, tipografice, estetice și stilistice de excepție, în format A 4, cu coperți cartonate, și având 683 de pagini este o bornă ce marchează teritoriul spiritual al culturii române.  Încă odată m-am convins și prin această lucrare că Editura UZPR a ajuns la un înalt stadiu de profesionalism în domeniul editării cărților, revistelor și calendarelor.

         Lucrarea, având o ținută academică, se deschide cu o prefață, intitulată “Privire parțială asupra literaturii începutului de secol și mileniu “ de Victor Atanasiu, urmată de un “Cuvânt înainte “ și “Despre creație și creatori în epoca 2000 “, semnate de  Nicolae Vasile, în care autorul pune accentul pe necesitatea apariției acestei enciclopedii, ce reprezintă prezentul proiect, cum s-a realizat această inițiativă, ce se așteaptă de la acest proiect, iar în al doilea material semnat de inițiatorul acestei ample lucrări scrie despre cultura ca trăire, ca mesaj, trasmisia de cultură și recepția acesteia.

       Citind această enciclopedie mi-am adus aminte de spusele lui Voltaire despre astfel de lucrări: ”monument al progresului spiritului uman”. Mă aliniez acestui aforism pe care îl atribui ca atribut acestei ample enciclopedii.

            Lucrarea este structurată în două mari secvențe: “Grpări literare” și “Despre autori “,  încheindu-se cu “Index de nume “. În prima secțiune este vorba despre Gruparea literară Armonii culturale, Gruparea literară bibliotheca-litere-Societate, Scriitorilor târgovișteni, Gruparea culturală Bogdania, Gruparea literară Convorbiri literar-artistice, Liga Scriitorilor Români și Gruparea Literar ING. În această secțiune sunt relatate activitățile acestor organizații în slujba culturii române și rolul acestora în promovarea autorilor și a creațiile lor, atât în țară cât și pe meridianele mapamondului. Remarcăm activitatea Grupării Literare Armonii Culturale și a Ligii Scriitorilor Români care prin cele 19 reviste, 39 de filiale în țară și diasporă și prin cenaclurile literare din cadrul fiecărei filiale promovează creațiile literare autentice, constituindu-se într-un pol pozitiv de atragere a scriitorilor valoroși, publicați în paginile revistelor pe care le editează Liga și în emisiunile televiziunii Porțile Nordului, condusă de dr.Mihai Ganea, televiziune ce activează sub egida Ligii Scriitorilor Români. Remarcăm faptul că această asociație profesională are imn, siglă și stemă, editând antologii și cărțile scriitorilor, acordând premii anuale indiferent din ce grupare face parte scriitorul.Fiindcă operele autorilor sunt ale literaturii române și nu a unei organizații sau găști, așa cum le numea un actual filozof, cum procedează USR-ul.

            Remarcăm acuitatea și plasticitatea imaginilor ce redau secvențe din activitatea acestor organizații, devenind adevărate memorii ale clipei.

            Capitolul “Despre autori “ este o adevărată oglindă a vieții, activității și a operelor celor73 de scriitori incluși în enciclopedie. Generația sub care apare enciclopedia face parte din mai multe Continue reading „Al. Florin ȚENE: “ENCICLOPEDIA scriitori din generația 2000, volumul I”-cariatidă ce susține cupola catedralei literaturii române contemporane.”

Constanța – Doina SPILCA: Amintiri temporale

Vreme

 

Lacrima rourează

viscol de frunze

în arșiță

de spiniș,

se pustiește

spre cristaluri de nea

dantelate

pe răbojul temporal,

retrospectiv…

lacrimă

în

an de destin

ori

pygmalion

biruitor?

 

 

Oracol

 

Gând explorator

spre viitor,

portal

spre emoția lunii,

ritmurile vieții,

cadențat,

patetic

printre

cununile de spini.

NU vei răzbi!

NU, vei răzbi!

Continue reading „Constanța – Doina SPILCA: Amintiri temporale”

Nicu GAVRILOVICI: Înserare (Poesis)

La mulți ani binecuvântați!

Deraieri din anotimp

 

Nu vrei să deraiem, (a câta oară)

Din toamna asta parcă de apoi?

O frunză mă colindă solitară

Cerându-mi să-i dau verdele ‘napoi.

 

De galben-ruginiu mi-e ploapa plină,

De brume argintii ‘mi-e părul nins,

Simțindu-mă de nostalgii învins

Pun vise în sertar, la naftalină.

 

Îmi este dor prea timpuriu de-o scamă

Căzută de pe-un frac de înger trist;

Claustrat în melodia unui twist

Plătesc aducerii aminte vamă.

 

În mine-i tot mai frig si tot mai seară,

De vii în noaptea asta nici nu stiu…

Voi rătăci în iarnă și pustiu

De nu vom deraia în primăvară.

 

Rebeliune

 

E toamnă iubito, mi-e sângele galben

Și ochii-mi sunt uși înspre tine,

Miroși a gutuie, miros a osândă

Și brațele noastre sunt pline.

 

E toamnă mocnită ținută-n căpestre

Cu îngeri zburând fantomatici

Nimic nu ne doare și totuși de-o vreme

Destinului suntem ostatici.

 

Fugi-vei la noapte în brațele mele,

Fugi-voi cu tine în lume,

E toamnă iubito, ni-e sângele galben

Iar șoaptele noastre sunt brume.

 

Și plouă cu stele și ninge cu frunze,

Stau vrăbii sub streșini mirate,

Culege-vom via apoi o să facem

O iarnă întreagă păcate.

 

Înserare

 

Cu un ciob de rază ziua-și taie vena,

Umbre estompate năvălind șuvoi;

Luna, printre stele, greu târându-și trena

Sună disperată unu-unu-doi.

 

Liliecii zboară ca din arc săgeata,

Greierii, la cobze, corzile le rup,

Negura-și întinde tainică, prelata,

Din concert, brotacii, nu se întrerup.

 

Câte-o stea, prea coaptă, se rostogolește,

Bufnițele oarbe vor s-o prindă-n cioc,

Lângă Ursa Mare tremurând, clipește

Un quasar albastru fără de noroc.

 

O privighetoare își revarsă trilul

Ca o apă lină peste-al nopții grind,

Fluturii de noapte dănțuiesc cadrilul

Până ce-n lumina torței se aprind,

 

Ielele magia-și seamănă, arvună

Nopții, ce se vinde pe treizeci de-arginți,

Ochii tăi, iubito, prevestind furtună,

Flăcări sunt în noapte, ce mă scot din minți…

 

Autor: Nicu GAVRILOVICI

Mihaela AIONESEI: Sub zodia poeziei

 

Ziduri

 

Zidurile nemiloase care mă strâng în brațe

zidurile acestea de ceață, de ape

sunt cele mai mari fericiri

primite vreodată,

 

la adăpostul lor ochii plânși

desăvârșesc lăuntrul

care poate avea

și totuși renunță la tot.

 

În focul tainei

inima ca o potcoavă de cal neîmblânzit

își încearcă norocul

dezvelind puțin câte puțin

din pielea pietrei

din îndărătnicia stâncii

din șirul de măști pe care-s nevoită să-l schimb zi de zi

după chipul și asemănarea tuturor.

 

Iubire – tu ai o singură vină

ești lacrimă de muritor.

 

sub zodia poeziei

 

nu e deloc ușoară lepădarea de sine

când strigătul sătul să înghită amărăciuni

se smulge cochiliei care-și vedea liniștită de drum

 

între un bolnav dezrădăcinat din răni

și o umbră domesticită de rugăciuni

se va naște ca o resemnare poetul

 

șansă sau neșansă e numele zodiei a fi

sub care va avea de ales între căderi și ambiții

mereu zgândărit de o iubire lipsă

 

Autor: Mihaela AIONESEI

 

La ceas aniversar, îi urăm poetei Mihaela Aionesei un sincer ,,La mulți ani”! Sănătate, inspirație și bucurii!  (Echipa revistei Logos și Agape)

Gheorghe Constantin NISTOROIU: „Civilizaţia” germană de la migratori la teutoni, la regi, la kaiseri şi mai departe (partea a III-a)

Colonizarea saşilor în Principatul Transilvaniei valahe

 

   „Sufletele ticăloase nu se bizuie

   decât pe nobleţea celorlalţi.”

                                          (Jules Renard)

 

 

   În perioada penetrării maghiare în Principatul Transilvaniei, secuii colonişti amintiţi pe la anul 1100, au fost aşezaţi de unguri cu rol de străjeri pe zonele de graniţă de-a lungul Târnavei Mari, teritoriu care în vremea regelui Geza al II-lea (1141-1162), v-a trece în posesia coloniştilor saşi. Colonizarea lor prin Diploma andreiană pe pământ pretins regal s-a făcut succesiv, pe enclave, cea mai mare devenind Sibiul. Fâşia de la Orăştie la Baraolt (satul Drăuşeni), devine „terra Syculorum terrae Sebus”, după plecarea secuilor în anul 1224. (Ub., vol. I, p. 34-35)

   Pe fundalul declanşării cruciadelor occidentalilor spre Palestina s-a pornit şi un amplu proces de colonizare germană în centrul şi răsăritul Europei, astfel că în Transilvania au fost aşezaţi Cavalerii Teutoni şi saşii. După alungarea teutonilor din capitala lor Marienburg (Feldioara) la care şi saşii au dat o mână de ajutor, aceştia au intrat sub jurisdicţia arhiepiscopiei de Strigoniu (Esztergom). Provincia Sibiului era împărţită în 7 scaune, plus cel al Sibiului, în fruntea fiecăruia situându-se un jude regal, urmat de un juz (primar). Judele Sibiului avea prerogative speciale.

   Saşii Sibiului aveau obligaţia faţă de rege cu 500 de mărci de argint, 500 de ostaşi înarmaţi la expediţiile regale interne sau 100 la cele externe. Îşi alegeau singuri clerul care primea decima de la enoriaşi, din care un sfert îi revenea ierarhului. Puteau fi judecaţi doar de rege. Monarhul maghiar le-a dat spre folosinţă pădurile şi apele valahilor împreună cu aceştia cu tot. Puternic zguduiţi de invazia mongolă care a distrus episcopia cumanilor de la Milcov (creată de teutoni), Braşovul (31 Martie 1241) şi Sibiul (11 Aprilie 1241), urmate de Sebeş, Alba – Iulia, Orăştie, Arad, au rezistat totuşi, rămânând chiar până astăzi, graţie nepăsării românilor.

   Regele Bela al IV-lea şi-a refăcut regatul prin noi colonişti germani după 1242, iar prin aşezarea Cavalerilor Ioaniţi în Ţara Severinului până la Olt în anul 1247 s-a întărit în Banat. Către partea a II-a a veacului al XV-lea, formaţiunile săseşti s-au consolidat politic, administrativ şi teritorial sub autonomia Universitas Saxonum – „Universitatea Saşilor” (desfiinţată abia în 1876), organizaţi pe bresle, dar predilecţia lor a rămas mineritul, exploatarea minelor de aur şi de argint date spre folosinţă, din care suveranului îi revenea a zecea parte.

   Marii proprietari în Ardeal erau Biserica romano-catolică, regele ungur, urmaţi de nobilimea maghiară, cea săsească şi secuiască, iar la capătul opus erau ţăranii care deposedaţi de tot ce era datul lor firesc au devenit mare parte iobagi pe domeniile feudalilor ocupanţi. Cei mai vitregiţi dintre iobagi erau jelerii (cei care nu aveau nimic decât braţele de muncă, lacrimile neîncetate şi picioarele prin care se mutau de la un exploatator la altul. Mai exista şi o pătură de ţărani liberi (aserviţi saşilor şi secuilor) şi  micilor nobili români care pentru a-şi păstra libertatea şi moşia trebuia să devină maghiari şi catolici. Ţăranii români majoritari aveau numai obligaţii, pe „fumuri”:

faţă de biserică, dijma (a zecea parte din toate produsele, convertită în bani din secolul al XV-lea), faţă de rege, datul oilor (o oaie cu miel şi cu mioară, la 50 de oi) faţă de nobilii maghiari, censul (în bani, de două ori, odată se achitau faţă de ei, iar a doua oară se achitau faţă de datoria feudalilor către rege), darurile de Crăciun, de Paşti, de hramul bisericii (colaci, găini, ouă, pui, caşuri, claponi), la care se mai adăuga pe deasupra şi faţă de nobilii români, nona (cotă-parte din produse, porci, vin, albine) şi robota (lucru la arat, semănat, secerat, strâns, cosit, căratul de lemne, tăiat, aşezat), iar când secuii şi saşii au intrat în rândul nobilimii după ce i-a deposedat pe ţăranii din dotare de toate bunurile, aveau obligaţii şi faţă de aceştia.

   Asuprirea fără limite, abuzurile permanente, îngrădirea dreptului liber de strămutare, creşterea continuă a datoriilor au condus la conflicte, la violenţe, la răzvrătiri, la răscoale, culminând cu Răscoala de la Bobâlna din anii 1437-1438.

   Începutul secolului al XV-lea l-a inspirat pe episcopul Ardealului Gheorghe Lepeş să emită o nouă dijmă, monedă nouă de 10 ori mai valoroasă decât cea veche. Refuzul ducea la excomunicare, la afurisenie. Ţăranii cu cuţitul la os, s-au răsculat sub capii lor Mihai Românul din Floreşti şi Budai Nagy Antal, adunându-se pe Dealul Bobâlnei. Au trimis soli la voievodul Ladislau Csaki, cu doleanţele lor, dar feudalul i-a mutilat şi i-a ucis, atacând răsculaţii, care-l înving şi-şi pierde viaţa. Feudalii au fost obligaţi să negocieze, încheind o înţelegere pentru a trage de timp şi a se organiza. La 16 Septembrie 1437, s-a încheiat la Căpâlna fraterna unio – „uniunea frăţească” dintre maghiari, saşi şi secui împotriva românilor valahi. (Ub.,vol. IV, p. 638-640)

   A urmat o nouă luptă nedecisă, forţată de o înţelegere nerespectată. S-au pus bazele unei noi „Uniuni frăţeşti” la Turda din 2 Februarie 1438, care a dus la înfrângerea ţăranilor răsculaţi. (Hurmuzaki, vol. XV/ 1, p. 24-25)

   „Conducătorii au fost torturaţi şi executaţi, iar participanţii hăituiţi, închişi, bătuţi şi mutilaţi.” (Ioan – Aurel Pop, Transilvania în secolul al XIV-lea şi în prima jumătate a secolului al XV-lea (cca 1300-1456), în Istoria Transilvaniei Vol. I (până la 1541)  Ioan – Aurel Pop/ Thomas Nagler (coordonatori), Academia Română – Centrul de Studii Transilvane, Cluj-Napoca, Ed. Episcopiei Devei şi Hunedoarei, Deva, 2016)

   Graţie uniunii frăţeşti s-au format cele trei stări: maghiarii (nobilimea laică şi ecleziastică), saşii şi secuii, care după anul 1500 se vor numi nationes – naţiuni.

   Saşii cu limbă, cutume şi legi speciale au fost aşezaţi de regele maghiar, urmaşul lui Attila, pe „pământul său”, acaparat de la români, prin jertfă şi sânge devenind ulterior pământ săsesc denumit Fundus Regius – Konigsboden. Ei foloseau încă din anul 1441 noţiunea de Saxonica Natio. În anul 1469, regele Matei Corvin rezervă saşilor din cele şapte scaune plus două, excepţie făcând locuitorii din Sibiu, opţiunea liberă privind stabilirea persoanei dorite, lângă târguri şi oraşe pe care şi le vor însuşi.

 

   Românii majoritari se aflau într-o altă stare, cea de odioasă exploatare din partea urmaşilor barbari migratori. „Lor li se răpeau adesea pământuri şi alte bunuri, sub pretext că nu aveau acte de danie şi că, fiind „schismatici”, adică asimilaţi ereticilor (conform interpretării date canoanelor de către papa Inocenţiu al III-lea, după Cruciada a IV-a din 1204), trebuiau catolicizaţi sau „daţi spre jaf şi pradă”, adică deposedaţi, fără ca aceasta să mai constitue un păcat.” (Ioan – Aurel Pop, Transilvania în secolul al XIV-lea…, op. cit., p. 262)

   Regele Ludovic de Anjou a emis la 28 Iunie 1366, un act prin care se conferea celor trei stări, puterea, „de a stârpi şi nimici din pomenita ţară (Ardeal)pe răufăcătorii de orice naţiune, în chip precis pe români.” (DRH, C, vol. XIII, p. 159-165)

   Micii feudali valahi din Transilvania puteau accede în rândul nobilimii, dar nu ca români ortodocşi cum erau, ci ca nobili catolici.

   Pe fondul invaziilor otomane din perioada 1512-1513, Toma Bakocz, arhiepiscopul primat al Ungariei, a lansat un apel în vederea unei cruciade antiotomane, prin bula emisă de papa Leon al X-lea, la 16 aprilie 1514. Apelul promitea participanţilor eliberarea din iobăgie şi alte înlesniri. Astfel, în tabăra militară de la Rakos-Buda s-au înscris peste 40.000 de ţărani, sub conducerea ţăranului secui înnobilat Gheorghe Doja/ Dozsa Gyorgy, a fratelui său Grigore Doja şi a lui Laurenţiu Meszaros. Cele trei stări au încercat să-i oprească pe ţărani, dar nereuşind au trecut la represalii diabolice. „Maltratarea şi batjocorirea familiilor rămase, de multe ori femei, bătrâni şi copii, înjugarea oamenilor în locul animalelor.”(Anton E. Dorner, Transilvania între stabilitate şi criză (1457-1541), în Istoria Transilvaniei…, op. cit., p. 327)

Continue reading „Gheorghe Constantin NISTOROIU: „Civilizaţia” germană de la migratori la teutoni, la regi, la kaiseri şi mai departe (partea a III-a)”

Vavila POPOVICI: Machiavelismul alegerilor

  

„E mai bine să eșuezi în condiții onorabile decât să reușești prin fraudă.” – Sofocle

 

   Frauda, înșelăciunea sau hoția se definește ca o faptă de rea-credință și care se pedepsește penal. Acțiunea este denumită în fel și chip: furt, hoție, furătură, furtișag, furăciune, șparlire. A fura vine din latina vulgară – furare.

   Fapta este răspândită pe întreaga planetă, desigur în mod variat. Cauza? La unii – lăcomia, la alții – sărăcia, și la alții – gustul înșelăciunii, al trădării de sine – în primul rând – , fără ca acest simț să fie trecut prin filtrul propriei rațiuni.

   Se întâmplă de multe ori, și acum din ce în ce mai mult, ca oamenii să se conecteze la ceea ce este în dizarmonie cu vibrația sufletului lor, cea dăruită de Divinitate, cea a normalității, a armoniei. Am putea spune că uneori această conectare scapă voinței și interesului nostru, atragem sau suntem atrași spre vibrații negative; conectarea se poate face, în acest caz conștient sau inconștient, uneori din necunoaștere, neînțelegere sau din naivitate. Se intră într-o sferă a înșelăciunii, înșelăm sau suntem înșelați, comportamentul este deviat de la normal și moralitatea este călcată în picioare.

   Cu ocazia alegerilor din 3 noiembrie, în America s-au produs fraude la vot. Adică înșelăciune, hoție, dar parcă sună mai puțin calomnios cuvântul care se folosește – fraudă. Alegerile se dovedesc a fi fost machiavelice, deoarece în afara strictei corectitudini care s-ar fi cerut, s-a dovedit a se fi desfășurat cu calcul premeditat cu țintă foarte precisă, dibaci și chiar ingenios – pe alocuri.

  Ca o paranteză amintesc alegerile din 1946 din România, când s-a făcut pasul decisiv pentru comunizarea României. Comuniștii, sprijiniți de armata sovietică de ocupație, au falsificat grosolan alegerile, apoi au trecut la dezmembrarea Opoziției, de multe ori prin violență. După ce au obținut fraudulos controlul asupra Parlamentului, comuniștii au trecut la planul final: i-au arestat pe liderii partidelor democratice, apoi l-au șantajat pe Regele Mihai I să abdice și să plece în exil, iar în 1948 a urmat interzicerea Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolică. Și a început organizarea României după modelul sovietic. Acea pagină de istorie a avut ca tutlu cuvintele lui Stalin rostite în 1937: „Nu contează cine votează, contează cine numără voturile.”

   Revin la situația din Statele Unite ale Americii. Democrații, dar și unii republicani, s-au delimitat de acuzațiile de fraudă în alegeri, lansate de președintele american Donald Trump. Aceasta devine nebunie”, a spus un congresmen din Illinois, apreciind că preocupările legitime cu privire la fraudă ar trebui tratate legal. El a avertizat de asemenea asupra răspândirii „dezinformării”. „Nu există nicio susținere pentru afirmațiile președintelui care subminează procesul nostru democratic. America numără voturile și trebuie să respectăm rezultatele așa cum am făcut întotdeauna înainte”, a spus un guvernator republican din Maryland. Adică cum? Tot așa… fraudând? „Dacă cineva are dovada unor nereguli, ar trebui să o prezinte și să o rezolve.” Păi asta se și încearcă a se face! De ce se tem oare? Consideră eventuala dovedire a fraudei un pericol pentru democrație? Sau o știrbire a prestigiului partidului furăcios? Unii pur și simplu au afirmat de asemenea că nu văd nicio o dovadă a unei fraude semnificative în alegerile din 3 noiembrie. Ca și cum a fura un ou nu este același lucru cu a fura un bou (după un proverb românesc) și invers: a fura un bou poate fi considerat a fi furtul unui ou (după ei).

   Istoria ne-a dovedit că nu numai cu săbii și bombe au fost dobândite teritorii, ci și prin fraudă. Iată că, dimensiunile fraudei pot fi inimaginabile, dar tot fraudă se numește și furtul mic și cel mare, cu atât mai mult cu cât și unul și altul pot răsturna situații. De aceea trebuie descoperite, date la iveală, pedepsite, pentru a nu mai fi repetate în viitor. „Unde-i lege nu-i tocmeală!”, sună un alt proverb românesc.

   Înțeleptul grec Socrate, într-un larg dialog a ajuns la noțiunea de Adevăr și Dreptate: „ … Cei care ascultă de legi se poartă după dreptate. … Și știi cum se numește dreptate? Ceea ce poruncesc legile. … Așa dar cei care fac ceea ce le spun legile, fac ce e drept și ceea ce se cuvine (…) Deci cei care se conduc după dreptate, sunt oameni drepți. (…) Iți închipui că ne putem supune legilor fără să știm ce poruncesc ele? – Nu! – Prin urmare, acei care cunosc legile ce rânduiesc legăturile între oameni, se poartă potrivit dreptății! Așa dar cei care se poartă după dreptate sunt oameni drepți (…) E om drept acela care  cunoaște legile care-i călăuzesc purtarea față de ceilalți oameni”.

   Președintele Donald Trump, într-un discurs important, a promis să continue lupta împotriva rezultatelor alegerilor prezidențiale din 3 noiembrie 2020,  oferind detalii despre ultimele sale acțiuni pentru a combate frauda electorală, într-o înregistrare video de 45 de minute.

  Președintele a vorbit pe larg despre toate alegațiile de fraudă și iregularități înregistrate la vot, prezentate în cadrul a numeroase audieri organizate în toată țara de către echipa sa de avocați Continue reading „Vavila POPOVICI: Machiavelismul alegerilor”

Maria FILIPOIU: Sfântul Nicolae în legende și minuni

„Dăruind, vei dobândi” – Nicolae Steinhardt           

 

     Ajungând la Templul Sfinților, m-am furișat pe culoarul timpului, i-am căutat mecanismul de funcționare și m-am agățat de o roată veche cât vârsta lui. Am început a o învârti invers acelor de ceasornic și m-a oprit la o chilie antică, pe a cărei ușă era încrustat un scris chirilic:

  „Sfântul Nicolae din Mira (15 martie 270-6 decembrie 343) – patronul marinarilor, negustorilor, arcașilor, femeilor și copiilor.

Intră, creștine!” – încheia mesajul pentru pelerini.

  Am conștientizat că ajunsesem chiar în locul spre care pornisem încă din copilărie pe firul legendei – Sfântul Nicolae, episcop creștin de Bari, numit în tradiția populară – Moș Nicolae, nume atribuit după vârsta venerabilă de pământean.

  Ușa era deschisă, așa că, am lăsat sfiala în pragul lăcașului și am intrat, parcă purtată de vreun spirit, plutind fără a-mi simți greutatea corporală. Zărind un papirus pe o masă ca cea din altarul parohiei „Sfântul Nicolae” din Văvăluci – Bozioru – Buzău (satul meu natal, cu hramul Sfântului), am reușit să descifrez cine era Moș Nicolae, pe care l-am așteptat în fiecare an, până acum.

    „Cunoscut și sub numele de Sfântul Nicolae din Bari, fost episcop creștin al orașului antic Mira (Asia Mică), este sfântul recunoscut pentru darurile secrete, fiindu-i atribuite cele mai multe și minunate legende. Născut din părinți creștini, Sfântul a intrat în conștiința publică pentru darurile pe care le făcea spre păstrarea dreptei credințe. După moartea părinților, Nicolae și-a împărțit întreaga moștenire săracilor, devenind ocrotitorul bătrânilor, celor nedreptățiți și al nevoiașilor, supranumit „Nicolae Minunatul” și  „Făcătorul de minuni”. 

După întoarcerea cu binecuvântare de la Locurile Sfinte, unde se rugase îndelung, s-a retras la o mânăstire și în timp ce se ruga a auzit glasul lui Dumnezeu: 

    Nicolae, să intri în slujba poporului, pentru ca prin tine să se preamărească numele Meu! 

Auzind acestea, Nicolae s-a dus în cetatea din Mira, unde nu era cunoscut de nimeni, dar după trecerea la cele veșnice a arhiereului din Mira, a fost propus ca arhiepiscop. La început a refuzat, însă Mântuitorul i S-a arătat în vis, dăruindu-i Evanghelia și îndemnând-ul să primească noua demnitate. Pentru această vedenie, Sfântul este reprezentat în iconografie cu o carte la piept.

   Cele mai multe relatări ale vieții sale au fost scrise după moartea sa, multe devenind legende, ca cea prin care a salvat trei fete, care erau forțate de tatăl lor (văduv și sărac) să se prostitueze, aducând la fereastra fiecăreia, când deveneau adulte, câte un sac de bani să le poată plăti zestrea. Alte legende povestesc despre el, că a calmat o furtună pe mare și a salvat trei soldați nevinovați de la decapitare.

Pentru propovăduirea credinței a fost persecutat și aruncat în închisoare de împăratul Dioclețian, dar a fost eliberat de Constantin cel Mare. La aproape 200 de ani de la moartea sa, a fost construită – Biserica Sfântul Nicolae din Mira – pe locul unde a slujit ca episcop, fiindu-i aduse moaștele într-un sarcofag și depuse în lăcaș, iar în 1087 i-au fost duse în orașul natal – Basilica di San Nicola. Rămășițe din moaștele Sfântului, care emană mir cu proprietăți miraculoase, au fost duse în mari orașe din Răsărit, fiind adoptat ca patron al locașurilor de cult. Mâna dreaptă din moaștele Sfântului Nicolae, primită de Mihai Viteazul ca răsplată pentru meritele sale în războiul cu musulmanii, chiar de la cardinalul din Bari, în jurul anului 1600, a fost donată Bisericii Sfântul Gheorghe Nou din București.”

    În Viețile Sfinților sunt consemnate minunile Sfântului Nicolae.

    Minuni ale Sfântului Ierarh Nicolae 

     Sfântul Nicolae, mișcat de sfânta datorie, a hotărât să călătorească la Locurile Sfinte, spre închinare, dar în timpul călătoriei pe mare a izbucnit o furtună cumplită. Echipajul ambarcațiunii a pierdut controlul și toți călătorii erau disperați că se vor îneca. Nicolae a îngenuncheat și s-a rugat cu stăruință lui Dumnezeu, iar minunea s-a întâmplat. Marea s-a liniștit, însă marinarul care era la catarg a căzut pe punte ca mort. La rugăciunile puternice ale Sfântului Nicolae, marinarul a revenit la viață, ca și cum s-ar fi trezit dintr-un somn adânc.

***

   Trei oameni din Lichia, care urmau să fie decapitați pentru calomniere pe nedrept, l-au chemat în rugăciune pe Sfântul Nicolae, iar acesta s-a arătat în vis împăratului Constantin, cerându-i să-i elibereze pe cei trei condamnați. În urma visului, împăratul i-a eliberat. Prin această vedenie i-a izbăvit Sfântul pe cei trei inculpați fără vină.

  ***

  În Constantinopol trăia un creștin evlavios, care trebuia să plece într-o călătorie pe mare. A mers mai întâi la Biserica Sfântului Nicolae și s-a rugat Părintelui Ierarh pentru a-l feri de pericole. Și-a luat rămas bun de la rude și a urcat pe corabia ce urma să plece. În largul mării, când s-au dus marinarii să întoarcă pânzele din cauza vântului, ieșind să dea o mână de ajutor, a alunecat de pe punte și a căzut în apă și a fost tras de curenți în adâncul mării. Și-a amintit îndată de Sfântul Nicolae și a zis: Ajută-mă, Sfinte Nicolae! 

Continue reading „Maria FILIPOIU: Sfântul Nicolae în legende și minuni”

Nicolae NISTOR: Lacrimi târzii

La ceas aniversar, vă urăm ,,La mulți ani liniștiți și fructuoși!”

***

 

 

Lacrimi târzii

 

și eu am lacrimi ca și tine

ascunse în perna nopții

și eu am vrut și am avut

călătorii ascunse

și eu am vise rătăcite

pe care le-am pierdut

năucitoarele iubiri

de nimeni neștiute

fentând destinul uneori

ca orice om cu suflet

am vârsta trupului secat

pierdut în anotimpuri

un munte greu de păcălit

îmi este existența

dar am trăit și am învins

năpasta și tristețea

și eu am lacrimi ca și tine

pe care să le vezi

sunt semnele de bucurie

pe care să le crezi

–––––––––––

Nicolae NISTOR