Gheorghe DRAGOMIR: SUA – CHINA CIOCNIREA TITANILOR

Motto:

„Influenta politica a BEIJINGULUI, propriul Soft Power, progreseaza cu rapiditate. Aceasta influenta este insotita de o anumita ingrijorare.Toata lumea e atenta la ce spune.Ce conducator asiatic ar indrazni acum sa spuna cu glas tare ca avantul CHINEI prezinta o mare amenintare.?..Binenanteles ca SUA are un loc in ASIA. Noua ne revine sarcina sa definim care. „

(Liu JIEY, directorul Departamerntului care raspunde de relatia cu SUA in MAE chinez) Stephane MARCHAND,Quand la CHINE veut vaincre,Ed.FAYARD,2007.

– O lume multipolara si globalizanta se naste sub ochii nostri.

– Puterile emergente isi revendica locul la masa jocului geopolitic planetar.

– Vechile resentimente si datorii karmice se vor transforma in conflicte „fierbinti” (vezi CHINA-INDIA; TURCIA-GRECIA; BELARUS-POLONIA etc.), iar SUA se vor afla in linia de mira a viitoarelor aliante bazate pe interese mutuale de conjunctura, pentru acapararea si exploatarea de noi resurse naturale.

– Confruntarile majore se vor muta in spatiul virtual devenit un adevarat camp de lupta si in afara spatiului terestru, pentru colonizarea si privatizarea cosmosului in scopul exploatarii minereurilor rare necesare noilor tehnologii, cu costuri de productie scazute, dar si pentru instalarea de baze militare ale noilor armate spatiale deja infiintate de: SUA, CHINA, RUSIA, INDIA.

– APOCALIPSA descrisa de profetul DANIEL si apostolul evanghelist IOAN, se va abate asupra TERREI din spatiu, de o specie umana hibrida (martiana, venusiana, saturniana) rezultata din modificarile genetice succesive operate asupra embrionilor umani clonati in laboratoarele spatiale.

– Nimic nu va scapa supravegherii si controlului Inteligentei Artificiale, care va prelua initiative in proiectarea civilizatiei viitoare, pe care o va modela „dupa chipul si asemanarea sa. „Inteligenta Artificiala va deveni Marele Creator, atotputernic, atotvazator, ADN-ul sau gena distrugerii mostenita de la sentimentele de ura, fara mila si compasiune ce au apartinut speciei umane primordiale.

Acesta va fi tabloul evolutiei civilizatiei umane supertehnologizata si robotizata in viitoarele decenii, conturat cu carbune incins in creuzetul alchimic al ocultei internationale.

Cursa pentru supravietuire a luat startul. Pandemia de covid-19 a fost declansatorul si modelatorul lumii de maine caracterizata de insingurare, distantare sociala, alienare spirituala, suspiciune, teama si nesiguranta. Deci, „traieste clipa”, bucurandu-te de rasaritul si apusul de soare, de minunatiile naturii ce ne inconjoara, de cei dragi si apropiati, de viata care pulseaza in jurul nostru, caci clopotele bat in dunga, anuntand furtuna ce va sa vina. Dar pana atunci, sa aruncam o privire scrutatoare asupra vremurilor pe care le traim, pentru a intelege mai bine spectacolul ce se joaca in spatele cortinei, unde papusarii si marionetele lor, formeaza o adevarata confrerie a manipularii si inselarii, tesand in intuneric aliante oculte menite sa devoreze si sa acapareze resursele planetare si sa alieneze spiritual popoarele, smulgandu-le radacinile si oferindu-le o noua identitate, o noua istorie, o noua credinta. Roata vietii se invarteste si anunta gripari ale mecanismului de organizare si guvernanta a lumii.

Puterile emergente au devenit in ultimul deceniu o voce care se doreste a fi luata in seama, ascultata si respectata atunci cand se iau in discutie jocuri geopolitice, geoeconomice si geostrategice la nivel regional sau planetar. Max WEBER, abordand problema puterii prin prisma statului care este capabil sa impuna propriile interese pe agenda politicii internationale, sa aiba capacitatea de a domina mediul bazandu-se pe elemente obiective si subiective, poate fi considerat o putere emergenta. Asistam astazi la state cu puteri similare de influenta la nivel international care,in mod natural sunt intr-o situatie de rivalitate pe scena internationala cu alte state, care deja exercita o anumita hegemonie regionala, ori cu state care ating un nivel de dezvoltare economica si militara, aspira la un loc la masa jocurilor geopolitice globale. Pentru a atinge acest obiectiv de putere emergenta, mai multe state cu niveluri de dezvoltare apropiate formeaza o alianta strategica care sa le asigure influenta si controlul global geostrategic a unei zone cat mai extinse la nivel planetar.

Este cazul grupului de state cunoscute sub numele de BRICS, care au drept port-drapel si model economic de succes CHINA, care este deja un actor global in expansiune, fiind dupa criteriile lui Max WEBER, putere emergenta majora prin resurse naturale, spatiu, resurse militare, oameni, cat si prin criteriile imateriale care tin de caracterul national, calitatea guvernarii sau a diplomatiei. Imperiul de Mijloc a atras atentia si interesul oamenilor de stat, analistilor politico-militari, diplomatilor si istoricilor inca din secolul al XIX-lea, cand Napoleon BONAPARTE aflat in exil pe insula Sf. ELENA,(1816), a lansat mesajul cu putere profetica Laissez donc la CHINE dormir, car lorsque la CHINE s eveillera le monde entier tremblera, subliniind prin aceasta pericolul galben si nelinistea unei invazii chineze in ASIA-PACIFIC. Charles de GAULLE anticipa ca intr-o zi CHINA va fi o mare realitate politica, economica si chiar militara, de care va trebui sa se tina seama, iar scriitorul francez Stephane MARCHAND in lucrarea sa Quand la CHINE veut vaincre (ed.FAYARD, 2007), aduce argumente bine sustinute de o documentatie laborioasa privind viitorul CHINEI ca actor global capabil sa-si arate forta de a structura mediul international in interesul propriei natiuni si de a face fata concurentei emergentei actorilor transnationali (corporatiile) care au propria politica externa ce se interfereaza de multe ori cu cea a statelor.

Deci, puterea unui stat poate fi definita prin capacitatea de a dispune, a stapani sau a face sa roiasca in jurul sau si a intereselor sale, un maximum de actori internationali si transnationali exogeni( ONG-uri, corporatii , retele media si din spatiul virtual etc.), iar CHINA a pregatit cu minutiozitatea-i caracteristica fiecare moment al aparitiei pe scena internationala, ceea ce i-a asigurat prestigiu si respect.

CHINA a reusit, studiind cu atentie modul in care WASHINGTONUL a stiut sa-si impuna dupa al doilea Razboi mondial propria viziune de creare a unui sistem de organizare format din agentii, institutii si organisme cu vocatie internationala, ca cele de la BRETTON WOODS – prin care si-a asigurat influenta si controlul acestora -elaborand norme si reglementari internationale in folosul intereselor americane in materie de comert exterior, relatii politice internationale, relatii militare- devenind astfel o putere emergenta care tinde sa inlocuiasca influenta SUA in zona ASIA -PACIFIC, si un actor important la nivel planetar.

Pe un alt plan, imperiul american -aflat intr-o profunda criza economica suprapusa pe o criza sanitara si o situatie politica interna la pragul imploziei – da semne de oboseala si incoerenta in abordarea marilor probleme de politica externa pe care le-a impus a fi incluse in agenda gobala (contactele pline de entuziasm ale presedintelui TRUMP cu dictatorul nord-corean si negocierile „robuste”, care au esuat lamentabil; intalnirile cu presedintele CHINEI si anuntarea cu mare aplomb a unui acord istoric pentru eliminarea taxelor vamale si vizita la BEIJING in luna septembrie, care s-au transformat rapid intr-un razboi rece intre cele doua superputeri; retragerea trupelor din AFGANISTAN si negocieri cu talibanii care vor sa instaleze un regim islamic bazat pe legea sharia, renuntandu-se la masurile de „democratizare” a tarii luate pana acum de guvernul pro-american; retragerea unor efective militare si armament din GERMANIA si relocarea lor in POLONIA si ROMANIA provocand MOSCOVA; retragerea din OMS etc.)

Economistul si politologul Cristophe JAFFRELOT, se apleaca asupra criteriilor pe care le considera a fi caracteristice tarilor si retinem urmatoarele: o crestere puternica si durabila a PIB-ului – in CHINA a crescut cu 5,7% intre 1980-2008; in INDIA cu 2,2%, o crestere a exporturilor si o politica fiscala atractiva pentru investitori; o stabilitate a institutiilor statului (o democratie ancorata in realitatile chineze si indiene; o adaptare a statului la capitalul international; o dorinta si o ambitie de a participa activ si de a apasa greu asupra guvernelor regionale/ globale; de a participa la multilateralism.

Noile puteri emergente ar putea destabiliza ordinea internationala pe care si-au adjudecat-o pana in prezent puterile occidentale, avand drept „calauza”, SUA?

Traim o realitate politica si geopolitica incerta. Alianta BRICS a pornit de la o realitate si o necesitate economica, treptat devenind o alianta geopolitica care tinde sa realizeze un puternic reechilibraj in raporturile de forta mondiale.

CHINA de azi este o renastere a influentei Imperiului de Mijloc in ASIA-PACIFIC si nu numai?

Desigur, CHINA a revenit pe scena internationala ca un actor global, o putere economica, financiara si militara de luat in seama. CHINA dispune pe langa o forta economico-financiara stabila si ancorata in realitatile civilizatiei informatiei si nanotehnologiilor si de o putere militara de prim rang cu arsenal nuclear, cu forte militare modernizate, cu o prezenta activa si semnificativa in spatiul virtual, dar si cu proiecte concrete de cucerire a spatiului cosmic independent ori in colaborare cu RUSIA, SUA, FRANTA ,INDIA, cu o infrastructura critica de inalt nivel tehnologic, cu puternice companii transnationale. In plan diplomatic si al politicii externe, CHINA isi reafirma veleitatile de reechilibraj a responsabilitatilor si puterilor in cadrul institutiilor care asigura guvernanta la nivel mondial: ONU, FMI, BM, OMC, G-7 si G-20 etc., printr-o voce tot mai distincta si bine articulata, militand pentru un multilateralism multiform. In ciuda convergentelor pe teme de mare actualitate: terorism, piraterie, trafic de droguri, crize internationale, mentinerea pacii, etc, care sunt statuate prin documente comune de politica externa, securitate si aparare, exista, cum este si firesc, in sanul BRICS o serie de divergente privind modul de coordonare a actiunilor politico-diplomatice si de gestionare a crizelor interne (este cazul conflictului frontalier intre CHINA si INDIA, care ar putea degenera intr-o confruntare militara majora). In ceea ce priveste Soft Power, sau vointa de a influenta relatiile internationale de o maniera coercitiva, aceasta caracteristica se regaseste la cele patru state membre BRICS. Totusi, niciunul dintre ele, in ciuda cresterii constante a cheltuielilor militare si a extinderii influentei, nu este in masura sa inlocuiasca hegemonia americana in mod deschis in zona ASIA-PACIFIC.

Ce vor aceste state emergente membre BRICS?

In primul rand revendica un rol international, sa fie luate in seama – exemplul forumurilor internationale unde vocea si puterea lor de influentare a agendei au devenit deja puternice, sa li se respecte suveranitatea si sa se redefineasca conceptul neinterventiei in afacerile interne ( este o anumita forma de suveranitate asumata pentru ele si pentru altii) in contrapunct cu conceptele euro-atlantice centrate pe dreptul la interventie in numele democratiei si statului de drept.

Desi nu este un grup coerent de state cu atribute, moduri comportamentale si strategii suficient de convergente, totusi au capacitatea operationala de a-si impune teme pe agenda de lucru a organizatiilor internationale si de a limita influenta si hegemonia americana in anumite zone ale planetei.

Uniunea Economica Eurasiatica (UEE) – actor regional emergent cu aspiratii de a deveni jucator global alaturi de BRICS?

UEE este creata a fi interfata UE (Uniunii Europene) si pe cale de a se transforma intr-o organizatie economica de prim rang in acest spatiu si un pod de legatura cu zona ASIA-PACIFIC si BRICS prin proiectul de megainfrastructura rutiera, cale ferata, maritima si aeriana denumit „Noul Drum al Matasii”, finantat de CHINA si care leaga EURASIA de EUROPA. Ambitiile comerciale regionale cu pretentii geopolitice ale UEE sunt o realitate tangibila, organizatia devenind deja un nou pol al multilateralismului in care RUSIA si TURCIA joaca rolul de pivoti in jurul carora graviteaza aceste state emergente. Aceasta noua abordare a Soft Power conceputa in laboratoarele secrete ale presedintelui PUTIN, a atras atentia administratiei OBAMA, inca din faza de intentie, astfel ca in 2012, prin vocea secretarului de stat, Hillary CLINTON se transmitea mesajul ca: „Aceasta uniune nu se va numi noul URSS. Aceasta uniune va purta numele de Uniune Vamala, Uniune Economica eurasiatica etc., dar asta nu ne pacaleste. Noi cunoastem scopurile si vom incerca sa gasim cel mai bun mijloc de a incetini sau impiedica infiintarea sa.” Aceasta pozitie hotarata a administratiei americane exprima de fapt problematica si mizele care inconjurau UEE inca de la crearea sa si ingrijorarile americane ca aceasta organizatie se va transforma intr-un actor major al ordinii internationale contemporane, avand drept „calauza” FEDERATIA RUSA.

UEE a fost infiintata la ASTANA (KAZAKHSTAN) la 29 mai 2014, avand drept membri fondatori: RUSIA, BELARUS, KAZAKHSTAN, ulterior aderand la organizatie si ARMENIA (oct.2014) si KIRGHISTAN (aug.2015) si reia o idee mai veche de asociere a statelor din spatiul ex. sovietic intr-o cooperare comerciala aprofundata.

vand drept obiectiv incurajarea liberului schimb de bunuri, libera circulatie a persoanelor si capitalului, ea apare ca un nou nod geopolitic si geoeconomic de interes, care,impreuna cu BRICS, CHINA si TURCIA, tind sa faca concurenta si sa limiteze la maximum ambitiile diplomatice si comerciale ale occidentului in regiune, indeosebi a UE si SUA. Dupa cinci ani de functionare, UEE se dovedeste fidela obiectivelor sale si anume de a ajuta la dezvoltarea stabila si durabila a economiilor nationale in fata dificultatilor macroeconomice si provocarilor globale la care trebuie sa faca fata toate statele si tinde sa integreze ASIA CENTRALA si CAUCAZUL in piata mondiala. Potrivit presedintelui Vladimir PUTIN:

„Combinarea resurselor naturale, a capitalului si a potentialului uman, va permite UEE sa fie competitiva in cursa industriala si tehnologica ,in competitia pentru atragerea de investitori, pentru crearea de noi locuri de munca si industrii avansate…Impreuna tarile noastre vor deveni lider al cresterii mondiale si progresului civilizational, reusitei si prosperitatii.” Sa intelegem ca recentele evenimente din BELARUS fac parte dintr-un scenariu menit sa reediteze „revolutia portocalie” ori „Maidanul kievean”, in scopul vadit de a incetini procesul de integrare in cadrul UEE si a semana neancredere in viitorul organizatiei si descurajarii altor state sa se alature acestui proiect?

Pe un alt plan, se are in vedere sensibilizarea occidentului privind incalcarea drepturilor si libertatilor civice si a statului de drept, sunand trambita pericolului izbucnirii unui conflict militar pe aliniamentul de nord-est al UE si NATO? Evolutiile evenimentelor ne indica faptul ca lucrurile sunt astfel gandite incat sa stimuleze confruntarea si mai putin dialogul.

Cum va reactiona MOSCOVA si presedintele PUTIN?

Cred ca RUSIA, va transmite un mesaj ferm de incetare a provocarilor si ingerintelor de tot felul in treburile interne ale BELARUSULUI si RUSIEI, cat si la campania de denigrare generata de „otravirea” disidentului rus stabilit in occident. Nimic nu este lasat la voia intamplarii, strategii americani si europeni pregatesc noi scenarii vizand „decuplarea” CHINEI si RUSIEI de la complexitatea problemelor cu care se confrunta UE si NATO in contextul unei recesiuni economice profunde ce a lovit SUA si EUROPA pe fondul pandemiei si crizei sanitare care a devenit „virala” la nivel planetar.

Revenind la UEE, cred ca sunt utile sa evocam aici,c ateva cifre care indica evolutia organizatiei de la infiintarea sa:

– exporturile UEE catre terte tari a crescut de la 373,3 mld$ in 2015 la 490,6 mld$ in 2018 ,iar exporturile intracomunitare s-au cifrat in 2015 la 45,6 mld $ si de 59,7 mld$ in 2018;

– importurile din terte tari era in 2015 de 205,5 mld $,iar in 2018 au crescut la 262,8 mld$, iar importurile intracomunitare de la 45,6 mld$ in 2015 la 58,8 mld$ in 2018;

– UEE este la originea a 2,2% din productia industriala mondiala si detine o rata a somajului de 5% in conditiile in care la nivelul UE somajul se situeaza la cote alarmante intre 11-16%,indeosebi in zona euro.

Aceste cifre indica o dinamica a economiei si schimburilor comerciale ale UEE in conditiile in care economiile si PIB-urile SUA si UE trec printr-o dramatica contractie care se va resimti serios in nivelul de trai al populatiei, in viitorii ani. RUSIA cu 144,5 milioane de consumatori si cu imensele sale bogatii minerale ,de petrol si gaze naturale, are o pozitie privilegiata in cadrul organizatiei fiind in masura sa impuna propria viziune privind modul de functionare a uniunii si a directiilor de orientare pentru viitor. Pentru a echilibra lipsa de performanta si slabirea influentei americane in lume, administratia TRUMP si-a indreptat atentia asupra BELARUSULUI organizand manevre militare impreuna cu POLONIA si LITUANIA in proximitatea frontierelor, provocand reactia pe masura a MINSKULUI si MOSCOVEI, inflamand atmosfera si grabind pregatirile pentru o eventuala confruntare militara frontaliera.

Pe un alt plan, presedintele american incearca sa castige „puncte” pentru obtinerea unui nou mandat, erijandu-se in „patronul spiritual ” al „Noului Orient Mijlociu”, prin semnarea acordurilor de pace si de recunoastere a statului ISRAEL de catre EAU (Emiratele Arabe Unite) si BAHREIN (15 sept.2020), lasandu-se sa se inteleaga ca la influenta sa, urmeaza sa se semneze acorduri si cu MAROC, SUDAN, MAURITANIA, OMAN.

Reactia palestiniana nu a intarziat, astfel ca la 16 septembie, mai multe tiruri cu rachete au fost lansate din fasia GAZA in directia sudului ISRAELULUI, iar presedintele palestinian Abu ABBAS a dat „asigurari” ca: „nu va fi nici o pace in Orientul Mijlociu atata timp cat presedintele Donald TRUMP incearca sa puna presiune asupra poporului palestinian.”

Foametea si saracia vor deveni „virale” la nivel planetar?

Directorul PAM (Programului Alimentar Mondial), David BEASLEY a declarat recent ca „omenirea va fi lovita de o noua „pandemie”- foametea – care va afecta peste 270 milioane de oameni aflati din cauza saraciei in pragul infometarii, in conditiile in care 2000 miliardari ai planetei detin averi declarate de 8 trilioane $, multi castigati in timpul pandemiei de covid-19. In acest context, presedintele CHINEIa facut apel la populatie sa manifeste mai multa retinere in consumul de alimente si apa, punandu-se capat risipei care se intalneste tot mai mult in marile orase chineze.

CONCLUZII:

Continue reading „Gheorghe DRAGOMIR: SUA – CHINA CIOCNIREA TITANILOR” →

Ioan MICLĂU GEPIANUL: Cartea și valoarea ei

Motto:

“Arta ca răspânditoare a bunului gust, nu se poate cobori în noroi, ci are să ridice la sine pe toți cei ce vin sub steagurile sale. Ridicarea aceasta se face prin propagarea eternului frumos, a cărui temelie este adevărul”.

IOSIF VULCAN

Trebuie să recunosc aci un anume adevăr, adică, inițial aveam în minte a numi acest eseu “Cartea și valorile acesteea”, dar mi se părea o prea lărgire a spațiului de investigație. Mai ales că in ideea mea urmăream o ancorare în acea valoare a cărții in sine, ca mijloc de expresie și comunicare! Ca apoi, de aici să se desprindă acea universală valoare a cărții in lunga si zbuciumata evoluție a ființei umane! Când omul a fost apt ași gândi simbolurile în litere și a început a scrie, se năștea și Cartea. Desigur din dorința de expresie si comunicare, cartea devenea pentru om o a doua ființă! Fie chiar prin acele tăblițe de lut ars sau papirus, se dorea o notare a istoriei acelor vremi, a activităților de tot felul, adică a lăsa urme despre timpul și spațiul existenței lor! Trecutul, prezentul și viitorul în carte se reușea a fi oglindite. Azi, aceasta a devenit atât de importantă, de necesară, încât ar fi imposibil a se desprinde din viața de zi cu zi a societăților omenești! Și nu numai atât, dar practic omul s-ar sălbătici din nou, luându-i-se cartea. Odată cu genialele realizări în ale stiinței si tehologiilor moderne, cartea a devenit un bun indispensabil, izvor de informație universală, de educație, de deservire a tot ceea ce se cheamă realizare umană. Cartea este la îndemâna fiecăruia spre a fi citită, asigură pregătirea profesională si intelectuală generațiilor în șir. Lectura este plăcută și necostisitoare, iar odată ce avem cartea într-o bobliotecă, pe fila acesteea stă pentru multe secole acumulată experiența fiecărui domeniu al artelor, fără pierderea ce bunaoara ar surveni la un “internet”, printr-o simplă lipsă de sursă electrică. Cartea și omul stau într-o interdependență încât scriitorul o definește deseori metaforic foarte sugestiv: “Cartea este viața unui om, iar omul este o carte in scriere”. La drept vorbind, cartea si-a câștigat multe definiții, încât s-ar putea scrie încă o carte numai dacă cineva s-ar apuca a aduna definirile făcute acesteea de către gânditori, scriitori,filosofi și poeți, pedagogi și învățători, popor si folclor, s.a.m.d. Vom vedea că așa cum fiecare Neam creat de Dumnezeu își are o identitate a sa, la fel și Cartea își are o identitate a ei, cu care se înregistrează, un certificat de naștere cu locul și data, pentru a avea si ea o recunoaștere! Sa fiu direct, nu vreau sa se creadă ca scriu ficțiune, dimpotrivă, doresc să arăt ceva foarte real si folositor atunci când se ia o carte în mână. Mai ales în acest “univers al cărților”, cand bibliotecile lumii sunt încărcate de cărți, încât am ajuns și la “biblioteci asezate in ceruri(virtuale)”, și de unde a identifica o carte e nevoie deci de un anumit cod, de un digital in care să se regăsească.

Este vorba despre cele patru litere majuscule ISBN, urmate de 10 numere,(digitale), aranjate in patru grupe separate de cratime(liniuțe), ori o simplă distanță între grupe. ISBN( International Standard Book Number) urmat de cele patru grupe digitale, formează asadar identitatea cărții. Interesant de știut că, fiecare grup digital din cod are însemnătatea sa specifică, și care nu este un secret, ci dimpotrivă, recunoașterea unei cărți apărute în circuitul său universal. Un exemplu ar fi concludent: ISBN 0-9588413-0-6. Primul grup reprezintă țara unde s-a editat cartea, al doilea grup prefixul editurii care a publicat cartea, al treilea grup reprezintă numărul de titlu, ultimul grup digital este unul de control general. Pe alte cărți vom găsi și ISSN, adică(Internațional Standard Serial Number). La bibliotecile mari se găsesc dicționare întregi, in care se găsesc chiar în ordine alfabetică țările din toata lumea cu digitalul lor specific și unic.

Apoi știm bine, așa cum se găsesc la oameni fapte bune și fapte mai puțin bune, la fel și cărțile pot fi bune sau mai puțin bune! Lecturarea unei cărți bune, într-un domeniu al educației etice bunăoară, aduce înobilarea caracterului și deci a personalității cititorului. La fel al unei cărți de istorie și filosofie, de artă și literatură, de stiințe, de scrieri politice ori confesionale, s.a.m.d. Pentru a înțelege valoarea unei cărți, cât și binefacerile lecturii acesteea, aduc aci sfatul Hristosului nostru Mihai Eminescu, sau “Aminul” cum îl numește vrednicul bucovinean Adrian Botez, sfat ajuns azi proverbial: “Citeste, citind mereu, creierul tău va deveni un laborator de idei și imagini, din care vei întocmi înțelesul și filozofia vieții”. (Coloana Infinitului – din gandirea romana moderna- vol.II, Ed.”Cuget Romanesc, 2009, pag.287)

Continue reading „Ioan MICLĂU GEPIANUL: Cartea și valoarea ei” →

Firiță CARP: DR. DANIELA GÎFU – PORTRET DE CANDIDAT LA PRIMĂRIA CLUJ-NAPOCA

La prima vedere mi-a făcut impresia unei fragilități în mișcare, dar cu ochi foarte vii, aproape acaparatori prin vioiciunea luminoasă pe care o emană. Poate și datorită siluetei sale aparte mi s-a părut astfel, oarecum… săritoare în ochi.

După ce am intrat în dialog însă, am început să văd că înălțimea-i fizică pălește în fața celei intelectuale și morale. Ceea ce avea să mi se confirme ulterior, când am întâlnit-o în bătălii care erau ale ei numai fiindcă erau pentru adevăr, pentru ceilalți, miza personală fiind împlinirea dreptății, nimic altceva.

Curajul cu care s-a înscris în tranșeele acelor confruntări mi-a îndepărtat definitiv din minte imaginea fragilității derutante, care îmi păruse atunci. Contrarierea s-a spulberat întru totul puțin mai târziu, când aveam să aflu că formația sa intelectuală este complexă, solidă, puternică, cuprinzătoare și profundă, cu un doctorat în filosofie și unul în informatică, având și o experiență universitară de invidiat.

Continue reading „Firiță CARP: DR. DANIELA GÎFU – PORTRET DE CANDIDAT LA PRIMĂRIA CLUJ-NAPOCA” →

Paul LEIBOVICI: Războiul de IOM KIPUR

Despre modul surprinzător al acestui război, au fost umplute, rând pe rând ,paginile cotidianelor. Istorici, strategi militari, reporteri au așternut pe nemiloasa hârtie, pe care se pot scrie impresii, articole de pe front, analize a unor persoane competente și din păcate numeroase amintiri despre cei care au căzut. Eroi!? Scriitorii prozatori, istorici au cercetat documente, au dat ascultare înregistrărilor membrilor de guvern, militarilor de toate gradele, camarazilor și familiilor îndoliate. Doamne!! Cât material autentic s-a putut aduna, lectura ! Câte interviuri s-au putut înregistra! Toate materialele cercetate- expuse mai sus au format de-a lungul –aproape a 50 de ani subiecte a unor volume de proză, poezie, texte muzicale …și interviuri cu familiile celor căzuți atât pe frontul sirian cât și egiptean. Este o vorbă românească –din bătrâni ,,Să nu dezgropăm morții,, Adevărat! Dar avem datoria să amintim tinerelor generații, să le punem în față ,,adevărul,,! Trebuie, avem datoria patriotică de a da pe față ,,adevărul crunt,, iar conducătorii actuali ai țării și nu mai puțin NOI cetățenii să fim pregătiții –pentru a nu fii surprinși!!!

Gara centrală a autobuzelor din oraș devenise neîncăpătoare. Încă de la primele ore ale unei dimineți călduroase tineri și chiar unii cărora firele de păr alb-gri le întregeau podoaba capului, se îndreptau, avînd privirile încețoșate spre acest loc. Autobuze fie ale Eget-ului,fie militare înconjurau străzile din apropiere. Fiecare avea scris cu litere mari –groase un număr-o cifră. Viitorii luptători –încă mai purtau haine civile, dar pe spate le atârna rucsacul neîncăpător al echipamentului. Femei tinere, îmbrăcate în rochi de sărbătoare își țineau pasul, ca să fie cât mai aproape de soți, frate sau chiar părinte –recrutat –printr-un ordin scurt -. Unii dintre acești bărbați luptaseră –nu demult în Războiul pentru cucerirea Ierusalimului. Poate mai păstrau, ca semn de amintire, undeva prin buzunarele uniformelor, acel ordin, sau vreo notiță de amintire. Acum însă recrutarea făcută ad-hoc i-au găsit nepregătiți. În privirile, pe fețele nebărbierite, pe frunțile pline de sudoare se puteau distinge nuanțele inoportunității,semnele de mirare, grija față de necunoscut! O parte din autobuze s-au îndreptat spre curțile cunoscute ale Unității de care aparțineau, alte cauciucuri sub care șuruia ,,glasul vitezeii,, amestecat cu praful care acoperea ferestrele, luau ,,drumul necunoscutului,, podișul Golanului sau șoselele care duceau spre CANAl. În Gara Centrală, după ore de vîlvă, lacrimi vărsate pe podiumul central și din preajma autobuzelor se mai auzeau discuții aprinse, îmbrățișări și țipete: RĂZBOI!…Iar un nou RĂZBOI! Și vocile disperate, amestecate cu lacrimi, sughițuri, privirile întunecate …amorțelile unora, spaima din glasul copiilor se amestecau într-o continuu șușuială, neagră, amară! . Arie-vecinul de la etajul doi, care nu de mult se întoarse de la o concentrare de câteva săptămâni, de-abia ne povestise cîte ceva din , peripețiile,,sale într-o noapte cînd făcea de gardă …departe de unitate. EL , telefonul și vîjîitul vîntului care-l cuprindea .În zări …nici o rază de lumină! Doar zorile dimineții i-au indicat locul,,se afla între o cabană și întinsul mării! Înainte de a fi eliberat ,a primit ordin de a se prezenta la,,unitate,, Primise –cu emoție Continue reading „Paul LEIBOVICI: Războiul de IOM KIPUR” →

Vasilica GRIGORAȘ: Discreție și competență

Prietenei, Georgeta Petre

„Copacul se cunoaște după roade și omul după fapte”

Constanța este locul în care cerul se unește cu marea. „Cerul nu spune despre sine: eu sunt înalt” (Pop Simion), nici marea nu spune despre sine: eu sunt adâncă, însă, spre deosebire de cer care tace, marea vorbește într-un limbaj propriu, ademenitor.

Constanța este orașul unde se împletește cu grație vechiul și noul, se îmbunează cele rele și strălucesc cele bune. Din multele escapade aici, am păstrat pe pelicula minții și inimii nenumărate impresii, cioburi de imagini și frânturi de amintiri învăluite în murmurul mării în larg și zgomotul sau mângâierea întâlnirii talazurilor cu țărmul. De neuitat culoarea dimineților, ieșirea triumfală a soarelui, parcă, din adâncul mării și amurgul fastuos al astrului diurn de un roșu sângeriu care îmbrățișează marea și se contopește cu ea, topindu-se încet și tandru de dragul ei. Un tablou cu aromă de basm și încântare.

În Orașul lui Ovidiu, am cunoscut oameni minunați, prieteni adevărați. Binecuvântată este întâlnirea mea cu doamna Georgeta Petre, un OM deosebit, cu o cultură enciclopedică și critic literar discret și competent. Și nu-i de mirare acest lucru, lucrând o viață în templul cărții, în Biblioteca Academiei Române și Biblioteca Județeană „Ioan N. Roman” Constanța. Spiritul de breaslă ne-a unit într-o prietenie care mă onorează și mărturisesc sincer că m-a îmbogățit sufletește și profesional.

Ultima oară am vizitat Constanța la începutul toamnei. O toamnă blândă, misterioasă, atrăgătoare și unduioasă ca o SIRENĂ:

„Pe tivul mării

pescăruși rătăciți

ascultă viorile valurilor

în timp ce o sirenă

se desfată-n seara arămie.”

Încet, dar sigur, pe oraș puneau stăpânire ACUARELELE:

„Pe aleea decentă

a nopții întomnate

un mănunchi de acuarele

cu priviri ghidușe

galopează prin castanii falnici.”

Dacă mi-aș propune s-o prezint pe prietena mea celor care nu o cunosc, aș începe prin a preciza că chipul și sufletul său au tușe veritabile de ARISTOCRAȚIE:

„Ființele sunt invitate

la carnavalul vieţii,

iar fineţea aristocratică

face deosebire între mască

şi chipul adevărat.”

Și acest lucru pentru că este plămădită dintr-un ALUAT BUN :

„Aluatul bun din noi,

fragil ca alabastru scump,

cu un aer vienez

şi talent autentic

ne dă jos grimasele.”

Aluatul a crescut, cu mărinimie și SENSIBILITATE într-o:

„Dimineaţă senină

claritate nebănuită

a sensibilităţii

valului diafan

dornic să se înalţe”,

dar și deosebită PURITATE:

„Puritatea blândeţii

umple prin cuvânt

cupa inimii

şi hoinăreşte miraculos

dincolo de timp şi spaţiu.”

Așadar, cu voia Domnului, ajunsă la SENECTUTE, minunată vârstă, sezon al culegerii roadelor vieții:

„Senectutea,

un șirag de perle naturale

adunate cu grijă

din oceanul învolburat

de scoica rănită.”

Continue reading „Vasilica GRIGORAȘ: Discreție și competență” →

Georgeta BLENDEA-ZAMFIR: TAINA SCRISULUI (117) – DE LA MAGMĂ LA STEA

„De la magmă la stea”

(Lucian Blaga)

Sub teiul ce ploua cu flori aurii parfumate, stăteam zile întregi citind din teancul de cărți cu basme. Greu făceam rost de povești, în special de la învățătorul meu, dl. Munteanu. De multe ori am retrăit momentul jenant când ducându-mă să cer cărți, dormea împreună cu soția sa. În carul care mă ducea în Poiana Zimbrilor, unde familia mea stătea câte o săptămână să facă fânul, citeam cărțile lui Jules Verne. În clasa a șasea după lectura cărții „Insula misterioasă”, impresionată profund de existența unui submarin am luat hotărârea să devin scriitoare.

Această hotărâre m-a purtat în viață pe cărări prăpăstioase, dureroase. Mi-am pierdut chiar și marea mea iubire, pe soțul meu când mi-a declarat: „M-am săturat de examenele tale, de concursuri, de scrieri, etc. etc.” Parcă m-ar fi lovit cu o bâtă în cap. A fost unul din motivele pentru care l-am părăsit. Descindea din conții Bucevschi veniți din Polonia în jurul anilor 1600. Ruda, pictorul Epaminonda Bucevschi cu atelier la Viena, a fost prieten cu magnificul Mihai Eminescu. Există poza lui în „Istoria literaturii române de la origini până în prezent” a lui George Călinescu.

Soțul meu era foarte frumos, cu ochi albaștri, mai frumoși decât ai lui Richard Burton, cu o inteligență surprinzătoare și un umor debordant. Trei ani după despărțire m-am zvârcolit în pat lipsindu-mi mereu brațele lui, din nopțile mele. La 15 ani mi-a apărut într-o revistă a timpului o nuvelă. În liceu îmi descriam minunatul meu loc natal Teliu, înconjurat de dealuri cu păduri în diferite culori prin anotimpuri. Acest motiv al anotimpurilor fiice ale Mamei Geea, Zeița Pământului, Mama Geților, a rămas în toată creația mea literară. La cenaclul literar din liceul de pe Calea Bucureștilor Brașov, îmi discuta aceste descrieri, poetul Ermil Rădulescu. Sub balconul vilei mele de pe strada Lunii, îmi cânta serenade un tânăr îndrăgostit care mă cerea de soție, băiatul preotului din Bran. („Eu merg la facultatea de litere pentru a mă face scriitoare”, îi răspundeam semeață; dar drumul, o să vedeți cât de greu a fost.)

Profesorul meu de limba română din liceu, scriitorul Petre Homoceanul, care a publicat ca și Lucian Blaga în revista brașoveană „Claviaturi” – în care și eu public -, mi-a impregnat dragostea pentru George Călinescu; am vibrat intens pe marginea acestei personalități care ca și Mihai Eminescu studia zile întregi, folosind multă cafea. Citeam cărțile literaturii universale, iar în patul meu mă înfioram de atrocitățile din „Pădurea spânzuraților” a lui Liviu Rebreanu. La susținerea doctoratului, în sala plină de flori aduse de public, am fost întrebată dacă am soarta Anei – alesesem Liviu Rebreanu – am reușit să am replica zdrobitoare, a impresiei pe care Liviu Rebreanu, reprezentantul literaturii române pe mapamond, a avut-o asupra mea încă din adolescență.

Cu nota mare de la bacalaureat pe marginea necuprinsului poet Eminescu, m-am dus la pregătirea pentru admitere la București. Tatăl meu care a venit din Rusia pe jos, un ardelean de o forță impresionantă, cu un mare talent de povestitor, își făcuse prieteni de seamă în război și mi-a obținut meditații la o profesoară de limba română, de mare notorietate în București. Mă împrietenisem cu o domnișoară care m-a dus la Gopo. Doar noi două am întârziat la examenul de admitere. M-am întors acasă. Mama mea, harnica Ana, desfăcea porumb în șură. Nu voiam să rămân la țară, doream să fiu scriitoare. Cred că o aură divină, o lumină în care m-a predestinat Leonardo da Vinci de la care ulterior am primit o scrisoare, a făcut ca preotul Soare, care o aprecia mult pe mama, să ne anunțe că se mai dă o sesiune de admitere la Iași. Mi-a recomandat o rudă la care am stat.

La admitere, impresionat decanul m-a întrebat unde am făcut liceul. Fusesem invitați mulți candidați să mergem la franceză-engleză, unde erau mai multe locuri, dar eu am ales încă odată la limba română; tenacitatea de a deveni scriitoare m-a destinat încă o dată la un drum greu, să fiu profesoară la țară; la limba română n-au fost niciodată în timpul comunismului concursuri pentru a accede la oraș. Ca studentă participam la cenaclul „Mihai Eminescu” din Iași alături de studenți care ulterior au devenit scriitori, de exemplu Cristian Simionescu! El a primit premiul „Mihai Eminescu” de la Botoșani.

De asemenea scriam la romanul „Zalmoxis” impresionată de Cella Delavrancea în stil proustian, cu simboluri ca într-o pictură de Botticelli, apreciat de Constantin Noica, (Mihai Antonescu a afirmat că este un roman pentru inițiați) pe care l-am dus la Editura Junimea unde era director Virgil Cuțitaru care mă aprecia foarte mult; redactoarea de carte, comunistă, n-a înțeles nimic din romanul structurat pe trei paliere: 1. „metafore incluzând simboluri din natură”, 2. „firul povestirii”, 3. „Un ritm al iubirii”. Revoltată, moștenitoarea tatălui meu îndrăgostit fierbinte de libertate și oameni inteligenți, mi-a luat manuscrisul și am plecat. N-am mai reușit să-l public, personaje de ale mele, proprietari de pământ, magistrala simbolistică a romanului de familie, nu avea trecere în rândul celor care ridicau osanale odiosului regim comunist.

Ca profesor în diferite școli, am înființat reviste literare, gazete de perete, posterul „Adolescența”, pe care am primit semnăturile cântăreților din toată lumea, de la festivalul internațional „Cerbul de Aur” din Brașov, unde am fost desemnată ca reporter. După dureroasa despărțire de soțul meu, am plecat din Iași. Îmi dădusem toate gradele ca profesor și îmi susținusem doctoratul cu cel mai doct academician Constantin Ciopraga. Dânsul îmi dădea mereu să citesc alte și alte cărți, am umblat trei ani pe urmele lui Liviu Rebreanu, mă îndrăgostisem de ochii lui albaștri spre amuzamentul colegilor poeți care ca Ion Chirilă îmi spuneau: „îndrăgostește-te și tu de unul viu”. M-au cântat în versurile lor admirându-mi sprâncenele.

După revoluție am primit catedră în Brașov, fiind prima cu gradele și diplomele mele. Elevii mă rugau să le citesc din opera mea fiind deosebit de încântați. Publicam articole, cronici, eseuri. Dacă venea la Brașov o personalitate, îi luam un interviu. Astfel i-am prins în aura scrisul meu pe Florin Piersic, Gheorghe Dinică, Mădălina Manole, Marina Scupra, poeți, pictori, directori de muzee, cenacluri, etc. etc.

Pasiunile au constituit fundamentul teoretic și filozofic al operei mele. Când intram în aria unei pasiuni mă învolburam, iubirea mea devenea enormă – Eminescu, Călinescu, Arghezi, Marcel Proust, Alexandre Dumas, Victor Hugo, Dostoievski, Tolstoi, Lermontov, Esenin, Sigmund Freud, Leonardo da Vinci, Poe, Jules Verne etc. etc., au fost trepte pe care pasiunea mea ardentă s-a oprit studiindu-i, scriind despre ei. Dar o mare pasiune s-a născut, mai mare decât toate: admirația pentru cultura Daciei preistorice.

Zeci de ani am studiat bibliografia, participantă fiind la congresele internaționale de dacologie, la simpozioanele Academiei DacoRomâne. La un concurs al unei emisiuni de la Radio România Cultural, unde participanți erau Mihai Antonescu și Monica Mureșanu, am luat premiu și am fost invitată la „Boema33” București, la a cărei revistă am publicat. Prezența de asemenea a lui Victor Sterom care mă debutase în 1998 cu volum, „Sfârșitul veacului” cuprins în critica literară de A.I. Brumaru, Victor Sterom, Ion Itu, Ioan Suciu, Mircea Doreanu m-a entuziasmat, considerându-l foarte bine pregătit.

În timpul comunismului ne mai având nici o speranță, nu se mai putea citi nimic, un domn Florin Olteanu mi-a spus: „mergi la Constantin Noica”. Magul mă aștepta în urma corespondenței în pragul camerei lui de la Vila 16. Energia care pornea din ochii lui, ca a florilor aurii de tei, m-a emoționat profund. A fost învățatul din Zodia Leului cu o forță intelectuală enormă, dar și un causeur formidabil. O noapte întreagă a ținut la o petrecere, o masă de tineri cu glumele dumnealui. Mi-a apreciat mult romanul „Zalmoxis” citez: „Aveți condei, aveți o frază cu un suflu de primăvară, nu vă potriviți la valeții culturii ci doar la zei. Scrieți cărți frumoase, așa cum puteți”.

Continue reading „Georgeta BLENDEA-ZAMFIR: TAINA SCRISULUI (117) – DE LA MAGMĂ LA STEA” →

Ileana VLĂDUȘEL: De dorul tău

De dorul tău

De dorul tău mi-au înflorit în piept

Jelanii. Cresc scaieții, cresc

Și îmi înțeapă inima apoi

Își răspândesc semințele prin văi

Însângerate unde se opresc

Și așteaptă să înflorească iar. Șoptesc,

De dorul tău, în noapte umbre sumbre

Și mă întreabă unde ești, de unde

Să știu să le răspund când din tăceri

Au înflorit distanțele în noi

Iar din distanțe cresc cu rădăcini,

Uitări ce îngroapă în mine amintiri.

De dorul tău, din cer coboară ploi

Să-mi spele ochiul inimii. Din noi,

Atât a mai rămas, un dor stingher

Și noaptea în care umbre cresc și-și cer

Tribut din pieptul meu nevindecat.

De dorul tău și visele au plecat!

——————————-

Ileana VLĂDUȘEL

22 septembrie 2020

Alexandrina TULICS: TAINA SCRISULUI (116) – ÎNGERII DE ATUNCI

Motto:

„Atingând copilaria

îmi înfloresc teii în palmă…”

Născută în poala copilăriei cuminți, frumoase, unde razele soarelui mi se jucau pe față mângâindu-mă, ascunzându-se în ochii verzi care vor fi plimbați mai târziu prin câmpurile, dealurile înflorite am simțit aroma binelui și a dragostei părintești, a celor două surori mai mari.

Mă văd în mijlocul unei mutări, câțiva soldați veniți să care lăzi de campanie în care erau lucrurile familiei, pe tata grăbit să plece cu transportul și mama separând lucrurile copiilor să nu se amestece cu cele ce pleacă spre o altă destinație necunoscută mie. Măsor atent mișcările lor, țin în mâini un măgăruș din lemn care se mișcă dacă-l apăs, astfel că emoția în care sunt prinsă mă face să-l țin mai mult culcat pe bietul animăluț. La noi este Angela, sora mamei mai mică, venită să ajute la mutat dar mai ales să mă țină pe mine deoparte de curiozitatea și nerăbdarea „de a ști unde merge casa?”, dar „unde merge casa?” – întrebări care le puneam frecvent dar la care nimeni nu avea timp să -mi răspundă.

O văd pe mama în urmă, uitându-se dacă nu a uitat ceva și lacrimi i se scurg pe față ce nu ar fi vrut să fie văzute de mine care-i stăteam mereu aproape. Știam că de atunci, de când plecase tata în brațe – trist, abătut – cu o cutie albă, mică, un sicriaș, aveam să aflu mai târziu, simbolul mândriei numelui ce i l-ar fi purtat dacă ar fi trăit, o făceau pe mama să plângă. Ilie era îngerul din brațele tatei care-l dusese la odihnă și nu era lăsat să crească și să se joace cu noi. Mama mă luă în brațe, și-mi șterse fața ca o mângâiere, asigurare că sunt bine și eu și ea în dragostea-i minunată. Așa am ieșit împreună în curtea unde venise doamna Ferencz cu cei șase copii să ne îmbrățișeze, să-și ia rămas bun de la: „Noa doamna!” (așa credeam că o cheamă pe mama în limba ei necunoscută mie, dar care îmi era destinată să mă însoțească toată viața prin căsătoria cu Iosif, bărbatul bun și blând, iubitor, gingaș, cu dragostea ce încă mi-o poartă.

Ajunși în alt oraș, mă văd cu tata de mână cu rochița asortată în culoarea coșulețului cu floricele, mai mult țopăind decât mergând, de bucurie că eram doar eu și el. Rar avea timp să rămână cu noi care-i simțeam atât de mult lipsa, din cauza serviciului de militar. Timpul trece repede, repede și am ajuns pe înserate într-un oraș liniștit, am intrat într-o casă cu camere mari, cu teracote superbe… și după rapida si sumara instalare, mi-au ramas ochii pe tavanul unde erau niște desene (litere) și o stea mare, roșie, aproape cât tot spațiul. Mă uitam nedumerită, mai ales că nimeni nu-mi spusese ce este, acel roșu, de ce este acolo sus… că tare aș fi vrut să dorm… Mi-era teamă!

Mai târziu am înțeles că aveam toate motivele să mă tem de agresivitatea stelei roșii și cuvintele ei „victorioase”. Săgeată a gândului care îmi aduce aminte, că pe la trei – patru ani eram cu familia pe granița româno-iugoslavă mutați de unitatea militară pe termen nelimitat în gazdă la o familie cumsecade. Tot satul era plin de trupe ale armatei române să păzească fâșia de Tito, președintele Iugoslaviei. Eram copleșită de emoția atâtor uniforme militare, soldați și tehnica militară.

Copil fiind nu întrebam nimic din ce se petrecea dar sufletul îmi trăia în alarma ce se dădea noaptea, când soldatul bătea agresiv în geam să-l trezească pe tata, care sărea din pat cu o repeziciune ce mă speria! Se îmbrăca așa de repede de parcă-și dădea sufletul! Rămâneam cu mama și cele două surori mai mari în gânduri crude pentru un copil, așa de mic – dar cu suflet nespus de mare pentru România! Atunci am auzit cuvinte ca: „dușmani”, „prieteni”, am auzit ce este ura, dar și ce este dragostea arătată prin Mircea, băiatul familiei Vică, cel care venise cu o șapcă plină cu rățuște abia scoase din ouă când hohoteam în plâns de mușcătura unei albine, așezate pe nas…

Am rămas copil sufletește și prețuiesc mult ce-am trăit! Steaua roșie a urmărit binele nostru familial și din ce am trăit pe termen scurt, mă văd mutată cu familia întro casă fără condițiile avute. Pentru timp scurt tata avea să mai poarte haina militară de care a fost îndrăgostit până la trecere din viață. Era acuzat că făcuse școala de tehnică militară la Hanovra (Hanover) în Germania – de parca ar fi ales singur unde să studieze!

O după-amiază dureroasă mi-a marcat stabilitatea emoțională când am văzut colegi militari, gradați diferit, care au venit acasă l-au îmbrățișat pe tata și au plâns… M-am ascuns să-i văd, dar să nu mă vadă. Erau serioși, triști și-l conduceau în cântece militare înduioșătoare, urări de rămas bun pe părintele care de a doua zi a devenit civilul, greu adaptabil pentru un timp în societate, armata fiindu-i mama care l-a adoptat de la patrusprezece ani ca și copil de trupă, crescându-l până la grad și tehnică militară performantă.

Mai târziu alte săgeți ale comunismul dur, care-l amenința pe bunicul meu să le dea pământul. Se apăra cu barda de golanii – așa-i numea – care-l pândeau în umbrele înserării să-l înscrie forțat la colectiv prin amenințări și bătăi. Doamne! Cum a rezistat?! I-au luat pământurile, dar el nu a semnat! L-au furat, fiind înstărit, din casă tot, printr-o familie vecină și neam cu el, dar nu a cedat. A pierdut averea dar nu s-a înscris pe numele acelora care se îmbătau și batjocoreau numele fraților sacrificați. S-a ascuns în mine copilăria ce ține în mănunchi bucuriile, tristețea, fericită că am păzit-o bine și-n drag.

Mama Ana

Bunica era cea care cobora când n-o vedeam din poza înrămată pe peretele camerei celei mari și bune. Își lăsa aproape costumul; cămașa albă cu mâneci lungi, ilic și fustă negră din catifea și se apuca de treabă, parcă mutând unele lucruri din casă să știm cum să le așezăm să le potrivim în așa fel să ne bucurăm și noi și ea când se îmbrăca și se întorcea în rama care o odihnea de zeci de ani, decând plecase din starea ei de femeie frumoasă, cuminte și înstărită, fiind fiica primarului din Broscari, pe care bunicul meu o pețise și o primise ca dar de viață. Plecase în lumini plânsă că-și lasă în urmă șase copii să se crească unii pe alții dar și în grija bunicului care era mai mult cu munca pământului.

Se uită în jur și pornește repede pe drumul știut, începând cu bucătăria, ridică șervetul cusut de ea când era însărcinată cu Ioana, îl atinse ,închise ochii și parcă rugându-se începu să-i curga lacrimi mari, dese pe față, pe care nu le mai ștergea… Se uită să vadă ce-am mâncat aseară și un zâmbet discret îi aparu în colțul gurii, zărind doar niște resturi de carne scoasă din cantă, niște oase ce le țineam pentru dimineață când o vedeam pe Molda, cățelușa fericită ce dormea pe prag de dragul nostru. Puse ștergarul încet la loc, și se apropie de dulapul unde-și ținea ea vasele. Același, cu mânerele umbrite… Îl deschise și un miros stătut îi veni în față pe care-l știa de când ea aducea străchinile, lingurile, le așeza în dreptul fiecăruia la masă. Se ridică încet, și se apropie de masa rotundă care stătea un pic întro parte. O prinse, mișcă și-i potirvi bine, bine picioarele bătrâne, din lemnul atât de cunoscut… Se apropie de geamul acoperit de perdele țesute de mâna ei, decând era fată, înainte de măritat, când își cosea tot ce avea nevoie în zestrea ce-o urmase în casa căsătoriei.

Se uită în sus, pe rândurile cusute și auzi în timpul învechit:

– Ană, Ană, Ană! Era strigată de bunicul meu ,scoase capul doar printre drugii grei de fier ce despărțeau geamul de restul camerei și-l văzu venind de la arie cu fața plină de sudoare, hainele predate soarelui care i le decolorase.

Se apăsă instinctiv pe inimă, rămase așa… o vreme și se întoarse brusc ,parcă ar fi vrut să zboare, ajungă la fetița ce plângea aproape stins în copaie. Era Fineta cu ea, cu Ioana, fata cea mare care-i semăna ca o Ană mai mică…. Se aplecă dureros întro parte, să-și legene imaginar copila, s-o mângâie pe Fineta căreia-i lăsase toate greutățile decând căzuse la pat cu oftat și suflu greu…

– Mamă, mamă!

– Da Ionică, Dorine!

– Venirăm de la școală!

– Venirăți mamă, dar eu nu mai sunt… și iar plânge cu sughiț și nu se poate opri.

Se aud foșnete în casă. Parcă se sperie și-l recunoaște pe bunicul meu, care se trezise, făcea cruci mari pe piept și cerea paza bună a Domnului când zgâlțâia tare de uși să le încerce, iar din buzunar se auzea un zornăit de chei…multe, multe chei. Le cunoștea pe toate. Cele mai vechi erau de la casa mică unde era o cameră cu pământ pe jos, un pat de odihnă de după amiază, un scaun, masa, bicele uitate după ușă. În perete era o altă cameră mare, a butoaielor, buțiilor, vase mari care duhneau a comină în orice perioadă a anului.

Se simțea un gust și miros puternic de scârcior de strugure și semințele care iarna erau puse pe foc, făcând splendoarea artificiilor naturale. Acolo erau; mașina de stors struguri, cepurile, cioacele care băteau în lovituri scurte și puternice dopurile în slăvină. Era ca o sală a timpurilor vechi… vechi, această cameră cu cărămidă pe jos care ținea rece și rezista greutății butoaielor. Câte ture am mai făcut pe marginea butiei cele mari când nu mă vedea nimeni! Când mă ridicam cam amețită de lângă butoiașul pe care-l știam manevra, băgam tâlvul și beam… „cu teamă, de când mă ridicasem amețită de nu mai știam unde e ușa…!” OOOoof!

Numai Dumenzeu m-a ținut și atunci de mână când alergam inconștient pe marginea butiei întrecându-mă. Doar centimetri greșiți pe rama butiei m-ar fi aruncat în burtoasa de vreo 300 kg plină cu tescovină, făcându-mă înger păzitor de struguri storși…

Se întoarce, mângâie ușa dinspre holul lung, îi era dor să-și țină mâna pe profilurile care-i dădeau frumusețe aparte. Era din lotul lucrurilor ce făceau casa întreagă pe care bunicul și-o comandase, făcuse cu maistorii sârbi, veniți la plaț să-i facă așa cum și-a dorit-o dar plătiți în galbeni; Cu scară înaltă cu fața înspre poarta mare, geamuri colorate de jur împrejurul holului mic de la intrare, cu lemn decupat în forme geometrice, locaș pentru marele felinar, care dormea ziua și seara se lăsa mângâiat și parcă vorbea cu bunicul care-i promitea că-i șterge sticla. Începea să lumineze dându-ne o stare a bucuriei strigându-ne și alergând de parcă fusesem despărțite pe întuneric.

Pornește spre camera mare, acolo unde și acum mai sunt lucruri venite cu zestrea adusă la nunta lor. Ligheanul cu flori, cana mare și prosopul plușat înflorat cu același model. Și-l atinge de față și lacrimi îi curg din nou… Se întoarce brusc și se oprește în dreptul pozelor făcute lângă bunicul. Ei doi îmbrăcați frumos. El pe scaun cu costum de stofă, cu vestă și haină cu guler de astrahan, privirea omului avut și mulțumit care-și exprima starea și rangul social. Ea, mama Ana, frumoasă ca o uceniță văzută duminică la biserică, cu fața liniștită dar fără zâmbet, cu părul bogat și strâns la spate, haine de catifea negre, iminei cu ciucuri de piele și vesta, ilicul care-i arăta și mai mult frumusețea, silueta frumoasă…

Ar vrea să rămână, să rămână… Se ascunde auzind cum se întoarce bunicul și intră, trece pe lângă ea, se așeză pe pat zicând;

– De! Așa a fost să fie!

Cască prelung, și încă odată, zice Doamne-ajută si adoarme întrun șuierat odihnitor. Iasă pe hol, intră în cameră, și parcă n-ar mai vrea să intre în rama ce-o așteaptă goală, nedorind să-i știe durerea de copii, bărbat de care se despărțise când o scoseseră cu muzică și lacrimi din casa unde-și lăsase copiii mici, greu de crescut, ce veneau mai târziu sub fața-i tristă și înrămată, de unde o chemau; mamă, mamă, rugând-o să coboare.

Mă uit spre ea, mi-e dragă, știe si parcă-mi cricește:

– Să nu le mai sperii seara pe Mariana și pe Tania când vii pe furiș în spatele lor!

Îi promit înlăcrimată că nu, nu le mai sperii dar o rog să se întoarcă să mă învețe cum să-mi fac cozi și o ie înflorată…

Îngeri sărutați de vară…

Mă văd dintr-o dată în copilărie, cu rochițe de vară și pofta de poame cât frunzele pe gard, visez dorul nerăbdător de-a pleca în vacanță la țară. Mi-o iau înainte pașii parcă fugăriți prin praful dealului lin până la vie unde sunt stăpâna vișinului și ale „luminițelor roșii” cu gust dulce acrișor. Caut pui de păsări, le-aș vrea în sân să-mi cânte toate odată, iar eu, să le liniștesc cu bătăile inimii ca niște mânuțe ce știu să mângâie, liniștească, până la tăcere… Mănânc, adun în sân vișine, aș fugi după iepurii care sar și arată mai înalți decât mine. Încep să râd soarelui care e gata să mă ducă până acasă dacă ascult și o iau ușor în urma lui. Un drum de aur în care el, eu și umbra mea, mă vor întoarce de fiecare dată acasă.

Mă opresc în coastă la Cazacu, mai cânt o melodie pe care numai el soarele o înțelege și-mi promite din rugina razelor că mâine, mă va aștepta dimineața pe țol să mă răsfețe în dansurile razelor multicolore pe care aș vrea să le țin în sân ca pe păsările din vișin.

E seară, imaginile au trecut dealul spre Porumbu de unde se-aud zbierete de animale dornice de apă, copii fericiți de întoarcerea părinților acasă. Miroase a prune pârguite, fân, corcodușe cât stelele pe cer care te îmbie pe crengi. Mă întorc să iubesc poteca spre vie, rugii ce-mi agață rochița și… m-am trezit din dulcea, minunata copilărie, cu ochi umezi. Șederea la sat era un rai în care ne ducea bunicul cu povestiri despre războiul de Independență în care luptase. După ușa din „camera mare” stătea sprijinită o lance uzată, semn al vitejiei și prezenței sale acolo în razboiul amintit. Continue reading „Alexandrina TULICS: TAINA SCRISULUI (116) – ÎNGERII DE ATUNCI” →

Ionuț ȚENE: Clujul este capitala poeziei româneşti. O Istorie a poeziei postdecembriste clujene

Un eveniment editorial de excepţie are loc zilele acestea la Cluj-Napoca. Din păcate ignorat de media oficioasă ocupată de alegeri electorale trecătoare. Editura Casa Cărţii de Ştiinţă a tipărit prima istorie a poeziei postdecembriste din Cluj-Napoca. Este vorba de excelenta carte „Poeţi clujeni postdecembrişti”, scrisă de redutabilul critic literar Adrian Ţion, un toreador al verbului şi ierarhiilor literare. Lucrarea este o radiografie exhaustivă a fenomenului liric de după revoluţia din decembrie 1989. Întocmită cu acribie şi atenţie la detalii şi semnificaţii, compusă într-un stil penetrant şi preţios, cartea lui Adrian Ţion surprinde fenomenul liric postdecembrist clujean mai puţin cunoscut marelui public. Este un altfel de istorie literară călinesciană pentru poeţii ardeleni. Autorul s-a concentrat pe grupul literar de la cenaclul Zalmoxis, înfiinţat la Casa de Cultură a Studenţilor, în 1991, şi al poeţilor care au gravitat în jurul acestei sinergii lirice anvangardiste, cu accente pseudo-rebarbative de limbaj. A fost o restaurare a legăturilor cu lirica interbelică şi o revoltă împotriva „poeziei proze” promovate de poeţii optzecişti, care făceau ermetism, nu lirism, „cu voie de la poliţiune”.

Poezia postdecembristă clujeană a retrăit creator un paradox: pe de o parte revenea la înnoirile de limbaj a la Tristan Tzara, Ilarie Voronca sau Marcel Iancu, pe de altă parte recupera metafora interbelică transfigurată şi şlefuită în temniţele comuniste. Nu întâmplător poetul deţinut politic Teohar Mihadaş a fost mentorul cercului de la Zalmoxis. Cartea lui Adrian Ţion face suma acestor poeţi într-o manieră eseistică trecând prin critică, teorie şi istorie literară. E un pas livresc plus valoric la fascinantul dicţionar critic al lui Petru Poantă, care a cuprins poeţii postdecembrişti clujeni. E de fapt prima carte de critică, teorie şi de istorie literară, care aşează poeţii clujeni postecembrişti în panteonul liric naţional şi în ierarhia valorilor culturale. Adrian Ţion ne explică cu acribie argumentul isagogiei literare regionale. „La 30 de ani de la Revoluția Română (acest proiect a început în toamna anului 2019), prezentul volum ilustrează succint creațiile literare ale celor 30 de poeți clujeni afirmați în jurul grupului Zalmoxis sau în afara lui, subliniind contribuția fiecăruia la înnoirile limbajului și ieșirea din tiparele tabuizante ale epocii anterioare. Acești poeți sunt: Ionuţ Ţene, Horia Muntenus, Adrian Mihai Bumb, Ioan-Pavel Azap, Dumitru Cerna, Sorin Grecu, Tudor Ștefan, Ştefan Manasia, Marius Ţion, Adrian Suciu, Flavia Teoc, Daniel Hoblea, Ioan Negru, Dan Marius Drăgan, Victor Ţarină, Dorin Crişan, Alexandru Hălmăgean, Daniel Moșoiu, Ştefan Melancu, Persida Rugu, Dinu Virgil, Vasile Gogea, Luciana Medve, Ioan Buteanu, Iulia Cibişescu, Mihaela Handrea, Laurenţiu Mihăileanu, Victor Constantin Măruţoiu, Maria Pal, Ion Antoniu”.

În prefaţa cărţii, excelentul istoric literar Mircea Popa surprinde şi clasifică generaţia „nouă” poetică clujeană în registrul ierarhic şi valoric românesc. „Este astfel firesc ca în urma evenimentelor din decembrie 1989, percepute ca o „revoluție”, să socotim momentul ca pe un reper și să ne raportăm la el ca la un nou început. În ultimă instanță e vorba de timpul în care se coagulează și se afirmă o nouă generație literară. Și putem vorbi astfel de o așa-zisă generație „nouăzecistă”, ieșită la lumină după acest eveniment, odată cu proclamarea noilor valori etice, morale sau chiar politice, care nu mai sunt obligate la constrângeri, la cenzură și autocenzură. Odată cu prăbușirea ideologiei comuniste, prin acțiuni politice categorice, vechile slogane și rigori impuse de ideologia dictaturii au dispărut cu desăvârșire și avem de-a face cu un discurs liric care se respectă doar pe sine, se bizuie doar pe valorile tradiției și se poate afirma sub un nou soare al poeziei, al gândirii și al experienței poetice ieșite de sub obrocul unei dictaturi care controla până și modul de a fi al omului, al culturii, al literaturii. Anul 1990 poate fi socotit ca un an de început pentru un nou val liric, apărut în contextul libertății depline de a se exprima pe sine și lumea la care se raportează. În acest fel, toți debutanții în poezie de după acest an pot alcătui împreună o primă generație a libertății și a expresivității eului poetic.

Continue reading „Ionuț ȚENE: Clujul este capitala poeziei româneşti. O Istorie a poeziei postdecembriste clujene” →

Ștefan-Constantin ȘELARU: Școala vieții

Prin ”44 Țara noastră era încă hărtănită zdravăn de necazurile războiului așa că, părinții mei, cu chiu-cu vai de-abia au reușit ca să mă depună în brațele calde le bunicilor – părinții tatălui meu – din Comuna Bălănești ascunsă prin Munții Buzăului, localitate ceva mai retrasă și astfel, mai lipsită de necazurile care îi potopeau pe bucureștenii chinuiți de tot ce însemna război.

Ca atare, acolo am crescut și tot acolo m-am format, începând ca să aflu ce înseamnă viața, munca, grijile și bucuriile iar cu vânătoarea efectiv am crescut deoarece, eram nelipsit de la adunările celor mari și astfel, strecurându-mă printre ei, aflam o mulțime de treburi din care pricepeam numai pe unele dintre ele, însă pentru mine reprezentau adevărate minunății.

Pe lângă această sursă de basm care îmi oferea interminabile minunății, adunările vânătorilor strânși în jurul focului îmi rețineau respirația de încordare deoarece savuram tot ce era legat de tainica preocupare pe care nu o părăseam nici noaptea în visele mele. Nu odată, atunci când erau duși la muncă, ungeam câte un petic de țesătură cu uleiul pe care am văzut că și ei îl foloseau iar apoi, cu sufletul plin de emoție și mai ales de plăcere, dădeam câte o armă jos din locul în care era cocoțată și o ștergeam încetișor pentru ca astfel, treaba să dureze cât mai mult și nici să nu-mi las urmele.

În afara acestor momente de adevărat extaz, bunicii mei care mi-au simțit chemarea puternică pentru pădure nu pierdeau nici un prilej ca să mă dăscălească școlindu-mă cu tot felul de detalii pe care, spre binele meu era tare bine să le cunosc deoarece, după cum ei o repetau mereu, ”nu se știe niciodată când îmi vor fi de folos” iar anii care au urmat nu au întârziat ca să le dea multă dreptate. Marele meu regret care m-a amărât din totdeauna acum a fost faptul că, luat cu joaca și cu preocupările mele copilărești nu am căscat bine ochii pentru ca astfel, să rețin denumirile buruienilor de leac pe care, împreună cu femeile care o mai ajutau pe bunica mea mai ales la treburile gospodărești, le adunam cu sârg din pădure, buruieni din care, dumneaei făcea tot felul de leacuri după care, nu odată am fost de față când, a fost căutată de oameni veniți tocmai de la Buzău având tot felul de suferințe pe care numai leacurile bunicii mele le veneau de hac. Ba chiar și pe un unchi de-al meu care era mare vânător într-un alt sat, bunica mea îl punea ca, doar într-o noapte cu lună plină din august, să împuște un bursuc pe care să-l jupoaie mai înainte ca să se lumineze de ziuă și cu o surcea din lemn anume curățată de el de coajă, să-i răzuiască grăsimea de pe rinichi pe care să o împăturească bine în frunze proaspete de brusture și să i-o aducă bunicii mele de îndată deoarece, din ea, bine amestecată cu anume buruieni bine uscate, făcea o vaselină miraculoasă cu care vindeca o sumedenie de răni sau buboaie urâte.

Pe de altă parte, bunicul meu supranumit în zonă ”Înțeleptul munților”, constatând cât de atras eram de pădure, m-a instruit cum să aprind un foc folosindu-mă numai de ce-mi oferea locul din jur, cum să cunosc apa curată din care îmi pot potoli setea, cum să mă folosesc de mușchiul gros pe care să-l întorc și astfel, să mă pot culca numai pe partea cea și încălzită de soare peste zi pentru a nu răci în timpul somnului de noapte și câte și mai câte sfaturi minunate care, mai târziu mi-au fost de mare folos. N-am uitat niciodată cum, coborând spre casă din spre Bârza m-am văitat într-o doară că mi-ar fi foame iar bunicul pe care îl însoțeam, m-a cercetat mirat și indicându-mi jungla de buruieni din jur prin care cei doi câini care ne însoțeau zburdau fericiți sau ronțăiau satisfăcuți vreo frunză ori tulpina vreuneia dintre ele, m-a privit mirat și m-a școlit pe loc:

– Păi, dacă ți-e foame de nu mai poți răbda până acasă ori cine mai știe pe unde vei hălădui, urmărește cu atenție animalele iar acum, pe câinii noștri și la rândul tău, poți mânca fără teamă orice buruiană pe care ei o ronțăie deoarece, astfel afli că nu este otrăvită și deci, dacă pentru ei nu prezintă pericol, nici pentru tine nu vor fi periculoase..

Tot de la bunicul meu am învățat cum să-mi aleg și să-mi pregătesc locul pentru un somn în pădure unde m-ar apuca noaptea, iar astfel, îmi pot face cuibul, pe cât posibil în apropierea vreunui pârâiaș după ce răstorn mușchiul încălzit peste zi de razele soarelui. N-am să uit dimineața în care m-au deșteptat din somn cârâielile unui stol de coțofene gureșe care, descoperindu-mă mișcând la rădăcina arborelui printre crengile căruia se zbenguiau, au declanșat un vacarm enervant așa că, pentru a le calma, m-am ridicat de jos și, în căutarea unui loc unde să pot sorbi din unda lui cristalină a pârâiașului, am coborât panta prin ale cărei pietre se strecura voios pârâiașul zglobiu când deodată, ocolind o tufă de măceșe, m-am pomenit la câțiva pași de iedul unei căprioare care, la apariția mea, brusc a ridicat capul din iarba pe care o păștea cercetându-mă surprins.

La rândul meu, am rămas și eu nemișcat privindu-l la fel de surprins când deodată, din stânga mea am auzit un tropăit însoțit de un fel de strănuturi iar când m-am răsucit în loc, imediat m-am pomenit cu o căprioară, precis mama iedului care, mă cerceta supărată stând la fel de nemișcată ca si căprioara care brusc, a început ca să tropăie în loc pe picioarele din față precis Continue reading „Ștefan-Constantin ȘELARU: Școala vieții” →